Atelierele Open Practice Society - Fresh Edition vor avea loc în fiecare weekend între 9 septembrie și 15 octombrie iar înscrierile sunt deschise.
Open Practice Society – Fresh Edition, cel mai nou proiect desfășurat de Asociația Culturală Marginal, a dat startul înscrierilor pentru cea de-a treia ediție, în care tineri artiști vor susține ateliere pentru alți tineri iar printre tematici se numără coregrafie, video experimental, linogravura, colaje și anarhie organizată. Participarea la ateliere este gratuită iar înscrierile se pot face online.
Open Practice Society este un proiect derulat de Asociația Culturală Marginal și co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023.
Pornit ca o inițiativă de educație alternativă celei formale, Open Practice Society continuă să pună față în față generații diferite de artiști și să creeze un context de colaborare, de suport, de schimb de experiență și de oportunitate de dezvoltare în care participanții se pot aventura în demersuri creative noi sau dezvolta unele deja în derulare. În această a 4-a ediție, 7 foști participanți în program sunt acum mentori, coordonați chiar de unul dintre ei - Alin Uberti, directorul artistic al Fresh Edition, îndrumați de Andrei Tudose și Sabina Suru, fondatori ai programului și mentori de la începutul lui.
Despre lucruri serioase, într-un mod deloc rigid
Programul se desfășoară în cadrul Atelierelor Malmaison și își propune să deschidă porțile publicului larg, pentru ca vizitatorii să poată explora inițiativele artistice ale acestei comunități în care învățarea și arta se fac pe cât de serios, pe atât de nonconformist, unde mentorii chiar practică zi de zi ceea ce dau mai departe, unde nu există rețete de urmat și definiții de învățat iar autoritatea face loc experimentului și descoperirii. Atelierele se vor desfășura în perioada 9 – 15 septembrie iar pe 21 – 22 octombrie va avea loc o expoziție la VAGon - Spațiu In(ter)disciplinat.
“În funcție de cum simțim pulsul vremurilor în care ia naștere fiecare ediție, Open Practice Society capătă diferite forme, însă esența e aceeași: educația artistică alternativă bazată pe un schimb de experiențe. E foarte important pentru noi ca persoanele care participă să intre în contact cu persoane care își practică activ vocațiile și să facă parte dintr-un proces care constant chestionează, testează și împing limitele canoanelor și convențiilor ale lui “așa se face”. De aceea, în ediția asta, tinerii vor ține ateliere pentru tineri, pentru că ne dorim prospețime, sărbătoare și un viitor cu mai multă speranță decât prezentul în care soluția guvernului la deficitul bugetar este desființarea instituțiilor de cultură.”, Alin Uberti, Director Artistic Open Practice Society - Fresh Edition.
Atelierele care se vor desfășura între 9 septembrie – 15 octombrie sunt:
Atelier de mișcare "Explorare în parteneriat" cu Ada Anghel (9 - 10, 16 - 17 septembrie), desfășurare: 4 sesiuni x 2 ore, 14 - 16 participanți
Atelier de film experimental cu telefonul "Film de test" cu Alex Pașca (9 - 10, 16 - 17 septembrie), desfășurare: 4 sesiuni x 4 ore, max. 20 participanți
Atelier de chestionare a relațiilor de putere "Anarhie Organizată" cu Alin Uberti (23 - 24, 30 septembrie - 1 octombrie), desfășurare: 4 sesiuni x 3 ore, 8 - 10 participanți
Atelier de încredere prin dans - "Kinesthetic Insights" cu Dennis Mihai (23 - 24, 30 septembrie - 1 octombrie), desfășurare: 4 sesiuni x 1 - 2 ore, 10 participanți
Atelier de linogravură "Rediscovering reality through linography" cu Ioana Pătrașcu (7 - 8 octombrie), desfășurare: 2 sesiuni x 4 ore, 5 participanți
Atelier de colaje "Postcards You'll Never Send" cu Mara Oglakci (7-8 octombrie), desfășurare: 2 sesiuni x 2 - 3 ore, 10 – 12 participanți
Atelier de muzică și dans “Let's jam together“ cu Tamara Găgeatu (14-15 octombrie), desfășurare: 2 sesiuni x 3 ore, 10 participanți
Înscrierile la atelierele gratuite se pot face până pe 12 octombrie.
Echipa artistică: mentori UNATC: Ada Anghel, Alin Uberti, Dennis Mihai, Mara Oglakci, Tamara Găgeatu; mentor UNArte: Alexandru Pașca; mentor UniBUC: Ioana Pătrașcu, coordonatori: Sabina Suru, Andrei Tudose.
Parteneri: VAGon - Spațiu In(ter)disciplinat la Atelierele Malmaison
Parteneri media: Radio România Cultural, Zile și Nopți, IQads, Ziarul Metropolis, LIFE.ro, Revista Golan, Curatorial.ro, Bookhub, Happ.ro, The Institute, Igloo, Modernism.
Finanțator: Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023.
Marginal este o organizație culturală non-profit din România, care funcționează ca un colectiv transdisciplinar ce urmărește să susțină, să promoveze și să creeze punți între artiști și diverși agenți din alte domenii, cu accent pe științele umaniste și pe implicațiile științelor și tehnologiilor în structurile socio-culturale. Sub această ideologie, scopul Marginal este crearea unei rețele de colaborare care reunește domenii care nu sunt întotdeauna asociate cu arta (deși au fost interdependente de foarte mult timp / adică știința și tehnologia) și publicul, printr-o abordare participativă, ce provoacă paradigma actuală a publicului-spectator. Marginal facilitează schimbarea, creând spații în care oamenii sunt liberi să se schimbe, prin proiecte și programe orientate spre cercetarea transdisciplinară și producția de artă printr-o abordare care nu este limitată de mediu, abordând problemele (ne)delicate ale societății contemporane.