“Fotografia mă ajută să rememorez momente mult mai vivid, sunt amintirile mele, întipărite în cod digital, în biți sau pe film. Mi-a fost mereu un fel de second nature, de prin liceu tot foloseam aparatul pe post de jurnal”, spune Răzvan Năstase, un creator pentru care granița dintre preocupările de artist vizual și cele de fotograf a ajuns să se dizolve, lăsând teren neîngrădit imaginației. Fotografia este doar unul dintre limbajele care adăugă sens unei sintaxe artistice complexe. Ca și în artă, Răzvan explorează fotografia din perspectivă minimalistă, interesat mai ales de formele abstracte și de dialogul dintre elementele primare ale imaginii bidimensionale: culoare, compoziție și textură.
În ultima perioadă preferă să-și strunească spontaneitatea printr-un discurs calculat, foarte tehnic, viziune care l-a purtat prin diverse etape, de la arta făcută cu fierăstraie electrice sau scule de polizat, la instalații sonore sau examinări ale proceselor de transfer ale imaginii și, mai recent, spre cercetarea fenomenelor de tip light art și laser. Lumina poate metamorfoza spațiile în infinite moduri, spune Răzvan, care i-a strunit uneori în manieră regizorală versatilitatea în a construi și deconstrui structuri, alteori i-a testat limitele în instalații imersive cu suprafețele plane sau curbe și obiecte din sticlă care amplifică fasciculele sau le favorizează dispersia.
Despre metamorfoze ar putea fi vorba și în "iMigrate. The Biology of Transition", un road-residency spre America, în care Răzvan Năstase pornește la începutul lui august, alături de colegi din nucleul independent E T A J artist-run space precum Mircea Modreanu, Ilina Schileru sau Lucian Sandu Milea. În acest laborator mobil, o posibilă temă de cercetare ar putea fi metamorfoza rapidă a unui emigrant dintr-o țară est-europeană, care pleacă cu doar câțiva dolari în buzunar și un bagaj de maxim 20 de kilograme spre Țara Făgăduinței. Cei patru artiști și-au propus să observe, să întrebe și, în cele din urmă, să înțeleagă, dintr-o perspectivă subiectivă, cele mai noi sensuri ale visului american, căutându-i semnele în gesturile călătorilor contemporani către Lumea Nouă. Urmează să creeze pe străzi, în metrou, în gări și în aeroporturi, în orice loc ce poate fi străbătut cu pasul sau privirea, pentru a expune apoi la capătul drumului, în Galeria Durden and Ray din Los Angeles.
Idei, chipuri și obiecte de pe drum se vor amesteca fie în obiecte de ipsos, modelate de Mircea Modreanu, în lucrările în cărbune ale Ilinei Schileru sau în geometriile imposibile ale lui Lucian Sandu Milea. Răzvan Năstase și-a asumat documentarea fotografică a călătoriei, un proces de tipul point and shoot, fotografie de stradă, uneori turistică, alteori competentă, deliberat subiectivă, deci, mai mereu distorsionată. Fotografia ar putea fi o manieră de integrare într-un spațiu perceput ca fiind ostil.
“Îmi imaginez, la final, o lucrare care va pleca de la fotografia digitală și care va ajunge să fie transpusă în real prin tehnici analog de transfer sau prin cianotipie. O lucrare de dimensiuni mari, formată din elemente mici - pentru o ușoară logistică și mentenanță -, va contura o estetică a serialității, ca un grid ce ordonează compoziția imaginii intervenind, evident, în perceperea ei. Fotografia reprezintă un pretext de a pune la lucru un set de skill-uri și valori într-un spațiu nou, din afara atelierului, din afara orașului, din afara țării, pe partea cealaltă a globului”, spune Răzvan Năstase.
Mai multe despre călătoria lor, în interviul de mai jos:
Ideea
Ideea ca acest proiect sa fie o călătorie performativă, să facem toate lucrările pe drum și când ajungem acolo, ne-a venit mai ales ca urmare a limitărilor pe care le-am avut la începutul proiectului, în etapa de concept. Nu avem posibilitatea de a transporta lucrări fizice în America, așa că am decis să transformăm această limitare în provocare și să facem totul acolo, locația devenind și sursa de inspirație.
