Haos, matematică, știință, artă, tehnologie. Uncanny Order, cel mai nou proiect de cercetare și de producție artistică derulat de Asociația Qolony, a ajuns și la București, la galeria MOBIUS, luna trecută, după ce în iunie a fost prezent la Timișoara. Instalațiile interactive au oferit celor prezenți șansa să exploreze mai mult dinamica complexă a haosului și apariția tiparelor.
Am stat de vorbă cu artista Floriama Cândea despre ce a însemnat acest proiect, cum e cu sincronicitatea, ce rol mai îndeplinește arta în 2023 și cum își face loc tehnologia din ce în ce mai mult în universul nostru artistic.
”Ne-am propus de la bun început să demitizăm unele idei legate de teoria haosului, de sincronicitate și să aducem mai aproape de public modelele matematice, chiar și într-o formă simplificată”, spune Floriama.
Revelațiile vin pe măsură ce citești, așa că fii gata să asiști la haos în timp ce descoperi arta Uncanny, prin instalații sonore, licurici și algoritmi.
Background-ul tău artistic
Demersul meu artistic este, cred, destul de fluid, însumează mai multe medii de reprezentare, de la instalații cinetice la desen, fotografie, video, diverse experimente cu biomateriale. Dar toatea aceste medii sunt de cele mai multe ori o alegere naturală pe care o fac în funcție de ideile pe care le explorez sau de tipul de emoție vizuală pe care mi-ar plăcea să o declanșez.
În general, mă preocupă relația dintre imaginație și reprezentare, felul în care identitatea vizuală este prescrisă percepției noastre despre lume, relația dintre natural și artificial, dintre parte și întreg, dintre realitate și ficțiune, granițele care se formează între forme de cunoaștere și felul în care ne reprezentăm lumea ghidați de instrumentele mentale pe care le avem la îndemână. De asemenea, îmi extrag adesea inspirația din paradoxuri științifice, din istoria și filosofia științei, ceea ce în ultimii ani m-a condus și către a opta pentru o estetică vizuală specifică poate laboratoarelor științifice.
Ideea proiectului
Proiectul Uncanny Order a început pe fundalul unor discuții informale cu artiștii Claudia Chiriță și Cătălin Crețu, discuții despre cum fiecare dintre noi folosim diverse tehnologii, date, algoritmi și unele metode și unelte din știință pe care le asimilăm proceselor noastre de lucru.
Ne întrebam de asemenea despre acest gen de artă, art & science, încercând să ne dăm seama unde ne poziționăm ca artiști în zona asta de cercetare, dacă suntem un fel de comunicatori științifici sau artiști new media, dacă și în ce măsură mesajul pe care îl transmitem prin proiectele noastre are legătură cu știința de fapt.
Și rezultatul a fost că ne-am pus de acord că ne place de fapt știința, fie ca lentilă prin care înțelegem lumea, fie ca rigoare a cercetării sau ca promisiune a unor inovații și progrese, dar ne-ar plăcea și să diseminăm într-un fel inedit informația științifică către un public larg. Și pentru că toți aveam unele idei legate de sincronizarea unor date sau obiecte, ne-am propus de la bun început să demitizăm unele idei legate de teoria haosului, de sincronicitate și să aducem mai aproape de public modelele matematice, chiar și într-o formă simplificată.
Credit foto: Benjamin Bledea
Ideea de sincronicitate în artă
Fiecare dintre noi ne-am ales un model matematic sau un algoritm care descrie un fenomen de sincronie și l-am integrat unor instalații artistice. Cătălin Crețu, de exemplu, și-a bazat instalația acustico-vizuală pe un experiment de sincronizare a două unde laser pe care l-a descoperit într-unul din laboratoarele de la INFLPR din Măgurele.
Pornind de la datele produse de sincronizarea acestora, a creat un algoritm în care două instanțe sonore parcurg un traseu dinamic și se sincronizează, un fel de sincronizare a dinamicilor haotice sonore, cum îi place lui să zică. Claudia Chiriță a pornit de la modelul Kuramoto pentru mulțimi mari de oscilatoare slab cuplate și a realizat o instalație care pune în scenă fenomenul de sincronizare a aplauzelor și mai ales ne atrage atenția asupra stărilor ce sunt prescrise acestui tip de fenomen, pe care îl consideră o moștenire comportamentală. Instalația mea folosește un algoritm de bază care descrie fenomenul de sincronizare a pulsurilor luminoase într-un grup de licurici. Avem, deci abordări diferite ale unor fenomene naturale, sociale sau științifice, fiecare spune o poveste despre o situație de sincronizare.
