Regizoarea de origine japoneză, Naomi Kawase, a ajuns seara trecută la Sfântu Gheorghe unde se desfășoară cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL.
O prezență constantă la Cannes de peste două decenii, „una dintre cele mai cunoscute regizoare de film din lume” (BFI), apreciată la nivel mondial pentru filmele sale „care translează poeticul în sunet și imagine, făcând din ecranul de cinema un portal spre o nouă dimensiune de calm și frumos” (Le Monde), Kawase este pentru prima dată prezentă în România pentru a accepta Trofeul Anonimul pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale.
Aceasta a fost întâmpinată cu multă căldură de spectatorii Festivalului în cinematograful în aer liber din campingul Green Dolphin.
„Aș vrea să vă felicit pentru că ați ajuns la ediția a 20-a și să vă mulțumesc din suflet pentru că m-ați invitat la festival și pentru că pot fi astăzi aici, alături de dumneavoastră, sub acest cer foarte frumos.”, a spus Naomi Kawase pe scenă, în fața a peste 4000 de spectatori.
„E important, cred eu, de știut că Naomi Kawase este în această seară cu noi la ANONIMUL după peste 30 de ore de călătorie și ne onorează încrederea pe care aceasta ne-a acordat-o, dar și dorința ei de a fi cu noi la cea de-a 20-a ediție. Suntem onorați de o astfel de vizită și de faptul că anul acesta Trofeul Anonimul pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale va fi acordat acestei cineaste a cărei filme ascund o forță incredibilă mascată atent de sensibilitate și poezie.”, a completat Miruna Berescu, Directorul Festivalului.
Primele patru zile și seri de proiecții, în prezența unor invitați speciali - regizori, producători și actori, au înregistrat mii de spectatori, iar la discuția liberă din cadrul seriei ANONIMUL Talks, care a durat mai mult de două ore, cineaștii și cinefilii au încercat să afle mai multe unii de la alții despre așteptările pe care le au fiecare și au identificat posibile soluții pentru a aduce filmul românesc mai aproape de un public mai larg.
Proiecțiile din campingul Green Dolphin au atras la această ediție un număr record de spectatori. Printre cele mai vizionate filme de până acum sunt: „Kidnapped”, de Marco Bellocchio, proiectat în deschiderea festivalului, în premieră, „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii” – cel mai nou film semnat de Radu Jude, proiectat în premieră națională la ANONIMUL și filmul documentar „Official Film of the Olympic Games Tokyo 2020, Side A” regizat de Naomi Kawase.
ANONIMUL va continua, între altele, cu masterclass-ul susținut de invitata specială de anul acesta, Naomi Kawase și proiecțiile în premieră a filmelor: „Terrestrial Verses” prezentat anul acesta la Cannes în secțiunea oficială Un Certain Regard, „Last Summer” în regia cunoscutei cineaste Catherine Breillat, sau a filmelor românești „Castelul Crăiței” semnat de Liviu Mărghidan și „Între revoluții” regizat de Vlad Petri.
De asemenea, este în plină desfășurare programul „Vocația mea, filmul” organizat de Asociația FAMart și prezentat de E-ON România. Elevii din zona Deltei Dunării s-au întâlnit deja cu Emanuel Pârvu (actor și regizor), Ionuț Mareș (critic de film, selecționer), Răzvan Popescu Mirceni (biologul marin care a participat și la filmul documentar „Black Sea Gas: How They Did It” ce a fost proiectat anul acesta în festival), Dan Hurduc (actor și muzician) și Miruna Berescu (producător de film, directorul Anonimul).
Sâmbătă, 19 august, gala de închidere ANONIMUL 2023 va avea loc în camping, de la ora 21:30, când vor fi anunțați câștigătorii. Tot în cadrul galei, spectatorii vor putea urmări filmulețul ce documentează acțiunea de ecologizare desfășurată de OTP Bank România în parteneriat cu Festivalul. Pe 17 august, un grup format din voluntari, membri ai echipei OTP Bank și ANONIMUL, au petrecut 3 ore pe canalele Dunării din apropiere de Sfântu Gheorghe colectând deșeuri ce urmează să fie reciclate, în cadrul acțiunii „Vreau o Deltă ca-n filme”.
Gala de închidere a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2023 va fi urmată de un concert Șuie Paparude.
Programul Festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, o competiție de lungmetraje și proiecții în afara concursului. Competițiile de scurtmetraj cuprind fiecare câte 12 titluri, iar selecția pentru ambele a fost realizată de criticul de film Ionuț Mareș.
Publicul va alege – prin vot – cel mai bun scurtmetraj românesc și cel mai bun scurtmetraj străin, fiecare premiu având valoare de 1000 de euro, în timp ce Fundația Anonimul va desemna din competițiile de scurtmetraj românesc și internațional câștigătorul Premiului „Ovidiu Bose Paștină”, în valoare de 1000 de euro.
Cinci lungmetraje de ficțiune concurează anul acesta pentru marele trofeu: „Fremont” (Statele Unite ale Americii), regizat de Babak Jalali, „Stella In Love” (Franța), de Sylvie Verheyde, „Terrestrial Verses” (Iran), de Ali Asgari și Alireza Khatami, „Légua” (Portugalia, Franța, Italia), de Filipa Reis si João Miller Guerra, și „The Quarrel” (India), de Sanal Kumar Sasidharana. Selecția competiției de lungmetraje a fost realizată de Ludmila Cvikova.
Câștigătorul Trofeului ANONIMUL va fi ales tot prin vot de publicul festivalului. Premiul, în valoare de 3000 de euro, este oferit de OTP Bank.
Biletele cu valoare zero pentru proiecțiile din săli pot fi procurate de pe Eventbook.ro. În baza buletinelor de vot de la punctele de informare și de la intrarea în sălile de cinema din Sfântu Gheorghe sau direct pe site-ul festivalului, publicul poate vota filmele preferate. Votul online va fi deschis sâmbătă, între orele 11:00 și 18:00, pe vot-anonimul.ro.
OTP BANK și Birra Moretti prezintă ediția a 20-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.
Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Tulcea, Uniunea Cineaștilor din România și Dacin Sara.
Partener principal: E.ON Energie Romania
Partener special: Domeniul Bogdan
Parteneri: Groupama, IT Bright Solutions, JTI
Cu sprijinul: Green Village, Green Dolphin Camping, Navrom Delta, Gebrüder Weiss, Mercure Bucharest City Center, Enterprise, Continental Fast Line, iCover, Evergreen Concept, Film Festival, 360 Revolution, Coca-Cola, Costa Coffee, Bulldog, Casa Alb Albastră
Văzut de: Radio Guerrilla
Parteneri media principali: Agerpres, Republica
Parteneri media: Zile și Nopți, News.ro, Urban.ro, Libertatea, Films in Frame, Vice, Ziarul Metropolis, LiterNet, IQads, SMARK, Igloo, Observator Cultural, The Institute, CineFan, MovieNews, All About Romanian Cinema, Happ.ro, Munteanu Recomandă, Radio România Cultural, Happy Fish.