Daniel și Alexandra Bărnuți s-au cunoscut la cinema. El i-a spus ei că ar vrea să facă un documentar personal, însă pe atunci niciunul nu știa că amândoi vor ajunge protagoniștii acelei producții și prima scena din film va fi chiar cununia lor religioasă. Sau că, mai departe, vor arăta publicului momente intime și discuții aprinse din relația lor.
„Soţul meu musulman” a fost filmat pe parcursul primilor 6 ani de căsnicie a celor doi tineri și prezintă, fără cosmetizări, doi oameni care intră cu așteptări diferite într-o relație de cuplu. Totuși, pentru a-și găsi echilibrul, liniștea sufletească și fericirea, fiecare dintre ei înțelege că trebuie să se maturizeze, să-și regăsească credința în sine și în celălalt, să învețe să comunice asertiv. Acest documentar aduce în prim plan și prejudecățile prezente în societatea noastră, legate de minorități.
Daniel și Alexandra spun că și-au dorit să arate realitatea și pe ei doi așa cum erau în timpul filmărilor, iar povestea lor în imagini invită publicul la introspecție și curaj.
"Nu știam exact ce vom găsi în interiorul relației noastre, de-abia ne cunoscuserăm când am început să filmăm. Ideal, da, ne-am dorit să atingem aspecte ale iubirii, acceptării și ale rezilienței, dar pentru că nimic nu a fost planificat, au mai apărut și surprize".
„Soţul meu musulman” („My Muslim Husband”) este produs de Two Doc, HBO Max şi Avanpost, iar Daniel şi Alexandra Bărnuţi sunt și co-producători. A fost filmat în România, Arabia Saudită, Iordania şi Qatar și este deja disponibil pe HBO Max. Am vrut să aflăm de la cei doi protagoniști care au fost provocările peste care au trecut dorindu-și să facă un astfel de film.
Cum s-au schimbat lucrurile în viața voastră după apariția documentarului „Soțul meu musulman”
Daniel & Alexandra: Încă nu ne vine să credem că s-a terminat. A fost o călătorie lungă, de aproape 7 ani, plină de emoții, aventuri, provocări, dar și multe lecții. Sună ciudat să spunem că „s-a terminat", deoarece acest proiect este parte importantă din noi, din viața noastră. Uneori mai comparăm acest proiect cu un copil și simțim că e ca și cum după cei 7 ani de acasă îl trimitem în clasa întâi, practic în lume. Trăim cu sufletul la gură să vedem cum se descurcă, ce feedback și întrebări primim. Este foarte interesant cum trăim și retrăim filmul de fiecare diferit, în funcție de publicul care îl vede. Este emoționant să vedem câtă lume se regăsește în povestea noastră. Oamenii au apreciat vulnerabilitatea noastră și au început să se deschidă și să ne povestească despre ei și viața lor ca și cum ne-am cunoaște de-o viață. E ca și cum am câștigat o mulțime de prieteni care trec prin situații mai mult sau mai puțin similare cu noi.
Din backgroud-ul fiecăruia
Daniel: Am 42 de ani și sunt pasionat de artă încă din copilărie, iar fotografia era unul dintre hobby-urile mele. Doar că am ales să fac Facultatea de Drept. Am terminat la Cluj și un masterat în drept. Nu prea m-am regăsit în acea meserie și pe la 28 de ani am vrut să cunosc mai multe despre Islam. Așa că m-am înscris la un curs de limba arabă în Amman, Iordania. Era în plan să stau 4 luni. Dar următorii 7 ani am trăit între două țări, reinventându-mă spiritual și profesional. Îmi doream un job cu care să pot lucra de oriunde și să transmit din experiențele mele. Asa că m-am reprofilat pe fotografia culinară și, în scurt timp, videografie. De la 30 de ani sunt full time freelancer în domeniul foto video. Am făcut mai multe workshopuri internaționale de creare de imagini și tot timpul îmi doream mai mult. La început, făceam scurt metraje pentru social media și cochetam tot mai tare cu ideea unui lung metraj. Voiam să fac un film care să fie ca un pod între cele două lumi între care pendulam. În acel moment, îmi imaginam filmul cu mine în spatele camerei. În 2016 m-am înscris la masteratul de film documentar de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj. Proiectul de dizertație a fost un scurt metraj despre o comunitate de musulmani români. Tot atunci am început să înțeleg tot mai bine că trebuie să fac un film cât mai personal și să întorc camera spre mine.
