E greu să vinzi cultura în România. Dar nu imposibil, spune Mihaela Ion, manager cultural & co-fondator Revista Atelierul. Mihaela are un doctorat în istorie și este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris și a co-fondat “Revista Atelierul”, “Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs”, ”Creative Night Talks”.
Recent, Mihaela a organizat la Timișoara o conferință pe tema comunicării culturale în România, parte dintr-un proiect realizat de ea în cadrul bursei de creație ei “Creat de Timişoara”. Un gathering cultural unde specialiștii din industria creativă au discutat despre provocările comunicării culturale din România în 2023.
”Este dificil să vinzi cultură şi mai ales dacă eşti la început de drum. Este greu să vinzi cultură şi dacă nu aparţii unui grup anume, însă se poate. Cred că toate experienţele internaţionale şi cele naţionale m-au adus în acest punct în care pot să spun că este foarte important să activezi în cultură, să nu faci rabat de la calitate, să nu faci compromisuri pentru ceilalţi şi să iei toate comentariile aşa cum le primeşti”, spune Mihaela.
Povestim în continuare cu Mihaela Ion despre cum se vinde cultura în România, care sunt clișeele care au rămas încă în promovarea culturală și cum a evoluat comunicarea în acest domeniu în ultimii ani.
Ce a contat cel mai mult în formarea ta
De profesie sunt istoric de artă cu studii în domeniul teoriei şi practicii imaginii şi cu un doctorat dedicat patrimoniului artistic al comunismului. Fiecare etapă m-a adus în postura de manager cultural specializat în domeniul industriilor creative şi culturale. De la istoric de artă, am cofondat în 2010 Revista Atelierul, am devenit preşedinte de ONG, ulterior vicepreşedinte pentru Asociaţia Atelierul de Creaţie, evaluatoare independentă de proiecte culturale, International Board Member în cadrul AICA Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă.
Cel mai mult pentru mine au contat bursele internaţionale pe care le-am primit în Londra, Paris, Selestat, Nancy, Strasbourg, dar şi toate conferinţele internaţionale la care am participat.
De asemenea, toţi oamenii cu care am interacţionat au contat foarte mult pentru formarea mea.
Iar cei mai importanţi sunt redactorii naţionali şi internaţionali din cadrul Revistei Atelierul, datorită cărora am devenit un stakeholder în domeniul industriilor creative şi culturale.
Cât de greu e să ”vinzi” cultură în România
Este dificil să vinzi cultură şi mai ales dacă eşti la început de drum. Este greu să vinzi cultură şi dacă nu aparţii unui grup anume, însă se poate. Cred că toate experienţele internaţionale şi cele naţionale m-au adus în acest punct în care pot să spun că este foarte important să activezi în cultură, să nu faci rabat de la calitate, să nu faci compromisuri pentru ceilalţi şi să iei toate comentariile aşa cum le primeşti. Şi acum îmi amintesc cum am primit întrebarea “a cui sunt?” în momentul în care eram în comisii naţionale alături de colegi de breaslă care trăiesc exclusiv în bula lor culturală. Îmi place să cred şi sper că reuşesc să fiu imparţială, echidistantă şi să las munca mea să vorbească în numele meu.
Dar de multe ori cred că este important să fii şi ambasadorul proiectelor tale, de aceea am început să fiu din ce în ce mai activă pe această parte.
Comunicarea culturală, cu bune și rele
Sunt atât de multe proiecte excepţionale cu cea mai nepotrivită comunicare culturală, fie din lipsă de finanţe sau de negăsirea unui PR cultural potrivit. De cele mai multe ori sunt aceiaşi comunicatori culturali pentru foarte multe proiecte excepţionale şi ei se pierd în detalii, de multe ori omiţând să acorde atenţia cuvenită fiecărui proiect în parte.
Mie îmi place să am o comunicare culturală “in house”, astfel încât departamentul nostru de comunicare să se ocupe de tot.
