O mana de creativi lanseaza un apel catre oamenii care stau in Bucuresti: locuiti orasul in care traiti, mergeti mai des prin el bagandu-l in seama, observandu-l. Echipa Asociatiei Culturale Marginal ne invita pe toti sa ne luam telefoanele, sa plecam la o plimbare prin oras si sa vanam comorile artistice pe care ne le-au pregatit in SoMe Festival, un proiect de video art aflat la prima editie.
Tema curatoriala propusa de artista Sabina Suru este „inhabitat”, un indemn la a fi constienti si conectati cu tot ceea ce ne inconjoara, cu mediul artificial si mediul natural in care traim si muncim. Artistii au fost rugati sa trimita cate un film de 10 minute pe teme legate de natura, tehnologie si oameni. 33 dintre lucrarile inscrise in competitie din toata lumea au fost selectate de Sabina Suru, Suzana Dan si Paul Dogioiu si vor putea fi vazute de public in 33 de locatii din Bucuresti, universitati, galerii de arta, institute culturale, librarii, muzee, cafenele si baruri, incepand cu 22 septembrie.
"Credem ca trebuie sa re-invatam sa traim in lume – si aici ma refer la intregul univers din jurul nostru, nu doar la lumea umana / urbana. Comunitatea artistica poate sa medieze acest dialog, sa deschida conversatii noi, sa prezinte unghiuri surprinzatoare".
Andrei Tudose este artist, manager cultural și curator, iar alaturi de Sabina Suru a fondat Asociatia Culturala Marginal. Amandoi cred in arta activa, care produce schimbare fiind ancorata in momentul prezent. Povestim cu el in continuare despre aparitia si dezvoltarea organizatiei si despre SoMe Festival.
Ideea SoMe Festival. Conceptul artistic
SoMe Festival a aparut intr-o cu totul alta forma anul trecut pe vremea asta. Voiam sa facem un festival de video art intr-un format diferit, care sa plimbe publicul intre mai multe locatii. Si tot vorbind cu oamenii despre cum va arata acest proiect, ne-am dat seama ca trebuie sa il impingem mai departe, ca nu este suficient facem ceva “putin diferit”. Dupa 3 ani de pandemie si mult stat in casa, doua lucruri s-au intamplat: ne-am pierdut rabdarea sa mai stam intepeniti pe un scaun uitandu-ne la un ecran si-am devenit mult mai prieteni cu toate device-urile din viata noastra, in special telefonul mobil. Asadar am zis sa mergem pe aceste doua trenduri aparent contradictorii si sa scoatem lumea din mediul obisnuit, sa-i provocam la un treasure hunt prin oras, cu telefonul in mana.
Astfel, avem un festival in tot Bucurestiul, in care filmele sunt suprapuse folosind realistatea augmentata peste peisajul urban, cu un traseu pe care noi l-am stabilit, dar pe care oamenii sunt complet liberi sa il parcurga cand si cum vor ei, intre 22 septembrie si 12 octombrie.
Tema festivalului
Tema generala a pornit de la indemnul pe care il lansam, acela de a “locui” orasul in care traim si pe care, de multe ori, il strabatem fara sa-l bagam in seama. Inhabitat, tema curatoriala propusa de Sabina Suru, este un indemn la mindfulness in legatura cu tot ceea ce ne inconjoara, mediul artificial si mediul natural in care ne petrecem vietile. De aici pana la stabilitul categoriile a mai fost doar un pas – am definit, iarasi ceea ce ne inconjoara: natura, tehnologie si oameni.
Astfel, am definit cele 3 categorii si am lansat apelul, rugand artistii sa ne trimita filme de maxim 10 minute care (spre deosebire de preferintele clasice ale festivaluri) au mai fost expuse in alte locuri, chiar daca doar pe Youtube sau TikTok. Fiind prima editie a festivalului, organizat de o asociatie tanara, nu aveam cine stie ce sperante. Dar oameni din toata lumea ne-au surprins si ne-au confirmat ca aceleasi dorinte si frustrari sunt peste tot. Am primit vreo 60 de inscrieri din 19 tari din toata lumea.
Munca de curatoriere a lucrarilor inscrise
Selectia celor 33 de filme care au intrat in festival a fost realizata de o echipa formata din Sabina Suru, Suzana Dan si Paul Dogioiu. Cand am inceput sa discutam structura proiectului cu ei, sa stabilim impreuna niste criterii (relaxate) pentru selectie, am pornit prin a aseza pe hartie cateva dintre lucrurile de care ne-am plictisit ori care ne obosesc ori pe care am vrea sa le deturnam spre ceva dinamic, constructiv. Iar primul lucru pe care l-am constatat a fost ca ne-am eliberat de nevoia de a selectiona filme pentru a forma un circuit narativ coherent, cum este cazul unei seri de proiectii succesive in sala de cinema, ceea ce duce, uneori la eliminarea unor filme care meritau sa fie acolo si includerea altora care comunica in cadrul pachetului de filme. Noi am putut alege ce se potrivea mai bine temei, ce raspunde mai bine categoriilor definite si ce comunica mai bine catre privitori.
