Pentru Sorin Florea, fotografia e ceva firesc, aproape biologic. La început, fotografia din instinct, documenta lumea, așa cum i se arăta. Acum, e o formă de exprimare. Sorin este coordonatorul galeriei Is this art? și va susține un atelier despre fotografii făcute cu telefonul la Is This a Fest?. Evenimentul este organizat de Centrul de Resurse în Fotografie, în spațiul CdRF din strada Popa Tatu 68, București, unde se regăsesc atât Școala de Fotografie, cât și galeria Is This Art?.
”Nu contează ce telefon ai, ce poate el, ci cât de mult pot eu să te ajut să controlezi lumina și să reușești să-ți răspunzi la întrebările „de ce așa și nu altfel?”, „de ce în poziția asta?”, „adaugă elementul ăsta ceva la ce vreau să spun sau nu?”. Atelierul ăsta este despre a structura și a spune o poveste centrată pe un produs”, explică Sorin.
Povestim cu el, în continuare, despre fotografii, artă și cum s-a schimbat perspectiva asupra rolului său, ca fotograf, în ultimii ani:
Momente importante
Cred ca reușesc sa recunosc unele dintre ele, nu pe toate. Primul dintre ele e printre primele mele amintiri din copilărie. În bucătărie, cu bunicul care mărea pe hartie portrete cu soldați. Al doilea ar fi un moment în adolescentă în care vorbeam cu niște prieteni despre ce am vrea sa facem mai departe în viața și unul dintre ei a zis: cum, tu nu o să faci fotografie? Și în momentul ăla mi-a fost clar, în sfârșit găsisem răspunsul.
Următoarele sunt când m-am mutat în București și l-am descoperit pe Cosmin Bumbuț, când am decis să mai fac și altceva în afară de fotografie comercială și am început proiecte personale; și ultimul și cel mai nou pe care reușesc să-l identific sunt cursurile de mentorship pentru galerie și expozițiile de la Rencontre d’Arles din vara asta. Nu le-as da un nume, sunt mai repede senzații sau treziri repetate prin care am trecut.
Relația cu fotografia
Relația mea cu fotografia este una simbiotică. Îmi vine sa fac asta. Este într-un fel biologică. Știu ca este educată, că am crescut văzându-l pe bunicu cu aparatul și că făcea poze la soldați, că alți membrii ai familiei pictau, erau actori sau fusesera actori și că am crescut înconjurat de mediul artistic, dar pulsiunea asta a fotografiei a rămas cu mine.
Ce a adus experiența
E ca la gătit, dacă la început ești fericit că reușești să îți prăjești un ou și-ți place sa faci asta, pe parcurs ce se dezvoltă skill-urile se adâncește și pasiunea. O dată cu experiența am învățat și ce-mi place să fac și unde vreau să ajute skill-urile mele.
Sunt lucruri pe care le auzi de la început, că ar trebui să vezi ce zice fotografia pe care o faci, să-ți descoperi un stil pe care să ți-l asumi, dar lucrurile astea se așează în timp. Din când în când am momente de AHA în care mi se mai așează o piesă și înțeleg ce rol are de fapt, ce-mi lipsea și trebuia să spun.
La început, fotografia era doar instinct. O nevoie de a documenta crud ce e în jurul meu. Acum încerc să plănuiesc, să mă gândesc la concepte și să le exprim coerent fie prin fotografie, fie prin instalații sau lucrări video. Ca sa fiu sincer, fotografia aia ca instinct a rămas cu mine, doar că acum o numesc fotografie de vacanță și este tehnic și estetic mult mai bună, altfel e aceeași nevoie de a experimenta viața prin obiectivul unei camere.
Credit foto: Sorin Florea
Temele care te preocupă
În momentul ăsta sunt puternic preocupat de regimurile totalitare și autoritare. Pare o pantă în care tindem să picăm iarăși și de data asta mult mai voalat. De data asta nu mai este reprezentată de o singură figură și sistemul în sine devine opresorul.
