Ioana Rusu este o artistă care lucrează preponderent cu fotografia. Momentan, o preocupă felul în care se raportează individul la locuire, la acasă și la experiențele pe care le trăiește în mod involuntar. Ioana crede că există o dimensiune a locuirii pe care o putem intui, dar că, dincolo de structurile arhitecturale și ce se poate vedea cu ochiul liber, există și dimensiunea afectivă. Pe ea asta o inspiră și o ajută să-și răspundă la întrebări.
"Autopsy of forgetting", seria de 8 fotografii pe care o prezintă în cadrul expoziției Fabulating About a Gelato Machine de la Muzeul de Artă Brașov, relevă o caracteristică esențială a memoriei - deteriorarea ei în timp.
Povestim cu ea, în rândurile de mai jos, despre memorie și fotografie, haosul creativ și temele care o inspiră în creațiile ei.
Etapele de formare
Am fost un copil care era plictisit de zona rurală. Câteodată chiar frustrat. În momentul în care am primit un aparat de fotografiat, prin generală, nu m-am mai desprins de el. Îmi plăcea foarte mult să observ și să încadrez, aveam cu ce să-mi ocup timpul. Eu și sora mea eram foarte entuziasmate și cream personaje sau tot felul de video-uri, ea cânta și eu filmam. Multă vreme n-am făcut nicio corelație între aceste activități copilărești și potențialul creativ, pentru că trăiam într-un mediu în care toată lumea se aștepta să te orientezi spre o carieră care-și are locul în societatea capitalistă.
După ce am terminat liceul, nu știam în ce direcție să mă duc, așa că am încercat să lucrez în mai multe domenii. Pentru că nu rezonam cu nimic din toate astea am știut că trebuie să mă întorc la fotografie. Consider că am luat cea mai bună decizie când am aplicat la Facultatea de Arte, e locul unde am întâlnit foarte mulți oameni care m-au ajutat să cresc și să mă descopăr. Ulterior am început să particip la expoziții și la proiecte, a devenit o nevoie reală să mă aflu aici.
Temele care te preocupă
Obișnuiesc să-mi analizez experiențele personale și să le dezvolt în proiecte despre teme universale, raportându-mă mereu la percepție, comportament și imaginație.
Ceva mai specific care mă preocupă în acest moment este felul în care se raportează individul la locuire, la acasă și la experiențele pe care le are involuntar. Există o dimensiune pe care o putem intui, dar dincolo de structuri arhitecturale și ce se poate vedea cu ochiul liber, există și dimensiunea afectivă. Pe mine asta mă inspiră și mă ajută să-mi răspund la întrebări.
Ce te-a motivat să participi în programul Accelerator Brașov
Call-ul de la Accelerator Brașov mi s-a părut o oportunitate pentru că răspundea la întrebările și nevoile mele ca artist emergent. Toată vara mi-am spus că trebuie să-mi extind cunoștințele dincolo de zona mea de confort, pentru că nu e suficient să faci proiecte. Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu toți acești oameni pentru că am învățat ceva din fiecare dialog pe care l-am avut.
Lucrarea ta din cadrul expoziției Fabulating About a Gelato Machine
Procesul meu de creație este haotic. Fac foarte multe experimente până să mă mulțumească vizual în raport cu conceptul pe care vreau să-l dezvolt. Anul trecut am lucrat puțin cu polaroid-ul, pe atunci distrugeam suprafața sensibilă tratând-o cu substanțe chimice. Voiam să fac un proiect în care să folosesc emulsion lift. Cred că s-a mulat foarte bine dorința mea de experimentare pe tema expoziției.
„Autopsy of forgetting” este un proiect pe care l-am concretizat pornind de la descompunerea unui moment, gândindu-mă la cum se ancorează în trecut și cum se modifică la fiecare transfer. Selecția stocurilor de amintiri rămâne în permanență influențată de asta. Polaroid-ul a fost foarte ofertant în direcția asta, pentru că, practic, permite ca emulsia să fie desprinsă de pe suprafața de bază.
Memoria noastră se deteriorează încet. La fel și imaginea fizică după ce e creată, ea începe declinul, nu rămâne intactă. M-am gandit la ce se pierde și la ce ramane, niciodată nu e în controlul nostru. Am făcut aceeași acțiune prin transferul emulsiei. Nu am intenționat să arate într-un fel, ci am lăsat la voia întâmplării fragmentele care rămân, cum ramân. Am căutat elemente cheie care ne leagă de momentele astea. Mi-am dat seama că obișnuiesc să păstrez lucruri care și-au pierdut complet scopul de bază. Au devenit încărcate de semnificații fabulate de om. E atât de patetic cum o piatră poate să-ți amintească vivid de o persoană și să o păstrezi toată viața, să-i oferi o valoare ritualică.
Investigarea trecutului
În cadrul pregătirii lucrării pentru expoziție am fost focusată strict pe lucrare și metoda ei de prezentare. Per total această experiență mi-a ridicat standardele în felul în care îmi prezint proiectele.
Cum s-a schimbat procesul de creație în ultimii ani
Procesele de creație se modelează în timpul dezvoltării fiecărui proiect. În primii mei ani am dezvoltat o mică obsesie pentru colajul digital, care se poate simți în toate lucrările mele. Ulterior, am început să extind tehnicile specifice și către celelalte medii cu care lucrez. Pe lângă această parte tehnică, s-a schimbat felul în care îmi selectez și susțin lucrările.