Am ajuns la o diversitate minutata, care include scurtmetraje, lucrari de video art speculative, narative sau poetice, mai scurte sau mai lungi, fiecare cu un mesaj unic si puternic.
In cadrul fiecarei categorii tematice, echipa de selectia a urmarit daca filmul propune o abordare relevanta in realitatea cotidiana ori tatoneaza o problematica surprinzatoare – si au fost multe care chiar ne-au surprins si ne-am bucurat pentru fiecare dintre ele.
In continuare, eu alaturi de Andrei Popov si Marc Solomon vom alege cele 3 filme pe care le vom premia (cate unul pentru fiecare categorie) precum si premiul special pentru un film inspirat de Bucuresti. Vom cauta acele filme care ne surprind in timp ce ne vorbesc pe limba noastra, care ne prezinta Realitatea imediata asa cum nu am mai vazut-o pana acum.
Valoarea unui astfel de proiect pentru București
Valoare imediata a festivalului sta in formatul care faciliteaza descoperirea de locuri noi, care permite oamenilor sa aiba un motiv sa se abata de la rutele stiute si sa se uite mai atent in jur. Acest mindfulness, aceasta atentie pe care ar trebui sa o acordam la lumea more-than-human care ne inconjoara este un aspect critic din punctul nostru de vedere.
Credem ca trebuie sa re-invatam sa traim in lume – si aici ma refer la intregul univers din jurul nostru, nu doar la lumea umana / urbana. Comunitatea artistica poate sa medieze acest dialog, sa deschida conversatii noi, sa prezinte unghiuri surprinzatoare. Iar in momentul in care extindem aceasta perspectiva la nivel global, cu filme din America Centrala, Australia sau Asia, vedem alte perspective, alte realitati, unite de aceleasi problematici. Dincolo de realitatea noastra imediata, cu totii impartim acelasi habitat si tot ceea ce facem are un impact global, pe care de multe ori il ignoram.
Cum vedeti acest proiect in timp
Initial, planuisem sa fie un proiect singular – noi i-am zis “proiectul nostru de suflet vara asta”. Nu ne asteptam la reactiile pe care le-am primit, atat din partea artistilor care s-au inscris la apel, cat si din partea publicului. Dar se pare ca am atins un punct mai sensibil decat ne imaginam, atat prin formatul exploratoriu al circuitului festivalier cat si prin tematicile abordate.
Este un proiect pe care il vom dezvolta, ne dorim sa il ducem si in alte orase, din Romania si din afara. Neavand o infrastructura fizica greoaie, depinzand doar de telefoanele pe care le avem cu totii (si de munca echipei tehnice a colegilor de la Augmented Space Agency), putem sa incepem acest dialog despre ecologia urbana si tehnologica oriunde in lume. Ne dorim sa crestem numarul de filme incluse in festival, am refuzat cu inima grea o partea din aplicatii din cauza limitarilor de timp si de buget pe care le avem la aceasta editie. Dar este clar ca e loc enorm de crestere, pentru ca este un proiect pe care oamenii si-l doresc.
Locatiile SoMe Festival
In paralel cu apelul de materiale video, am lansat si un apel de locatii. Ne-am dorit sa avem o varietate cat mai mare, asadar am selectat de la institute culturale la muzee tehnice, de la galerii la artist run spaces, de la scoli si librsrii pana la sali de catarat si spatii de dans contemporan, raspandite in tot orasul. In fiecare dintre aceste locatii exista cate un afis, corspunzator unui film din festival – un veritabil treasure hunt, in care fiecare punct de pe traseu corepunde unui material care poate fi vazut, folosind realitatea augmentata, pe telefonul din buzunar. Astfel, fiecare participant la festival isi va auto-curatoria propria experienta, in functie de timpul si traseul cotidian – nu vom dezvalui ce film se afla in ce locatie, vrem ca oamenii sa aiba cate o surpriza in fiecare loc pe care il descopera (sau reviziteaza), insa am centralizat toate locatiile intr-o harta interactiva. Sper ca, la sfarsitul vizitei in fiecare locatie, oamenii sa ramana cu un gand proaspat desprins din filmul pe care tocmai l-au vazut si, totodata, cu o noua imagine a orasului pe care il locuiesc.
