Știi stickerele alea pe fundal negru scrise cu alb, pe care le vezi în cele mai intime locații, pe oglinizi sau pe stâlpii din București? Ei sunt! Trupa Claiming Apollo tocmai a lansat cel mai nou single, Over and Over Again, cu tot cu videoclip (vezi mai jos) și beineînțeles, cu un nou vizual desenat de chitaristul lor, deci și un sticker nou în oraș.
”Nu puțini sunt cei care ne-au spus că au întâlnit pe ușile și oglinzile cafenelelor, stickerul cu piesa precedent lansată, „Ochelari de lună.” Ca și în cazul aceleia și stickerele cu „Over and Over Again” vor conține un QR-code care va catapulta căutătorul în Clipul piesei de pe pagina noastră de Youtube”, povestesc ei.
Claiming Apollo înseamnă Lex Nițu - Voce, Chitară, Mircea Moroianu - Chitară, Iulian Ștefănescu - Bas, Dorian Cazacu - Tobe și Ștefan Rădulescu - Sounds & Tracks, iar pe toți i-am luat la descusut cu privire la cea mai recentă realizare a lor, dar și despre ideea din spatele Claiming Apollo, industrie, Social Media, compoziție și, normal, albumul ce urmează. Nu părăsi textul fără un follow pe Insta și FB, iar de ascultat, musai pe canalul lor de Youtube.
Începuturile trupei
Lex: Nu-i știam pe Mircea Moroianu și pe Dorian Cazacu. Ajunsesem la sală după o conversație semi-awkward pe Messenger, la recomandarea lui Mircea Petrescu, fost solist în Sonic Taste.
Reacția mea: „Bro, ăsta e cel mai fain tren în care m-am urcat, până acum." Așa avea să fie vibe-ul după ce i-am cunoscut pe cei doi tătici, atât acasă cât și în muzică, doi oameni minunați, dar foarte diferiți, fără un scop anume pentru ce avea să se întâmple. Hop și eu, ăla micu'.
- Hai noroc, sună blana riffu' ăla, ce e?
- Orice vrei tu, hai să cântăm!
Și BAM! Se nasc 3 piese și 10 idei pentru ce avea să fie. Ce-i vrăjitoria asta? Parcă e relația aia de la maturitate, știi? După ce ai trecut prin iubirea aia nebună, tinder'eală și suficientă singuratate? I'm sold, hai să vedem cât ține „luna de miere". Fast forward până azi și chimia care ne-a legat este la fel de prezentă, ca la prima repetiție.
"Bro, this is bigger than the sum of its parts." Lucrurile nu aveau decât să ajungă și mai frumoase când au sosit Iulian Ștefănescu și Ștefan Rădulescu.
Claiming Apollo este o sumedenie de metafore și idei care ne reprezintă pe fiecare, individual, dar care ne definește cel mai bine, împreună. De la zeul mesager, la naveta spațială care a dus omul pe lună, we're claiming everything they stand for și le traducem prin muzică.
O trupă cântând rock în mijlocul orașului
Dorian: Context: 2020, toamnă pandemică, adunări publice restricționate. Primul nostru concert, desfășurat în aer liber aproape de centrul Bucureștiului, a strâns câteva sute de participanți în fața unei galerii de artă. Efectiv, oamenii se opreau pe stradă și se uitau - mirați, curioși, intrigați - la ce se întâmplă: o trupă cântând rock, full power, în mijlocul orașului, în timp ce vremurile o luaseră razna. De partea cealaltă a străzii, noi aveam aceleași sentimente, plus recunoștință ca putem face asta într-o perioadă când muzica live devenise un lux. Încercăm să luăm asta cu noi la fiecare concert. Asta nu s-a schimbat în timp. Ce s-a schimbat e că mai mulți oameni au auzit de noi în ultima vreme: aaaa, voi sunteți aia cu stickerele! :D
Obstacole
Ștefan: Greu din ce punct de vedere? Cred că cel mai important este să te exprimi, așa cum ești tu, unic, să inovezi și să vorbești despre lucruri relevante. Dacă faci asta nu e greu, ușor, ușor ne reamintim, ca societate, de ce există arta și că nu e ceva de consumat ci de gustat. Ce este greu este să faci ceva cu adevărat important, care să reprezinte un reper în artă și istorie, că este rock alternativ sau jazz este mai puțin important.