Poveștile pe care le-ai documentat înainte
Am început să exersez de ceva timp tehnica de cianotipie, pe care urmăresc să o fac acolo. Astfel, pot premedita soluțiile pentru eventualele dificultăți ce pot apărea și, în același timp, îmi clarifică mintea și gândurile. Timpul de mobilizare acolo este relativ scurt, așa că mă pregătesc aici, prin experimente pe dimensiuni mai mici. Filosofia mea în acest proiect este să fac lucrurile să meargă cât mai fluid din punct de vedere tehnic și logistic, pentru a avea acolo mintea liberă și pregătită pentru impactul cultural.
Credit foto: Ilina Schileru
Fotografia mă ajută să rememorez momente mult mai vivid, sunt amintirile mele întipărite în cod digital, în biți sau pe film. Când pun aparatul la ochi, am în vedere faptul că marchez o amintire, care are posibilitatea de a deveni produs artistic abia în urma unei selecții ulterioare. La început este doar monkey see, monkey do, point and shoot. Încerc să captez un moment al prezentului pe care îl prezerv pentru o eventuală revenire, asemenea unui jurnal: mă ajută să-mi mențin o coerență a gândului identitar.
Cum se face fotografie azi
Fotografia este aceeași dintotdeauna, fie că e poză, screenshoot, inteligență artificială sau Photoshop. Ea este tot imagine. Imaginile bune supraviețuiesc, povestesc, devin parte din viața noastră, din cultură. Ce este reprezentativ pentru mine este derizoriu pentru alții. Cred că este importantă intenția cu care este creată o imagine — dacă e făcută în scopul comunicării cu ceilalți sau este personală. Asemenea pisicii lui Schrödinger, arta este artă numai dacă cineva o consideră și o privește astfel. Altfel, este doar un obiect ce încet, încet se descompune. Arta rămâne, chiar și după obiect, călătorește odată cu noi, în mințile și identitatea noastră.
Amenințarea inteligenței artificiale
Nu văd inteligența artificială ca pe o amenințare. Dar cred că dacă această inteligență devine interesată în viitor de aceleași resurse ca noi, atunci ar putea deveni problematică. Poate reușim să creăm o formă de inteligență care ne va salva de noi înșine, poate vom putea să o încorporăm. Arta e ceva ce aparține oamenilor, momentan inteligența artificială este un instrument, nu cred că ar fi interesată cu adevărat de arta noastră. AI nu moare, nu are frică, nu se leagă de artefacte asemenea nouă, care încercăm să păcălim moartea. Pentru noi, oamenii, moartea este singura certitudine, așa că încercăm sa lăsăm ceva în urmă, ceva care să contribuie la lume. Facem artă să ne vindecăm. Inteligența artificială e sănătoasă.
Întrebarea precedentă se potrivește cu ideea lucrării tale de acum. Pornești de la fotografia digitală, pe care o aduci în realitate în mod analog. Limbajul are semnificație?
Fotografia pentru mine a fost mereu second nature, de prin liceu tot foloseam aparatul pe post de jurnal. Nu m-am considerat niciodată un fotograf, mereu erau unii mai buni și mai documentați decât mine. Eu făceam pentru mine și pentru prieteni, documentând alternativ și existența lor. În ultimul timp, am început să integrez tot mai mult fotografia și în practica mea de atelier, iar granița dintre preocupările de artist vizual și fotograf a ajuns să se dizolve. Ideea e că mă folosesc, în diferite procente, de toate skill-urile pe care le dețin atunci când fac o lucrare. Cred că imaginația lucrează asemenea unui vis: remixează ce știm din punct de vedere tehnic și informațiile cu care ne-am întâlnit de-a lungul vieții.
Los Angeles-ul din imaginație
Este posibil ca felul în care eu văd, sau, mai degrabă, ce văd să fie banal pentru localnici. Evident, pentru mine totul va fi nou și interesant, cred că aproape orice va merita să fie fotografiat, dar pentru cei ce locuiesc acolo, pentru consumatorii artei locale, imaginea pe care eu o voi crea, cu referințe la spațiul lor, prezintă riscul de a fi banală. Pentru noi, acel spațiu este plin de exotism și de propuneri vizuale interesante. Pentru ei, poate că ar fi mai exotic să duc în LA un cadru trivial cu Piața Obor din București.
Credit foto: Ilina Schileru
Cu ce gânduri pornești la drum
Orice experiență are un impact asupra sinelui. Cu input-ul potrivit, ele pot fi experiențe plăcute. Așa că, mă duc cu gândul de a nu încerca să controlez situații, aștept ca ele să se dezvăluie în fața mea și a camerei foto.
