La NORD de cuvinte, prima expoziție din cadrul proiectului cu același nume, va avea vernisajul joi, 12 octombrie, în cadrul celei de-a opta ediții a festivalului internațional de fotografie Bucharest Photofest.
Expoziția cuprinde 28 de imagini realizate de Rareș Beșliu în primele două expediții ale proiectului „La NORD de cuvinte”, atât în Svalbard, cât și în Groenlanda. Fotografiile arată locuri îndepărtate de noi, pe cât de frumoase, pe atât de răscolitoare; peisaje și animale care spun povestea unei lumi ce se încălzește mult prea repede. Ghețari, aisberguri, foci, morse și urși polari - sunt cadrele prin care Rareș emoționează privitorul și aduce în discuție subiectul schimbărilor climatice, iar prin vocea viețuitoarelor ne îndeamnă pe toți să luăm măsuri.
„Am văzut cu toții în documentare aisbergurile uriașe care se desprind din ghețar - și cred că asta este cea mai reprezentativă imagine pentru încălzirea globală și schimbările climatice. Mi-a rămas în minte tunetul gheții atunci când se sparge și valurile pe care le face când cade în ocean, la fel cum mă gândesc la ceața deasă din Groenlanda, un fenomen rar întâlnit în trecut. Îmi amintesc țânțarii de acolo, de dincolo de Cercul Polar, dar mai ales mina de cărbuni din Svalbard, care încă funcționează la Longyearbyen, cea mai nordică așezare umană. Am văzut și am trăit toate lucrurile astea, dar nu cred că e nevoie să ajungem cu toții până aproape de Polul Nord ca să înțelegem prin ce trecem noi și natura. Îmi doresc ca fotografiile mele să fie de ajuns și să transmită tot ce eu nu mai pot exprima în cuvinte”, spune Rareș Beșliu.
Proiectul este primul demers al Asociației „La NORD de cuvinte”, care-și propune ca, prin intermediul fotografiei, să ajungă mai aproape de inimile oamenilor, să ajute și să contribuie la lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice.
Expoziția este deschisă publicului în perioada 6-15 octombrie în Piața Amzei și poate fi vizitată gratuit. Vernisajul va avea loc pe 12 octombrie de la ora 18:00.
„La NORD de cuvinte” este un proiect susținut de Canon România și WWF România - Fondul Mondial pentru Natură.
Rareș Beșliu este fotograful român care documentează artistic natura și viața sălbatică de dincolo de Cercul Polar, printr-o serie de expediții nordice în Svalbard (unde a ajuns cu spărgătorul de gheață până la 81 de grade latitudine nordică), Groenlanda și Arhipelagul Arctic Canadian. Din experiența lui, Rareș crede că înainte să ai grijă de natură, trebuie să ajungi să o iubești. Iar prin fotografia de wildlife și eforturile sale, speră să apropie oamenii de natură și de animale, să le transmită emoții și să-i facă mai atenți la modul în care acțiunile lor impactează viața. Pentru că doar ACUM nu e prea târziu. Pe lângă România, Rareș a fotografiat până acum viața sălbatică în Groenlanda, Svalbard, Islanda, Insulele Feroe, Scoția, Canada, Cuba, Cipru, Cehia, Italia și nu numai. În noiembrie 2023 va lansa albumul fotografic „Emoții”, cu imagini ce ilustrează wildlife-ul din toate colțurile lumii.
Ajuns la cea de-a 8-a ediție, Bucharest Photofest este un festival-platformă ce își propune să familiarizeze publicul general cu unele dintre cele mai importante, mai actuale și mai relevante repere fotografice, atât locale, cât și internaționale. Ediția 2023 înseamnă peste 50 de evenimente și reunește peste 150 de artiști locali și internaționali. Special guests: Mads Nissen (DK), Ragnar Axelsson RAX (IS), Kiliii Yuyan (USA), Maria Kjartans (IS), Tadas Kazakevicius (LT) și mulți alții.