[Out of office] Emilia-Valentina Marin: Târziu mi-am dat și eu seama că nu e o tragedie românească în 4 acte dacă nu răspunzi la mail în vacanță

Emilia-Valentina Marin, fost geograf și actual copy într-o agenție digitală, este în căutarea armoniei dintre jobul (care îi place) și timpul liber (de care are nevoie). Cum e cu notificările de la job în vacanță și cum își organizează timpul liber și restarturile creative, povestește Emilia mai jos:

Geografie & copy

Iubesc oamenii cu povești, călătoriile în care mă redescopăr, filmele și cărțile care „își merită banii” și umorul salvator. Iau ce-mi place din ele și le conturez mai departe în idei de copy-uri.

Sunt geograf de meserie, dar știți cum e, te mai califici și la locul de muncă. La început in house, iar după aceea într-o pepinieră de creație (a se citi „agenție”). Sau cel puțin așa a fost la mine. Am pornit dintr-o agenție de turism, m-a luat valul HR-ului și al excelurilor, după care m-am rotit la 360° până am aterizat la MTH Digital.

Statuia imaginară a overtime-ului

Întotdeauna m-am îndreptat spre joburi care să fie în oglindă cu pasiunile mele: călătoriile, poveștile până la miezul nopții în drumul spre casă și ascuțirea condeiului și sub alte forme decât urări de „La Mulți Ani!”. Poate de aceea am alunecat de câteva ori pe panta overtime-ului. Dar sunt balanță, așa că m-am redresat destul de rapid. ;) Glumesc. Prietenii și familia au fost complici aici.

Și oricât de mult ne dorim să dovedim contrariul, niciun creativ nu e un izvor nesecat de idei și un neobosit. Fără a mă exclude. This is going to hurt, dar n-am auzit să se fi ridicat cuiva statuia aia pentru overtime. Sunt legende. D-aia zic, ușor cu pianul ăla pe scări.

Mă mai încăpățânez și deschid laptopul în timpul liber, ceea ce nu vă doresc și dumneavoastră. :)) Secretul echilibrului dintre timp liber_job este să am cât mai multe ieșiri și vacanțe planificate. Cine s-ar fi gândit?

În căutarea vacanței memorabile

Pentru ca o vacanță să fie cu adevărat memorabilă sau „de povestit nepoților” chiar trebuie să aibă câtie puțin din tăti: plajă, cultură, aventură și neapărat comestibile și digestive cu ... măsură. Și m-am bucurat să le găsesc pe toate la un loc mai ales în vacanțele petrecute în Malaga și în Cracovia.

A, și țin cont de când sunt programate nunțile prietenilor. Adică nu m-am sustras niciodată pe motiv că sunt în vacanță sau pe la vreun festival în weekendul cu pricina. Cum am înțeles că se mai practică.

Se pare că n-am încotro, așa că o să mărturisesc secretul - aplic și aici principiul „vacanțele mici și dese, cheia marilor succese”.

În orice caz, plec mereu cu temele făcute de acasă, merg pe recomandări, dar fac și research. Ce să mai la deal, la vale, genul old school aproape boomer.

Nu am avut încă nicio idee exotică, dar nu e timpul pierdut.

Notificările de la birou

Nu e ușor nici în vacanță, să fim cinstiți. Când nu ne fură peisajul, ne face cu ochiul o saga de notificări de la birou. Iar de când telefonul a devenit o prelungire a mâinii, mai am de lucru până să fac un hop suficient de mare pe acest ecartament, timp liber_job.

Târziu mi-am dat și eu seama că nu e o tragedie românească în 4 acte dacă nu răspunzi la mail în vacanță. Nievăr. Nu de alta, dar mi-e să nu ajung Sub pământ SRL. Și aici mă refer la Escobar, cum își îngropa banii și uita de ei.

Norocul meu e că de cele mai multe ori în vacanțe sunt ghidul de serviciu, iar bateria mea se duce pe Google Maps & TripAdvisor, de zici că nici n-a fost vreodată 100%.

Prietenii chiar râd de mine că nu pun story-uri real-time. Aceeași prieteni care spun „hai, că tu ai făcut Geografie, tu știi mai bine să ne duci și să ne-aduci”. Mhm. Dacă-i musai, cu plăcere! 

