Iată că a trecut și minivacanța de Ziua Națională & Sf. Andrei, iar acum suntem în linie dreaptă către sărbători. Prin urmare, blindați-vă buzunarele si portofelele, pentru că vor fi sub asediu prelungit. Urmează o perioada fierbinte, de cumpărături intense, deci sănătoși să fim, pentru că facturile vor curge!
Până să intrăm complet în vria cadourilor, să ne bucurăm de o clipă de liniște și să revedem cele mai interesante titluri de pe WeInvent, în Noiembrie.
GMP PR anunță schimbarea identității de brand și extinderea serviciilor agenției. Decizia vine în urma unui amplu proces de rebranding, care a durat opt luni și a avut la bază concluziile unui studiu care s-a adresat întregii industrii de comunicare din România.
În cadrul acestui demers, agenția a căutat un model de business relevant pentru nevoile complexe ale clienților de astăzi, care să satisfacă și să motiveze în același timp și angajații din industrie. Astfel, după 18 de ani pe piață, agenția devine GMP & U, an IDEA Company, care crede în puterea ideilor și în soluții fluide la problemele complexe de business, de astăzi.
Am vorbit cu Ioana Mănoiu, General Manager GMP & U, Corina Toma, Head of Campaigns, senior cu experiență internațională, și Răzvan Mătășel, Strategy & Growth Director, cu peste 25 de ani de expertiză în strategie, recent adăugați echipei de experți ai agenției. Am aflat mai multe informații importante din procesul de rebranding, dar și ceea ce va urma pentru agenție. Un interviu de Romanița Oprea, din seria #reinventyourself #reinventyourbusiness.
Dacă treci pe la cafenelele din centrul Bucureștiului la orele dimineții, uneori și seara, în timpul săptămânii, dar neapărat și în weekend, s-ar putea să dai peste Mircea. Desenator de desene neanimate, copywriter, dar nu de ăla care face acte legale pe drepturi de autor, muzician, gata să cucerescă sala Apollo din State cu trupa lui, scriitor, poet, dar cu toții știm că astea două merg mână în mână, fie că e vorba de roman, versuri, scenarii de film sau piese de teatru. A, și să nu uităm, în timpul dintre cele de mai sus, angajat full time și familist. Tocmai de aceea, interviul de față a durat ceva până să ia forma finală, dar timpul are răbdare cu oameni ca el. Așa cum fiecare carte va fi citită la timpul ei, așa și acest interviu cu Mircea Moroianu a venit fix când trebuie. Un interviu în exclusivitate pentru WeInvent, din seria #perspective
Așa cum ne-am obișnuit deja de câțiva ani, în OOH-ul românesc trendurile de tehnologie vin de la Phoenix Media, prima companie din România, specializată în Digital OOH, cea care totalizează cel mai mare număr de ecrane (106) și realizează cele mai mari venituri pe acest tip de suporturi. Pe acest subiect precum și pe contextul general din piața românească de Publicitate Exterioară am stat zilele trecute de vorbă cu Dio Boacă, CEO Phoenix Media. Un interviu de Marian Costache, din seria #perspective
Viitorul e AI, trecutul poate fi refăcut, reasamblat și colorizat ca să devină mai ușor de suportat, iar de prezent ce să mai vorbim…? Ce zici, articolul ăsta e scris de un motor AI sau o fi pe bune, ieșit din taste de om? Cum ai putea să-ți dai seama? Să zicem că dacă acum încă mai ai șanse să distingi realul de fake, în viitor clar limitele se vor estompa, așa că toată lumea va trăi sub plapuma imaginii, nemaicontând câte filtre false are peste, atât timp cât livrează bine. Revenind la prezent, hai să vezi ce s-a întâmplat. Actorul Tom Hanks a ieșit cu un mesaj pe internet, pe contul lui de Instagram mai precis, în care denunță o reclamă deepfake care promova asigurări stomatologice. Că nu este vocea lui, că nu el a făcut așa ceva. Mai multe in articolul de aici, semnat de Marian Costache.
La 18 ani de la intrarea pe piața din România, Kaufland a devenit un jucător dominant în sectorul de retail. De la primul magazin deschis în 2005, în cartierul Colentina din București, și o echipă de 500 de angajați, Kaufland România a ajuns astăzi la o rețea de 171 de magazine în 95 de localități și o echipă de 17.000 de angajați. Este unul dintre cei mai mari angajatori privați din România și a dezvoltat unul dintre cele mai sustenabile modele de afaceri. Anul 2022 a marcat un record de expansiune pentru companie, cu 16 magazine inaugurate.
Analiza perioadei cuprinse între 2018 și 2022, realizată de compania de audit și consultanță KPMG, evidențiază impactul semnificativ al Kaufland România asupra economiei locale, în mod direct, indirect și indus. Astfel, rezultatele studiului de impact socio-economic „Cu România pentru România” a relevat faptul că în ultimii cinci ani, Kaufland a înregistrat o creștere economică continuă, de 10,7%, în termeni de CAGR. Contribuția Kaufland la economia națională s-a menținut constantă, reprezentând anualaproape 1% din PIB-ul României, iar valoarea adăugată brută totală (VAB) directă a fost de aproximativ 2,5 miliarde euro.
Am vorbit cu Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs al Kaufland România, despre highlight-urile acestor ani, strategia de comunicare, publicitate și influența digitalului. Un interviu de Romanița Oprea, din seria #perspective.