Ce înseamnă pentru tine sincronicitatea
Dacă vorbim de sincronicitatea lui Jung si Pauli, despre pattern-urile inexplicabile care ni se întâmplă în viața, acele coincidențe meaningful, nu știu cum să răspund. Poate sunt doar coincidențe, poate nu. Cert este că noi ne-am concentrat, momentan, pe la fel de misterioasele fenomene de sincronizare, doar aparent non cauzale care sunt prezente în lumea naturală la tot pasul și am încercat să înțelegem câte ceva despre predictibilitatea și replicabilitatea lor.
Partea tehnică a expoziției
De la bun început i-am avut alături de noi în proiect pe cercetătorii Ionuț Andrei Relu si Marian Zamfirescu (INFLPR) și pe programatorul Cristian Balaș, cu care deja avem un istoric de colaborare. Ei ne-au ajutat foarte mult cu partea tehnică. Am început, bineînțeles, cu o etapă de cercetare și rafinare a ideilor, urmată de o etapă intensă de testare a unor algoritmi, a unor componente electronice, ajungând treptat către unele soluții pe care le-am implementat în instalațiile finale. Au fost multe provocări și sunt convinsă că fiecare dintre noi a învățat multe în procesul de lucru și pleacă mai departe având deja alte idei sau ramificații ale ideilor din proiectul Uncanny Order.
Conceptul de uncanny
Uncannny. Straniu. Ni s-a părut un cuvânt foarte potrivit, pare că descrie ceva neînțeles în totalitate, neobișnuit, dar fără conotații negative ci mai degrabă însoțit de curiozitatea descoperirii. Cred că din instalațiile noastre reiese cumva acesta stranietate a unor asocieri de obiecte și acțiuni nespecifice lor, avem licurici portretizați drept plante fantomatice, aplaudăm mozaicuri demult apuse în timp ce generăm unele noi, creem unde sonore cu fluxuri numerice.
Cât de mult ajută tehnologia la demersul artistic în prezent
Pentru mine tehnologia este, pe de o parte, un foarte bun instrument de lucru iar, pe de alta, un bun pretext să chestionez rolul ei în devenirea noastră ca oameni, ca specie, rolul ei în diverse interacțiuni, în societate în general. Rolul tehnologiei în lucrările de artă cred că este subordonat mesajului, dar cred, în același timp, că prezența tehnologiei sau a unui anumit tip de estetică asociată ei creează un tip de mediu nou și incitant, prin faptul că permite anumite tipuri de interacțiuni dintre public și idee, câteodată ușurează prin asta înțelegerea mesajului, câteodată crează sau potențează un anumit tip de experiență care, fără ea, nu ar fi posibile.
Partea de sunet din expoziție
Partea de sunet din Uncanny Order, instalația Eterofonii Optosonice, a lui Cătălin Crețu, întâmpină publicul încă de la intrarea în expoziție. Pe lângă sunetele care circulă în spațiul expozițional și devin soundtrack-ul întregului proiect, ba chiar par compuse anume să se armonizeze cu celelalte instalații, deși nu sunt, instalația lui Cătălin oferă un tip de descifrare vizuală și sonoră a traseului de la haos/întâmplare la ordine/sincronie. De altfel, Cătălin Crețu, cu background-ul lui de muzician și artist multimedia poate teoretiza foarte bine fenomenul de sincronie în muzică. De la el am aflat pe parcursul proiectului despre foarte multe compoziții muzicale cu și despre sincronizare sonoră.
Revelații
Revelații poate e mult spus, dar ceea ce mi-a plăcut a fost că am lucrat foarte bine împreună, că am învățat unii de la alții, ne-am ajutat și acum, când deschidem și expoziția de la Mobius, suntem în continuare entuziaști. Altfel, proiectul a decurs într-o manieră colaborativă, cu bune și rele, foarte multe teste, momente de „evrica” când se învârte un motor sau se aprinde un led, momente de panică când cedează un driver, momente de brainstorming, de amuzament, toate ingredientele necesare și plăcute atunci când lucrezi în echipă.
Piața de artă din România
Piața de artă în România mi se pare în continuă dezvoltare, e din ce în ce mai bine. Sunt sigură ca ar fi loc de mai mulți colecționari, dar găsesc că publicul de artă este din ce în ce mai numeros și mai divers, nu știu dacă ăsta e rezultatul muncii asidue pe care o fac galeriile de artă să popularizeze și să extindă piața sau, pur și simplu, cu cât sunt mai multe evenimente și mai diverse, crește organic și publicul. Anul 2023 a fost cu siguranță un an cu multe evenimente, în care Timișoara este capitală culturală, în care au apărut câteva târguri de artă noi, în care artiștii parcă au fost mai prezenți peste tot, și asta mă bucură.
Dacă aș schimba ceva, cred că mi-ar plăcea să văd mai mulți copii și tineri la evenimentele culturale, cred că mi-ar plăcea să existe mai multe oportunități pentru artiștii tineri, mai multe workshopuri, mai multe proiecte de educație alternativă.
