Zilele acestea, entuziasmul tinerilor creatori de teatru și film a cuprins toată stațiunea 2 Mai, unde se desfășoară Festivalul de teatru și film „Șerban Ionescu”. Până mâine, 29 iulie, absolvenții proaspăt ieșiți din școală își prezintă producțiile teatrale sau cinematografice și, alături de public, văd filme și spectacole de teatru, participă la concerte și interacționează într-un cadru relaxat, cu miros de mare.
Sub sloganul „la fel. aproape la fel. altfel.”, cea de-a treia ediție a festivalului a fost structurată pe cinci secțiuni: teatru, film, concert, expo și forum, cea din urmă constând în discuții cu publicul și întrebări la care au răspuns membrii juriului din acest an: Maria Popistașu (actriță), Mimi Brănescu (actor, scenarist și dramaturg), Velica Panduru (scenografă), Vlad Cristache (regizor și director al Teatrului Excelsior București).
În competiția oficială a festivalului au intrat spectacole de teatru și scurtmetraje realizate de tineri artiști, absolvenți ai facultăților de profil din ultimii ani. Festivitatea de premiere, denumită PELIGALA, are loc sâmbătă, 29 iulie, de la ora 21:30, la Pelican Garden.
În rândurile următoare, Mimi Brănescu și Maria Popistașu povestesc despre atmosfera festivalului și despre experiența trăită la Festivalul de teatru și film „Șerban Ionescu”.
Ce te leagă de Festivalul de teatru și film „Șerban Ionescu”
Mimi: Prietenia cu Șerban Ionescu. L-am admirat foarte mult, am învățat multe de la el.
Maria: Deocamdată mă leagă experiența din acest an, iar din edițiile anterioare îmi amintesc campaniile de promovare, pe care le-am găsit amuzante.
Invitația de a face parte din juriul festivalului
Maria: M-am bucurat să pot accepta invitația lor. Atmosfera e foarte plăcută, contaminată de prospețimea vârstei participanților.
Mimi: M-a sunat Carol și m-a întrebat dacă vreau să fac parte din juriu. Recunosc, am acceptat fără mare entuziasm. Nu-mi place să notez munca altora, îmi place s-o discut. Dar festivalul ăsta e un pic altfel și acum îmi pare bine c-am venit.
Atmosfera de aici este excepțională. După ce-l cunosti pe Carol, el presidente, îți dai seama că altfel n-are cum să fie. Zâmbetul lui molipsește pe toată lumea.
Credit foto: Sabina Costinel
În ce crezi că stă valoarea acestui festival
Mimi: Aș zice așa, organizatorii sunt foarte bine intentionați. Și peste tot plutește entuziasmul. Stângăciile, de exemplu, când apar, rar, sunt rezolvate cu zâmbetul pe buze. Și într-o Românie încrâncenată, e ceva rarisim. E o stare de bine, contaminantă. Cred că acest festival merită o mai mare atenție. Se adresează proaspeților absolvenți, care sunt mulți și foarte buni, și care, zic eu, au nevoie de o piață de desfacere mult mai mare. E minunat că se întâmplă aici ce se întâmplă, dar e loc și nevoie de mult mai mult. În sensul că ar fi grozav să primească mai mult sprijin. De peste tot. Oamenii ăștia, aici, chiar fac o treabă bună. Și sunt câțiva cei care se ocupă. Și foarte tineri.
În timp, sper să se ridice la pătrat. Măcar.
Maria: Cred că fix tinerețea participanților este ceea ce îl scoate în evidență. Și programul care combină teatrul și filmul. Evoluția lui va depinde în mare măsură de entuziasmul organizatorilor, disponibilitatea autorităților locale de a le veni în întîmpinare și a partenerilor lor, care sper să îi sprijine financiar în continuare.
Credit foto: Sabina Costinel
Din perspectiva ta, sprijinul concret al Festivalului pentru tinerii creatori de teatru și film
Maria: Concret, festivalul le oferă încă o ocazie să își prezinte producțiile teatrale sau cinematografice, au posibilitatea accesării unui premiu și-n plus, sau poate mai important, socializează în condiții foarte simpatice. Secțiunile de teatru și film interacționează destul de puțin în facultate și asta pare o bună ocazie.
