[Start in industrie] Petra Torsan: Într-o suprasaturare de imagini și îndemnuri răsuflate, fii tu cel uman

Munca în industria creativă e o un privilegiu și o responsabilitate, în egală măsură, crede Petra Torsan, junior copy Glitch. Tocmai de aceea i-ar plăcea să vadă în comunicare mai puțină epatare și mai multe lucruri practice, care aduc plus valoare societății și nu care ocupă loc pe stradă sau în media. Petra a terminat UNATC, secția Comunicare audiovizuală: Scenaristică, Filmologie, Copywriting, și a început să lucreze în publicitate din primul an de facultate.

”Primul job a fost o lună în Cărturești la 16 ani. Apoi una-alta legate tot de scris. Și I worked my way up to this. E un privilegiu că am avut parte de traiectoria asta destul de liniară și presărată cu chestii bune”, povestește Petra. 

Vorbim cu Petra în continuare despre începutul pe care îl trăiește în industria creativă, la Glitch Studio, primele proiecte, primele greșeli și învățăturile pe care le-a strâns până acum. 

Etapele care te-au adus aici  

Pe lângă faptul că în liceu citeam și scriam foarte mult, a contat, cred, momentul în care am intrat în contact cu un mediu artistic cu totul nou pentru mine. Am început la un moment dat să particip la workshopuri organizate în cadrul mai multor festivaluri de film din București și am ajuns să mă ocup de un club de film în Sava, alături de niște prieteni din liceu (l-am numit B23; B23 încă există, a fost preluat de generații noi care îl mențin în viață și e super tare și vă invit să le dați follow pe Insta și să le călcați pragul).

Încet-încet, am început să gândesc puțin mai vizual decât o făceam. Și căutând să fiu cu oameni ca mine, în ultimii ani de liceu am ajuns prin cercuri noi, în contexte noi, cu oameni care cumva se diluau în grupul larg și omogen al artiștilor și publicitarilor bucureșteni.

Prima întâlnire cu industria creativă  

Nu cred că am zis vreodată sunt o persoană creativă, deci trebuie să lucrez într-un domeniu creativ. Deși îmi doream asta. Mă gândeam că dacă nu nimeresc așa, o să mă am mereu pe mine însămi și hobby-urile mele artistice, și voi fi equally happy cu asta. A ajutat însă contextul în care am crescut.

Tata scrie și cântă, și am crescut cu el în casă văzându-l cum scrie, stând cu el pe la repetiții, ațipind serile la mama-n brațe prin baruri sau pe la festivaluri, deci automat am fost expusă to all things artsy încă de mică. Iar tata îmi și dădea cărți să citesc, că vedea că-mi place să fac asta. Purta cu mine discuții despre lecturile lui și ale mele (alea de copil, care erau atunci, gen Heidi, apoi Jane Eyre când am mai crescut etc.) și cred că asta m-a ajutat să gândesc și critic, și creativ. Și am o amintire clară cu mine pe la 5-6 ani când am scris primul meu text. Mă jucasem cu o păuniță din plastic pe care am găsit-o în punga cu pufuleți și m-a super inspirat. I-am atașat un context, am descris-o, am pus-o în relație cu alte personaje și am pus-o pe un drum.

Practic făceam povești plecând de la vizual.

M-am oprit din desenat printr-a 3-a, când un prof în vârstă m-a făcut de râs în fața unor copii de vârsta mea, cu multe meditații și luni de pregătire în spate, când dădeam un soi de admitere la o școală privată de arte, la care se gândise mama că ar fi o idee bună să merg. Și poate că a fost o idee bună dacă-l scoatem din ecuație pe acel profesor.

În fine. Mi-o ardeam și încă mi-o ard creativ.

Contextul

Contextul propriu-zis în care am intrat în contact cu publicitatea a fost destul de banal. Era anul 1, voiam un job (și musai în domeniul ăsta - o să vedeți mai jos de ce) și am apelat la proful de copywriting, căruia i-am zis că vreau să-mi fac practica la agenția la care lucra el. Mai știam lume care trecuse pe acolo și părea un loc ok. Și chiar a fost mișto. Am stat acolo vreo 6 luni.

Perioada de căutări  

Anul ăsta în martie am început din nou să-mi caut de muncă, pentru că urma să termina facultatea și de data asta, să lucrez nu mai era un moft, nu mai era ceva în plus, ca-n anul 1. Nu eram nici prea sigură ce vreau să fac, dar trebuia să mă mișc repede. Așa că am avut câteva săptămâni de trimis mail-uri și CV-uri prin diverse locuri care aveau cât de cât legătură ori cu advertising-ul, ori cu producția de film, altă chestie cu care mai aveam tangențe. La momentul respectiv, îmi plăcea orice. Și încă-mi place orice, găsesc ușor plăcere în orice fac, deci nu e vorba de indecizie - e mai mult faptul că îmi creasem o paletă largă de opțiuni.

