[România care ne place] Răzvan Moței: Am simțit întotdeauna că nouă ni se potrivește foarte tare acea sintagmă care apare deseori pe site-uri noi: “Acest site este în construcție.”

Răzvan Moței este dintre tinerii care n-au fugit de România. Deși sunt zile când se simte copleșit de ceea ce se întâmplă în jurul său, rămâne în colțul celor care văd încă binele aici, apreciază oamenii și crede că ar trebui să avem mai multă încredere în noi, ca popor.

Vorba asta, pe care o auzim mulți în jur - „Asta se poate întâmpla doar în România”, n-o crede și zice că orice se poate întâmpla în orice țară a pământului. Iar dacă ne dorim ca brandul de țară să capete o valoare mai mare peste granițele românești, ar trebui să începem tot cu noi, evitând să mai vorbim rău despre țara în care trăim. Poate nu vom deveni cu toții peste noapte patrioți, și este în regulă, dar putem măcar să povestim altora mai mult despre România care ne place.

"Mulți oameni care vin în România sunt surprinși de modul în care arată și se simte țara asta, pentru că așteptările au fost coborâte foarte mult. Și de extrem de multe ori, cei care coboară așteptările altora suntem chiar noi, de aici, din interior".

Răzvan Moței vorbește în continuare despre România, așa cum o vede și o simte el, așa cum percepe că s-a dezvoltat de-a lungul anilor post-decembriști.

De ce rămâi

N-am un răspuns foarte bine conturat la întrebarea asta. Cred că lucrurile care mă țin în continuare în România sunt mai degrabă subtile: cercul de prieteni și cunoștințe, modul în care reușim să ne strecurăm prin viață, din astea. Cred că de cele mai multe ori ne țin “legați” de pământul ăsta lucrurile pe care nu le simțim în fiecare zi, dar de care probabil ne-ar fi al dracu de dor, dacă am fi departe de țară.

În călătoriile tale, ce ai găsit foarte diferit de aici

Am găsit și mai bine, și mai puțin bine. Am găsit și curățenie milimetrică în Viena, dar am găsit și haos nu foarte controlat în Roma. Cred că în momentul în care mergi în alte țări, mai ales în cele în care curge apă caldă la robinet de mai mult timp decât la noi, e important să vezi și contextul istoric și perioada de timp mult mai largă în care ei s-au dezvoltat atât de bine.

Ce ți se pare cel mai frumos la România acum

O să sune foarte mult a clișeu, dar n-am ce să fac: oamenii. Cred că România are un potențial imens când vine vorba de “a face”. România mea e aia în care facem lucruri. Și nu neapărat majore, că nu toată lumea trebuie să inventeze leacul pentru contagiozitatea căscatului, ci fiecare în locurile în care își face cuib. România mea e formată din buna dispoziție a tipului de la care îmi iau cafeaua de dimineață, din zâmbetul doamnei de la casa de marcat, sau din zâmbetul unui puști care se joacă în parc.

Cum crezi că ar putea fi mai bine în țara asta

Cred că ar trebui să avem mai multă încredere în noi. Deși nu cred în manifestare, ceva îmi spune că noi, ca societate și popor, manifestăm greșit. Aud foarte des în jurul meu “Asta se poate întâmpla doar în România”. Și eu cred că-i fals. Cred că același lucru se poate întâmpla și în Italia, și în Statele Unite, dar și în Capul Verde (că tot am redeschis relațiile diplomatice de curând). Și mai cred că pe lângă încredere, avem nevoie foarte clară de reguli care să fie implementate și de care să ne ținem. Avem nevoie să “nu mai meargă și așa”, să nu trecem pe galben pentru că “se poate” și să nu aruncăm gunoiul pe jos pentru că “oricum îl strânge cineva”.

