Bogdana Dima este artist și a început să cânte de la 3 ani într-un cor de copii de la Focșani. Acum, compune muzică prin improvizație și cântă la mai multe instrumente. În ultimii ani, spune că și-a rafinat atât de mult auzul, încât a ajuns să poată percepe cele mai subtile sunete, întrebându-se uneori dacă ea compune muzică pe portativ sau aude direct notele îmbinate în creații muzicale și le redă.
Am descoperit-o într-un spectacol de artă performativă - “Lasă-i să moară proști”, scris și regizat de Catinca Drăgănescu - pentru care ea și Andrei Raicu au creat universul sonor. Cu „Oryngham”, ultima lucrare compusă și înregistrată de ea cu vocea și un baby-piano, am luat contact într-un fel inedit: stând cu ochii închiși în mijlocul unei sere cu plante exotice.
"Au fost oameni care mi-au zis că au intrat într-o stare de sublim, de pace, au fost folosite cuvintele “biserică” și “templu”, că lucrarea a dat un sens narativ plantelor în acest spațiu, sau chiar că au auzit vocile plantelor".
Artista Bogdana Dima vorbește în continuare despre muzică și despre instalația auditivă pe care o prezintă în expoziția colectivă GEMS! For the Garden de la Grădina Botanică. Dacă mergeți, să-i căutați lucrarea în sera veche a grădinii, este un univers sonor deosebit, pe care îl puteți simți, nu doar auzi până la final de octombrie.
Primul contact cu muzica
Muzica mă pune instant într-o stare de adorare. Părinții mei au observat asta destul de repede, la 3 ani deja făceam parte dintr-un cor de copii condus de prof. Mircea Grosu la Casa Armatei din Focșani. Eram mulți, și de vârste mai mari, învățam să respirăm muzical, să cântăm împreună, dar și separat, iar clădirea imensă cu tavan înalt devenea un spațiu magic de joacă.
Acolo am avut și primul contact cu pianul, instrumentul pe care am început să-l studiez mai serios, la 7 ani, cu prof.univ.Paula Diaconu Bălan care, cu multă răbdare și har, m-a ghidat de la început către o înțelegere completă a muzicii, mi-a pus o bază solidă pentru un drum muzical ce avea să fie mai neobișnuit.
Ce a urmat
Înainte să intru la liceu, profesoara mea a plecat din Focșani și am întrerupt lecțiile, dar nu m-am oprit din cântat, mă “pierdeam” cu orele în improvizație, de multe ori le cântam prietenilor mei, îmi exersam auzul reproducând tot felul de piese care-mi plăceau, iar la liceu eram implicată în toate activitățile care aveau și muzică: îi acompaniam la pian sau chitară pe cei care cântau vocal, făceam “fondul sonor” pentru cenacluri literare sau pentru ceremoniile de absolvire.
Nu credeam că o să fac muzică în continuare, Conservatorul părea ceva de neatins fără liceu de specialitate, eu eram la mate-info și în clasa a 12-a mă gândeam să studiez biologia, îmi plăceau genetica și plantele. A fost profesoara de muzică din liceu, Maria Păduraru, cea care, spre sfârșitul anului, m-a convins că pot și trebuie să dau la Conservator. Declicul a fost un fel de senzație că o să regret toată viața dacă nu fac asta. (Vreau să-i mulțumesc pentru asta și pentru faptul că era singura care nu se supăra când adormeam în timpul orelor.)
Când și cum ți-ai diversificat activitățile muzicale
În facultate mi-am diversificat și mai mult activitățile muzicale, eram iar într-un ansamblu coral, făceam și dirijat coral, studiam iar pianul, începusem să fiu fascinată de prospețimea muzicii contemporane și am simțit că aș vrea să aprofundez ritmul și să descopăr instrumentele de percuție. Atunci doar intuiam dar acum sunt convinsă că o înțelegere organică a ritmurilor și acordarea cu pulsul natural al Pământului sunt indispensabile pentru a accesa profunzimea muzicii.
