[Presa & Publicitatea] Ema Prisca: Presa de peste tot este sub asediu de mult timp, iar social media, Google a cam îngropat-o. Jurnaliștii sunt plătiți deplorabil, sunt umiliți

Lupta presei cu abuzurile din partea companiilor trebuie dusă instituțional, nu romantic, spune Ema Prisca. Cu organizare în masă, cu greve, cu sindicate care negociază în numele tuturor jurnaliștilor reguli deontologice și condiții de muncă. Protestele individuale și revolta de pe Facebook nu sunt de ajuns. 

”Așa se reglează forțele adverse în democrație. Instituțional, nu romantic. Cu mvai, ce urât, ce lipsiți de bun simț și principii sunt patronii noștri milionari. Mor de râs aștia. Se crispează un pic, bă, frate, nu dă bine, mermelesc o înțelegere de regulă simbolică, dar pentru romantici suficientă și pa, pe data viitoare”, spune Ema. 

 Vorbim cu Ema în continuare despre cazul GSP, despre obiceiul de a cumpăra editorial la pachet cu spațiul de reclamă și despre relația dintre presă și industria de publicitate, mult dezechilibrată în România. 

Ce spune cazul GSP despre relația de putere dintre publicitate & presă în 2023

Când spunem publicitate la ce ne referim în această relație cu presa? La lucrătorii din companiile de media care intermediază cumpărarea spațiului publicitar în numele brandurilor? Sau la brandurile care își fac reclamă în spațiul publicitar al presei? Cred că ne referim la branduri și la companiile care le dețin.

Pe redactorul șef al GSP a pus presiune și l-a obligat să plece un patron de firmă de betting care e și în conducerea trustului Ringier, nu omul de media buying de la agentia Tz, corect? Deci părțile în conflict sunt interesul public pe care trebuie să-l urmărească presa și capitalul. Asta e conflictul. Și e un conflict sistemic și organic neoliberalismului în care trăim de 30 de ani (ia vedeți câte articole despre abuzurile care privesc jdemii de lucrători din depozitele Ama$$$on, despre care s-au făcut o tonă de documentare independente, a scris Washington Post, care aparține lu Arsenie Boca al retailului global - nenea Be$$os).

Interesul public înseamnă interesul tuturor, înseamnă comun, în comun, ce avem în comun, iar neoliberaismul este un sistem economic și ideologic eminamente individualist, care pe care. Și se manifestă ca atare peste tot în lume. Numai că, în țări cu istorie democratică mai îndelungată, în care s-au luptat pentru drepturi generații după generații, jurnaliștii sunt mai bine echipați să țină piept acestei lupte. Și nu doar la nivel moral.

Această luptă cu interesul de multe ori sălbatic al capitalului nu se ține cu o coloană vertebrală pe nume Tolontan sau Marian. Astea sunt niște romantisme de grădiniță, că mvai, noi ieșim pe facebook și spunem adevărul. Really? Ții piept la așa ceva cu instituții, cu organizare, cu masă, cu sindicat care negociază în numele tuturor jurnaliștilor reguli deontologice și condiții de muncă. Și când sunt încălcate, pac, grevă, mii de oameni, mergi în justiție, despăgubiri, repunere în drepturi șamd. Așa se reglează forțele adverse în democrație. Instituțional, nu romantic. Cu mvai, ce urât, ce lipsiți de bun simț și principii sunt patronii noștri milionari. Mor de râs aștia. Se crispează un pic, bă, frate, nu dă bine, mermelesc o înțelegere de regulă simbolică, dar pentru romantici suficientă și pa, pe data viitoare.

Presa de peste tot este sub asediu de mult timp, iar social media, Google a cam îngropat-o. Jurnaliștii sunt plătiți deplorabil, când sunt plătiți, sunt umiliți, haide, măi, duduie, de la ce ziar ești matale că-l sun pe finu, preten cu ală de te plătește. Dacă nu se unesc și nu se organizează, nada, nimic, victime pe viață.

Dar iarăși când zicem presă, ce zicem? Ne gândim la niște jurnaliști ininimoși, care se pun în pericol să meargă până în pânzele albe să scoată adevărul la iveală. Când, în fapt și-n acte, presa înseamnă niște patroni - detestabili la noi cel puțin, că nu e unu să zici, bă, ce om, sau e? - cu interese economice care folosesc de cele mai multe ori investiția în presă ca să-și mărească influența. Deci despre vorbim?

Ce poate face industria de publicitate

Ce să facă industria de publicitate? Nimic, ce să facă? Publicitatea e un serviciu care propagă interesele economice ale brandurilor și firmelor ce le aparțin, branduri a căror principală misiune e să facă bani pentru acționari. Citiți orice raport anual corporate, în toate scrie asta.

Cum poate fi oprit abuzul

Să se pună dl. Tolontan care e liderul informal al jurnaliștilor români să facă sindicatul jurnaliștilor, să-l afilieze la Confederația europeană a sindicatelor jurnaliștilor, că-l învăță ăia după aia ce să facă. Adică, ce-i propun dlui Tolontan e o acțiunea reală, o organizare profesională deontologică și de muncă, care cere sacrificiu personal.

Cum pot ajuta oamenii din industrie

Oamenii din publicitate să-l susțină pe Tolontan în această misiune. Un prim pas ar fi să reconsidere ce gândesc despre sindicalism și să se informeze cum funcționează el în țările Uniunii Europene. Dar ar trebui să-i întrebați ce părere au despre asta pe oamenii cu putere în publicitate, șefii de agenții.

Ce mesaj ai pentru clienți

A principle is not a principle until costs you money.

Efectele unor astfel de abuzuri

Deprimante. Ne identificăm sub pantoful care strivește. Pentru noi lucrătorii din publicitate, omuleții, agajații, freelancerii, nu pentru patronii de agenții. Pentru oamenii cu putere în publicitate, patronii, președinții de grupuri de advertising nu știu cum e. Bănuiesc că nicicum, bâzâit de muscă, că n-am auzit să zică vreodată ceva legat de abuzuri.

Responsabilitatea industriei de publicitate

A oamenilor, a lucrătorilor? Niciuna. Păi, ce, angajații din publicitate au ceva de zis dacă patronul agenției lor amenință un grup de presă cu închiderea robinetului de publicitate, cum s-a întâmplat? Zboară a doua zi. Se duce cel mai talentat copywriter care e plătit cu 1.500 de euro pentru o muncă care valorează 20.000 de euro să zică, vă rog, domnule client Betting SRL nu-i mai amenințați pe Țepelin și Mirela Neag, că munca lor e importantă pentru societate? Common!