Dar ce mă ajută, de fapt, cel mai mult să mă deconectez, sunt notificările setate cât pentru strictul necesar. De supraviețuire.

Ei, multe nu s-au spus, dar se puteau spune, dar de-acum numai vânt în pânze și un minimum minimorum de notificări activate! A, și nu lăsa pe mâine un brief pe care îl puteai pune de ieri. Că nu știi niciodată cum din vis te trezești direct în vacanță. Vorba ceea, după haos, și repaos.

Păi da, chiar așa, sigur că viața e frumoasă, dar când ai plecat ultima dată în vacanță fără să ai delay la îmbarcare sau chiar anulare printre escale? Asta-i bună, că doar n-o să mi se întâmple tocmai mie. Așa că, ce mai tura-vura? Să trecem la fapte: geanta mică-n geanta mare și tecărel poteca.

În ospeție la Geografii Călători

Am pășit la bordul Wizz Air cu dorința vădită a turistului umil, de a găsi o poziție comodă, da… cum ne încăpățânăm să visăm toți că stăm la înălțime, uneori să mai avem loc și de niște mătănii la turbulențe, și în calitate de explorator al tărâmurilor nemțești, am aterizat taman în landul Renania de Nord-Westfalia, pe aeroportul din Dortmund, cu destinația finală Köln, de data aceasta pe cale feroviară (doar că nu cu nașu’ - la ei nu merge și-așa).

Am vrut să demontez mitul că românul e genul de om care se supără dacă nu îl inviți și dacă îl inviți nu vine și am mers în ospeție la cei mai Geografi Calatori, Cătălina și Vladimir pe numele lor, niște prieteni tare curioși și curajoși încă din vremea studenției. Am pus și contră un pic, știi cum e, nu vrei la început - că vinu’ e acru, berea e amară, că așa și pe dincolo, c-o fi, c-o păți și alte matrapazlâcuri.

Dar până să apuc să mă dezmeticesc bine, m-au luat deja în primire de cum am descălecat din vagonul Deutsche Bahn (un fel de CFR, dar altfel), pe peron la stația Köln Messe/Deutz, una din gările secundare ale orașului. Și dacă tot am pomenit de transportul în comun, ce mi s-a părut culmea e că pe acolo nu te întreabă nimeni dacă cobori la prima. Da’ bine că v-ați găsit să fiți voi ăia neutri acum. Iar dacă ești la pedale și ți s-a oprit motorul la trecerea de pietoni, să nu care cumva să te pălească gândul că ajungi pe lista rușinii. Poți să ai tu și căruță electrică, tot te pricopsești cu o amendă dacă nu ai oprit motorul cât staționezi la semafor.

Condamnați la o viață sănătoasă

Chiar și cu o poftă de nestăvilit când vine vorba de planuri de vacanță, de această dată m-am convins cât de bine îți prinde să vizitezi un oraș la pas cu cei care au deja viză de flotant pe-acolo. Stabiliți cu acte în regulă, cum s-ar spune. Puteam să călăresc eu interneții mult și bine pe niște site-uri dedicate, cred că ar fi fost prea mici șansele să bunghesc de una singură de unde poți surprinde cel mai bine Domul din Köln, că foarte aproape de intrarea în catedrală se furișează sculptura unui domnitor român, că fiecare tip de bere kölsch are o berărie anume unde poate fi savurată, că îi au și ei pe Stan & Bran ai lor sau că fiecare târg de Crăciun organizat în oraș are o tematică diferită.

Au primit nemții ăștia dezlegare la centuri verzi - hăit! cât vezi cu ochii. Practic, enervant de mult. De am ajuns să ne dăm kilometrajul peste cap până am ginit o stație de autobuz. Dar a meritat din plin! Nu mai ai nicio scuză să trândăvești când ai atât de multe parcuri în care poți să atingi frumoasa țintă de 10 000 de pași. Aproape că ești condamnat la o viață sănătoasă încă din fașă. Unde mai pui că, de bine ce te saturi de zonele verzi, dai imediat de o adunătură de clădiri viu colorate în Orașul Vechi (Altstadt) și pe malul Rinului sau, pe măsură ce te îndepărtezi de centru, ajungi în cartierul Ehrenfeld, care musai trebuie bifat dacă ești un împătimit al graffiti-ului.

