În 2023, crește miza la Top Talents și vor fi aduși mai aproape de tine peste 200 de tineri cu potențial. Participanții de anul trecut deja își doresc să revină la conferință, pentru a putea interacționa cu companiile și să-și cunoască potențialul angajator:
"Experiența Top Talents m-a adus mai aproape de cariera potrivită, am descoperit profesioniști de la care am avut multe de învățat și am putut afla mai ușor despre oportunitățile lor de carieră și ceea ce mi se potrivește!", Alexandra, 22 de ani, participant în 2022.
Cu ocazia celei de-a 16-a ediții Top Talents Romania, ai șansa să-i cunoști și să-i recrutezi pe tinerii cu cel mai mare potențial pentru joburile tale disponibile din toamna aceasta. Între 17 și 18 noiembrie, la Hotel InterContinental Athenee Palace Bucharest, vor participa cei mai activi 200 de studenți și proaspăt absolvenți din România.
Pentru a fi selectați, cei 1500 de tineri înscriși trebuie, fie să fi participat în prealabil la activități din ONG-uri, asociații studențești, concursuri și competiții, fie să fi urmat cursuri atestate sau să fi avut experiențe internaționale prin programe studențești, asemenea Erasmus sau Work and Travel.
Iată beneficiile care te așteaptă la Top Talents Romania, dacă te afli în căutarea de noi talente pentru compania ta:
- Creșterea vizibilității brandului printr-o campanie de promovare dedicată (peste 1 200 300 reach)
- Acces la o retețea largă de studenți și proaspăt absolvenți la nivel național - 1500 de tineri înscriși la eveniment și 200 de participanți selectați pentru eveniment
- Talent scouterii noștri sunt în contact cu peste 20 000 de candidați din Business și Tech, de la cele mai mari centre universitare, printre care: ASE București, Politehnica București, Universitatea București și SNSPA
- Acces la eveniment drept angajator, indiferent în ce oraș din țară se află compania ta
- Șansa de a te alătura companiilor de top care fac din participarea la Top Talents Romania o tradiție
Misiunea proiectului Top Talents Romania este de a-i susține pe tineri să investească timp și energie în pasiunile lor, astfel încât să dea startul unei cariere cu o serie de soft și hard skill-uri. Atât reprezentanții companiilor, cât și speakerii din cadrul evenimentului le vor fi alături tinerilor prin răspunsuri și ultimele insights din industrii.
Creează conexiuni cu sute de studenți și proaspăt absolvenți prin:
- Interacțiunea din pauzele de networking la standul propriu al companiei tale
- Sesiunea de Q&A
- Workshopuri
- Competiția ideilor de StartUp ale tinerilor din cea de-a doua zi
Anul acesta, în premieră la Top Talents Romania, tinerii din afara Bucureștiului beneficiază de Bursa Top Talents, prin care le este susținută prezența fizică la eveniment (cu transport și cazare incluse). Astfel, angajatorii au ocazia unică să recruteze tineri talentați din orice colț al țării. După cele 15 ediții trecute, peste 50% din participanți s-au angajat la companiile prezente la eveniment.
Top Talents Romania este despre noi provocări, interacțiune între tineri și profesionști, precum și implicare în activități de echipă.
StartUp Competition este concursul din cea de-a doua zi, unde tinerii vor rezolva brief-ul angajatorilor. Vor căuta idei inovatoare de startup-uri, vor gestiona conflictele care pot apărea în timp ce lucrează în echipă și vor ține o prezentare în fața juriului, format din reprezentanții companiilor. Ce alt mod mai bun de a vedea cât sunt de potriviți și de pregătiți candidații pentru locurile vacante decât cel de a-i observa lucrând propriu-zis la un proiect? Astfel, Top Talents Romania devine o experiență 360, atât pentru tinerii la început de drum, cât și pentru angajatorii care se află în căutarea de noi talente.
Hai să facem împreună din procesul de recrutare o experiență memorabilă - cu experți, tineri curioși, și idei ingenioase!