Ia, ma,
mina de pe ea
Sa fie doar "mamofonia" cauza reactiei de repulsie in fata acestei reclame?
E umorul cu orice risc o chestiune sanatoasa? In orice forma? In orice dozaj? Pe scurt, isi este suficient?
Hai ca stim si noi ca umorul, ca si sexul, vinde. Cu conditia sa formeze insa si o legatura strategica si de bun simt intre produs si consumator.
S-o luam invers - citi dintre cunoscutii dumneavoastra au sarit in botosi ca sa dea navala sa cumpere o sticla de Adria? Nu cunoasteti pe nimeni pentru ca, de fapt, nici unul din noi nu stie ce contine in fapt zeama aia galbuie si, la drept vorbind, nici nu ne-am lamurit de ce fratele mai mic e neaparat mai prost. Putem sa banuim doar ca avem de-a face cu un consumator-tinta cu buzunarele cam goale (deci Adria e ieftina
O fi?) si fara prea multa scoala (Deci Adria e proasta
O fi?). Poate nu, dar mesajul asta ne sugereaza. Si daca e de proasta calitate, nu iesim, in ultima instanta, mai ieftin si mai sanatos daca punem de-un ceai?
Mai taca-ti fleanca
Din gama acelorasi reclame umoristice face parte si genul care te aduce de rinjesti fasolea complet prostit. Partea neplacuta la reclamele de genul acesta e ca nu mai stii la ce erau. La o napolitana? La chips-uri? La mentosane? Cine isi aminteste? Cui ii pasa? Tot ce retii este ca te fac sa "nu-ti mai poti tine gura". Asa ca mai bine stai in banca ta si mai spargi niste seminte.
Puiul gatit nu face rau
Parerile au fost impartite. Si nu lactovegetarienii au fost cei care au sarit la beregata reclamei.
Sa-i zicem umor de nisa? Undeva la intersectia intre umor si absurd. Iti trebuie o doza bunicica de umor negru sa pricepi de ce un domn in halat otinjeste in cap doua cucoane pasnice. Daca esti inca in stare de convalescenta dupa spaima de aviare, oricum nu iti vine sa te repezi la rafturile cu oratanii doar pentru ca respectivelor cucoane nu li s-a stricat coafura.
Deduc, sa zicem logic, ca respectiva carne de pui nu face rau persoanelor cu umor sec? Cu coafura? Persoanelor in virsta? Femeilor care stau la taclale in fata alimentarei? Pentru cei carora le e adresata reclama, palitura de trezire e prea subtila.
Peretii, birourile, acoperisul
Daca povestea din spatele produsului e fundatia, atunci umorul trebuie ca e acoperisul. De fapt, umorul vinde cu conditia sa nu ofenseze, sa contina o poanta care e "political correct" (chiar daca, uneori, tocmai o atitudine "unpolitically correct", inteligent exprimata, face simpatic un produs) si sa fie pe intelesul daca nu al maselor, atunci macar al publicului-tinta. Tinerii in cimp, cablati in toata regula la telefonia zapp, transmit un mesaj (noi sintem tot ceea ce va trebuie ca sa va mearga afacerea ca pe roate) binisor directionat spre consumator (tineri intreprinzatori), iar umorul face din mesaj o chestiune digerabila. Cu alte cuvinte, nu ii tine locul.
Eu una m-am hotarit: m-am cam plictisit sa trebuiasca sa rid, zimbesc, rinjesc de cite ori dau de reclame la televizor, in ziare, pe garduri si in closet. Daca imi vinzi un suc, vreau sa stiu ce e in el, nu ca imi creste gradul de smecherie in urma consumarii, daca maninc o napolitana, vreau sa imi placa, nu sa incep sa bat cimpii nestavilit, iar daca e sa maninc carne de pui, vreau sa stiu - macar - de ce nu-mi face rau. Mai exact, inca mai sper sa vad reclame facute de persoane care imi vind un produs, nu doar o glumita.
Comentarii
Eu ma rog la toate zeitatile universului sa scapam odata de porcariile de reclame "facute de persoane care imi vind un produs, nu doar o glumita." Astea sunt cele mai nasoale reclame. O atitudine de genul asta e atat de invechita incat nici nu-mi vine sa o combat, pot doar sa fac misto de ea.
Domnisoara Laura ar vrea ca publicitatea sa se intoarca in epoca de piatra. Domnisoara Laura greseste.