[Povești de fotografi] Octav Ganea: Fotografia poate pune față în față realități crunte cu oameni care nu sunt pregătiți să le accepte

Dacă ești conectat la viața politică și civică din România este imposibil să nu fi văzut măcar una dintre imaginile memorabile, surprinse de fotograful Octav Ganea. Este unul dintre cei mai apreciați fotojurnaliști români, mereu în acțiune, atent să tragă cele mai bune cadre la proteste, în spitale, la conferințe de presă sau alte evenimente importante din spațiul public. Octav nu vorbește cu ușurință despre el și fotografiile sale, preferă să lase munca lui să vorbească și spune că fotografia de presă este un martor la cotidian.

"Oricând aș da la schimb nenumăratele reacții de tipul „uau, ce imagine artistică” sau „haha, uite ce amuzant e cadrul ăsta” pe câteva reacții din categoria „hm, asta mă face să mă gândesc la ceea ce se petrece acolo și vreau să ajut/schimb/mă implic", spune Octav.

Octav Ganea este unul dintre acționarii agenției Inquam Photos, un proiect dezvoltat „fără sprijin financiar netransparent și cu o busolă morală funcțională”. Și-a descoperit pasiunea pentru fotografie către final de liceu, când și-a propus să le ofere colegilor săi o amintire peste ani și a documentat vizual ultimul an de liceu. De la primele imagini, cu multă încărcătură emoțională, a trecut repede la fotografia de presă. Continuă să facă fotojurnalism pentru că așa simte că are șansa de a participa cumva la schimbarea în bine a societății în care trăim.

Vorbim cu Octav în continuare despre fotojurnalism, subiectivism în fotografia de presă și ce mecanisme are pentru a rămâne în siguranță pe teren.

Din biografie

Născut în 1985 în București, am crescut și m-am bucurat de viața la țară pe lângă Focșani alături de bunici până la 7 ani, am fost apoi educat formal în București în Liceul Lovinescu și apoi am trecut repede prin Universitatea de Arte, însă mi-am definitivat educația informală în cei 17 ani de teren de fotografie de presă. Astăzi coordonez o echipa de 4 angajați și peste 30 de colaboratori naționali din postura de managing partner și fotojurnalist de teren în cadrul principalei agenții de fotojurnalism din România, Inquam Photos.

Credit foto: Mirela Ganea

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru fotografie

Mi-am propus să documentez vizual ultimul an de liceu, pentru a le oferi colegilor o amintire peste ani. A fost în aceeași măsură o nevoie de a fi în centrul atenției pe cât era o dovadă că mă pot folosi de camera foto ca de un scut social.

Povestea primului tău aparat de fotografiat. Primele imagini

Prima cameră a fost în multe feluri similară cu o cameră pe film, îi lipsea un display pe care să redea imaginea, spațiul mic de stocare mă obliga să fiu foarte atent câte imagini trag la fiecare ieșire din casă, la fel și bateriile, care se goleau în câteva minute. A fost însă un prim instrument prin care să mă fac util celor din jur, altfel decât prin comentarii acide sau note mediocre.

Primele imagini au fost și rămân la fel de banale pentru cineva din exterior, dar grație subiectivității și încărcăturii emoționale, pentru că vorbesc despre libertatea ultimului an de liceu, vor fi mereu importante pentru o mână de absolvenți ai Liceului Lovinescu.

Credit foto: Mirela Ganea

Studii și mentori

Am studiat și studiez încă fotografie în fiecare zi din timpul liceului, mai serios de prin Universitatea de Arte și apoi în fiecare zi de presă în care sunt pe teren sau în care văd imaginile altora. Cred că educația formală sau cea prezentă pe o diplomă reprezintă o cantitate neglijabilă la final de (orice) carieră și că un om care nu rămâne actual (sau măcar informat) în activitatea lui va avea o viaț profesională tristă, banală și scurtă. Și mai cred că, pe lângă ajutorul primit de la cei din jur, ești dator să „furi" informație, să prelucrezi și combini sfaturi sau exemple. În tot timpul acesta, căutând să te îndoiești de toate astea până când ajungi să iei singur decizii conștiente.