Mimi: Îi aduce împreună.
Credit foto: Sabina Costinel, Albert Dobrin
Ce le spui actorilor la început de drum, din experiența ta
Mimi: Aș începe cu ce ne-a zis și nouă doamna Olga Tudorache, profesoara mea. Să nu uitați să rămâneți oameni. Și dacă pierdeti un tren, nu fiți supărați. Înseamnă că n-a fost trenul vostru. La care, aș îndrăzni să mai adaug că talent au toți, diferența o face munca. Munca aplicată nu munca idoată. Dacă abilitățile tale sunt aceleași cu ale celorlalți, puneți-vă în locul celor care vă aleg. Pentru ce anume v-ar alege pe voi și nu pe alții? Să nu se blazeze dând vina pe ghinion la ei și pe noroc la alții.
Și atenție, dacă nu înveți să te bucuri de ce ai, există riscul ca niciodată să nu ajungi nicăieri. Să-ți dorești mereu mai mult, dar să te oprești din când în când și să te bucuri de ce ți se întâmplă bun, oricât de mic. Pentru că de fapt, aia e valoarea ta pe piață, ce ai facut, nu ce-ți dorești faci. Și poți, orbit de ce crezi tu că meriți să primești, că ți se cuvine, să nu te bucuri de ceea ce deja ai. Că poate ăla e maximul tău, unde ești, nu o să ajungi niciodată unde îți dorești.
Cel mai sănătos este ca a doua zi să o iei de la punctul zero. Oricât de sus crezi tu că te-a cocoțat un succes sau oricât de jos te-a dărâmat un insucces.
Și oricât de tare își doresc ceva, să nu fie cu orice preț. Ca să se poată bucura deplin când visul se împlinește. Și încă una, care o să-i contrarieze. Din păcate, actoria nu e un sport de echipă. Deși în școală așa te învață. Hai, ca am dat drumul la dedicații, ca la nuntă. Dar sunt multe lucrurile de care m-am lovit și care, de fiecare dată, m-au dat cu roțile în sus. Și nu am învățat din toate. Unele doar m-au durut și înrăit.
Maria: Eu nu sunt o sfătoasă, și mă feresc să emit “înțelepciuni” în interviuri. La fel ca ceilalți colegi de juriu, Velica Panduru, Vlad Cristache și Mimi Brănescu, am avut o întâlnire de Q&A în cadrul FORUM, în timpul festivalului și am răspuns punctual.
Tu ce îți amintești din începuturile tale în actorie. Ce roluri îți doreai
Maria: Nu căutam să joc ceva în special, îmi doream să am cît mai multe experiențe de lucru și, pe cât posibil, cât mai variate.
Mimi: Bulibășeală. Frustrare. Pierdeam timpul cu ce am zis mai sus. Nu mi-am dorit niciodată să joc un rol anume. Într-o vreme, scurtă, Petruchio. Dar mi-a trecut pohta.
Cum ți se pare cinematografia românească de acum
Mimi: Nu sunt la curent pentru că nu sunt un consumator de cinematografie românească.
Maria: Cred că a început să semene mai mult cu o industrie, adică apar producții profitabile din punct de vedere financiar.
Credit foto: Albert Dobrin
Cu ce speri să rămână publicul de la acest festival și de la întâlnirea cu tine
Maria: Sper să rămînă cu o amintire plăcută.
Mimi: Cu dorința de a reveni. Asta pentru public vizavi de festival. Cât despre întâlnirea cu mine, și dacă o să funcționez ca un exemplu de așa nu, tot e bine pentru ei.
Gândurile cu care pleci din această experiență
Mimi: Că oricât de multă treabă ai, e bine să mai ieși și din casă. Cunoști oameni mișto, și asta nu e puțin lucru.
Maria: Deocamdată mai stau.