În această perioadă a apărut Alexandra în viața mea, ne-am cunoscut la un film și am tot continuat să vorbim. Nu mi-a trebuit mult să o cer în căsătorie, așa că nunta religioasă am făcut-o după două luni de când ne-am cunoscut. Este prima scenă din film. Eu filmam tot la vremea aceea. Știam că următorii ani vor fi transformatori pentru amândoi. A urmat un șir de workshopuri internaționale de film documentar - Documentary Campus Mastercschool - 2018. Astra Film Doc Tank 2020. Docu Rough Cut Boutique - 2022 și Movies That Matter - 2023. Toate aceste experiențe și echipa care s-a adunat în jurul proiectului, începând cu cei de la HBO Max, au făcut acest film posibil. Nu pretind nicio clipă că sunt un expert, dar fac tot posibilul să învăț în permanență, să mă perfecționez.
Alexandra: Am 35 de ani și sunt născută și crescută la Cluj. Mă pasionează oamenii și frumosul. Părinții meu au fost dintotdeauna antreprenori pasionați, așa că am avut ocazia să lucrez cu oamenii încă din liceu. Am studiat Facultatea de Comunicare și relații publice și am urmat masterul de Administrare și Comunicare Internațională în Afaceri. Am lucrat în diverse companii, de la mici la mari, dar și ca antreprenor timp de 5 ani. Am cochetat cu ideea de artă și storyteling de mică. Îmi plăcea enorm să desenez și să scriu. Când l-am cunoscut pe Daniel și mi-a spus că pregătește un film documentar, am fost absolut fascinată… Până atunci învățasem atât de multe lucruri de la 0, încât nu mă speria să o fac și de data asta, mai ales că acum chiar era ceva la care nici nu aș fi îndrăznit să visez. Daniel este un mentor foarte bun și a avut răbdare să mă învețe ce știa el. Mergeam inclusiv la cursurile de la masterul de film pe care el îl urma atunci când ne-am cunoscut. Însă procesul practic de a face un film, pe parcursul a 7 ani, în care am avut ocazia să participam la unele dintre cele mai renumite workshopuri și festivaluri de film documentar pe plan internațional și să colaborăm cu experți din domeniul filmului, a fost cu adevărat revelator.
Ideea acestui unui documentar personal
Alexandra: Ne-am cunoscut la cinema, printr-un prieten comun. După film, Daniel mi-a spus că vrea să facă un film, însă pe atunci nu mi-a trecut nici o secundă prin minte că și eu o să fiu parte din acest documentar. Și acum, 7 ani mai târziu, este un documentar despre povestea noastră și experiențele prin care am trecut pe parcursul relației noastre.
De ce ați vrut să documentați începuturile căsniciei voastre?
Daniel & Alexandra: Ne-am dorit să arătăm realitatea așa cum este ea, cu bune și cu rele. Ne-am arătat exact așa cum suntem, chiar și vulnerabilitățile, nu doar momentele pe care oricine ar vrea să le arate. Ne-am dorit ca prin expunerea noastră să invităm publicul la introspecție și curaj. Ne-am dorit să expunem cât mai multe aspecte ale vieții noastre de cuplu, pentru ca cei care se uită la documentarul nostru să se poată regăsi în una sau mai multe dintre ele. De asemenea, am discutat deschis despre diverse subiecte sensibile sau pe care unii încă le considera tabu. Ne dorim să învățăm să ne conectăm mai ușor, să comunicăm mai asertiv, să nu mai judecăm atât de aspru ceea ce nu cunoaștem și să fim mai deschiși spre nou, spre compasiune și toleranță.
Firul narativ la documentarului „Soțul meu musulman”
Daniel: La început am filmat foarte mult, camera devenise ca un obiect de decor în casă și ne filmam aproape non-stop. În workshopul de development de la Documentary Campus Masterschool am început să clarificăm care este povestea, cum am vrea să o spunem. Una dintre primele întrebări când faci un film este: Care e conflictul? În cazul nostru, am descoperit că cel mai mare conflict nu este neapărat cu exteriorul, ci este acela cu noi înșine. Indiferent ce încercări vin din exterior, trebuie să învățăm să facem bariere de protecție pentru relație. Familia și cei din jur sunt liberi să zică ce vor, important este cum ne raportam noi la ceea ce se spune. Arcul narativ al filmului a fost făcut în camera de montaj, pe baza a ceea ce ne-am dorit să transmitem cu acest film.
Nivelul de intimitate la care v-ați propus să duceți documentarul
Daniel: Ne-am asumat de la început că vrem să facem un film personal și vulnerabil, în care să se regăsească și să relaționeze cât mai mulți oameni.
Alexandra: Au fost provocări pe tot parcursul acestui film, mai ales pentru că ne-am dorit să fie un film atât de intim. Cred că pentru femei este puțin mai important aspectul fizic decât pentru un bărbat. Au fost momente când m-am gândit că aș fi vrut să fie alese în film măcar câteva minute cu mine când eram poate mai aranjată sau îmbrăcată mai frumos, nu doar în pijamale, haine de casă și nemachiată. Însă mi-am dat seama că nu asta era important și chiar ne-am dorit să facem un film diferit, cât mai autentic și că nimic nu este mai important decât asta.
