mind-moving: instalația performativă va avea vernisajul pe 22 noiembrie la Rezidența9. Dacă ai fi trăit viața altcuiva, crezi că mintea ta ar fi funcționat la fel?

mind-moving: instalația performativă va avea vernisajul pe 22 noiembrie la Rezidența9. Dacă ai fi trăit viața altcuiva, crezi că mintea ta ar fi funcționat la fel?

În luna august 8 artiști au petrecut o săptămână în cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina, într-o rezidență artistică organizată de Indie Box în cadrul programului de terapie prin artă mind-moving. Principalul obiectiv al experienței a fost de a pune bazele pregătirii unei instalații performative care să ilustreze multiplele perspective ale tulburărilor sănătății mentale și provocările nevăzute ale celor care trec prin acestea.

Vernisajul expoziției perfomative mind-moving va avea loc pe 22 noiembrie, de la ora 19:00, la Rezidența9 (Vila Rodizio - str. Ion Luca Caragiale, nr. 32). Ulterior va fi deschisă publicului până pe 28 noiembrie, între 19:00 - 21:00 în zilele din timpul săptămânii, respectiv 17:00 - 19:00 sâmbătă și duminică. Intrarea este liberă, vizitatorii fiind rugați să se înscrie pe o listă de participare, pentru o mai bună coordonare a fluxului.

Alexandra Bălăsoiu și Cristina Lilienfeld semnează coregrafia instalației, cele două fiind și performeri în cadrul ei, alături de Cătălin Diaconu, Diana Spiridon, Cătălin Munteanu și Denis Bolborea. De compoziția muzicală s-au ocupat Denis Bolborea, Paolo Profeti și Stina Moltu, cea din urmă devenind parte din proiect în urma unui open-call organizat alături de partenerul din Norvegia, NOPA. Alți artiști implicați în crearea instalației performative sunt Andrei Cozlac (artist vizual), Noir Morphosis (costume) și Alexandros Raptis (light design).

Proiectul mind-moving este o chemare la empatie, înțelegere și destigmatizare, care își propune să transforme perspectiva asupra sănătății mintale dintr-una de etichetare, într-una de explorare a experiențelor umane autentice. În cadrul acestuia, pe lângă rezidența artistică, s-au desfășurat 48 de ateliere de terapie prin dans, pictură și fotografie în cadrul a două spitale de psihiatrie. La activitățile coordonate de Loredana Larionescu, Oana Dorneanu și Florin Constantin au participat până la 25 de pacienți la fiecare atelier, în perioada martie - iulie.

Despre feedback-ul și rezultatele înregistrate în cadrul atelierelor, au povestit dans-terapeutul Loredana Larionescu și art-terapeutul Oana Dorneanu, pe 15 noiembrie, la Areal - spațiul pentru dezvoltare coregrafică, în cadrul evenimentului mind-movind: sharing experience. Ele au discutat cu publicul prezent (jurnaliști, terapeuți, artiști), despre tehnicile folosite în cadrul atelierelor și impactul pozitiv pe care programul l-a avut în completarea terapiei convenționale.

„Dans terapia este, înainte de toate, un suport emoțional și social, o formă prin care se poate crea un sistem de incluziune, o ocazie de auto-exprimare și alinare. Pentru mulți participanți atelierele de dans terapie din cadrul mind-moving au fost percepute ca un vehicul prin care au putut simți iar emoții pozitive precum bucuria, libertatea de a fi, armonia cu sinele și ceilalți.”, a declarat dans-terapeutul Loredana Larionescu în timpul evenimentului mind-moving: sharing experience.

„Sesiunile de art terapie pe care le-am desfășurat în cadrul proiectului nu au fost doar despre explorarea creativității. Sigur, acesta este canalul prin care ele se desfășoară - creativitatea pacienților care este încurajată spre liberă exprimare. Dar este doar pârghia prin care-i ajutăm să pornească procesele de auto-descoperire și de expresie de sine, procese în care se pot folosi de culori și forme, nu de cuvinte și propoziții. Am asistat în aceste luni la numeroase exemple de conștientizări profunde din partea pacienților care au participat la ateliere, întărindu-mi convingerea că arta are o nesfârșită capacitate de a vindeca și este necesară în procesele terapeutice.”, a completat și Oana Dorneanu, cea care a susținut atelierele de terapie prin pictură în cadrul proiectului mind-moving.

Instalația performativă, care va fi găzduită în perioada 22 - 28 noiembrie la Rezidența9, reprezintă punctul culminant al proiectului mind-moving. În luna decembrie instalația va fi găzduită în Norvegia, țară parteneră a proiectului. mind-moving își va închide misiunea în luna februarie, cu un eveniment în care vor fi prezentate rezultatele complete, precum și concluziile ce se vor contura după interacțiunea publicului, atât din România, cât și din Norvegia, cu instalația performativă. Mai multe detalii despre eveniment vor fi anunțate la începutul anului 2024.

mind-moving este un proiect inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA -  Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL.

Parteneri de implementare: Spitalul Voila din Câmpina, Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca, Rezidența9.

mind-moving este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.  Proiectul are o valoare nerambursabilă de 969072 lei (197012,33 euro) și se desfășoară pe o perioadă de 15 luni.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. 

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. 

Parteneri media: Radio TĂNĂNANA, Radio România Cultural, Libertatea, Observator Cultural, Psychologies, IQads, Mindcraft Stories, Scena9, VICE, #DeMilioane.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related