#SărbătorileAltfel cu Pepsi. Smiley și Corina Chiriac mixează un colind mai puțin tradițional

#SărbătorileAltfel cu Pepsi. Smiley și Corina Chiriac mixează un colind mai puțin tradițional

Falalala lalala la la. Unii dintre noi fredonează colinde de la începutul lunii, alții s-au săturat de ele atât de mult încât ar fugi la capătul lumii pentru a nu le mai auzi. Dar dacă am avea parte și de #altfel de colinde? Unele în care ritmurile noi s-ar întâlni cu cele vechi? Cum ar suna, de exemplu, un colind mixat de Smiley și Corina Chiriac?

Doi cântăreți din generații diferite, cu stiluri îndepărtate pe axa muzicală, s-au întâlnit la invitația Pepsi pentru a da startul seriei #SărbătorileAltfel și a demonstra că tradițiile pot fi duse mai departe pe ritmuri noi. Iarna aceasta, Pepsi ne arată că obiceiurile vechi se pot întâlni foarte bine cu tradiții noi, pentru a ne bucura toți de perioada festivă, fiecare în felul lui. 

 

La vremuri noi, colinde noi

Tradiții de Sărbători. Sunt atât de lipite aceste cuvinte unele de altele că nici nu am putea să le separăm. Dar când bucuria Sărbătorilor se întâlnește pe lista lui ”așa trebuie”, moștenită din generație în generație, tradițiile devin o presiune inutilă. Pentru că, de fapt, chiar ”nu trebuie” să bifăm nimic din ce nu ne dorim de Sărbători, spune Pepsi.

Și pentru a demonstra asta, brandul a invitat influenceri de soi pentru a crea împreună #SărbătorileAltfel. În campania de iarnă 2023, Pepsi își propune să construiască mini-momente festive speciale și să dea la o parte presiunea sărbătorilor perfecte și toate acele dispoziții care încep cu ”așa era pe vremea mea...”. 

Pepsi e un brand care își propune să facă lucrurile #altfel, iar în această iarnă încurajăm consumatorii să dea la o parte presiunea sărbătorilor de iarnă perfecte și să se bucure de tradiții în propriul stil. Seria "Sărbători #altfel" aduce în prim plan latura de entertainer a brandului prin asocierea de stiluri diferite și inedite din scena românească. În primul episod al seriei, Smiley și doamna Corina Chiriac și-au unit talentul pentru o variantă reinterpretată al unuia dintre cele mai populare colinde, iar rezultatul este un cântec care sigur va rămâne în mintea tuturor”, spune Alexandra Burdulea, Senior Brand Manager PEPSI.

#SărbătorileAltfel este o serie digitală care le arată oamenilor că pot reinterpreta tradițiile așa cum vor ei.  

Smiley și Corina Chiriac sunt primii care vin în ajutor. Primul episod din seria Pepsi îi arată pe cei doi protagoniști cum reinterpretează un colind #altfel. Smiley și-a pus sacou retro, Corina Chiriac a venit cu teoria muzicală și împreună au creat material nou pentru fredonat și #altceva în această iarnă. 

Pentru mine e mereu o onoare să împart scena, ecranul și chiar muzica, cu artiștii consacrați sau cei la început de drum. Doamna Corina Chiriac oprește timpul, a făcut-o și la înregistrările colindului și la filmări. Iar colindul, așa cum o să-l ascultați, este altfel”, spune Smiley.

”Am primit cu bucurie ṣi surprindere propunerea de a colabora cu Smiley la realizarea unui colind celebru, cu totul altfel orchestrat, pentru Sărbătoarea de Crăciun. A fost o reală plăcere să mă aflu în compania unei echipe formată din tineri profesioniṣti ṣi entuziaṣti deopotrivă! Smiley ṣi cu mine vă oferim un Colind Altfel, iar eu urez tuturor Sărbători fericite cu Sănătate ṣi Belṣug!”, declară Corina Chiriac.

Cei doi artiști cu stiluri diferite au experimentat, au compus împreună, s-au jucat pe portativ și au adus la viață o versiune# altfel a unui colind tradițional.

Până la urmă, diferențele - de stil sau de vârstă - nu ar trebui să ne separe, ci să ne ajute să învățăm unii de la alții și împreună să creăm lucruri fresh. Iar Pepsi ne aduce aminte că Sărbătorile sunt ocazia cea mai bună pentru a înțelege că nu există un singur mod de a petrece și nici o rețetă perfectă pentru a celebra momentul. Ne putem bucura împreună de #SărbătorileAltfel

 

Credits

Pepsi România
Alexandra Burdulea - Senior Brand Manager
Gabriela Udrea – Junior Brand Manager
Ramona Bilic – CSD Lead Romania
Mihaela Hristea - Senior Marketing Manager Beverages

Leo Burnett:
Diana Alexa - Managing Director
Victor Stroe - Associate Director & Head of Planning
Ana Miculescu - Growth & Innovation Director
Adriana Pascan - Creative Director
Alina Iamandi - Senior Account Manager
Alexandra Slotea - Account Manager
Anastasia Tudor - Account Executive
Bianca Moței - Social Media Manager
Bianca Muscalu - Copywriter
Mara Sabau - Art Director
Andrei Nica - Deputy Creative Director
Oana Nastase - Senior Digital Planner
Silvana Frînculescu - Art Director
Paul Crăciunescu - Copywriter
Theodor Slavic - Copywriter
Ciprian Ciulei - Art Director
Ana Sandu - Art Director

Established.Now
Bianca Naumovici - Executive Producer 
Andrei Mîndru - Regizor
Alexandru Dorobanțu - DOP 

Casa de producție: Stay Sharp
Iliana Dumitrache - Executive Producer
Cosmin Dogaru - Producător
Alexandra Lele - Producator
Roxana Cozma - Producator

OMD
Razvan Meirosu - Media Director
Cristina Mares - TCP Account Lead
Irene Derasadurian - Account Lead
Lucian Enculeacu - Head of Digital
Anca Boia - Digital Account Lead
Nicoleta Avram - Media Manager
Ana Vieru - Digital Manager
Ruxandra Carstea - Influencer Marketing Specialist
Luiza Florescu - Influencer Marketing Specialist 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Branduri

Sectiune



Branded


Related