Nu pot spune că au existat mentori în definiția clasică a cuvântului, în parte pentru că nu cred în idealizarea unei persoane și în parte pentru că puținii care s-ar califica pentru un asemenea titlu m-ar certa dacă i-aș descrie așa.

Au contat enorm cei care mi-au acordat șanse pe parcurs, începând cu părinții care mi-au sprijinit, din foarte puținul venit disponibil atunci în familie, înscrierea la cursul de vară de la Arte și până la soția mea, Mirela, care m-a sprijinit și încurajat fără echivoc să fac schimbarea de la stabilitatea aparentă a unui job la antreprenoriatul atât de nesigur din presa foto, consiliindu-mă constant pe mai multe planuri, sau de la Silviu Matei, colegul de facultate care m-a dus în prima redacție, până la Marius Smadu, pe atunci șeful departamentului foto al Mediafax Group care mi-a acordat șansa de a merge la Gandul și apoi în Mediafax Foto si mai ales a contat sprijinul venit din partea lui Ovidiu Micsik, care mi-a încredințat viitorul agenției fondate de el și care m-a sprijinit la rându-i mulți ani, de la colegii din presă cu care am împărțit multe zile grele de teren, până la colaboratorii vechi și noi care se alătură cu speranță echipei Inquam.

Cum și de ce ai ales fotografia de presă

Un coleg de facultate care lucra deja pentru Ziarul Financiar, Silviu Matei, m-a recomandat în anul doi unui bătrân fotograf care fotografia pentru o revistă de satiră politică, de unde am plecat la Gândul în aproximativ un an. Atracția unui tânăr de 20 de ani pentru un domeniu atât de dinamic și romanticizat e, cred eu, lesne de înțeles.

La baza deciziei de a continua după primul contact au stat apoi două concepte: unul pur egoist, și anume ideea de a nu face același lucru în fiecare zi și în tot acest timp având șansa de a cunoaște oameni noi și situații noi la fiecare material fotografiat și un al doilea concept, deloc egoist, însă mult mai capabil să îmi răsplătească efortul: șansa de a schimba în bine, în incremente oricât de mici, societatea în care trăim.

Începuturile Inquam Photos. Cum s-a dezvoltat agenția

Fostul meu editor foto din redacția Gândul, Ovidiu Micsik, a decis în 2009 să își încerce norocul în afara confortului unui contract de muncă, și a început o perioadă complexă de freelancing, în care l-am sprijinit uneori logistic, alteori ca simplu colaborator, deși încă lucram la Mediafax. Cum redacțiile din toată țara au renunțat întâi la resursele atât de puțin apreciate și până atunci, Ovidiu și-a dorit să infiintezi o agenție de presă foto care să reunească fotografii trași abrupt pe dreapta de șefii de redacții dispuși să ilustreze materialele cu imagini de pe Google. Așa că a fondat în 2013 Inquam Photos (n.a. – în latină “Inquam” se traduce cu verbul „a spune”) în încercarea de a continua să îi țină pe cei dați afară din redacții activi și plătiți.

Creșterea agenției a fost îngreunată de lipsa de respect a majorității redacțiilor pentru produsul editorial denumit „fotografie de presă” și de lipsa unei educații vizuale a publicului larg. Toate acestea se trag din negurile perioadei postcomuniste când fotografia de presă era în cel mai bun caz un apendice pentru un material, nu un partener relevant în informarea publicului. Iar pentru că în perioada anterioară crizei din 2008 ziarele și agențiile reușeau să facă, cinstit sau nu, bani din vânzări de tiraje, reclame și sponsorizări, acestea ignorau importanța imaginilor create de fotoreporteri, refuzând să vadă valoarea adăugată de munca acestora știrilor și reportajelor, iar munca de copyright enforcement (protejarea dreptului de autor) se limita în majoritatea cazurilor la niște biete notificări. Acest lucru a fost agravat de popularizarea ideii greșite „am semnat, deci pot să preiau”, care este valabilă doar pentru materiale text, nu și pentru fotografii, de inactivitatea generală a agențiilor și a celor care ar fi trebuit să le protejeze munca fotografilor și de fotografii care, în lipsa unei culturi reale a dreptului de autor și cu durate de minim un an pentru un proces de drept intelectual, au renunțat de cele mai multe ori de bunăvoie la drepturilor lor, din comoditate sau nepăsare.