Convenția de a fi român

Am simțit întotdeauna că nouă ni se potrivește foarte tare acea sintagmă care apare deseori pe site-uri noi: “Acest site este în construcție.”. Simt că în convenția aia pe care am semnat-o, înainte să ne naștem în România, scria foarte clar că traseul nostru o să fie ca în Brașoveanca: trei pași înainte (știu că-s doi, nu mă mai certați, dar nu iese metafora alfel) și doi înapoi. Eu nu cred că facem întotdeauna doi pași înapoi, cum nu cred că facem întotdeauna trei înainte, dar cred că suntem pe un drum bun. Mult mai bun decât, probabil, și l-ar fi putut imagina bunicii nostri, de exemplu.

Simți vreo mândrie că ești român?

Nu sunt cuprins de o mândrie nemărginită când spun că sunt român, dar nici de vreo mâhnire. Cred că mândria de a fi român vine cumva prin alianță. Sunt mândru că sunt român atunci când unul dintre noi reușește să se afirme la nivel international, dar nu-mi pun medaliile de aur ale lui David Popovici la gât. Sunt un român mândru-ponderat. Dar cred c-aș fi fost la fel și dacă aș fi fost american, polonez sau senegalez.

Gânduri de emigrare

Da, le-am avut de multe ori. În general când mă gândesc la sistemul medical mă ia cu fiori, iar cel mai tare gândul ăsta vine în minte în momentul în care se mai întâmplă câte o tragedie și asistăm cu toții la un simulacru de vorbe goale și un sistem medical dus până la limita de sus a suportabilului.

Cred că mi-ar plăcea să locuiesc în țări în care lucrurile sunt puse bine la punct. Cred că mi-ar plăcea să locuiesc în Viena, dar nu acum, abia după ne bagă în Schengen, pentru că mi se pare că e un oraș cu care n-ai cum să dai greș, dar la fel de bine cred că și Spania ar fi o destinație cu care aș putea rezona mult, deși s-a cam făcut un pic prea cald în ultima perioadă acolo. Cred că ar fi diferit modul în care statul te tratează și în care banii nostri, ai tuturor austriecilor și spaniolilor, sunt folosiți ceva mai bine și ceva mai în interesul comunității.

Cum simți tu plecările celor din jur

Dor. Și cred că e o durere constantă pe care o simte fiecare român care pleacă, dar și fiecare român care rămâne. Cumva paradoxal cred că ajutorul nesperat pe care România îl poate primi este tocmai de la cei 4-5 milioane de români care sunt în afara granițelor, care învață, muncesc și încearcă să își croiească un rost acolo unde sunt. Cred că ei sunt cei care, cu experiența și mentalitatea din diferite părți, pot face din România un gigant care, ușor, ușor, reușește să scoată picioarele din nămol.

Cred că fiecare dintre noi, atunci când luăm o decizie de genul ăsta, ne imaginăm că plecăm spre mai bine. Și cred că majoritatea românilor care au plecat din țara asta au găsit acel mai bine. Mai confortabil. Nu cred că, neapărat, și mai ușor, dar asta probabil e atenuat de primele două.

Dorul de țară

N-am fost plecat niciodată suficient de mult timp încât să știu asta, dar îmi imaginez că dorul vine de la primul moment în care ieși pe ușă. De la acel “Good Morning” rostit englezește, în loc de un “Bună dimineața” strașnic. Iar apoi el continuă toată ziua, până când ajungi din nou în confortul casei, iar dorul îți e ușor ameliorat de cei dragi.

Ce îți place să faci în România, în timpul liber, în vacanțe

Din fericire am avut parte de niște părinți care, atunci când eram mic, mi-au arătat bună parte din România, deci o cam știu de când eram copil. Dar în continuare, atunci când merg în vacanțe îmi place să aflu poveștile locurilor în care ajung, dincolo de lucrurile vizitabile. Îmi place să aud legendele nespuse publicului larg, iar, din fericire, în fiecare loc mai turistic, dar nu numai, în care ajungi, e cineva dispus să-ți explice ce-i cu locul ăla și ce-l face special.

