Muzical, Maria Simandi se situează undeva între jazz, RnB, soul, neo soul sau pop, dar în ultima perioadă a început să sune și un pic mai dark, mai minimalist, după cum ea însăși declară. Cu versuri despre impresii, sentimente și experiențele cele mai profunde, se lasă acompaniată de pian sau chitară, iar primul ei single, Lust/Love a fost lansat primăvara trecută.
"Momentan, sunt foarte deschisă la orice mă inspiră, nu mă mai limitez la nimic, e doar fun. Dacă-mi place cum sună, that's it. Nu mai iau atât de în serios, de viață și de moarte", spune Maria.
Recent, a trecut printr-o mare depresie, legat de felul în care se raportează la compozițiile ei, la comunitatea de jazz și cum ar trebui să sune o piesă ca să fie îndeajuns de bună, de complicată. Cum a reușit să treacă peste acest hop, cum vede industria și muzica ei în contextul actual, aflăm împreună mai jos. Până atunci îi puteți la follow pe Insta, Facebook și musai, Youtube, ca s-o și ascultați în timp ce-i citiți povestea.
Începuturile tale în ale muzicii
De când mă știu mi-am dorit să devin cântăreață, cântam în permanență și îmi terorizam familia. Pe la 6-7 ani, tatăl meu m-a dat la ore de pian, pe care le-am urmat pentru o scurtă perioadă, mai degrabă la nivel amatoricesc. Cu toate astea, în mintea mea de copil decisesem deja că, într-un fel sau altul, o să fac muzică.
Am urmat liceul de muzică în Alba Iulia, unde am studiat canto jazz și unde am început să fac pian complementar. Abia acum începusem să fac și eu treabă mai serioasă cu pianul și să înțeleg puțină armonie, teorie și muzică în general. În copilărie totul a fost foarte abstract. Aici am avut cea mai pozitivă experiență cu sistemul de învățământ din viața mea și am devenit foarte pasionată de muzica de jazz.
Mai departe am mers la Conservator, secția compoziție jazz, unde tot acest vis din liceu s-a cam destrămat. După primul an de Conservator, începusem să adun niște frustrări care în timp m-au adus în niște puncte foarte critice psihic în ce privește muzica. Înainte, să improvizez era partea mea preferată din jazz, dar după primul an la Cons am început să am foarte multe frici, iar improvizația a devenit ceva terifiant. În timp, am început să nu mă mai pot conecta cu muzica și cu ce cânt pentru că simțeam doar anxietate și frică de eșec la fiecare concert.
Relația ta cu pianul
Îmi place să cred că pianul e ca un prieten foarte bun, care e întotdeauna acolo pentru mine când sunt deprimată sau bucuroasă. Nu sunt foarte bună la asta, în comparație cu cei care au studiat pian principal, dar mă descurc. Fără să-mi dau seama, a devenit ca o extensie a vocii. Când mă acompaniez mă transpun puțin într-o lume a mea, se simte foarte personal.
Acum o săptămână m-am acompaniat pentru prima dată într-un concert și acesta a fost momentul în care m-am simțit conectată cu adevărat la mine și muzică după ani. Întotdeauna mi-a fost foarte teamă să încerc să cânt la pian în concerte pentru că nu mă consider foarte bună la instrument, deși așa compun toate piesele. De data aceasta a insistat și a dus muncă de lămurire cu mine Lucas, chitaristul cu care cânt.
Compunerea primelor piese & cum a evoluat procesul între timp
Prima piesă scrisă de mine a fost o temă de la profa de canto din liceu, în clasa a 11-a. Mi-a dat să compun o piesă pe o formă de blues, pentru că această structură era ușor de cântat și la pian. Am un dosar cu toate aceste piese, în care mă uit când simt că îmi pierd esența, ca să îmi amintesc de momentele alea pure, în care nu existau nesiguranțe și miză, era doar pasiune.
