Concert Regal caritabil pe scena Ateneului Român, pe 25 octombrie, în sprijinul tinerilor talentați ai României

Concert Regal caritabil pe scena Ateneului Român, pe 25 octombrie, în sprijinul tinerilor talentați ai României
Credit foto: Daniel Angelescu

Muzicieni de excepție vor cânta pe 25 octombrie, la Ateneul Român, pentru a sprijini noua generație de tineri talentați ai României. Concertul Regal Caritabil, organizat de Fundația Regală Margareta a României, aduce pe scena Ateneului Român nume importante ale scenelor lirice europene - tenorul Ioan Hotea, dirijorul Gabriel Bebeșelea și mezzosoprana Martiniana Antonie. În prezența membrilor Familiei Regale a României, aceștia vor oferi un spectacol eveniment al generozității și al valorilor autentice.

Biletele și sponsorii Concertului Regal vor asigura fondurile necesare pentru ca tinerii muzicieni și artiști vizuali din familii fără posibilități financiare să primească bursa și sprijinul programului național Tinere Talente.

Ca în fiecare an, remarcabilul eveniment este punctul de întâlnire pentru mulți susținători ai artei și culturii, printre care se numără reprezentanți diplomatici, personalități din sfera culturală și lideri din lumea afacerilor, precum și donatori, sponsori ori simpatizanți ai Fundației Regale Margareta a României.

Credit foto: Daniel Angelescu

Credit foto: Foto Experience

Grație susținerii oferite unei cauze nobile, Fundația își propune să finanțeze în fiecare an un număr de 30 de burse, acordate prin programul Tinere Talente. Prin aceste burse, tineri muzicieni sau artiști vizuali primesc susținere materială pentru a-și acoperi cheltuielile legate de dezvoltarea darurilor artistice și acces la oportunități vitale pentru cariera lor, precum masterclass-uri, sesiuni de mentorat cu personalități ale lumii artistice și participarea la evenimente artistice importante.

Pe 25 octombrie, a 14-a ediție a Concertului Regal Caritabil îi aduce împreună pe scena Ateneului Român pe tenorul Ioan Hotea și mezzosoprana Martiniana Antonie, alături de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeșelea.

Mă onorează invitația de a participa la Concertul Regal caritabil, mai ales datorită scopului nobil de susținere și promovare a tinerilor talentați, ambițioși, aflați la început de drum, dar defavorizați de suportul financiar. Rolul asumat de Fundația Regală Margareta a României în sprijinirea acestor tineri este, desigur, vital pentru viitorul noilor generatii de artiști.

Mă bucur să împart scena pentru prima dată cu tânăra și foarte talentata mezzosoprană Martiniana Antonie, cu maestrul Gabriel Bebeșelea, alături de care am debutat în opera Don Giovanni de W. A. Mozart, acum 10 ani, pe scena studioului de operă a UNMB, mai apoi pe scena Operei Naționale din București. Nu în ultimul rând, mă bucură colaborarea pentru prima dată cu Orchestra Română de Tineret, care este în sine formată din tineri instrumentiști, de certă performanță, orchestră despre care am auzit numai cuvinte de laudă.”, spune Ioan Hotea, tenor de succes pe scene celebre ale lumii și laureat al numeroase concursuri de canto, între care Operalia Placido Domingo, Londra 2015 și Hariclea Darclée 2015, Grand Prix.

“Am primit cu mare bucurie și emoție invitația de a fi solistă a Concertului Regal. Sunt profund onorată ca după 7 ani să am oportunitatea de a reveni și a cânta în fața Familiei Regale și a publicului elitist român. Va fi un concert special, pentru șansa de a cânta împreună cu minunatul tenor Ioan Hotea, sub bagheta maestrului Bebeșelea, mentorul care mi-a călăuzit pașii către Academia Rossiniana din Pesaro, acolo unde mi-am făcut și debutul operistic absolut. Este un concert de mulțumire, pentru cei doi ani prețioși  în care am fost bursieră a programului Tinere Talente, perioada care și-a spus cuvântul în dezvoltarea mea artistică și care mi-a deschis uși spre oportunități extraordinare, fără de care nu aș fi unde sunt astăzi. România are nevoie de artă, iar tinerii talentați au nevoie de susținere și de un mediu propice în care să poată evolua. România are nevoie de Tinere Talente!”, declară și mezzosoprana Martiniana Antonie.