Dacă 1% din artiștii din România ar pleca la drum cu lucrurile pe care le-am scris mai sus, am sta cu totul altfel ca societate. Pentru că, pe măsură ce oamenii creează tot mai profund și „meaningful“, mai complex și unic, fără norme și limite, vom descoperi mai mult empatia, comunicarea artistică, valorile noastre ca societate și frumusețea în toate formele ei.
Piesa Over and over again
Lex: Știi cum e să ai o relație dragă, dar toxică, pe care o conștientizezi și simți că nu-i poți da o direcție? “Over and Over Again” este despre obsesia care devine compulsivă când nu faci ceva ca să spargi tiparul. Doi oameni care știu ce simt, fiecare, înainte să-și vorbească, dar total blocați in their own devices. Din când în când apare o priveliște ca dintr-un univers paralel în care ai câștigat acea bătălie și vezi cât de faină ar putea fi realitatea ta. Alte dăți simți că te lupți cu propria-ți fire. Până nu faci ceva, obsesia este acolo și devine din ce în ce mai apăsătoare.
Dorian: E cea mai disco piesă a noastră, care să îi facă să dea din cap sau să bată ritmul cu piciorul pe cei care ne ascultă pentru prima dată. Clipul este realizat de Diana Iacomir, produs cu ajutorul echipei Vislandia și filmat în studioul Caseta. După câteva sesiuni de brainstorming, ideea Dianei ne-a convins: un clip alb-negru, cu Ștefan în rol cameo. Am cumpărat garderoba, am cărat scule dus-întors vreo câteva etaje și am cântat piesa o zi întreagă, instrument cu instrument. În noaptea aia toată lumea din echipa cu siguranță că a visat pe soundtrack-ul de la Over & Over :D
Vizualul
Mircea: Trebuie să știi că, pe lângă chitarist în trupa Claiming Apollo, mă implic și în proiecte în calitate de artist vizual. Lucrările pe care le expun în galerii sunt desene minimaliste, linii negre pe fundal alb. Sunt radiografii ale societății de azi care au rolul de a aduce lumină. La Claiming Apollo este viceversa. Vizualurile pe care le fac pentru trupă au rolul de „a aduce noapte”. Cu alte cuvinte aici îmi propun să „nu strivesc corola”, să amplific misterul, nu să-l elucidez.
Artwork-ul „Over and Over Again” duce, zic eu, metafora piesei mai departe. Am căutat să personific obsesia (care, așa cum o percep eu, este) tema piesei. Am desenat-o ca fiind o entitate ce se naște din tine și ulterior se hrănește tot din tine până în punctul în care riști să te devoreze.
În plus, trebuie spus că ne-am făcut bunul obicei de a popula pereții orașului cu vizualurile noastre. Nu puțini sunt cei care ne-au spus că au întâlnit pe ușile și oglinzile cafenelelor, stickerul cu piesa precedent lansată, „Ochelari de lună.” Ca și în cazul aceleia și stickerele cu „Over and Over Again” vor conține un QR-code care va catapulta căutătorul în Clipul piesei de pe pagina noastră de Youtube.
Imaginea & Social Media
Iulian: Nu cred că ne raportăm într-un fel anume ci pur și simplu e o componentă a existenței noastre de care trebuie să ne ocupăm. Norocul meu este că există oameni din band care pot duce această greutate fără sau cu input minim din partea mea. Personal consider că muzica, starea pe care o capăt mergând la repetiții, momentul creației sunt cele mai importante dar, din păcate, în era noastră, este greu să răzbești fără această “constantă” a ecuatiei.
Procesul de compoziție
Mircea: Depinde. Compoziția și dinamica dintre noi în acest proces depinde de perioada în care suntem.
În perioada noastră romantică, pe când eram doar trei - eu (chitară), Lex (voce) și Dorian (tobe), era repetiția și piesa. Setea de exprimare individuală și bagajul cu care fiecare venea din trupele precedente era atat de mare încât, favorizate de o dinamică de prieteniei proaspăt descoperite, generau idee după idee, piesă după piesă. Mi-a plăcut acel prim an în care simțeam că marcăm gol după gol după gol.
