Toată lumea face poze acum. Le vedem oriunde am întoarce privirea în Social Media și, treptat, devenim imuni la emoția pe care o pot oferi. O mare parte din imaginile de pe platformele de socializare ne arată lumea așa cum o știm deja, așa cum vrem să o vedem. Dar rolul fotografilor, crede Kiliii Yuyan, este de a arăta oamenilor ceva ce nu au mai văzut până atunci. De a-i provoca să înțeleagă lucrurile altfel. Iar asta se face prin emoție.
Kiliii Yuyan arată prin fotografiile sale perspective culturale diferite și merge, pentru asta, până la marginile lumii. A supraviețuit întâlnirii cu un urs polar, a înotat cu vidrele de mare, a trăit alături de oameni în cele mai ascunse locuri ale planetei, iar imaginile lui au apărut în paginile unor publicații ca National Geographic & Time. Kiliii a venit în România la Bucharest Photofest, care se desfășoară până pe 15 octombrie. Ajuns la cea de-a opta ediție, festivalul va găzdui peste 50 de evenimente sub tema IDENTITATE, într-o călătorie vizuală parcursă de artiști din Grecia, Germania, Islanda, Spania, Marea Britania, SUA, Danemarca sau Olanda.
Povestim cu Kiliii în continuare despre emoție, imagine și ce a descoperit despre oameni prin fotografie.
Declicul
Am fost mereu interesat de artele vizuale. Am studiat design la universitate, dar totul a început odată cu excursiile pe care le făceam cu caiacul în apele din Canada și Alaska, atunci m-am îndrăgostit de posibilitățile pe care fotografia le oferă.
La scurt timp după aceea am început să lucrez în domeniul fotografiei comerciale, iar atunci am simțit cum pasiunea pentru fotografie începe să se stingă. Ceea ce făceam părea lipsit de conținut. Atunci am descoperit foto-jurnalismul și fotografia documentară - am regăsit în aceste genuri fotografice ingredientul care lipsea fotografiei comerciale și de care simțeam că am disperată nevoie. Simțeam nevoia de un scop mai profund în munca pe care o făceam, iar pe acesta l-am găsit prin fotografia documentară, explorând relația dintre mare și pământ, care m-a incitat de la bun început.
Momente importante
Perioada care a consolidat baza formării mele ca fotograf a fost cea în care m-am consultat cu principalul editor de la revista Rolling Stone, Monica Suder. Ea a văzut că aveam talent, dar că toate trăsăturile interesante care mă alcătuiau ca persoană nu erau vizibile în ceea ce făceam.
Încă nu găsisem modul prin care să mă pot deschide și să îmi arăt vulnerabilitatea, nu îmi dădusem voie să îmi explorez rădăcinile și identitatea ca persoană multi-etnică cu descendenți indigeni, ca mai apoi să îmi răspund la marile întrebări ale vieții. În momentul în care am schimbat genul fotografic și l-am îmbrățișat pe cel documentar am descoperit că dintr-o dată munca mea devine interesantă, că vine la pachet cu întrebări și uneori chiar cu răspunsuri.
Dar finalmente, adevărata mea educație a constat în a face și a-mi da voie să îmi descopăr multiplele proveniențe culturale, să le pun deoparte și să încerc să văd lumea din perspectiva altor culturi. Când am început să privesc lumea din aceste unghiuri, am început să lucrez prin a exprima vizual revelațiile trăite de mine. Am descoperit atunci, și continui să descopăr, o adevărată provocare care vine cu o mare satisfacție.
Primele fotografii
Primele fotografii pe care le-am făcut au fost făcute din scaunul unui caiac tradițional, privind către apele sălbatice ale Pacificului de Nord-Vest.
Ce te-a învățat fotografia
Prin fotografie am învățat foarte mult ce înseamnă să fii om. Dacă am reușit să acumulez cât de puțină înțelepciune a fost datorită camerei foto și a subiectului ales, acestea m-au făcut să sap și mai adânc, să las deoparte toate noțiunile prefabricate și să merg să văd lumea printr-o altă pereche de ochelari.