Cum este acum, care sunt provocările

Acum, deși furnizăm, în cadrul unor abonamente lunare, fotografie de presă pentru toate principalele site-uri de știri (specializate și generaliste), publicații și posturi de televiziune naționale și suntem parteneri pe plan local pentru o agenție internațională, suntem încă în poziția delicată în care câteva facturi neîncasate la timp lasă urme adânci în contabilitate și mai ales întârzie plățile colaboratorilor. Acest lucru e cauzat în principal de dificultatea redacțiilor mici, mai ales locale, de a înțelege ce este o licență, ce este dreptul de autor și de ce produsul furnizat de noi, găsit de ei pe alte site-uri, nu este gratis. Asta m-a și făcut să demarez în primăvară o campanie de informare în cadrul căreia agenția a furnizat fotografie editorială gratuit pentru redacțiile care și-au exprimat intenția, la fel cum am făcut în perioada pandemiei sau la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, pentru a educa oamenii din redacții asupra dreptului de autor.

Entitatea comercială Inquam este într-o creștere agonizant de înceată, dar constantă, iar anul care urmează va fi unul care va dovedi, încă o dată, de ce o agenție de fotojurnalism total independentă, fără sprijin financiar netransparent și cu o busolă morală funcțională, este importantă într-o democrație. Căci, dacă până acum m-am plâns, cred că e important să echilibrez balanta afirmând că nu e nimic mai frumos decât să putem crea imagini care sa țină piept valurilor de dezinformare și minciună, indiferent că vorbim de pandemii, războaiele de lângă noi sau viața politică locală.

Concluzionând pot spune că ușor nu a fost niciodată iar la cum arată viitorul presei nici nu va fi, însă frumos pentru mine este faptul că am reușit să închegăm o echipă de colaboratori, fotografi și fotojurnaliști care înțeleg nevoia publicului de a fi informat și care nu au ezitat la rândul lor să depună eforturi constante și să facă sacrificii pentru consolidarea agenției de fotojurnalism Inquam Photos. Le sunt recunoscător fiecăruia în parte și le mulțumesc pentru răbdare și pentru că încă rezonează cu ideea fotografiei de presă.

Atributele unei bune fotografii de presă. Ce urmărești tu când fotografiezi

Cred că o fotografie de presă, pentru a fi ceea ce unii pot considera, în mod subiectiv de altfel, ca fiind o imagine bună, trebuie să adune straturi suplimentare de relevanță istorică sau realism jurnalistic, pe lângă celelalte straturi care compun o fotografie bună în general: compoziție, cromatică, geometrie, lumină, umor, emoție etc. Fotografia de presă, și prin reducere la scopul prezenței mele pe teren, fotografia de agenție de presă, este nimic mai mult decât un martor la cotidian, indiferent că vorbim de subiecte banale sau unele cu adevărat impresionante. Astfel încât uneori fotografia pe care noi o punem pe flux va fi banală sau dureroasă, alteori amuzantă sau violentă, iar toate elementele care o compun vor fi de prea puține ori acelea care compun o fotografie ideală sau care să merite sa fie înrămată, dar își va fi servit scopul de a informa publicul corect și repede.

Atât prin prezența mea pe teren cât și prin felul în care coordonez mica, dar incredibil de dedicată resursă umană de care Inquam Photos dispune, urmăresc ca publicul care își ia informația de la clienții Inquam să aibă acces la imaginile care reprezinta fidel realitatea.

Ce rutine și tehnici ai pentru a reuși cele mai bune cadre, pentru a surprinde reacții

Oricât de plictisitoare sau violentă e o acțiune de presă, acoperirea lor va fi similară întotdeauna, căci încercarea de a aduce informații noi publicului este constantă, indiferent că vorbim de o conferință pentru închiderea unui proiect pe fonduri europene la care participă un secretar de stat care în viitor poate fi relevant pentru un procuror sau că vorbim despre proteste în stradă împotriva unui guvern care încearcă să schimbe legile justiției.