Și în legătură cu asta mă tot gândesc la cum se poate exprima, care este forma sau proiectul prin care pot arăta ce se întâmplă. Este cumva antropologic și jurnalistic, iar forma pe care o poate avea este fie figurativă, inventată, o reprezentație a acestui regim autoritar sau ar trebui sa fie factuală? Cât de extinsă trebuie sa fie ca majoritatea să vadă cu ușurința patternul și urmările și “torționarul” ăsta? Asta mă tot macină de vreun an.
Credit Foto: Sorin Florea. Expo This Have Been Better, Barcelona 2023
Povestea galeriei Is this art?
Hmmm, e ceva ce mi-am închipuit că va fi cand m-am mutat în București. Eram în autobuz și cum pe vremea aia aveam un 3310, nu stăteam pe telefon, ci visam cu ochii deschiși. Visam să îmi cumpăr un aparat cu care să pot face fotografii și că poate cândva, o să fac și eu ca Bumbuț și cum ar fi să existe o galerie dedicată de fotografie. Am uitat visul ăsta niște ani și de abia în 2020 într-o discuție cu Bulboacă în care îmi povestea cât de tare ar fi ca într-o cafenea să existe și expoziții foto, mi-am amintit de el. Și de atunci am tot încercat să găsesc o formă în care să se întâmple. O cafenea și măcar un pic de galerie, dar care să fie doar pentru fotografie.
I-am cunoscut pe Coco (Andreea Leu) și pe Ion Borșan, ei lucrau deja la o școală de fotografie la care urma să fiu și eu profesor, le zisese Bulboacă despre mine. La finalul lui 2022 le-am povestit de visul ăsta cu cafeneaua și cu galeria, am vorbit vreo lună și iată. Cu ce resurse aveau ei și niște cunoștințe de-ale mele și cursuri pe subiectul asta, facem galerie. Cu eterna întrebare: este fotografia sau poate fotografia să fie artă? De unde și numele de Is This Art? Și da, după cum se poate vedea în toata lumea, fotografia ca mediu artistic crește. Ce știam de mult devine adevăr.
Selecția lucrărilor
În momentul asta mă aflu în privilegiata poziție de a selecta lucrările lui Cornel Lazia pentru expoziția ce va avea vernisajul pe 1 septembrie și urmează lucrările lui Toma Hurduc. Toma este o surpriza minunată! Un artist care lucrează cu fotografia aflat la început de drum. Care are o sensibilitate incredibilă față de propriile experiențe și a modului în care le trăiește. Mai există în plan Cosmin Bumbuț, dar la gândul că voi selecta eu lucrările lui ma fâstâcesc incredibil.
Atelierul de foto de produs cu telefonul
Asta cu telefonul mobil a apărut in 2022 în urma discuțiilor cu cei de Xiaomi care mi-au propus sa facem o campanie 100% cu telefonul și, mai mult decât atât, să fie fotografie subacvatică. M-am tot gandit dacă pot și cum să o fac. Am decis că dacă se putea pe filmul ăla de la începuturile fotografiei, se poate și cu telefonul, mai ales că este infinit mai capabil. Așa că am decis să consider că senzorul nu mai contează, nici obiectivul.
Contează cum pui lumina, cum e subiectul, care sunt diferențele de luminozitate în fotografie. Dacă reușești să ai suficient control asupra mediului și al subiectului, fotografia va ieși bine. Este un return to the basics dar în varianta cu telefonul mobil. Așa este și structurat, nu contează ce telefon ai, ce poate el, ci cât de mult pot eu să te ajut să controlezi lumina și să reușești să-ți răspunzi la întrebările „de ce așa și nu altfel?”, „de ce în poziția asta?”, „adaugă elementul ăsta ceva la ce vreau să spun sau nu?”.
Atelierul ăsta este despre a structura și a spune o poveste centrată pe un produs.