Dacă ai fi ghid pentru străini, ce le-ai povesti prima dată despre România

Uh, tare interesant. Aș zice așa, știu că-i nepopular, dar aia e: să meargă la Casa Poporului și să-i afle povestea, ca să înțeleagă, mai apoi, de ce unele lucruri în România sunt cum sunt (pentru că marca prosperă a comunismului n-are cum să fie atât de ușor uitată), apoi i-aș duce să bea o cafea de specialitate (nu-mi dau seama cum, dar în România s-au deschis în ultimii ani sute de locuri cu cafea bună și a devenit din ce în ce mai greu să dai greș cu un loc de unde să-ți iei cafea), apoi i-aș duce la Muzeul Satului, să înțeleagă de unde provenim și cum arătau așezările noastre cu câțiva zeci, poate sute de ani în urmă, i-aș duce apoi la Brașov să mănânce o ciorbă în pâine (LaCeaun, îmi mulțumiți după), pe la Iași să vadă un Palat al Culturii superb, pe la Timișoara să vadă cum s-au întreprătruns pe aici tot felul de culturi și cum și-au lăsat amprenta și poate să-l mai prindă și pe Brâncuși, pe la Cluj, să se mai distreze și ei la vreun UNTOLD, pe la Sibiu, la Festivalul Internațional de Teatru, pe la Cluj, la TIFF, pe la București, la Festivalul Enescu, iar apoi terminăm apoteotic la Constanța, în speranța că vin și ei când va fi cazinoul gata renovat.
The point is: e foarte greu să alegi ceva ce le-ai putea recomanda oamenilor să vadă în România, pentru că, oricât de greu ne-ar fi să recunoaștem și să vedem asta zi de zi, România s-a dezvoltat enorm în cei 32, de acum 33 de ani de democrație. România are și multă istorie care poate fi vizitată, dar este și vie și inovează, având evenimente care, de ce să nu o spunem, sunt de o adevărată clasă internatională.

Când intervine blazarea, cum rămâi în zona optimismului

Încerc să mă reîntorc între oamenii mei. Știu că nu asta-i soluția, dar câteodată România chiar e greu de dus și chiar te încarcă cu multă negativitate. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost vara trecută, când s-au întâmplat, în decurs de o săptămână și puțin, toate cele ce urmează: o mama a născut pe trotuarul din fața unui spital, o mamă a murit la Botoșani pentru că n-a avut nimeni grijă de ea și o mama de la Târgu-Jiu a intrat în operație pentru hernie și a ieșit cu un copil, medicii nefăcându-i înainte vreo radiografie.
Iar atunci, pentru că tot ce auzeam ca discurc public din partea decidenților era blazare și dat din umeri, am hotărât ca pentru câteva zile să mă întorc la ale mele și să nu mai urmăresc neapărat ce se întâmplă. E asta un mod de a rezolva problemele mari? Nu. Dar altfel, stand conectați și implicați emoțional 24/7 la știrile din jur e foarte posibil să nu reușim să mai fim sănătoși la cap.

Cum ai face din România un brand mai valoros

Cred că în primul rând ar trebui să nu mai vorbim noi atât de urât despre noi. Mulți oameni care vin în România sunt surprinși de modul în care arată și se simte țara asta, pentru că așteptările au fost coborâte foarte mult. Și de extrem de multe ori cei care coboară așteptările altora suntem chiar noi, de aici, din interior.

Cred foarte tare că nu brandul de țară (conjunctural acea frunzuliță sub care scrie România) este important, ci ceea ce reușim să facem în țara asta. Cred că ne lipsește, mai ales pe partea asta culturală, un fir roșu pe care turiștii să-l înțeleagă. Și dacă mergând mult în istorie ne lipsesc date importante despre câteva decenii, cred că pe ultimii 100-200 îi putem contura destul de bun.

