A pornit de la o preocupare personală, aceea de a-și înțelege propriile anxietăți, cât și presiunile pe care societatea le pune pe fiecare dintre noi. Ghidat de o serie de întrebări personale, Sebastian Mihăilescu s-a aventurat în scrierea scenariului pentru filmul „Mammalia” și l-a avut alături pe Andrei Epure în procesul de creație, care s-a întins pe o perioadă mai lungă.
Înainte de a începe filmările, Sebastian a decis să reducă scenariul la esența sa și să păstreze doar elementele vizuale și dialogurile pe care filmul putea evolua în mod organic, nu după o rețetă prestabilită. A ales să lucreze cu actori profesioniști, printre care se află István Téglás, Denisa Nicolae, Rolando Matsangos, și actori neprofesioniști, pentru spontaneitate și surpriză. Pricipala dorință a regizorului a fost ca oamenii care-i văd filmul să plece din sala de cinema cu mai multe întrebări decât răspunsuri.
"Mi-aș dori ca filmul meu să fie o invitație la reflecție, să funcționeze ca o antiteză la ceea ce am putea numi „efectul Netflix" — acel stil de storytelling în care totul este mestecat și predigerat pentru consumator".
„Mammalia” este din 22 septembrie în cinematografe. În continuare, regizorul filmului, Sebastian Mihăilescu, povestește despre procesul de creație de la scenariu, până la ce se vede pe ecrane.
Ideea filmului. Cum s-a transformat în timp
La început a fost o preocupare personală de a-mi înțelege anxietățile, dar și presiunile societății legate de rolul pe care-l avem fiecare de jucat. Și a început să prindă formă în timp ce citeam din Judith Butler. Am lucrat alături de Andrei Epure de-a lungul a mai mulți ani și, pe parcurs, atât noi cât și scenariul am suferit transformări. Dacă vorbim de modificări, aș zice că totul s-a schimbat pe parcurs, cu excepția personajului principal, care a rămas constant.
Ce ți-ai propus să „povestești” cu el
Nu am fost interesat să transpun pur și simplu "o poveste" în imagini, să vin eu cu mesaje predefinite sau să pun în scenă dialoguri scrise de noi acasă. În primul rând, nu mă interesează propaganda, și orice încercare de a face asta oricum ar fi fost eșuată din start, având în vedere limitările de timp, de peliculă și altele. În aceste condiții, chiar și ideea de a avea o bucată de "adevăr" autentic în final în film ar fi fost o provocare. Am încercat în schimb, să mă folosesc de libertatea neașteptată pe care ți-o dau aceste limitări: natura, mărturiile neprofesioniștilor surprinse pentru prima oară și integrate în acest cadru ficțional, toate acestea au adăugat straturi de autenticitate și spontaneitate.
În spiritul lui Godard, am încercat să fac ceea ce îmi doresc din resursele pe care le aveam la dispoziție. Am vrut să creez un spațiu unde conversația se împletește cu misterul. Filmul nu oferă răspunsuri, ci mai degrabă pune întrebări. Intenția a fost să provoc publicul să participe activ cu propriile idei, într-un cadru flexibil care încurajează multiple interpretări.
De unde a venit inspirația pentru scrierea scenariului
Andrei și cu mine ne-am lăsat ghidați de o serie de întrebări și neliniști interioare. Așa cum am spus mai sus, nu a fost vorba de a urmări o agendă sau un mesaj predefinit, ci mai degrabă de a pune pe hârtie un amalgam de sentimente, stări și întrebări cu care ne confruntam. Limitările - fie ele de timp, resurse sau format - au jucat un rol important în forma finală a scenariului. Aceste constrângeri au devenit, într-un mod paradoxal, un fel de liant creativ, care ne-a ajutat să ne focalizăm și să transmitem ceea ce era cu adevărat important pentru noi.
Credit foto: Andrei Oană
Procesul de creație a filmului, cu toate etapele sale
Într-adevăr, procesul de creație a fost unul complex și nu lipsit de obstacole. Dar poate cel mai dificil a fost să păstrez esența și autenticitatea viziunii mele inițiale, în timp ce treceam prin toate acele etape "oficiale" de dezvoltare — de la ateliere de scriere de scenarii la ședințe de pitch. Aceasta a fost o luptă constantă împotriva unei sistematizări care, de cele mai multe ori, nu face decât să tocească creativitatea și să dilueze inovația. M-am simțit prins într-un sistem care încerca să-mi dicteze modul în care ar trebui să îmi exprim viziunea artistică. E ca și cum un pictor ar trebui să ceară sfaturi despre ce nuanță de galben să folosească de la oameni care pretind că știu mai bine. Simțeam că nimic din ce-i acolo nu îmi mai aparține.
