Irina Motroc a ales să înceapă o carieră în artă după mai mulți ani petrecuți în mediul corporatist. Abilitățile dobândite în prima parte a vieții ei active o ajută astăzi să se descurce cu aspectele ce țin de comunicarea în social media, managementul timpului, administrarea formei juridice prin care își desfășoară activitatea și networking.
Programul Accelerator Brașov a venit, pentru ea, în completarea studiilor și experiențelor artistice pe care le-a avut recent și care au fost din ce în ce mai prezente în viața ei începând cu 2022. În cadrul expoziției Fabulating About a Gelato Machine, care poate fi văzută la Muzeul de Artă Brașov până pe 25 februarie 2024, Irina a participat cu o serie de 11 lucrări, realizate în tehnica gravurii, o documentare fotografică despre casele abandonate din satul bunicilor ei.
Povestim în continuare cu Irina Motroc despre parcursul ei atipic în artă, despre memorie, teritorii și peisaj.
Etapele de formare
Inițial, parcursul meu a avut parte de câteva ocolișuri. Când am ajuns la concluzia că îmi doresc să fac schimbarea înspre artă, decizia a fost una conștientă și a venit la pachet cu asumarea unui efort susținut, iar pe măsură ce lucrurile au înaintat s-a conturat o vizualizare din ce în ce mai clară a traseului.
Astfel, deși la prima vedere nu există o legătură evidentă, o primă etapă de formare au reprezentat-o anii în care am lucrat în corporație, perioadă care a fost ca un preambul pentru ce presupune astăzi o mare parte din munca de artist.
În prezent, atribuțiile artistului depășesc sfera atelierului, făcându-l pe acesta parte dintr-un ecosistem. Este indispensabilă o înțelegere a modului funcțional de desfășurare al sistemului de artă contemporană, precum și a felului în care să te poți adapta la acesta. De la managementul timpului, comunicarea în social media, participări la activități în comunitatea artistică, până la redactarea contractelor, activități de networking, administrarea formei juridice prin care îmi desfășor activitatea sunt noțiuni care nu îmi sunt străine, cu care am lucrat în trecut și pe care le integrez astăzi în evoluția activității artistice.
O altă etapă importantă au constituit-o absolvirea cursurilor de Licență și Master în cadrul Universității Naționale de Arte din București, obținerea unei burse Erasmus și plecarea în Polonia, unde am studiat, pentru un semestru, la Universitatea de Arte Magdalena Abakanowicz din Poznan. A fost o experiență care a deschis noi perspective și care mi-a permis libertate de exprimare și implicit cunoaștere de sine. Mi-am confirmat lucruri pe care deja le intuiam despre mine, dar pe care nu avusesem curajul să le pun în practică până atunci. Cu ocazia acestei burse, am călătorit mult la Berlin, care era la trei ore distanță, cu trenul. Am absorbit efervescența orașului, mi-am găsit inspirația de care aveam nevoie, am străbătut străzi, am descoperit galerii și muzee și am fost fascinată să pot lua contact cu lucrările unor artiști contemporani, pe care îi admir.
Apoi, au fost anumite întâlniri care și-au pus amprenta asupra mea: întâlnirea cu mentorii și artiștii din proiectul And what art can do about it, de anul trecut (2022), de la WASP Studios, unde am avut contact, pentru prima dată, cu performance art; ocazia de a lucra anul acesta cu echipa Galeriei Posibile, în cadrul programului de Master 2023 în care am fost selectată; întâlnirile, discuțiile și feedback-ul foarte valoros pe care l-am primit de la câțiva artiști pe care îi admir foarte mult; programul Accelerator Brașov și expoziția Fabulating About a Gelato Machine la care tocmai am participat.
Cu fiecare din întâlnirile și programele la care am luat parte, am simțit că am mai depășit un stadiu, am mai trecut un prag.
Temele care te preocupă
Preponderent, lucrez cu spațiul social și memoria. Mă interesează teme unde autoreferențialul e folosit ca resursă pentru a trasa conexiuni către memoria colectivă, arhetipuri și relația care se creează între conștient și inconștient. În lucrările mele, cercetez ideea de memorie care se redefinește odată cu trecerea timpului. Tot ceea ce ne amintim poate fi supus unei chestionări. În acest context, întrebarea este câtă acuratețe există în percepția asupra propriei noastre identități.
Creez narațiuni vizuale care vorbesc despre absență, dar și despre ceea ce ia locul absenței, despre lipsă, recompunere și transformare în încercarea de a crea o conexiune a prezentului cu memoria. În raport cu memoria, absența capătă contur doar prin totalitatea prezențelor care o înconjoară, într-o relație de dependență și interconectare.
Ce te-a motivat să participi în programul Accelerator Brașov
Accelerator Brașov este un program pe care îl urmăresc încă de la prima ediție. Pentru mine, reprezintă un reper pe scena de artă contemporană în ceea ce privește oportunitățile de dezvoltare pentru artiștii emergenți.