Cred că România are nevoie de o poveste pe care și-o spune ea sieși prima dată, o crede, și apoi iese în lume cu ea. Mai cred, de altfel, și că România n-ar mai trebui să se ferească ca dracu de tămâie (ce ironie) de brandul Dracula. Doar imaginați-vă ce ar fi făcut americanii cu el și ce Mecca ar fi fost acum la Bran. Ne lipsesc multe în încercarea asta, dar ce cred că nu ne lipsește este povestea pe care să o spunem. Ea doar trebuie cosmetizată, scoasă din paradigma manualelor de istorie comuniste și cosmetizată pentru a fi ușor de înțeles, dar și atractivă pentru turiști.

Ce faci profesional în România și de ce merită să lucrezi în acest domeniu

Salut, sunt Răzvan, și mă pricep cât de cât la online. Practic asta am făcut tot timpul. Deși am făcut mate-info în liceu și apoi Cibernetică în facultate, mi-a plăcut întotdeauna partea asta de online, sau “noile canale media”, cum se mai spune pe la televiziuni. Cred despre mine că reușesc să înțeleg destul de bine cum funcționează rețelele de socializare și că, din când în când, reușesc să le fac să acționeze în favoarea mea.

Încerc să am, pe scurt, două tipuri de conținut: unul informativ, care e format din #CareiFaza, un pilon care a început în pandemie, atunci când internetul era plin de fake-news-uri și devenise deja un loc extreme de greu de respirat, un pilon în care încerc să fac subiectele grele mai ușor de înțeles de toată lumea. Al doilea pilon informativ se numește #WeeklyRecap, în care încerc să adun cele mai importante 7 știri de peste săptămână și să le explic pe scurt, astfel încât să ai, chiar dacă nu citești presa constant, măcar un contur al tabloului mare.

Al doilea tip de conținut este cel de entertainment, pentru că am învățat pe parcurs că nu le poți da oamenilor doar informație și să te aștepți să rămână acolo cu tine la bine și la greu. Că n-am fost împreună la Ofițerul Stării Civile, iar nu moartea, ci unfollow-ul, sau, mai rău, indiferența, ne va despărți.
Cred că online-ul e super divers și sunt foarte puțini oameni care nu-și vor găsi locul în el. Dar ce am observat în anii ăștia, de când îmi pun părerile și fața pe internet, e că foarte mulți oameni ezită, pentru că au impresia că n-au nimic de spus sau că publicul lor nu-I acolo. Ceea ce nu-i, în mod evident, adevărat. Iar tuturor acestor oameni aș vrea să le spun că public, și discurs, și stil de a pune problemele nu găsesc decât dacă se apucă de făcut lucruri. Va fi perfect din prima? Sigur nu. Dar va fi un început la care te vei uita peste ani în urmă și de care vei fi mulțumit. Cum ar zice o companie de papuci (interviul ăsta nu e despre cum ar trebui să zicem tuturor tipurilor de încălțăminte papuci, nu? Mbine, fie): just DO IT!

Ghid personal de supraviețuire în România

Nu știu cum ar arăta un ghid, dar știu cum ar suna titlul de pe copertă: Îmbinarea utilului cu încercarea plăcutului. Cred că, pentru a ne fi bine în țara asta, dar la fel cred că-i valabil în oricare alta, este să ne fie bine colectiv. Și binele colectiv înseamnă ca, măcar din când în când, să le fie și altora bine. Dacă ne-a lipsit ceva în cei 32-33 de ani de democrație cred că a fost fix asta: faptul că am mers în față, de multe ori chiar călcând pedala de accelerație, fără să ne pese că pe drum vom lăsa în urmă prieteni, frați, cunoștințe. Oameni care, dacă nu vor emigra, se vor radicaliza. Avem nevoie să fim bine colectiv ca apoi să fim și mai bine fiecare dintre noi.