Apoi când au venit și Iulian (bas) dar și pandemia am intrat în perioada ascunsă. O etapă în care ne închidem în sală și ne drogam (la figurat, desigur) cu nesfârșite ore de improvizație muzicală fiind 100% conștienți că nestematele acelea de momente ce se nășteau între patru pereți aveau să se piardă pentru totdeauna fără nicio urmă. Nu eram atunci deloc dispuși să dedicăm timp pentru a crea o structură, pentru a le transforma în piese. Acea realitate pandemică era atat de f***d up încât în acele momente de jam session nu ne doream decât să ne injectăm cu viață. Egoist, fără să dăm nimic din notele noastre lumii. Doamne, și ce diamante s-au născut atunci în sala de repetiții, doar pentru a se pierde definitiv în siajul unei scurte reverberații.
Acum, când ni s-a alăturat și Ștefan, suntem, zic eu, în perioada de bromance. Acum compozițiile din anii anteriori devin piese înregistrate, mixate, masterizate. Acum, dinamica noastră s-a maturizat ca un vin bun, iar asta se simte, zic eu și în sound. Ne-am întors la structură, la jocul ce ne aducea goluri și am marcat în sfârșit în studioul lui Ștefan (The Wooden Paradise) șapte piese depline.
Iulian: Încă aștept momentul în care am să sar în sală ca mai apoi să trec prin podea. Ne și plac piesele pe care le cântăm și suntem aproape de acel T0 în care, odată cu venirea lui Ștefan, vom completa acea paletă de stări, trăiri și perspective cât și abilități muzicale diferite care să ne permită să ajungem “acolo”. Pentru mine, “acolo” e locul unde știu că Mircea, Dorian, Ștefan și Lex zâmbesc la sală și se bucură de ceea ce cântăm și simțim → restul, on stage, on radio, on record - pentru mine sunt în afara lumii în care trăiesc. Așadar, parte a definiției succesului unei noi piese este “să ne miște” iar asta poate să se întâmplă uneori în 5 minute iar alteori o veșnicie. Nu am descoperit încă acel proces care să garanteze 100% success rate și nici nu cred că vrem, nu ar mai fi fun!!!
Locul vostru în industria muzicală de la noi
Ștefan: Nu știu dacă pot vorbi și pentru băieți dar eu personal nu vreau un loc în industrie, eu sunt aici să îmi pun la bătaie tot pentru ce simt și ce vreau să transmit. În cazul meu despre asta a fost vorba încă de la început. Nu am cum să schimb nimic la starea zombificată în care se află tot în societatea noastră decât făcând strict ce îmi spune intuiția că trebuie să fac și să stau focusat pe unde vreau să ajung. Cine vede ceva în viziunea asta se alătură și tot așa cred că o să vedem lucruri schimbându-se. Locul nostru, în definitiv, este peste tot, la sala de repetiții, în studio și mai ales alături de oameni, inspirându-i și bucurându-i cu poveștile și trăirile noastre.
Dorian: Cred în independență, așa că o să vedeți multe eforturi DIY din partea noastră. Small scale, old school - lucruri făcute din inimă pentru inimi. Facem ce ne place și ne place ceea ce facem. Nu cred că există o industrie muzicală în România. Cum zice Mihnea de la Luna Amară: “Casa de discuri nu-i acasă”.
La concert
Iulian: Așa cum istoria ne arată, Claiming Apollo prinde cel mai bine pe trotuar, la plimbare pe stradă, atunci cand NU aștepți să se întâmple ceva, atunci când nu cauți, dar ești surprins, atunci când ai nevoie, dar nu știi de ce anume. Claiming Apollo e acolo pentru a fi gasit, iar dacă îl găsești și îți place, rămâi.
Primul album
Lex: Suntem foarte aproape de a încheia acest prim capitol într-un album. Tot ce pot spun este că avem un concept și abia așteptăm să-l dezvăluim, așa că stați pe-aproape și hit that follow button!
Iulian: Cred că ideea de album ar trebui să dispară și ar trebui ca în configurația industriei muzicale de astăzi să vorbim despre piese și proiecte. Un album este o epopee, o poveste care necesită timp și migală, iar în era noastră lucrurile se mișcă mult prea repede.
Dorian: Pregătim o surpriză pentru anul viitor, însă nu știți de la mine. :D