Noțiunea asta de pereche de ochelari pe care o porți în funcție de cultura în care te afli este metoda mea preferată de a explica ceea ce fac: eu ajut oamenii să vadă câtă diversitate culturală există, câte feluri diferite de a trăi sunt și că multe dintre acestea oferă chiar și soluții la marile probleme ale umanității.
Tema mea preferată este corelația dintre om, pământ și mare. Cred că, în special în lumea industrială, putem intuitiv remarca cum omul are intrinsec un simț distructiv, cum omul este de fapt incompatibil cu lumea naturală. Ceea ce am descoperit este că, deși doar câteva culturi dominante lasă să se vadă acest lucru, toate celelalte consideră că oamenii nu doar că sunt inseparabili de pământ, dar și că sunt gardienii acestuia.
Poveștile din imagini
O imagine valorează cât o mie de cuvinte în sensul în care livrează o cantitate extraordinară de informații despre un loc particular și un moment în timp. În asta constă puterea fotografiei. Dar cuvintele pot construi concepte mult mai înalte, iar prin film putem călători în timp. Storytelling-ul se poate folosi de o diversitate de medii de exprimare. Chintesența unei povești bune transcende orice mediu pentru a ne oferi o experiență unică- una în care să râdem, să plângem și să tragem o învățătură din asta.
Actualmente, cele mai folosite tehnici de storytelling îmbină livrarea emoției cu transmiterea înțelepciunii și a cunoașterii- prin emoție. Vrem să mișcăm oamenii cumva, fie printr-un film, un poem, o prezentare, și vrem ca povestea noastră să-i schimbe. Vrem ca ei să înțeleagă lumea dintr-o perspectivă diferită la nivel conceptual, dar totodată să simtă și umanitatea în cel mai originar nivel cu putință.
Prezentul în care toată lumea face poze
Mă întristează foarte tare faptul că fotografia, cândva un instrument puternic de storytelling, a fost aplatizat de uriașul număr de fotografii care circulă în lumea noastră. Poate exista o poveste foarte puternică transmisă în mediul online, însă din păcate sunt șanse ca aceasta să se piardă în marea de imagini reduntante, asta întâmplându-se în spațiul public. Totuși, consider că fotografia îmbinată cu text (foto-eseul), ori mai multe fotografii legate între ele (serii de fotografii sau filmul), sau fotografia împreună cu discursul public (conferințele) își pot face loc până la publicul larg și ne ajută foarte mult să transmitem mesajul sau povestea încărcată cu potențialul necesar de a schimba lumea.
O mare parte din fotografiile expuse în mediul public online, în special pe social media, sunt ca un drog cu administrare lentă. Oferă oamenilor lumea așa cum ei deja o cunosc și le arată numai ceea ce vor să vadă. Dar noi, ca storytellers, dacă ignorăm această metodă de administrare, putem găsi căi prin care să provocăm publicul să gândească și astfel întreaga societate să devină mai înțeleaptă.
Rolul fotografiei în 2023
Cred că rolul fotografiei este de a arăta oamenilor ceva ce nu au mai văzut până atunci, iar asta să îi ajute să înțeleagă lucrurile altfel: iar asta se face prin emoție.
Participarea Bucharest Photofest
Încerc să-mi mențin așteptările în frâu, pentru că e mai bine să mă duc cu o minte deschisă și receptivă. Știu că va fi ceva uluitor și mă aștept la o provocare și la ceva intrigant în același timp.
Ce fotografie ai expune pe un panou publicitar în centrul orașului
Probabil aș alege imaginea cu Quannah Chansinghorse și primul moment în care a făcut gestul de a-și ridica pumnul. Poți simți emoția prin limbajul trupului ei, iar simbolistica acestui gest, făcut de un nativ din Alaska în țara lui de baștină, este foarte puternică. Transmite un sentiment al deposedării pe care orice indigen adevărat de pe pământ îl simte.