Aparitia Asociatiei Culturala Marginal
Marginal s-a nascut din dorinta de a face lucrurile altfel, din frustrarea ca putem mai mult (noi, romanii) dar ca uneori nu facem acel pas in plus. Marginal a aparut pentru ca arta poate sa genereze schimbare pozitiva in lume. Dincolo de rolul estetic al “produsului” artistic, credem ca procesul artistic este unul ancorat in lumea in care traim, o imbinare intre estetica, relationare cu mediul (natural si tehnologic) care ne incojoara si cunoastere stiintifica. Vrem sa fim creatori de contexte, in care artistii si alti agenti culturali (si nu numai) sa poata actiona ca mediatori activi in societate, ca agenti alerti ai schimbarii.
Oamenii din spatele organizatiei
Echipa, in sensul clasic, e un fel de unicorn al peisajului cultural romanesc. Dintr-o suta de motive, de la lipsa predictibilitatii in acest domeniu pana la o formare care pune accentul pe Eu-ul creativ. Am gandit Marginal inca de la inceput ca structura fluida, care sa dea tuturor membrilor sai libertatea de care au nevoie. Echipa de baza este formata din mine si Sabina Suru, insa primul an ne-a adus alaturi o multime de oameni faini, impreuna cu care putem sa construim proiecte pe termen lung. De la studentii care au participat la un program Open Practice Society (platforma de sustinere a tinerilor pe care o dezvoltam in Marginal) – cum ar fi Mara Oglakci, continuand cu ne-vazutii din orice proiect (Simona Radoi si Anca Maco pe comunicare, sau Ema Cruceru, care are mereu grija sa ne traga de maneca daca nu avem un planificare financiara buna) sau artisti si curatori carora le-am propus un proiect punctual si acum suntem la a doua sau a treia colaborare – Suzana Dan, Claudia Schnugg, Annick Bureaud sau Antoni Rayzhekov.
Ne aduc impreuna dorinta de a provoca paradigmele impaienjenite din arta si nu numai, nevoia de a avea un rol societal activ, abordarea bazata pe schimbul de idei intre domenii aparent neconectate - arta, cercetare stiintifica, tehnologie, stiinte sociale. Si facem asta sustinand proiecte artistice, facand arta care este altfel, care are un rol activ in societate, care are la baza ideea de comunitate si de a lucra impreuna.
Care sunt principalele surse de finantare ale asociatiei
Mare parte din ce facem are la baza sursele “traditionale” – AFCN, ARCUB, Ministerul Culturii – care, din fericire, sunt institutii care au sustinut constant, de-a lungul timpului, sectorul independent. Dincolo de asta, ne-am bucurat sa vedem ca exista interes pentru arta si stiinta in randul unui public foarte variat, de la persoane fizice (care au redirectionat impozitul catre Marginal) pana la organizatii din mediul privat, care au contribuit financiar sau in natura.
Contrar unei pareri pe care am tot auzit-o, sursele de finantare in Romania sunt consistente, mult mai multe si stabile comparativ cu alte tari din regiune (Grecia, Bulgaria sau Ungaria). Ce ne lipseste in schimb este predictabilitatea, posibilitatea de a planifica pe termen mediu si lung – majoritatea proiectelor au ca termen de derulare 7-10 luni, ceea ce este restrictiv din mai multe puncte de vedere, in frunte cu limitarea posibilitatii de a avea o strategie sustenabila de crestere. Dar exista solutii, pentru urmatoarea perioada planificam o serie de proiecte realizate cu parteneri din toate Europa, in care sa beneficiem de finantari pe perioade mai lungi, de 3-5 ani.
Evolutia organizatiei in timp
Chiar daca eu si Sabina lucram in domeniul cultural deja de niste ani, Marginal este o asociatie foarte tanara – in curand implinim primul an. Cu toate acestea, evolutia a fost atat de rapida (ne-a luat si pe noi prin surprindere) incat avem o tona de povesti din acest an. Am avut sansa sa intalnim foarte multi oameni asemeni noua, sa putem sa legam prietenii profesionale si asta a accelerat foarte mult tot ceea ce facem. Si ne-a dat incredere, am vazut ca nu suntem singurii care credem in arta activa.
Am explorat mult, am trecut prin schimbari de echipa si de directive, am crescut proiecte care se voiau mici in niste mici-mari monstrisori simpatici. Cel mai provocator cred ca a fost sa tinem pasul – fiind la inceput, avand o multime de planuri si vise, am vrut sa nu pierdem valul in care ne-am trezit, asadar am deschis foarte multe proiecte care ni se pareau faine, am calatorit ca sa cunoastem oameni faini (ceea ce ne-a luat din fata calculatorului sau din atelier, unde “se munceste”), am vazut multe rasarituri pe deasupra monitorului si am baut multe beri sambata seara la tastatura.