Înainte de a începe filmările, am decis să reduc scenariul la esența sa, pentru a mă putea mișca mai rapid. Am adoptat un stil asemănător unui “zine” sau colaj, folosind elemente vizuale care îmi spuneau ceva. Am păstrat doar bucățile esențiale de dialog, lăsând restul să evolueze în mod organic. Astfel, am încercat să îmi recâștig autonomia artistică și să păstrez adevărul și autenticitatea pe care le urmăream de la început.
Credit foto: Vlad Bâscă
Subiectul filmului: criza masculinității. Și temele secundare
Exact, filmul poate aborda criza masculinității, dar ambiția mea a fost să îl fac mult mai complex și nuanțat decât atât. Sunt conștient că în “industria noastră”, există o tendință de a eticheta și clasifica proiectele după teme și mesaje, înțeleg, e funcțional, dar, sincer vorbind, asta mi se pare o restricție. Ce spunea și David Mamet despre glume, când scrii una, nu te gândești neapărat la "tema" ei. Am aplicat aceeași idee și aici. Nu am vrut să încapsulez filmul într-un singur mesaj sau să îl reduc la o singură interpretare.
Pentru mine, este mai degrabă un test Rorschach narativ, în care fiecare poate vedea diferite aspecte sau sensuri. Într-un sens mai profund, însă, văd acest film ca o explorare a conceptului de moarte, inclusiv a conceptului lui Sandor Ferenczi despre "întoarcerea în pântec", la acea stare primordială de existență. Este o cale de a aduce în discuție și de a explora universalitatea şi inevitabilitatea sfârșitului.
Ce crezi că vor înțelege din film oamenii care îl văd
Mi-aș dori ca filmul meu să fie o invitație la reflecție, să funcționeze ca o antiteză la ceea ce am putea numi "efectul Netflix" — acel stil de storytelling în care totul este mestecat și predigerat pentru consumator.
Nu mi-am dorit să ofer un manual cu răspunsuri gata formulate. Cred că misterul și ambiguitatea pot servi drept un teren fertil pentru un anumit tip de explorare care poate fi simultan intelectuală și emoțională, am încercat să aduc în film o doză de poezie, de nesiguranță.
Dacă oamenii ies din sala de cinema cu mai multe întrebări decât răspunsuri, atunci simt că am reușit. Îmi doresc ca publicul să fie provocat să își reevalueze propriile idei și convingeri.
Temerile și sensibilitățile pe care le-ai luat în calcul, când ai pornit la drum cu acest film
Poate subiectele abordate în film pot stârni reacții diverse. Cu toate acestea, dacă aș începe să îmi fac griji în legătură cu sensibilitățile fiecărui spectator, aș ajunge într-o formă de autocenzură care ar dilua mesajul și intenția artistică. Desigur, este important să fii conștient de impactul pe care îl poate avea arta ta, dar există un echilibru delicat între a fi responsabil și a-ți limita vocea creativă. Dacă m-aș ghida după teama de a ofensa, nu aș mai încerca să fac nimic care aibă substanță. Și până la urmă, relax, e doar un film.
Mixul distribuției: actori profesioniști și neprofesioniști
Acest echilibru între actorii profesioniști și neprofesioniști îmi oferă o gamă largă de instrumente pentru a construi narațiunea și atmosfera. Actorii profesioniști vin cu un bagaj de tehnică și experiență care îți permite realizarea unor momente dramatice mai complexe. Pe de altă parte, actorii neprofesioniști aduc un aer de spontaneitate și autenticitate pe care nu îl poți obține în alt mod. Aceștia nu sunt condiționați de "reguli" și adesea reușesc să aducă momente unice de sinceritate.
E ca un fel de alchimie. Profesioniștii îmi oferă control și precizie, în timp ce neprofesioniștii îmi adaugă elementul de surpriză și autenticitate. Este un risc, desigur, pentru că trebuie să fii gata să îți ajustezi planurile în funcție de ce aduce fiecare. Dar când funcționează, rezultatul este un film care se simte viu, organic și profund uman.
Credit foto: Vlad Bâscă
Ce îți dorești să fi făcut altfel
Cred că punctele forte sunt explorarea deschisă a unor teme complexe și stilul vizual unic. Dacă ar fi să schimb ceva, poate că aș experimenta și mai mult cu elementele care țin de filmul de gen.
Reacțiile publicului după primele vizionări
Filmul a fost bine primit, în special în cadrul festivalurilor internaționale. Feedback-ul a fost în mare parte pozitiv, iar criticile au fost constructive.
Când te uiți în urmă: care sunt cele mai importante schimbări prin care ai trecut ca regizor
Deja termin al treilea film, într-un regim independent, și îl pregătesc pe următorul. Nu știu, mi-am dat seama că nu mai am timp să aștept. Ceea ce a rămas la fel este pasiunea și curiozitatea mea pentru ce înseamnă cinema. Dar mai trebuie să și mă susțin cumva din film, lucrez la asta.