Experiența de la interviuri 

Experiență: După acele săptămâni de trimis mail-uri și CV-uri am ajuns în niște contexte care nu mi-au folosit deloc și care, mai mult, m-au supărat teribil. Ore-n șir de muncă neplătită pe set deși mi se zisese că voi primi bani ca pentru o perioadă de probă (pe care nici n-am mai dus-o la capăt), apeluri telefonice pe care le-am primit dar care nu s-au materializat în nimic și un interviu de angajare extrem de umilitor la o agenție de casting, unde se căuta asistent de casting.

Am perseverat, însă. De Glitch știam din facultate, de vreo 2 ani minim. Mi se părea the place to be. It really is și mi se pare că am avut norocul de pe lume.

Sfaturi: Se zice că la interviuri trebuie să ai încredere în tine însuți, adică să te iubești îndeajuns încât să crezi că-ți poate ieși orice. Nu știu, eu n-am treaba asta în mine decât atunci când lucrez. Un interviu optim pentru mine este, deci, o mare probă practică. Și n-am dat de asta decât la admiterea la facultate. În rest, fiind extrem de timidă și pierdută în cuvinte, cred că faptul că nu încerc să ascund nimic în momentul în care sunt față în față cu un angajator e un lucru care, oricât de excentric ar suna, îi face pe unii oameni să aibă încredere în mine. Iar gândul că angajatorul nu există de fapt e un gând super relaxant. În fața ta e un om cu aceleași probleme și nesiguranțe pe care le ai și tu pe cap și-n suflet. At the end of the day, dacă nu iei job-ul, n-o lua personal. Just keep swimming.

A, și mi-e greu să mă iau în serios. Asta nu știu cât mă ajută și cât nu, dar nu e ceva pe care aș vrea neapărat să-l schimb la mine.

Deschiderea industriei față de juniori 

Nu știu decât să zic că mi-a fost transmis pe diverse căi că industria română de publicitate nu mai e ce-a fost, că boom-ul din anii ‘90 s-a stins și că e nevoie de reforme, de tactici noi, de o gândire fresh, pentru că industria e în criză.

Stau și observ mult, însă n-am apucat încă să trag concluzii legate de the bigger picture. Însă da, cu siguranță felul în care oamenii se raportează la reclame s-a schimbat.

Cum percepeai industria înainte să intri în ea 

Imaginea mea despre industria de publicitate, până în anul 1 când am lucrat la Friends, era puternic influențată de Don Draper și de Frédéric Beigbeder, ale cărui cărți le citeam cu poftă printr-a 7-a sau a 8-a. Cum asta cred că zic destule. :)))

Cât contează baza teoretică  

Am terminat UNATC, secția CAV (Comunicare audiovizuală: Scenaristică, Filmologie, Copywriting). Simt că mi-am dat drumul la scris și mai mult în ăștia 3 ani de facultate. Și faptul că am tot mers pe set-uri și am făcut muncă de producție, de regie și de script supervising în cadrul proiectelor de școală, personale și ale colegilor deopotrivă, m-a ajutat enorm să-mi consolidez gândirea cinematografică - dacă pot s-o numesc așa - și să văd hands-on cum se creează audiovizualului.

De unde ai învățat

Mad Men.

(Și niște cărțulii de la editura Publica, pe care tot așa, le citeam cu poftă prin ultimii ani de generală.)

Experiența de început  

Încă-mi trăiesc “începutul”. Și-mi place ce trăiesc.

Cred că a fost puțin crazy faptul că la Friends lucram online și nu aveam așa de mult contact cu colegii, iar pentru mine mediul de lucru e de regulă mult mai important decât fișa postului. Și eram cumva alone at home, working on this and this, and this etc. - dar pentru că nu-i aveam în carne și oase lângă mine, simțeam uneori că munca mea nu are nicio finalitate. (Dar avea, ofc.)

În afară de asta, nu prea am povești wow legate de cum m-am ajustat. Da, a fost puțin șocant să trec de la nebunia filmărilor din facultate sau de la bârfele din curte la orele petrecute la birou, dar repet - mediul face mult din experiența totală și mă simt bine cu oamenii lângă care sunt acum.

De la primul job până acum

Primul job a fost o lună în Cărturești la 16 ani. Apoi una-alta legate tot de scris. Și I worked my way up to this. E un privilegiu că am avut parte de traiectoria asta destul de liniară și presărată cu chestii bune.

Ceva ce cred că poate fi food for thought pentru oameni de vârsta mea care încearcă să facă pace cu avânturile lor creative e asta: am ajuns să vreau să nu îmi limitez identitatea la job-ul pe care-l am, nici identitatea creativă la un singur mediu. Până acum am lucrat cel mai mult cu scrisul dar descopăr forme și formule noi mereu.

Pe de altă parte, nu vreau și nici nu pot să tratez munca în agenție doar ca pe un job. O văd ca fiind în primul rând o responsabilitate, atât pentru cine e Glitch, cât și pentru ce vor clienții. Și la mijloc sunt eu - o fac pentru mine.