Cred că la fel ca la orice tip de artă, la început trebuie să înțelegi partea tehnica pe care ulterior o poți ignora, dacă asta vrei. Cum afectează obiectivul ales perspectiva asupra subiectului și ce exprimă ea, lumina și mediul din jurul subiectului. După ar fi partea estetică, care sunt stilurile, trendurile…
Cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o ca fotograf
Că proiectele personale sunt cele mai importante. La comercial ești pe brief, adesea nu sunt 100% deciziile tale, dar pe personale ești responsabil de tot. Și asta te învață ce vrei și ce înseamnă pt tine. Proiectele personale te țin activ și interesant, te propulsează. La întrebarea: ce fel de fotografie îți place sau faci este mult mai relevant să raspunzi cu un proiect personal, chiar dacă ar trebui urmat și de un portofoliu comercial în anumite cazuri. Proiectele personale vorbesc mai mult despre tine ca artist și persoana ta decât ai putea tu oricand să o faci.
Ghid personal de etică
S-a tot schimbat sau mai bine zis dezvoltat în timp. Să nu fiu intruziv, să întreb înainte să fac o fotografie de stradă, să nu ating/ pozitionez niciodată modelul, fie el femeie sau bărbat pentru că spațiul personal e important și orice se poate explica cu cuvinte sau exemplifica. Să nu pui subiectul în situația dificilă de a fi nevoit sa zică da….
Ca expunere încerc să întreb mereu dacă e ok sa folosesc o imagine. În mare, încerc să nu fiu un om rău :) Și mai e ceva, am ajuns încet-încet în punctul în care nu mai pot aprecia sexualizarea. Estetica “frumosului”, mai ales feminin, găsesc că este ușor perimată, uzitata și invariabil duce la repercusiuni indezirabile în plan social. Așa că și asta intra la un tip de etică în care cred cu tărie.
Ce trenduri influențează, în 2023, fotografia din România
Exista și mereu au existat. Sunt trenduri estetice care trec, se reciclează, se reinventează. În momentul de față mi se pare că trendul major este cel la care sunt expuși majoritatea, cel de instagram. Apar filtre noi, ne plac lucruri noi. Este o estetică mecanizată, dictată. Descoperirea se face prin ce-ti livrează rețelele de socializare, care-ti livrează continuu și cu care mediul offline se bate. De-asta cred că festivalurile cum este cel de la Arles și galeriile independente sunt foarte importante. Par să fie contraoferta mediului online. Sunt o metodă organică de descoperire.
Prezentul în care toată lumea face poze
Cred ca într-un fel este o expresie directă a nevoii de exprimare vizuală a oamenilor și este super importantă cathartic. Este obositoare pentru cei care o văd - pentru că nu o vad curatoriată de ei înșiși ci de algoritmi rețelelor de socializare. Aici cred că intervine partea de obositor. Algoritmii livrează ca să vândă reclama și nu-ți lasă foarte multă plaja de curatoriere personală. Dacă ai o disciplina desăvârșită îl poți convinge cât de cât să-ți arate doar ce vrei tu. Dar dacă nu o ai și nici nu știi ce ai putea sa vezi, atunci îți arată ce vinde cel mai bine, nu ce te ajută ca să crești, sa te dezvolți.
Rolul fotografiei în 2023
Esențial este liberul acces la a face și a consuma fotografie. Și o dată cu asta au apărut și proiecte noi în lumea artistică care abordează teme la care nu ne-am fi gandit acum 20 - 30 de ani. O data cu asta și cu Meta a apărut și un fel de ghid al succesului pentru fotografie. Repetabil infinit și mai nou generat de AI. Îl găsesc tot un soi de eliberare a creativității, dar în același timp este și împins de o nevoie comercială. Ca și la Hollywood, și în fotografie intenția pare sa se ducă pe planul doi și forma pe primul plan. Mai mult sharpness, mai mult vorbit despre camere și mai puțin despre intenția artistică sau despre coerența discursului fotografic și impactul ei în mediul social. Pare totuși la început, pare ca urmează mult de acum înainte.
