Monisme, în regia lui Riar Rizaldi, câștigă Marele Premiu BIEFF.13

Monisme, în regia lui Riar Rizaldi, câștigă Marele Premiu BIEFF.13

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) s-a încheiat duminică, pe 1 octombrie, cu ceremonia de premiere a celor mai bune filme de avangardă prezentate anul acesta în cele trei secțiuni competiționale. Monisme, debutul regizorului Riar Rizaldi, prezent la București în primele zile de festival, a fost desemnat câștigătorul Marelui Premiu BIEFF 2023, în valoare de 20.000 de euro, constând în servicii de postproducție oferite de Avanpost.

Maniera în care filmul îmbină miturile, știința, realitatea și fantezia a impresionat juriul alcătuit la această ediție din Nuria Cubas - co-fondatoarea și directoarea Festivalului Internațional FILMADRID, Daniella Shreir - fondatoarea și co-editoarea revistei de film Another Gaze, și  cercetătorul, curatorul și scriitorul Julian Ross. Alături de celelalte filme premiate duminică seară, lungmetrajul s-a bucurat de o a doua proiecție în cadrul festivalului, organizată la Cinema Union.

,,Ediția cu numărul 13 a fost cu adevărat norocoasă pentru festivalul nostru’’, sa subliniat Oana Furdea, managerul BIEFF, la gala de închidere de duminică seară. În 2023, BIEFF a bifat mai multe premiere și recorduri: prima retrospectivă de autor, dedicată cineastului portughez Pedro Costa, invitat special la București, record de spectatori, filme proiectate și evenimente organizate. Entuziasmul spectatorilor față de filmele și discuțiile programate în acest an demonstrează un interes tot mai ridicat al publicului bucureștean pentru filmul experimental.

Credit foto: Claudiu Popescu

În secțiunea dedicată scurtmetrajelor autohtone, juriul format din Peter Cerovšek – directorul FeKK Ljubljana Short Film Festival, Gabrielė Cegialytė – directoarea Vilnius International Short Film Festival și Ilinca Vânău – selecționer pentru Berwick Film & Media Arts Festival din Marea Britanie, a ales să premieze ,,o lucrare bogată, ce rezonează cu istoria filmului experimental''. Ńeale azbuirătoare, în regia Alexandra Gulea, a obținut Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN). O Mențiune specială pentru concept vizual, în valoare de 1000 de euro, constând în servicii de postproducție oferite de LUNO, i-a fost acordată scurtmetrajului S-a născut un loc, semnat de Cristina Iliescu.

Gods of the supermarket, în regia lui Alberto Gonzalez Morales a obținut Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj din Competiția Internațională, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN). Juriul format din cineaștii Elena Duque - autoarea unor filme experimentale de animație prezentate la  Mar del Plata, Punto de Vista, London Animation Film Festival sau Documenta Madrid, Florian Fernandez - implicat în coordonarea Rendez-vous Industry a Festivalului de la Cannes, și Eddie Bertozzi - unul dintre selecționerii Festivalului de Film de la Locarno, a remarcat ,,onestitatea dezarmantă cu care filmul explorează hipersexualizarea corpurilor masculine’’. Prezent în sală, câștigătorul a urcat pe scenă pentru a-și revendica premiul și s-a arătat emoționat și complet surprins de recunoașterea juriului.  Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit Catarinei Vasconcelos, autoarea Nocturne for a forest, ,,pentru modul ei concentrat, puternic și pictural de a descrie o poveste extrem de politică și feministă, într-un film care prezintă o manieră ludică și poetică de a lega istoria și actualitatea’’.

Premiul pentru cel mai bun concept vizual a fost acordat filmului Ardent Other (r. Alice Brygo), un film ,,politic și uman, plastic și cu o abordare vizuală deosebit de memorabilă’’. Juriul a oferit și o Mențiune specială scurtmetrajului Slimane, în regia lui Carlos Pereira, ,,pentru controlul său formal impresionant și pentru avertismentul său în timp util cu privire la fragilitatea drepturilor queer și necesitatea de a continua să luptăm pentru ele’’.

Organizator: Asociația Culturală Manekino în parteneriat cu Printor Com
Proiect finanțat de Ministerul Culturii și co-finanțat de Primăria Sectorului 2 și Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București acasă” 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.
Parteneri principali: Avanpost, Dacin Sara, UCIN, ICR, Institutul Francez, Institutul Goethe și Institutul Italian de Cultură
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Radio România Cultural, Libertatea, AGERPRES, Observator Cultural, Zile și Nopți, IQads, Mindcraft Stories, Ziarul Metropolis, LiterNet, MovieNews, CineFan, Acoperișul de Sticlă, Revista ARTA, All about Romanian Cinema - aarc.ro, HAPP.ro, Cinefilia, Munteanu Recomandă, Metropotam

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related