În perioada în care eram la clasa de percuție a prof.univ.Alexandru Matei, urmată de un an de studiu al compoziției cu prof.univ Doina Rotaru, mi-am dat seama că există o bogăție infinită de sunete și că din orice instrument sau chiar obiect poți să creezi combinații de culori și texturi noi. Așa că am îndrăznit să mă apropii de toate instrumentele care m-au atras și să le abordez altfel, cu o tehnică ce se creează pe sine, ascultând și poveștile lor nespuse.
Am continuat și dezvoltat acest experiment, când făceam parte din PFA Orchestra, și cu alți muzicieni pasionați de muzica experimentală și improvizație liberă.
Cum te definești ca artist
Sunt un artist al prețuirii și celebrării vieții, în toată splendoarea și banalitatea ei.
Muzicieni care te inspiră
Îmi e greu să fac un name-dropping exhaustiv, voi încerca să rezum. Îi urmăresc pe muzicienii din jurul meu, pe cei cu care am colaborat, muzicienii care au cântat pe scenele festivalurilor de improvizație liberă la care merg - Konfrontationen, Unlimited (mulți pot fi găsiți pe theattic.com)
În ultimul timp ascult muzicile tradiționale de pe Radio Ocora, concertul “Merope live at Womex 2019”. Șuvoiul de muzică nouă și fascinantă curge as we speak.
Provocările compoziției de muzică
Modul în care îmi e cel mai natural să compun e prin improvizație liberă, e muzica vie, a momentului, care transcede orice gen sau formă, sau cum zice Cecil Taylor “If the music is true, the form takes care of itself”.
Provocarea a fost să scriu partituri de muzică contemporană pentru alți interpreți pentru că e un risc foarte mare ca adevărul muzicii să rămână undeva “lost in translation”. E nevoie de multă atenție la detalii și interpreți dedicați.
Acum scriu mai mult partituri grafice, (m-au inspirat foarte mult în acest sens partiturile compozitorului Octavian Nemescu) care îmbină compoziția cu improvizația sau compun direct folosind propriile înregistrări într-un program pe computer.
În ultimii ani mi-am rafinat auzul atât de mult încât percep cele mai subtile sunete si modul în care se întrepătrund ele într-un refren al unității. Sincer nu știu dacă chiar compun muzica sau doar o aud.
De unde vine inspirația când compui
Orice e în jurul meu poate deveni o resursă, de sunet, de inspirație, cred că planeta dezvoltă prin noi o capacitate de a recicla, atât de necesară în zilele noastre.
Instrumente mai puțin obișnuite la care cânți
Este vorba despre acel baby-piano, pe care l-am găsit în podul casei de la țară și l-am folosit pentru lucrarea din expoziția GEMS! For the Garden. Este o adevărată bijuterie a anilor ’90, pot să zic că are și un rol proustian în toată povestea asta.
Lucrarea ta din expoziția colectivă GEMS! For the Garden
Piesa “Oryngham” este o ofrandă adusă naturii, dar și a relaționării omului cu natura, cu celelalte ființe, prin ascultare profundă. Titlul înseamnă, în limbajul plantelor, “mulțumesc pentru ascultare”.
Am vrut să redau, prin mai multe înregistrări ale vocii mele îmbinate cu armonicele pianului de jucărie (în care am regăsit un timbru apropiat de cel al vocii umane) o emanație a unei stări pline de grație, care apare în aceste momente de ascultare empatică, ca o suspensie în timp și spațiu, dar care e foarte umană.
Sper ca instalația, aflată în sera veche a Grădinii Botanice, un fel de capsulă în care ești învăluit de plante exotice, să declanșeze în oameni amintirea acestei stări de conștiință.
Reacțiile celor care au ascultat și simțit compoziția ta de la GEMS! For the Garden
Au fost oameni care mi-au zis că au intrat într-o stare de sublim, de pace, au fost folosite cuvintele “biserică” și “templu”, că lucrarea a dat un sens narativ plantelor în acest spațiu, sau chiar că au auzit vocile plantelor. Cineva a scris într-un story că “ar putea să o asculte ore în șir”.
Rolul muzicii în zilele noastre
Cred că muzica încă are un rol cathartic, de sublimare.