Dar sunt o pleiadă întreagă de proiecte culturale care au o comunicare bună, de la prezenţa în social media, la comunicatele de presă, afişele impecabile, răspunsurile şi adaptabilitate la toate cerinţele partenerilor media.
Cele mai puţin bune aspecte din comunicarea culturală sunt afişele parcă realizate în Paint, comunicatele de presă prost redactate, orele complet nepotrivite pentru lansări, comunicarea fragmentată a informaţiilor. Uneori cred că aceste deficienţe pornesc de la managerii de proiect care nu şi-au format încă echipa potrivită.
Cred că lipseşte major o implicare şi adaptare a instituţiilor publice şi a muzeelor la cerinţele contemporane ale comunicării culturale. Este o antiteză cu proiectele impecabile pe care le realizează multe ONG-uri, flasgshipuri ale societăţii civile. Activez şi în cadrul muzeelor şi a conferinţelor organizate de acestea şi narativa lor că ei sunt exclusiv “păstrători ai patrimoniului” şi nu ar trebui să fie comunicatori buni, este depăşită.
Cum a evoluat marketingul cultural în România
Marketingul cultural s-a dezvoltat alături de comunicarea culturală, dar sunt 2 domenii separate, de cele mai multe ori văd joburi care doresc ca o persoană să le realizeze pe ambele. Marketingul cultural ţine pasul cel mai bine cu cerinţele europene.
Cea mai mare provocare pentru 2023 este adaptarea comunicării într-o lume postpandemică, nu mai poţi să aduci la fel de uşor peste 100 de oameni la un loc, fie că s-au adaptat la un alt regim cultural, fie lucrează prea mult. O altă provocare este modul în care reţelele de social media schimbă modul în care ne raportăm la marketing cultural. Un eveniment cultural bun are nevoie de un comunicator de presă, dar şi de un departament pe marketing cultural dacă vrea să vândă, şi aceste două departamente să colaboreze.
Clișee în promovarea culturală
Clişeele pe care le observ şi în 2023 atunci când se vorbeşte despre proiectele culturale “primul”, “cel mai nou”, “cel mai important”, “singurul”.
Ocolesc cu desăvârşire să folosesc terminologii de profil în comunicarea proiectelor mele şi apelativele de politeţe, din punctul meu de vedere oamenii de cultură nu stau pe un piedestal format din diplome şi premii, ci stau pe un piedestal format din munca lor constantă care se vede public.
Ce ai învătat cel mai important de când eşti implicată în proiecte culturale
Să am o echipă eficientă şi fiecare să îşi facă partea, şi în acelaşi timp să colaboreze constant. De asemenea, să fiu un manager cultural implicat care ajută cu know-how, dar se retrage în umbră, în momentul în care nu este expertiza mea.
Noile generaţii de public
Noile generaţii vin la pachet cu noile tehnologii şi noile canale de socializare pe care trebuie să fim pentru a rămâne relevanţi. Pentru că îmi este teamă că Revista Atelierul va deveni irelavantă pentru noile categorii de public, colaborez cu persoane care sunt parte din Generaţia Z si Y. Comunicarea tradiţională a suferit mai ales prin prisma pandemiei şi acum prin prisma noilor cerinţe (şi foarte bune cerinţe) ale canalelor de social media. Ei îşi doresc informaţii facile, accesibile, uşor de citit, dar din punctul meu de vedere uneori se pierde şi din mesajul unei comunicări a la carte.
Proiecte care ți-au atras atenția
O campanie pe care nu aş putea să o numesc campanie ca atare a fost renovarea Bojdeucii lui Creangă, se vorbeşte foarte mult de modul în care a fost restaurată, dar oamenii din domeniul cultural implicaţi activ în proiect sau care au văzut schimbările, nu au atras timp atenţia acestui proiect de “reabilitare”.
Iar campanii şi proiecte din zona comunicării culturale, proiectul DoiJoi, RAD Fair, licitaţiile realizate de Ans Azura, Romanian Jewelry Week.