Un rol important îl joacă atenția constantă la evenimentele curente și o vedere periferică dezvoltată, atât la propriu, dar mai ales la figurat. De exemplu, în urmă cu câteva luni când atunci premierul și colegul de coaliție jucau public o carte a neînțelegerii și competiției, primele cadre cu ei într-o strânsă colaborare, vecină cu prietenia chiar, au apărut nu în urma unei prezențe pe scena bine luminată a unui eveniment, ci într-un cadru restrâns, pe un hol slab iluminat, cu ceva timp înaintea unei conferințe la care participau amândoi.

Iar în ceea ce privește reacțiile la care faci referire, e simplu: răbdarea e singura unealtă necesară pentru a putea arăta publicului și alte fațete ale unor personaje promovate de consilieri și PR-isti politici, căci mai devreme sau mai târziu aceștia ajung să lase garda jos, după o întrebare incomodă sau când se îndreaptă spre o audiere în fața unui procuror. Din punctul acesta de vedere nu suntem cu mult diferiți de croitori: lucrăm cu materialul clientului, iar de cele mai multe ori cei mai abili creatori de portrete politice nu sunt cei din spatele camerei, ci oamenii aflați în fața acestora.

Ce fel de mecanisme ai ca să fii în siguranță pe teren, când e cazul

O adolescență întreagă m-a pregătit cu jocuri de acțiune despre cum trebuie să mergi în spatele pubelelor de gunoi, mașinilor sau tonetelor de ziare atunci când zboară bucăți de caldarâm spre jandarmi. Protestele din 2012, 2017 și 2018, împreună cu sfaturile fotografilor cu experienta m-au educat și m-au făcut mult mai atent la împrejurimi, în principal pentru că o bravadă sau neatenție de moment nu te scoate din joc pentru câteva secunde, ci face imposibil ca tu să ilustrezi ce e relevant pentru public multe zile după.

Dar adevărata frică vine la 5 dimineața, după 6 ore de stat în costume de protecție epidemiologică, timp în care am văzut oameni stingându-se lângă mine, cu transpirația băltind în cele 2 rânduri de mănuși, încerci să nu iei contact cu echipamentul pe care îl arunci într-un tomberon și să îți aduci aminte ce ai învățat din toate clipurile de pe internet în care fotojurnaliști prezentau cum se face corect operațiunea. Și totul culminează cu momentul în care încerci să nu te gândesti ce se va întâmpla dacă vei duce virusul despre care încă se știu atât de puține, acasă soției tale care te-a sprijinit moral să pleci să faci acel material pe secția roșie de COVID. Sau când te gândești, la scurt timp după ce o cisternă GPL a explodat la 200 m de tine, că în urmă cu doar câteva minute fusesei la 50 m de locul acela.

Fotografia de presă ca artă. Cum trebuie să fie o astfel de fotografie

Îmi e greu să definesc, mai ales din poziția de creator de fotografie, ce e cu adevărat arta fotografică și mă feresc de termenii absoluți. Eu mă declar mulțumit dacă reușesc să fotografiez esența evenimentelor la zi sau a unei persoane relevante într-un mod care să fie repede util publicului și care să nu-și piardă valoarea în timp. Sunt multe elemente care pot compune o imagine care va ajunge la un moment dat pe peretele unei galerii de artă sau înrămată în casa cuiva, însă oricând aș da la schimb nenumăratele reacții de tipul „uau, ce imagine artistică” sau „haha, uite ce amuzant e cadrul ăsta” pe câteva reacții din categoria „hm, asta mă face să mă gândesc la ceea ce se petrece acolo și vreau să ajut/schimb/mă implic”.

Subiectivismul în fotojurnalismul de agenție. Cum se poate rămâne în zona obiectivității?

Fotografia este prin definiție un mediu de informare subiectiv, atât prin felul în care este realizată cât și prin felul în care este decodată de privitor, care poate pune față în față realități crunte cu oameni care nu sunt pregătiți să le accepte sau pur și simplu nu vor să iasă din zona de confort mental pentru a interpreta corect informația oferită. Sau, cel puțin, asta am simțit în toți anii în care dezinformarea a tropăit liberă și a crescut ca Fat-Frumos pe fondul lipsei de educație, sau mai degrabă a absenței unei gândirii critice în rândul consumatorilor de știri.