Despre iubire, acceptare, reziliență, dar și rasism, într-o relație la început de drum
Daniel & Alexandra: Nu știam exact ce vom găsi în interiorul relației noastre, de-abia ne cunoscuserăm când am început să filmăm. Ideal, da, ne-am dorit să atingem aspecte ale iubirii, acceptării și ale rezilienței, dar pentru că nimic nu a fost planificat, au mai apărut și surprize. Este interesant să ne observăm cum reacționăm în momente tensionate. Multe dintre aceste reacții vin ca automatisme, poate nici nu credem ce spunem și de multe ori regretăm după. Așa a fost și în cazul nostru în anumite momente.
Cât și ce a căzut la montaj?
Daniel: Vă spuneam mai sus că a fost o perioadă destul de lungă în care filmam mereu. La montaj a trebuit să tăiem peste 500 de ore de filmare. A fost o adevărată provocare și mulțumim editorilor experimentați, care ne-au ajutat foarte mult! Exercițiul suprem a fost să reușim să ne uităm la ce am filmat și să nu reîncepem aceleași discuții de la 0. Pentru că s-a întâmplat de câteva ori. A trebuit să ne detașăm cumva de povestea noastră și să ne uităm la filmări cu cât mai multă obiectivitate. Am tăiat multe momente pe care nu le-am considerat importante în ceea ce ne-am propus cu acest documentar. Și am lăsat multe alte momente pe care, dacă ne-ar fi întrebat cineva acum câțiva ani, le-am fi spus foarte siguri pe noi că nu vor intra în film. Cum ar fi toate scenele de ceartă, în care nu reacționăm niciunul cum ne-am dori. Dar, privind totul obiectiv, ne-am dat seama că acestea sunt momentele care vor deschide acea punte de discuție pe care ne-o dorim.
În spatele camerei
Daniel & Alexandra: Pentru noi, camera a fost ca o unealtă de dialog, o transferam de la unul la celălalt și, de multe ori, o așezam pe trepied sau pe mobilă. Astfel, a devenit un martor tăcut, care a înregistrat momente din viața noastră. Era ca o extensie a noastră. Ne-am obișnuit atât de tare cu ea, încât pur și simplu nu ne mai păsa că filma, uneori nici nu știam că filmează, pentru că o pornea celălalt și nu mai spuneam, tocmai pentru a surprinde cât mai autentic momentele relației noastre. Au fost puține momente pe parcursul celor 6 ani când s-a întâmplat să mai filmeze alte persoane, un exemplu fiind la nunta noastră de la începutul documentarului, unde nu filmăm noi din motive evidente :) În film, peste 90% dintre filmări au fost făcute de noi.
Etapele de creație, de la idee până la final
Daniel: Am început să filmez de când eram în Iordania, cu gândul că o să fac un documentar. Însă am început să fac asta intens și constant de prin 2016. În următoarea perioadă am fost acceptați la unul dintre cele mai mari workshopuri internaționale de film documentar, Documentary Campus, care ne-a ajutat foarte mult și care ne-a dat o doză mare de optimism pentru a merge mai departe cu acest proiect. Prima etapă a fost cea de dezvoltare/preproducție, cea în care am clarificat ce ne dorim să transmitem cu acest film. După care a urmat etapa de producție, practic toți anii în care am filmat și apoi post producția. În această etapă ni s-au alăturat mai multi experți. Cu toate acestea, filmările au fost pe tot parcursul acestor etape și încă continuă și în ziua de astăzi. Ultima scenă din film, cea din mașină a fost filmată vara trecută, când era aproape gata montajul și tocmai ne-am mutat la București.
Cum a fost primit filmul în România
Daniel & Alexandra: Am avut emoții mari și încă avem la fiecare proiecție. Este foarte interesant cum parcă îl vedem diferit cu fiecare public. Am fost impresionați să vedem cupluri care au rezonat cu relația noastră. La Cluj, după proiecție, un cuplu a venit la noi și ne-a zis că au venit certați și s-au împăcat după film.
Cum te împaci acum cu hijab-ul. S-a schimbat ceva de la filmări?
Alexandra: În România îl port mai rar, însă acum îl port stilizat și asta mă face să îmi placă foarte mult. Frumoasă sau mai puțin frumoasă mă simt și cu el, și fără el, depinde de stările mele interioare.
Ce urmează pentru voi
Daniel & Alexandra: Avem un proiect educațional în care dorim să ajutăm oamenii să-și spună povestea personală prin film documentar și încă două proiecte în etapa de dezvoltare, unul dintre ele tot foarte personal, dar care sunt doar în stadiul de dezvoltare și nu putem dezvălui mai multe detalii.
