Centrul Cultural Clujean oferă 15 finanțări de creație pentru artiști clujeni

Centrul Cultural Clujean oferă 15 finanțări de creație pentru artiști clujeni

Cluj în Rezidență este un program pilot de rezidențe artistice care își propune să stimuleze creația locală prin susținerea directă a artiștilor. Programul este realizat de către Centrul Cultural Clujean cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și al Consiliului Local Cluj-Napoca.

 

Rezidenți în propriul oraș

Scopul programului Cluj în Rezidență este de a deveni o platformă de susținere a creației artistice clujene prin oferirea de finanțare în mod direct artiștilor printr-un sistem ușor de accesat și navigat. Programul își propune să stimuleze creația și producția artistică, să încurajeze mediul artistic local să colaboreze, să se facă cunoscut comunității clujene și să experimenteze noi forme de exprimare artistică.

Focusul în această rezidență nu este pe relocarea artiștilor, ci pe susținerea artiștilor deja activi în spațiul clujean care vor să se concentreze pentru o perioadă mai lungă de timp asupra unor teme care le sunt deja de interes și parte din practica artistică.

 

Detaliile programului

Cluj în Rezidență oferă 15 burse în valoare de maxim 10.000 lei brut/ proiect pentru artiști activi în mediile arte vizuale, arte digitale și new media, muzică și arte sonore, dans și performance, literatură și teatru.

Calendarul public include următoarele perioade:

Înscrieri între 16 august și 5 septembrie
Anunțarea câștigătorilor pe 16 septembrie

Desfășurarea activităților între 20 septembrie și 20 noiembrie
Eveniment public de prezentare a lucrărilor din rezidență la final de noiembrie

La acest Open Call se pot înscrie artiștii care:

  • activează în domeniile arte vizuale, arte digitale și new media, muzică și arte sonore, dans și performance, literatură și teatru;
  • au absolvit o formă de învățământ superior cu profil artistic sau fac dovada activității artistice de cel puțin 5 ani;
  • dovedesc reședința sau practica artistică localizată în Cluj Napoca;
  • pot participa la întâlnirea publică de final a programului în care să prezinte proiectul artistic sau lucrarea realizată în perioada inclusă în finanțare.

Formularul de înscriere este disponibil online

Procesul de evaluare va fi realizat de către un juriu ales de către Centrului Cultural Clujean cu expertiză multidisciplinară în domeniul artistic.

Centrul Cultural Clujean este o organizație non-guvernamentală de cultură și dezvoltare durabilă.

Centrul are 117 membri: instituții și organizații culturale, universități, asociații ale societății civile și ale mediului de afaceri, administrația locală și județeană din Cluj. Rețeaua Centrului mai include 25 de școli în Comunitatea Școlilor, 12 comune în rețeaua România Remarcabilă, 32 de orașe europene în rețeaua Culture Next și peste 60 de parteneri naționali și internaționali.

Centrul gestionează programe de dezvoltare a sectorului cultural și de creștere a impactului culturii în societate, în domeniile educație, sănătate și well-being, dezvoltare urbană și rurală.

Academia Schimbării este o platformă de sprijin și creștere a capacității sectorului cultural.

Agenda Academiei include programe de formare și mentorat pentru artiști, manageri culturali și organizații culturale, programe de mediere culturală, programe de rezidențe artistice, programe de acces la burse și resurse pentru cultură, cercetare culturală și acțiuni de advocacy pentru dezvoltarea de politici publice în domeniul culturii.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related