Simțeam nevoia unor discuții deschise cu privire la subiecte cum ar fi piața de artă contemporană, relația cu o galerie de artă, gestionarea spațiului pentru promovare. Consider că programul a reușit trasarea unor linii de ghidaj și stabilirea unor conexiuni între toți acești factori, a facilitat accesul către resursele informaționale de care aveam nevoie.
Lucrarea ta din cadrul expoziției Fabulating About a Gelato Machine
Proper way to see a landscape. Seria de 11 lucrări, realizate în tehnica gravurii (zece lucrări în monotipie și o lucrare point-seche), pornește de la o documentare fotografică pe care am făcut-o asupra caselor abandonate din satul bunicilor mei, în sudul țării. Majoritatea caselor din sat au fost părăsite și, în prezent, se află în diferite stadii de degradare, aproape de dispariție. Locuitorii lor fie au plecat să lucreze în afara țării, fie s-au mutat în alte zone din țară, fie nu mai sunt în viață.
Când privești o astfel de casă, bucățile de tencuială rămase pe ziduri arată ca hărți în care au fost trasate teritorii. M-am gândit la felul în care aceste case se degradează până la descompunerea totală, iar la bucățile de tencuială ca la materia care va recompune peisajul, îl va redesena. Teritoriile prezente în lucrările din instalație sunt desene pe care le-am realizat urmărind contururile bucăților de tencuială rămase în casele dezafectate.
Mi-am imaginat dispunerea lucrărilor prezentate în expoziție în așa manieră încât să invite la apropiere, să le parcurgi, aproape ca într-un itinerar, să le poți privi din diferite unghiuri.
Instalația discută ideea unei dinamici sociale, subliniază abilitatea naturii de a reconstrui peisajul și de a contura noi limite, volatilitatea și rearanjarea teritoriilor, precum și stabilirea de noi granițe.
Ideea a venit ca o ramificare, o continuare firească a unui subiect abordat într-o instalație anterioară - Aici am stat (2023). Acolo, una dintre discuții făcea referire la casele abandonate, la tranziția dintre prezența umană și modul în care natura preia treptat controlul asupra spațiilor create de om, evidențiind forța și persistența acesteia în a-și realcătui peisajul.
Etapele procesului de creație
Din punctul meu de vedere, partea tehnică, laboratorul sunt la fel de importante ca etapele prin care ajung la ideea proiectului. Procesele nu sunt, în mod necesar, clar separate. Pe măsură ce înaintez, ele se îmbină, diverse evenimente din stadiile de lucru pot da anumite direcții pe care să nu le fi propus la început.
În etapele de creație fac mereu alegeri, încorporez ceea ce se acumulează ca o consecință firească în evoluția proiectului, înlătur ce e surplus, ce nu se potrivește, ce pare inadecvat.
Felul în care proiectul Proper way to see a landscape a debutat s-a transformat pe parcurs. Un exemplu ar fi faptul că, inițial, am folosit pentru gravură hârtie clasică de 220 grame. Ulterior, am realizat că am nevoie să pot exprima fragilitatea și volatilitatea teritoriilor și prin structura materialului folosit. Astfel, am ales să folosesc o hârtie atipică pentru mediul propus, foarte subțire, fragilă, transparentă, de 11 grame. Deși această schimbare de suport mi-a îngreunat lucrul (acest tip de hârtie fiind dificil de manipulat), decizia înlocuirii a condus spre o nouă perspectivă în dispunerea lucrărilor și dinamica instalației.
Gravura este o tehnică ce presupune repetarea unui traseu, a unui mecanism, aproape ca o mantră care mă ajută să intru într-o stare de intimitate cu lucrarea. Între acțiunile repetitive se întâmplă dialogul constant, balansarea, trasarea direcțiilor. Nu folosesc gravura neapărat ca pe un mediu de multiplicare – în proiectul de față am realizat exemplare unice ale lucrărilor -, ci mai degrabă datorită acestei funcții mecanice care îmi oferă posibilitatea de a „curăța” procesul, pe parcurs.
Ce s-a schimbat pe parcurs
Odată cu maturizarea mea artistică, am căpătat mai multă încredere în a mă exprima și a experimenta. Dacă, în primii ani, lucram preponderent pe hârtie, în ultima perioadă mediile mele includ un spectru larg de tehnici, precum gravura, fotografia, video, obiect, instalația. Cred că fiecare idee își cere forma.
Rolul tău ca artist în 2023
Cred că rolul artistului poate să fie și acela de mediator cultural care trasează punți între el și comunitate. Simt, din ce în ce mai pregnant, nevoia de a contribui, de a mă implica în proiecte culturale și educaționale care să faciliteze accesul la cultură și să favorizeze, pe de o parte, colaborarea între comunități artistice și, pe de altă parte, între artiști și societate. De curând, sunt implicată în astfel de inițiative - unul dintre ele este noul hub cultural Tipografia, deschis în Craiova - și sper ca, pe viitor, să pot vorbi concret despre proiecte care au avut un impact real asupra comunităților.
