Coregraful și regizorul de spectacole Simone Sandroni s-a născut în Italia și este membru fondator al grupului Ultima Vez din Bruxelles, fondat în 1987. A lucrat cu compania Wim Vandekeybus până la sfârșitul anului 1992, înainte de a fonda propriul său grup, Ernesto, la Bruxelles în 1993. Trei ani mai târziu, a dat viață companiei Déjà Donné la Praga, alături de care s-a bucurat de succes internațional – producțiile lor au fost văzute în peste 30 de țări, câștigând premii, inclusiv „Cea mai bună producție“ la Festivalul Na Hranici, Cel mai bun spectacol de dans, Premiul Anului la Praga și Premiul Total pentru Teatru din Edinburgh.
"Cred că este un moment important pentru artele spectacolului, cel puțin în sens estetic (sau semantic) pentru că are loc o invazie a digitalizării și cea arhaică, a corpului de pe scenă redevine inovatoare", spune Simone.
În 2007 a început să lucreze regulat cu Bayerische Staatsballett și Bayerische Youth Ballet din München. Din 2015 până în 2022 a fost șeful departamentului de dans la Stadttheater Bielefeld din Germania. Printre altele, conduce workshop-uri în Europa, SUA și Asia, cu focus pe prezență și flexibilitate scenică. Recent, Simone s-a aflat în România pentru o rezidență AREAL, prilej cu care l-am întrebat mai multe despre viziunea sa asupra spectacolelor, mesaje și inspirație în artă.
Trecutul tău ca performer
Am început să dansez profesional în 1987 în compania belgiană „Ultima Vez”, debutând cu primul nostru spectacol „What the Body Does Not Remember”. Înainte de asta am studiat la Institutul de Artă din Ancona și am practicat arte marțiale.
Din cele cinci luni și jumătate de la crearea primului nostru spectacol îmi amintesc multă pasiune, efort fizic mare, fără orar (în sensul că începeam la 9 dimineața și puteam merge până seara târziu) multă curiozitate, libertatea cercetării, libertatea de formalism și sentimentul clar că cream ceva personal și, prin urmare, unic. De la primul spectacol ca dansator și interpret, îmi amintesc că muzica creștea încet, eu nemișcat așteptând pe scenă semnalul meu și apoi... întunericul și aplauzele finale din partea publicului.
Un element definitoriu în spectacolele tale
Omenirea, mereu inspirată de ființe umane, căutând comunicare directă și multă autoironie (nu mă luam niciodată prea în serios) și știind că fără mine, dansul, arta, viața continuă la fel ca întotdeauna, dar fără artă viața mea ar fi fi mult mai puțin interesantă, dacă nu chiar absolut plictisitoare.
Dincolo de greografie
Fiecare loc, țară, limbă și cultură în care am lucrat m-a învățat ceva, chiar și acelea în care nu m-am simțit binevenit sau în care condițiile de muncă erau foarte grele, nu am judecat niciodată după senzații.
Diferența pentru mine a fost întotdeauna locurile cu condiții tehnice și economice mai bune și altele mai proaste, dar atunci profunzimea oamenilor și a artiștilor, a colegilor cu care aveam de-a face era cu adevărat imprevizibilă.
Aici în România întâlnesc minți și viziuni unice, de mare profunzime etică și gândire rafinată, artiști, gânditori cu gânduri și soluții personale, în afara standardizării, din care mă simt hrănit și inspirat. Politica ar trebui să profite, creând structuri și finanțări adecvate, pentru a da prestigiu a ceea ce ar putea deveni o mișcare românească importantă apreciată la nivel european și mondial, ar fi nevoie de condiții mai bune.
Regizor și interpret
Nu mai sunt pe scenă de mult timp, regizez, sunt coregraf, scriu și mă gândesc la arta spectacolului. Când jucam pe scenă, cream și spectacole, dar după un timp am simțit că trebuie să renunț la ceva, din moment ce dansul sau a fi pe scenă necesită multă disciplină , fără a avea suficient timp pentru pregătire. De asemenea, un pic de lene la mijloc, m-a făcut să renunț.
Atelierele pe care le predai
Arhaism; eliminarea suprastructurilor mentale, blocajele și translatările psihologice, conceptele intelectuale complexe și găsirea unei comunicări universale, bazată pe reasigurare reciprocă, sprijin, curiozitate. Cum să pătrundem în celălalt prin explorare și cum să-l lași pe celălalt să facă același lucru cu tine și apoi, multe imagini evocatoare care aparțin unei culturi pur europene și parte a memoriei și sensibilității noastre genetice.
Este una dintre modalitățile de a începe o lucrare, o creație, pentru orice loc, tip de muncă, dar la asta se adaugă multe alte moduri și metode diferite pe care le-am cristalizat în decenii de practică.
Țara dansului
Sunt țări în care politica, oficialitățile, operatorii... își fac treaba, aceea de a crea structuri și să ofere vizibilitate și altele în care artiștii nu primesc vizibilitate, dar asta nu înseamnă că nu există un ferment, așa că îmi este greu să răspund. Dar nu înseamnă că există doar ceea ce vedem, dar, din păcate, nu putem vorbi decât despre ceea ce vedem la suprafață.
Mesajul pe care vrei să-l transmiți prin spectacolele tale
Personal nu cred că arta ar trebui să transmită un mesaj, funcția artei este o străveche nevoie viscerală de a o crea și a o consuma.
Artele performative în 2023
Cred că este un moment important pentru artele spectacolului, cel puțin în sens estetic (sau semantic) pentru că are loc o invazie a digitalizării și cea arhaică, a corpului de pe scenă redevine inovatoare.
Scena din România
În general am găsit minți libere. Independență față de mode, forme și standarde de gândire.