Döner & o bere cinstită

Cum bine a punctat un mare om, mare caracter - „meșteșugul nu se învață, se fură” este general valabil în lumea mare, și în detaliu îmbrățișat și de poporul german. Cine ar fi crezut? Primus furtiswag are de-a face cu apa de colonie, despre care, zice-se, că 4711 Echt Kölnisch Wasser ar fi cea dintâi apărută, titulatură însușită prin niște practici mai puțin credincioase. De facto, Farina 1709 este compoziția magică originală și îi aparține lui nimeni altul decât Giovanni Maria Farina, un italian stabilit în Köln, care și-a făcut de cap cu noi toți inventând acest parfum, inițial doar unisex.

Bineînțeles că s-au mai găsit pe aici și alți băieți trecuți prin viață care au decis că e mult mai ok să meargă la sigur decât să se lanseze printr-o idee exotică. Așa că nu s-au lăsat mai prejos și s-au pornit pe culmile fast-food-ului nemțesc cu Haus des Döners, înfățișat printr-un logo original care nu te duce nici câtuși de puțin cu gândul la vreun serial popular de pe Netflix. Mira-m-aș să facă aluzie la Casa de Papel. 

Dar ce cuplează cel mai bine cu un döner, dacă nu o bere cinstită? Pe străzile din Köln se circulă cu berea la purtător mai casual decât dă cu stângul Hagi la noi. Ați înțeles voi. Nu degeaba umblă vorba prin târg că „orice om merită o bere; dar după o bere ești alt om”. Mai greu e să te dezveți când te întorci pe plaiurile natale. D-aia zic că n-ar fi rău să se ia măsurile astea și pe la noi. S-ar reflecta mai apoi și în creșterea indicelui fericirii din țărișoara noastră. Iar dacă ar fi după mine, Köln ist ein Gefühl, motto-ul orașului, ar veni în traducere liberă fix așa: „Dă-i cep și bucură-te de viață”. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră!

Și muzeu, și ciocolată

Dacă am arunca o privire dincolo de granițe și stereotipuri, am trage foloasele din cultura fiecărui oraș pe care l-am vizitat și dacă am încerca să fim mai mult împreună și mai puțin unii împotriva altora, cred că am avea mult mai mult de câștigat. Köln este însăși definiția libertății și a toleranței în rândul persoanelor LGBTQ+, fiind legalizate căsătoriile gay precum și dreptul la adopție. 

Ei, dragii moșului, și pentru că omul cât trăiește învață, mai cu seamă din greșelile altora, fiți voi mai răsăriți când vă planificați următoarea vacanță și nu lăsați pe ziua de luni vizitele la muzee. Sunt foarte închise prin toate părțile în mai tot timpul, pentru că, de principiu, luni… nici iarba nu crește. Muzeele să tot fie închise, că preocupări ne găsim. O plimbare pe Schildergasse, cea mai aglomerată stradă comercială din Europa, îți nutrește un sentiment teribil de acasă prin simplul fapt că aici găsești aglomerația din pasaj de la Unirii la oră de vârf. Sunt la discreție fel de fel de magazine și magazinașe cu dichis, tot ce vrei și ce nu vrei și tot ce nu ai nevoie, dar totuși vrei. Nu că aș fi testat, dar îmi închipui că în timpul unui maraton de cumpărături e inevitabil să nu treci și printr-un moment de rătăcire, așa că îți recomand Muzeul Ciocolatei din Köln să te regăsești (deschis, negreșit, de luni până duminică).

Dar ce mi-a plăcut cel mai mult e că ne-a păstrat Dumnezeu obiceiurile, mai ales pe alea bune. La aterizare vreau să zic. Doar nu vă gândeați că n-am tras o rundă strașnică de aplauze. A dat tonul un juvete, bănuiala mea e că a aterizat dintr-o autobază. Genul acela care își freacă palmele de bucurie când simte că e rost măcar de un pui de scandal. Păi cum altfel îi poți mulțumi mai abitir pilotului pentru cursă? A, poate ar mai fi mers intonate versurile „foaie verde de piper să trăiască domn șofer, // că ne-a dus și ne-a plimbat și nu ne-a accidentat”, cum obișnuiam să scandăm în excursiile din școala generală.