După ce am ajuns la Conservator am început să compun muzică mai complexă pentru că am avut mai multe cunoștințe și o paletă mai largă de influențe. Totuși, după un timp, am început să cad într-o mentalitate foarte toxică, să mă simt complexată că piesele mele nu sunt suficient de complicate, că nu sunt suficient de bună, să mă compar în permanență cu ceilalți etc. Am ajuns să mă străduiesc să complic fiecare piesă și să o fac să fie jazz neapărat, deși de multe ori chiar nu era deloc nevoie. Respingeam orice idee care nu se încadra în această ”cutiuță” și așa am ajuns să nu mai simt nimic, doar anxietate.
Recent am avut cea mai profundă depresie din viața mea, în care pur și simplu nu am mai văzut nimic în viitor, a fost cel mai low punct posibil cu cele mai negre gânduri, am vrut termin totul. În această perioadă m-am simțit foarte deconectată de mine însămi și am simțit că mi-am pierdut identitatea, nici nu-mi mai plăcea cum îmi sună vocea, nu voiam să mai cânt nicăieri, nu voiam să mai ies din casă.
M-am gândit foarte serios să renunț la muzică și să cânt doar acasă pentru mine, pentru că mi-am dat seama că oricât m-am străduit, niciodată nu am fost suficient de bună încât să fiu luată în serios în această ”comunitate” de jazz. Ajunsesem la concluzia că indiferent de ce fac sunt un eșec și că, deși muzica e toată existența mea, poate de fapt nu sunt făcută pentru asta.
Apucasem să pun un concert de care și uitasem, dar am decis că dacă tot s-a nimerit, nu o să-l anulez, dar de această dată o să schimb totul. Am hotărât să elimin din toate piesele adaosurile inutile, să rămână doar esența, să nu mă mai asociez cu ideea de jazz și să nu-mi mai pese. A fost foarte dificil să mă separ de toate lucrurile negative care mi s-au spus în trecut și să îmi înfrâng temerile astea, dar a fost necesar pentru a putea să ies din depresie. Nu am devenit împotriva jazz-ului, doar nu mai las asta să dicteze identitatea muzicii mele.
Asta a făcut o mare diferență în compoziție și în sinceritatea cu care am performat. Am și uitat cum se simte. Momentan, sunt foarte deschisă la orice mă inspiră, nu mă mai limitez la nimic, e doar fun. Dacă-mi place cum sună, that's it. Nu mă mai iau atât de în serios, de viață și de moarte.
În concluzie, nu am nici cea mai vagă idee ce o să se întâmple în viitor cu viața mea, muzical vorbind. S-ar putea ca abia acum să-mi descopăr adevărata identitate ca artist și în compoziție. E o călătorie interminabilă și năbădăioasă. Nu va fi un interviu foarte pozitiv, dar e realitatea în care mă aflu acum hahah.
Ce influență a avut școala în muzică
Profesorii de specialitate din liceu au avut foarte multă încredere în mine, ceea ce eu nu aveam deloc. Ei ca oameni erau artiști și mi-au insuflat acest vibe și mie, cumva m-au învățat nu doar să cânt corect și în stil, ci și să fiu artist cu sufletul. Profesoara de canto m-a îndemnat să încep să compun, ceea ce a fost un catalizator pentru tot ce a urmat.
Experiența de la Vocea României
Am participat la ediția din 2014 și a fost o experiență de maturizare, având doar 17 ani, unde am aflat că nu e totul chiar roz în această industrie. M-a ajutat pe termen scurt și mi-a deschis câteva portițe, dar pe termen lung a devenit complet irelevant. Eu nu m-am prea potrivit cu ce se întâmpla acolo pentru că nu am fost atrasă niciodată de ce se ascultă la radiourile noastre, drept urmare nu m-am potrivit în această ecuație. Eram și foarte încăpățânată și nemaleabilă, ceea ce nu a ajutat.
Unde ai încadra muzica ta
Nu știu în ce gen s-ar încadra 100%, dar e un amestec de influențe, printre care ar fi jazz, RnB, soul, neo soul, pop, câte ceva din fiecare. Momentan, am început să am un sound mai minimalist, dark, chiar și o emisie a vocii diferită, mai soft și închisă. Nu a fost plănuit, s-a întâmplat de la sine, dar îmi cam place, e mult mai autentic.
Versurile sunt despre gândurile, impresiile, sentimentele și experiențele mele cele mai profunde și uneori negre, despre care chiar nu vreau să discut cu nimeni, așa că scriu o piesă.