Programul muzical al serii este compus dintr-o selecție a celor mai frumoase lucrări de operă și operetă, arii și duete celebre extrase din creații ale unor compozitorii precum Rossini, Bizet, Gounod și Richard Strauss.

In rotonda Ateneului Român, publicul prezent la seara de gală poate admira expoziția realizată de tinerii artiști vizuali, bursieri ai programului Tinere Talente, realizată sub îndrumarea mentorului conf. univ. dr. Ion Anghel, în perioada taberei de creație interdisciplinară de la Balcic, din luna august a acestui an.

Concertul Regal are loc în mod tradițional în data de 25 octombrie - ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației alături de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române. Fiecare ediție a concertului aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, în susținerea tinerilor artiști români.

Biletele sunt disponibile pe eventim.ro.

România are nevoie de artă!

Pasionații de muzică clasică și artă pot contribui în mod activ la susținerea tinerilor talentați prin participarea la Concertul Regal Caritabil și achiziționarea de bilete. De asemenea, companiile au oportunitatea de a se alătura ca sponsori ai programului Tinere Talente. Fondurile strânse în urma acestor inițiative vor avea un impact semnificativ asupra evoluției artiștilor aflați la început de carieră în următorul an, oferindu-le burse, mentorat și promovare esențială. Fără acest sprijin, tinerii talentați din România ar putea să-și atingă cu dificultate, sau chiar să nu atingă deloc, potențialul lor autentic.

De-a lungul timpului, fondurile acumulate din sponsorizări și donații strânse la Concertul Regal Caritabil au depășit suma de 1.800.000 de euro, reprezentând o investiție semnificativă în viitorul artistic al țării noastre. Până în prezent, 410 burse au fost acordate tinerilor talentați, provenind din medii cu venituri reduse, iar cu sprijinul oferit de mentori și prin promovarea susținută, aceștia au obținut realizări remarcabile atât la nivel național, cât și internațional. Programul Tinere Talente este recunoscut de 4 ori ca Cel mai bun Program de Artă și Cultură din România, laureat în anii 2013, 2015, 2017 și 2022 la Gala Societății Civile.

Concertul Regal Caritabil va fi transmis live la TVR Cultural și la Radio România Muzical.
Co-producători: TVR Cultural, Radio România Muzical
Partener: Kaufland România
Sponsori: B&B Collection - Kultho, PPG România - Oskar, Dedeman, PEPCO Retail, Enayati Medical City, Ferrero România, PSC Group, Dove România, Casa Siqua, Easy Print Services, Foto Experience, Film Experience, Emotion Philms Production
Sponsori in-kind Concert Regal: Nespresso, Aqua Carpatica, Chateau Purcari, InterContinental Athenee Palace București, Alina Cernătescu Fashion.
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio Trinitas, RFI România, Radio Clasic, Agerpres, Forbes, Forbes Life, Historia, Revista BIZ, Haute Culture, Zile și Nopți, Adevărul, ziarul cotidian diplomatic Nine O’Clock, Revista CARIERE, Phoenix Media, Insight TAROM, IQads, SMARK, The Institute, The Diplomat, Societatea Muzicală, CSR Media, Revista Cultura, Zenith Media, mediaTRUST România
Cu sprijinul: Filarmonica George Enescu, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. România are nevoie de artă! Ca răspuns la această problemă, Fundația Regală Margareta a României a creat în 2009 un program național pentru a sprijini, îndruma și promova acești tineri artiști talentați, care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. 410 burse au fost acordate tinerilor cu vârsta între 14 şi 24 de ani care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România. Au fost ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. Fundația Regală este unic beneficiar al Concertului Regal Caritabil, organizat anual, începând din 2008, iar fondurile strânse din vânzarea biletelor şi din sponsorizări sunt dedicate proiectului Tinere Talente.

Fundaţia Regală Margareta a României (FRMR) a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 33 de ani, Fundația Regală sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Zenith

Zenith este The ROI Agency. Printr-o combinatie unica de date, tehnologie si specialisti in domeniu, facem fata chiar si celor mai complexe provocari si contribuim activ la cresterea business-urilor clientilor... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related