Ești gata să intri într-o lume distopică, dintr-un viitor nu prea îndepărtat? Un serial audio - ORBIS - în care David Lynch se împletește cu realitați și povești din Bucureștiul futurist, fără ecrane. Un podcast pus la cale de Alina Pietrăreanu - regizor si co-scenarist, George Ciucă - co-scenarist și Adrian Ionescu, co-scenarist.
”Cred că pot fi create experiențe foarte mișto folosind ficțiunile audio, chiar dacă le pui în căști, într-o galerie sau în alte feluri de spații”, spun ei.
Am stat de vorbă cu cei trei despre cât de greu e să pui la cale un podcast ficțional, de unde s-au inspirat și cum decurge procesul. Data viitoare când ești prins într-o călătorie mai lungă, la o plimbare prin parc sau o activitate mai rutinoidă, pune-ți căștile și ascultă Orbis. Povestea serialului și a celor din spate, mai jos.
Ideea serialului
Alina: Cred că ideea serialului a venit dintr-o naivitate: vorbeam acum trei ani despre formate de podcast și am aflat că există și podcast ficțional, care e mai apropiat de teatrul radiofonic decât de podcastul interviu. Am zis hai să facem și noi unul repede să vedem cum e. Trei ani mai târziu, încă scriam la el, iar în toamna aceasta în sfârșit l-am scos pe piață. Deci întâi am hotărât formatul, deși ar fi putut la fel de bine să fie invers, poate chiar mai bine, dar așa a fost la noi.
Apoi am început să ne gândim la poveste. Într-o noapte, într-o vacanță, ne-a venit prima idee de la care a pornit totul: un grup de jurnaliști de investigație și o moarte suspectă care să le schimbe viețile tuturor. Premisa ne-a amintit de Twin Peaks al lui Lynch, de care toți cei trei scenariști eram obsedați în acea perioadă, așa că am început să presărăm referințe din Twin Peaks. (chiar numele cel mai rostit: Laura).
Apoi am început să construim istoria alternativă a viitorului în care se întâmplă acțiunea, să construim tot universul acesta nou în care nu mai există ecrane, în care lumea e speriată de dopamină, și tot așa, apoi personajele care trăiesc în această poveste și tot așa. Iar la un moment dat am început să îl scriem. Și să îl rescriem. Și să îl rescriem.
Tema aleasă și viitorul distopic
Alina: Ne-a întrebat cineva la lansare care a fost sursa principală de inspirație și primul răspuns care mi-a venit a fost că realitatea. Acțiunea se petrece într-un viitor apropiat, după ce omenirea trece printr-o criză alimentară mondială, urmată de o epidemie de depresie, concomitent cu apariția unei neurotoxine noi, cauzată de poluare, care face milioane de victime.
La începutul serialului, Agora, echipa noastră de jurnaliști, se luptă cu corupția la nivel local, urmărind diverși indivizi, dar cu fiecare nouă problemă care apare, devine tot mai clar că problemele sunt la nivel mare, la nivel de sistem și că din ce sapi mai adânc, mecanismele puterii devin tot mai sofisticate. Ce-i de făcut atunci? Poate vom afla până în episodul 12, poate nu. Dar sigur vom afla destule cât să merite drumul.
Echipa
George: Pentru că este un proiect foarte ambițios, a fost nevoie de implicarea multor oameni. În echipa cu care am pornit la drum am fost trei scenariști, managera de proiect, care este și producătoare și câțiva actori, apoi echipa s-a extins. În final am ajuns undeva la peste 50 de oameni: 45 de actori, un script doctor, un inginer de sunet, o echipă de patru sound designeri, un compozitor, plus mulți alți oameni care ne-au ajutat și sfătuit.
La nivel de organizații, am co-produs împreună cu Teatrul Național Radiofonic, dar ne-au sprijinit și cei de la CINETic UNATC, cei de la Radio România, Asociația Nevăzătorilor, Agent Green. Un mare mulțumesc merge către studioul StartRec, unde am înregistrat și ne-am simțit extraordinar de bine.
Publicul
George: Ficțiunea audio este și a fost foarte prezentă în viața noastră. Eu de exemplu am crescut cu casete cu teatru radiofonic sau cu basme. Chiar dacă au fost înlocuite apoi de TV, au rămas multă vreme cu mine. Apoi, m-am apucat de audio fiction, în special din SUA, în perioada pandemiei când lucram doar online și ochii mei aveau nevoie de o pauză. Și cred că ăsta e un motiv pentru care mulți oameni ar putea migra către content audio. Also, cred că în orașele mari, oamenii care fac navete lungi ar trebui să încerce să asculte ficțiune audio.
Cred că formatul poate evolua în mai multe direcții. Una dintre ele ar fi ăsta de serial audio, unde poți deveni cât de inovativ vrei, la nivel de plot, la nivel de convenție, dar și la nivel de sound design efectiv. Cred că pot fi create experiențe foarte mișto folosind ficțiunile audio, chiar dacă le pui în căști, într-o galerie sau în alte feluri de spații.
Cea mai potrivită platformă pentru un podcast de audio fiction
George: Cred că cele mai potrivite sunt platformele care se bazează pe conținut audio, cum sunt Spotify sau Google Podcasts, dar nici YouTube-ul nu e de neglijat. Pentru noi, cel mai ok în acest moment este YouTube pentru că e gratis să încarci acolo și, după cum probabil știți, bugetele AFCN nu sunt uriașe și uneori trebuie să renunți la ceva sau să nu plătești un om suficient ca să poți să cumperi abonamentul ăla de hosting, să încarci pe diverse platforme.