Peisajul muzical românesc
Mi se pare că în România e destul de greu să ai succes cu genul de muzică pe care îl cânt eu, nefiind muzică comercială sau măcar în română. Pentru mine cel puțin e foarte dificil, mai ales că nu am un manager, label sau ajutor, trebuie să fac totul singură și, sincer, nu cred că sunt cea mai pricepută la asta, nu am deloc skill-uri manageriale.
Ceea ce îmi place mult e că în ultima perioadă a început să se diversifice și să se înnoiască puțin peisajul muzical din zona în care activez eu. Au început să apară proiecte noi și fresh, cu tot felul de vibe-uri. Asta e cu siguranță un pas înainte.
Dacă ar fi să schimb ceva, ar fi nu neapărat în industria în sine, cât în educația pe care o primesc elevii legat de muzică. De acolo pornește totul. În momentul actual, dacă generația tânără prinde gust pentru muzica bună, încep să cred că e din greșeală (poate mă înșel în totalitate cu această afirmație).
Turneul din Marea Britanie
Turneul a fost foarte distractiv, a fost ca o aventură de unde am rămas cu o mulțime de amintiri funny. Pe atunci (2018) eram toți studenți la Conservator și eram chiar la început, când începeam să ne dăm seama cam în ce direcție am vrea să o luăm din punct de vedere componistic. Dacă nu mă înșel, chiar în acest context am cântat pentru prima dată compozițiile mele serioase, alături de standarde de jazz și niște compoziții instrumentale ale trupei.
Nu mă așteptam, dar am fost primiți foarte bine, deși pe atunci totul suna de o mie de ori mai rău decât acum. Acolo oamenii erau mult mai deschiși și cunoscători. A fost o experiență fructuoasă și pozitivă, mai ales că noi ne-am inspirat foarte mult din scena de jazz londoneză, influență care a rămas până în prezent în proiectele fiecăruia.
Single-ul Lust / Love
Lust/Love a fost scrisă în pandemie, în 2020. Anul trecut însă, prin decembrie, povesteam una alta cu un prieten, Radu Vâlcu, iar el mi-a spus că ar fi fun să înregistrăm și să producă piesa la el la studio. Într-un final, am lansat-o independent în luna mai pe toate platformele de streaming, fiind single-ul de debut. Nu pot spune că a fost cu succes, neavând resurse de PR și nicio idee cum să gestionez situația, dar a fost un început. Nu aveam așteptări, a fost un fel de punct de pornire. Cât despre următorul single, cred că ar trebui mai întâi să am o viziune clară asupra modului în care vreau să abordez viitoarele piese și să rectific ”greșelile” din trecut.
Cum te raportezi la social media și tot ce însemnă imagine
Social media e o luptă pentru mine, pe care nu par să o câștig hahah, deși consider că e un aspect foarte important în timpurile în care ne aflăm, e chiar esențial.
Legat de imaginea de artist, încă lucrez la asta și sunt într-o căutare de vibe, de identitate, mai ales acum, când am început să am o nouă perspectivă și viziune asupra mea și asupra proiectului meu. Toate aceste aspecte sunt extrem de importante pentru că ele creează o experiență atât pentru ascultător, cât și pentru intrepret (din câte am descoperit recent). În ultima perioadă am făcut foarte mult research legat de cum creează artiștii pe care îi admir această experiență, care face să pară că publicul face parte din lumea artistului și vice versa. Mi se pare fascinant și vreau să ajung și eu acolo.
Secretul unui concert reușit
La această întrebare nu știu dacă îți pot da un răspuns universal și cu siguranță nu știu care e secretul, dar pentru mine personal, mai ales în lumina noilor mele revelații, un concert reușit e dacă pe parcursul acestuia mă pot conecta la muzică, la oameni și la mine în mod onest.
În viitorul apropiat nu știu când o să mai am concerte, dar dacă mă urmăriți pe social media, acolo postez toată activitatea mea artistică și pun la curent lumea cu ce se întâmplă. Mă gândesc serios să încep să cânt o perioadă solo, voce - pian, eventual și chitară. We'll see.