Cum este acum: care e cea mai frumoasa parte? Care e cea mai grea?
Cea mai frumoasa parte este ca nu regretam nimic din cele de mai sus. Totii oamenii faini pe care i-am cunoscut, toate proiectele in care ne-am avantat si pe care le planificam, reactiile oamenilor atunci cand intrau in expozitiile noastre – toate astea ne-au facut sa simtim ca merita. Momentul care imi vine in minte cel mai puternic este de la expozitia din iunie de la Timisoara, din cadrul proiectului Post-Digital Intersections, cand am organizat un tur ghidat pentru copii dintr-un centru de plasament, copii de 7-12 ani. Ne-am plimbat prin expozitie, am povestit, am vorbit despre inteligenta artificiala, sculpturi-video care reactioneaza la respiratia lor sau despre cat de mult ne-a invadat tehnologia vietile. Si la un moment dat am ajuns in fata unor obiecte de sticla umplute cu apa de ghetari, create de Theresa Shubert. Am povestit despre cum, din cauza schimbarilor climatice, ghetarii se topesc si poate parea un proces foarte lent, prea lent pentru a-l observa, dar ca obiectele din fata lor exista acolo pentru a-i ajuta pe oameni sa-si idea seama ca totusi se intampla. Iar la sfarsit un baiat din grup, avea cred vreo 8-9, cere dreptul la cuvant si intreaba: “Ce pot sa fac eu ca sa ajut ghetarii?”. Nu “cine este de vina?”, nu “de ce se intampla?”, nu “de ce sa imi pese mie?”. A fost acea secunda in care tot efortul depus pentru proiect a meritat.
Partea cea mai grea… o sa fie un cliseu, dar partea cea mai grea sunt oamenii. Sau, mai bine zis, o parte dintre ei. Cei care nu mai cred, cei care au renuntat, cei care nu mai fac acel pas in plus despre care vorbeam mai devreme. Dar cu fiecare proiect pe care il facem, cu fiecare discutie pe care o avem, speram sa scoatem tot mai multi dintre acesti oameni din amorteala, sa ii facem sa isi dea seama ca merita.
Avem nevoie de incredere, noi in noi, si prin noi ma refer la toti cei cu care intram in contact, oricat de scurt ar fi el.
Comunitatea
Dupa ceva ani de proiecte culturale, am constientizat ca timpul, dedicarea si munca sustinuta sunt elemente esentiale, dar mai exista si un al patrulea, care consta intr-un fel de organicitate, de firesc, in urma caruia oamenii potriviti se gasesc intre ei. De-a lungul acestor cativa ani, am adunat mai putini oameni decat spera Sabina, partenera mea marginala, insa acesti cativa oameni ne sunt mai aproape decat niste colegi si putem baza pe ei aproape cum bazezi pe un frate, doar ca-i luam mai putin for granted. Unii sunt artisti la inceput de drum, cum e cazul Marei Oglakci, care ne este din ce in ce mai aproape si mai de neinlocuit, sau cu o cariera echilibrata si extinsa, cum este Andreea Duta (coregrafa si profesoara UNATC), fara de care ne-ar fi fost foarte greu sa materializam multe dintre proiectele in curs sau in pregatire (vine 2024 si veti vedea c-am pus la cale lucruri faine impreuna!). Institutele culturale ne-au fost parteneri de nadejde in multe initiative (in special Institutul Francez, Forumul Cultural Austriac si Goethe-Institut) si au facut mult mai mult decat sa ne sustina si promoveze proiectele Marginal, am creat impreuna multe din ceea ce facem acum.
Apoi mai sunt multi oameni care ne sunt dragi si cu care colaboram mai putin constant, dar cu bucurie de fiecare data - cum e cazul oamenilor de la Centrul de Tehnologii Avansate cu Laser si Institutul National pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei, Centrul National al Dansului Bucuresti sau asociatiile Developing Art, Simultan, Indecis, Lapsus si artouching din Timisoara, carora li se adauga vreo cativa de peste frontiere care ni s-au alaturat pe parcursul ultimului an si cu care deja planificam urmatorii ani, dupa ce ne-am bucurat de aerul proaspat pe care l-au adus in proiectele si metodele noastre de lucru - Cluadia Schnugg de la Johannes Kepler University Linz cu care pregatim de ceva vreme un proiect legat de performativitate si sensemaking, Antoni Rayzhekov alaturi de care punem la cale un proiect despre ecologia tehnologiei (care nu e chiar ceea ce pare) sau Pip Laurenson, din cadrul University College London, cu care urmeaza sa dezvoltam unul dintre proiectele noastre cele mai dragi de anul acesta, cu scopul de a deschide un dialog in zona de conservare new media si art & science/ technology.
