Cinema în aer liber, săptămâna 2 – thrillere și un film de animație

Cinema în aer liber, săptămâna 2 – thrillere și un film de animație

Cinema în aer liber continuă pe Insula Artelor din Parcul Titan cu încă trei săptămâni în care vor rula unele dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, nominalizate și premiate la festivaluri de film internaționale importante: premiile César, Globurile de aur, festivalurile de film de la San Sebastián, Veneția și Cannes și chiar la Oscaruri. De marți până duminică, spectatorii vor  putea viziona pe mare ecran din aer liber thrillere, comedii, drame și animații.

În săptămâna 22 - 27 august proiecțiile încep de la ora 20:30, accesul publicului este gratuit iar programul este:    

Marți, 22 august - Miracol (2022), regia: Bogdan George Apetri, detalii: N15, premiera în România 2022, România, 118 min. Premii: 1 nominalizare la Festivalul de la Veneția și 13 nominalizări la Premiile GOPO.

Sinopsis: Împărțit în două capitole, „Miracol” o urmărește pe tânăra călugăriță novice Cristina Tofan (Ioana Bugarin) în timp ce se strecoară afară dintr-o mănăstire izolată pentru a merge la spitalul din orașul vecin. Nereușind să-și rezolve problemele și să-l găsească pe bărbatul pe care îl caută, pe drumul de întoarcere întâlnește o soartă neașteptată.

A doua parte a filmului îl are în centru pe Marius Preda (Emanuel Pârvu), inspectorul de poliție plecat pe urmele ei și care-i reface drumul pas cu pas - într-o structură perfect oglindită. Investigația lui aduce la lumină indicii și confesiuni care conduc nu numai înspre adevărul greu de înțeles din spatele acțiunilor Cristinei, ci și la un posibil miracol.

 

Miercuri, 23 august - Imaculat (2022), regia: Monica Stan, George Chiper. Detalii: N15, premiera în România 2022, România, 114 min. Premii: 2 premii la Festivalul de la Veneția și 10 nominalizări la Premiile GOPO.

Sinopsis: „Imaculat” spune povestea Dariei, care ajunge la dezintoxicare pentru a scăpa de dependenţa de droguri insuflată de prima ei dragoste. Inocenţa ei afişată o salvează de avansurile sexuale ale celor mai mulţi dintre narcomanii din centru şi îi aduce protecţia lor. Ajunsă în centrul atenţiei, Daria descoperă că tratamentul special vine cu un preţ mare.

Joi, 24 august - One Piece Film: Red (2022), regia: Goro Taniguchi. Detalii: AG, premiera în România 2022, Japonia, 114 min. Prremii: Câștigător al Premiului pentru Filmul de animație al anului la Tokyo Anime Awards și nominalizat pentru Cel mai bun film de animație la Premiile Academiei Japoneze de Film.

Sinopsis: Uta, cea mai iubită cântăreață din lume, cunoscută și pentru faptul că are grijă să-și păstreze identitatea secretă pe scenă, are o voce pe care mulți o consideră angelică. Pentru prima dată, Uta urmează să dezvăluie cine este cu adevărat, în timpul unui concert live. Sala se umple de fani: pirați nerăbdători să o vadă, Marina cu ochii în patru și echipajul lui Luffy, care a venit să se bucure de spectacol. Cu toții o așteaptă cu sufletul la gură pe cea care a cucerit lumea cu vocea ei. Povestea începe cu un detaliu șocant pentru mulți: Uta este fiica lui Shanks!

Vineri, 25 august - Decizia de a pleca / Decision to leave (2022), regia: Park Chan-wook. Detalii: N15, premiera în România 2023, Coreea de Sud, 138 min. Premii: 2 nominalizări la BAFTA, alte 50 premii și 138 nominalizări.

Sinopsis: Hae-joon, un detectiv cu experiență, investighează moartea suspectă a unui bărbat prăbușit de pe vârful unui munte. A sărit sau a fost împins? Când detectivul Hae-joon ajunge la fața locului, începe să o suspecteze pe soția acestuia, Seo-rae. Dar pe măsură ce sapă mai adânc în anchetă, detectivul se trezește tot mai atras de tânăra văduvă.

Sâmbătă, 26 august - Conspirație la Cairo / Cairo conspiracy (2022), regia: Tarik Saleh. Detalii: N15, premiera în România 2022, Suedia, 126 min. Premii: Nominalizat la Palme d'Or și pentru Cel mai bun scenariu al Festivalul de Film de la Cannes, nominalizat pentru Cel mai bun film străin la Premiile César.

Sinopsis: Un thriller politic plasat în Universitatea Al-Azhar din Cairo, epicentrul puterii în islamul sunnit.

Adam, fiu de pescar, este primul din familia lui care primește o bursă de studii la Al-Azhar. În prima zi a noului an universitar, Marele Imam se prăbușește și moare în fața studenților adunați în curtea moscheii. O serie de evenimente îl aduc pe Adam în mijlocul luptelor neînduplecate pentru putere, în care sunt implicate serviciile secrete egiptene.

Încercând să se infiltreze ca spion în intrigile politice de la universitate, Adam este prins între interesele celor mai mari și reala lui credință într-o lume mai bună.

Duminică, 27 august - Kompromat (2023), regia: Jérôme Salle. Detalii: N15, premiera în România în 2023, Franța, 127 min.

Sinopsis: Un diplomat francez care lucrează în Siberia este arestat pentru deținerea de pornografie infantilă și aruncat în închisoare. Inspirat din fapte reale, filmul urmărește încercările eroului de a evada, în condițiile în care guvernul propriei țări pare că l-a abandonat.

Evenimentul organizat de Primăria Sectorului 3 perseverează în ceea ce și-a propus de la bun început: să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor și să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general. Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Cinema în aer liber oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Deși pe insulă, sub cerul liber, peliculele vor putea fi vizionate în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde europene.

Cinema în aer liber” este membru al rețelei „Europa Cinemas” și are ca parteneri: Radio Guerrilla, IQads, Spotmedia, Presshub, Zile și Nopți, Observator Cultural, Liternet, Ziarul Metropolis, Bookhub, Metropotam, Happ.ro, PRwave, Cinefan, filme-carti.ro, movienews.ro.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related