Pentru ascultători, de asemenea, cred că cea mai potrivită variantă ar fi ceva care oferă serviciul gratis și fără reclame, cum e Google Podcasts sau SoundCloud.
Ecranele & obsesia imaginii
George: Cred că ecranele au devenit o parte foarte importantă din viața noastră și că nu mai știm să ne descurcăm fără ele. A fost un exercițiu de imaginație super dificil acesta la unei lumi fără niciun fel de ecran, pentru că totul în jurul nostru are unul. Nu știu dacă lumea e obsedată de imagine sau dacă stă prea mult pe ecrane, nu vreau să fac o lecție de morală din asta. Cred că lumea petrece mult timp pe telefon, de exemplu, pentru că acolo se întâmplă o mare parte din procesele sociale, dar asta nu e vina indivizilor, ci a felului în care a evoluat societatea. Dacă eu m-aș opri mâine din a sta pe TikTok, nu ar influența pe nimeni, în afară de mine. Și m-aș simți cumva deconectat de la viața cu care m-am obișnuit.
Adrian: Există acest curent de opinie anti ecrane la care cred că noi trei aderăm cu moderație. Până la urmă, în Orbis, am construit o distopie din care am eliminat ecranele tocmai pentru a arăta că sursa problemelor este alta. Cu toții vrem să fugim, prin orice metodă avem la îndemână, dintr-o lume făcută parcă pentru alții și pentru foarte puțini. Device-urile cu ecrane au devenit accesibile aproape oricui și au devenit principala sursă de escapism. Ceea este cu adevărat distopic este faptul că conținutul media este deținut, creat și manipulat de acceași oameni care fac lumea un loc de nedorit in the 1st place.
Cum faci ca lumea să stea ciulită cu urechea 30 de minute
George: Cred că unul dintre marile avantaje ale acestei forme de media e că nu e neapărat necesar să stai cu urechile ciulite 30 de minute. Poți să asculți un produs de genul ăsta și în timp ce faci altceva care nu-ți fură toată atenția. De exemplu, cum ziceam și mai sus, poți să asculți liniștit un episod din Orbis în timp ce mergi undeva, sau în timp ce faci o sarcină pasivă cum ar fi cumpărăturile sau un task repetitiv de la muncă. Also, cred că formatul îți permite și să stai pe Insta în timp ce asculți, ceea ce mi se pare cool pentru spanul de atenție pe care îl avem în perioada asta.
Altfel, cred că principalul factor prin care faci lumea să fie atentă e plotul. Ne-am străduit când am scris să-l facem suficient de dinamic și antrenant și zic eu că ne-a ieșit destul de bine. Also, din experiență personală, pe mine mă pierd serialele audio în care nu înțeleg ce se întâmplă, și cred că și ăsta e un mare avantaj al Orbis, că am reușit, împreună cu echipa de sound design să facem să fie totul clar.
Cât de greu e să faci un serial audio
Alina: Probabil fiecare proces e diferit și are propria lui poveste. Al nostru a fost așa: scrii o variantă de scenariu, realizezi că nu prea ai ce să faci cu ea fără bani, începi să cauți finanțare, la un moment dat, după multă muncă, găsești (mulțumim AFCN), nu-ți vine să crezi că proiectul chiar se întâmplă, faci casting pentru 50 de voci, rescrii textul, primești feedback de la un script director, rescrii tot în doar trei săptămâni cât mai ai până să înceapă repetițiile, faci câteva repetiții (mai puține decât ți-ai dori fiindcă toată lumea muncește mult în prea multe direcții) intri în studio, te duci câteva săptămâni de dimineața până seara în studio și înregistrezi, te consumi, te urci pe pereți, uneori iese atât de bine încât râzi incontrolabil, alegi dublele alături de inginerul de sunet și trimiți totul echipei care se ocupă de sound design, în timp ce compozitorul creează muzica, începeți asamblarea, persoana de la comunicare începe promovarea, managerul de proiect plânge pe contracte, artistul vizual face un vizual bombă, și într-o dimineață te trezești că te sună mama ta și îți spune că a ascultat primul episod de 5 ori și te întreabă când apare al doilea că nu mai are răbdare. Și abia atunci începi să te panichezi cu adevărat. Dar, marele avantaj atunci când lucrezi în cadrul unei echipe, e că nu ești niciodată singur, iar asta face ca presiunea să fie mai suportabilă.
Cum a decurs ascultarea de la J'ai Bistro
Alina: A fost o seară superbă, să văd atâta lume la un loc ascultând simultan primul episod în căștile luminoase de la J'ai. A fost, probabil, un sentiment de împlinire. Oamenii au avut curiozități legate de surse de inspirație, legate de format, de metode de lucru. Dar eu sper că, după câteva episoade ascultate, să crească tot mai mult curiozitățile legate de plot.
V-ați gândit să extindeți povestea spre un film / graphic novel?
Alina: Orbis a lăsat urme în tot ce altceva am mai lucrat fiecare de când am început să scriem la el, de la performance-uri, la spectacole de teatru și de dans contemporan. Orbis, cel puțin pentru mine, ca o fundație pe care simt că se construiesc și restul lucrurilor. Dacă fanii vor dori cu mare ardoare, poate vom extinde și povestea din Orbis, cel puțin într-un alt sezon.