Însă o agenție de fotojurnalism, și cu atât mai mult una care depinde de abordarea echilibrată a subiectelor și care nu are în spate finanțări politice sau comerciale cointeresate, va supraviețui și va crește doar dacă prezintă în mod echidistant și corect toate evenimentele de presă.

Apoi, pe lângă experiența fotografilor care acoperă evenimentele zilnice în București și în țară pentru Inquam Photos există și un filtru secundar în procesul de selecție a imaginilor care ajung pe flux, iar acolo unde este cazul temperam sau înlăturăm cu totul ceea ce ar putea constitui un subiectivism dus la extrem din partea fotojurnalistului. Totodată, dacă în echipă avem fotografi care ajung să lucreze constant și direct cu politicieni sau echipe ale unor partide, aceștia sunt retrași de la acoperirea evenimentelor politice.

3 dintre fotografiile făcute de tine cu cel mai mare impact, până acum

Ca o persoană care își găsește greu liniștea atunci când nu se află în mișcare, în acțiune, mi-a fost întotdeauna greu să mă opresc și să pun degetul pe ceva singular din trecut ca fiind suficient sau măcar bun. Sper și cred întotdeauna că următoarele cadre vor fi mai bune și mai importante, cu un impact mai mare în societate. Dar în ceea ce privește povestea sau fundamentul imaginilor care ajung să conteze pentru public, cred că există două principale motive pentru care ele ajung să stimuleze discuții sau idei: cineva și-a pus întreaga experiență și pasiune în realizarea lor.

Înțeleg și îmi asum că am răspuns evaziv întrebării de mai sus, dar sper ca imaginile care însoțesc acest interviu să vorbească singure despre ce consider eu ca fiind muncă relevantă și plusez cu un exemplu concret, această imagine cu o dubă a SPIR (care ajungea în seara zilei de 10 august 2018 în apropierea Guvernului), spre care s-au îndreptat un cordon de jandarmi din care s-au pierdut cei doi care au fost inconjurati de mulțime.

Prezența acelei dube, blocată de oameni cu steaguri și corpurile lor în fața unei covrigării a declanșat o serie de evenimente (inclusiv posibilitatea prezenței unei arme de foc între protestatari, ceea ce a dus la evacuarea pieței în forță) greu de înțeles cu câteva ore înainte. Și tot prezența acelei dube a fost negată de ministrul PSD aflat atunci la conducerea MAI, într-o emisiune TV în urmă cu doar câteva luni. Acea tip de imagine, care poate demasca minciuna unui politician și în ce măsură poate face asta, este pentru mine o imagine de impact.

Celelalte imagini pe care le vom considera relevante le vom pagina pe cât de bine putem în următorul album Inquam Photos, gândit să intre în tipar la finalul anului 2024.

Când nu faci fotojurnalism, ce îți place să faci?

Dacă nu sunt pe teren atunci probabil lucrez la proiecte comerciale pentru clienții care au nevoie de experiența Inquam Elements (partea comercială a Inquam, condusă tot de Ovidiu), pun la cale împreună cu Mirela proiecte editoriale pe care să le implementăm în cadrul Inquam Photos (inclusiv aplicând pentru granturi), încerc să educ redacții din țară care fură fotografie, pregătim, împreună cu avocatul Ștefan Bogrea, primele acțiuni în instanță împotriva celor de mai sus care chiar nu vor să înțeleagă, păstrez cu o ureche ciulită la știri și la grupurile de wapp în fiecare clipă, pregătim următorul album Inquam Photos etc.

Și încerc să pregătesc o următoare generație de colaboratori pasionați de fotojurnalism, așa cum pot eu, fără să cred că pot explica tot, dar dând la rândul meu mai departe măcar o parte din reperele mele, pot ajuta în formarea unor fotojurnaliști de care publicul va avea în continuare mare nevoie. Toată lista de mai sus nu e o victimizare mascată, ci o recunoaștere a neputinței zilnice de a mă îndepărta mai mult de câteva ore de ceea ce mă definește profesional.

Ce n-ai fotografiat încă și îți dorești

Demolarea celei din urmă bude aflate în curtea unei școli dintr-un colț sărac de țară, după ce un program transpartinic și de lungă durată va fi modernizat toate instituțiile de învățământ din țară pentru a crește într-un final o generație de oameni bine educați, corect informați și capabili de gândire critică.