Echipa & atmosfera 

Introducerea în workflow s-a produs în big chunks pe parcursul a câtorva (posibil 3-4) zile de muncă. Dar încă învăț, încă mă prind de chestii.

Iar de echip și de atmosferă am zis mai sus: big shoutout.

Primul proiect 

La Friends, cred că ceva pentru MagicHELP și MagicHOME, din câte îmi aduc aminte. Iar la Glitch, unde practic am luat-o de la zero, Climate Change Summit 2023.

Primele greșeli  

Hmmm. Îmi vine să zic că au fost multe și mici. Ceva ce o să păstrez cu mine long-term e să nu mai ofer material care cred eu că ar fi dorit de client, dar care mie în primul rând nu-mi place. Am făcut asta primele dăți. Mă scoteam pe mine din ecuație, primul beneficiar direct.

Aș mai zice că merge menționat că tre’ să faci și caterinci câteodată, ca să te dezgheți. Și la chestia asta mă gândesc zilnic.

O zi obișnuită de muncă   

Un covrigel, o cafeluță și no text messaging între task-uri. Încerc să mă țin de regula asta. Am nevoie de pauze mentale ca să am mintea cât mai limpede. Și mult trap, ca să meargă treaba.

Proiecte recente  

Climate Change Summit e ceva la care lucrez de trei luni și-mi place, mai ales că e și un subiect care mă interesează. Mi-a mai plăcut să întru în contact cu Festivalul Enescu și îmi mai place upcoming-ul BeatAgora, pentru că mai fredonez și eu cu muzica.

Experiența e 10 din 10 când simți că are meaning personal să lucrezi pentru proiectele respective. Și am fost norocoasă să se întâmple asta.

Cea mai grea parte

Ceea ce nu-mi place ține de mine și/sau de cum răspund eu la feedback-uri de tot felul. Dacă nu am așteptări, sunt fericită. Și ceea ce-mi place ține de faptul că simt că-mi face plăcere să fac ceea ce fac. :)

Generația ta

N-o să vorbesc în numele generației mele niciodată, dar când vine vorba de un punct de vedere care îmi aparține, e frica de a fi cringe - și faptul că-i mai și atenționez pe oameni la muncă legat de chestia asta. În viața de zi cu zi n-am treabă, nu mă gândesc că sunt sau nu cringe. Dar când lucrez la un proiect care știu că e adresat oamenilor de vârsta mea sau mai mici, frica de cringe e prima barieră de care trebuie să trec.

Învățături 

Să înveți echilibrul dintre a crede în ceea ce ai de oferit și a știi cum să gestionezi feedback-uri care-ți cer să modifici ceva ce ție îți plăcea foarte mult. Nu e nimic personal, asta-mi repet. Sau, mă rog, o fi. Sau o fi de la un punct încolo. Nu știu.

Am învățat - dar nu e neapărat învățătură - că fiind vorba de o industrie creativă, nu de tine care stai la laptop în liniștea casei tale și scrii o poezioară, lucrurile merg rapid, iar timpul de gândire și bibilire e limitat. Asta-i ceva de reținut pentru momentele în care ți se pare că ai de-a face cu opus magnumul tău, lucru care la vârsta asta încă mi se mai întâmplă once in a while​.

Creativitatea. Definiție personală 

Consider că poți fi creativ și când faci un croissant, și când te miști de colo-colo pe un teren de tenis, și când iei pe cineva în brațe. Atâta timp cât e sentiment și intenție dincolo de gest, pentru mine ești un om creativ.

Industria peste 20 de ani

Mi se pare super-intens să mă gândesc la asta acum. N-am destule date despre prezentul industriei și nici măcar despre trecutul ei ca să fac predicții. Sper doar ca tot ce va fi să fie sustenabil, să fie mai lejer din punct de vedere psihologic și, overall, cred că nu strică impunerea unor standarde noi de lucru. Iar dorința de epatare mi-ar plăcea să facă loc lucrurilor practice, benefice de-a dreptul. Mi-ar plăcea să văd campanii care aduc plus valoare societății, nu care doar ocupă loc stradal și există ca să existe. Vreau să văd postări, activări, ambalaje (eco), OOH-uri etc. care să mă stârnească, care să mă facă să-mi pun întrebări, care să mă ajute, care să mă atingă și mă schimbe în mai bine chiar dacă poate nu ajung să cumpăr produsul pe care ele îl celebrează. Avem nevoie de așa ceva tot mai mult.

Într-o suprasaturare de imagini și îndemnuri răsuflate, fii tu cel uman. Mi se pare un privilegiu imens și o responsabilitate foarte mare, dar și un lucru superb că lucrăm în industria asta - ajungem, fără să vrem, să ne adresăm unui număr mare de oameni, zi de zi. Nu trebuie să uităm asta.