De mai bine de cinci ani, Andreea Borțun lucrează la primul său lungmetraj. Și-a dorit să spună o poveste despre lumea de la sat și a început cu o documentare riguroasă și o călătorie antropologică prin trei sate din Sudul țării. A adunat poveștile de viață a peste patruzeci de femei, care i-au servit ca material în scrierea scenariului.
„Malul Vânăt” spune povestea unei mame, a fiului său și a unei case din lumea rurarului.
"Una dintre mizele pe care le-am avut scriind a fost ca fiecare personaj secundar să aibă o viață proprie și să poată fi “demn” de a fi personaj central, chiar dacă în spațiul narativ nu ocupă funcția asta per se. Îmi doream ca filmul să imprime sentimentul ăsta de umanism".
Anul acesta au început filmările iar până primăvara anului viitor filmul va fi gata. În distribuție vom vedea actori profesioniști: Mihaela Subțirică (la debut în film) Vasile Pavel Digudai, Iulian Postelnicu, Eliza Bercu, Nicu Mihoc, Petronela Grigorescu, și neprofesioniști din sate: Ștefan Costea, Dorina Stan.
Echipei de producție a filmului Blue Banks / Malul Vânăt i s-a alăturat și actorul Sebastian Stan, care căuta să se implice în producția unui film românesc. Andreea Borțun spune că l-au convins povestea, personajele și stilistica în care urma să regizeze lungmetrajul.
Prima jumătate a anului
Cred că începe să se contureze ca un an de tranziție, atât personal cât și profesional. Sunt mai bine de cinci ani de când am început lucrul la Malul Vânăt, iar la finele lui 2023 el va fi cel mai probabil gata montat. Gândul că procesul se va finaliza la un moment dat vine cu un mix de emoții - de la împlinire, la ușurare și în același timp vine și cu o senzație de tabula rasa. În paralel cu dezvoltarea lui s-au întâmplat o sumedenie de lucruri și cu mine, m-am schimbat inevitabil - parte și datorită proiectului ăsta. Deci e o formă de recunoștință pe care i-o port, chiar dacă sunt și momente în care mă gândesc că poate mi-ar fi servit să încep filmările la el cu unul, doi ani mai devreme decât am făcut-o. Dar e un proiect care mă învață în continuare să am răbdare și să accept că nu toate lucrurile depind de mine, mai ales atunci când lucrezi cu un mediu atât de scump cum e cinemaul.
Credit foto: Claudiu Popescu
Ideea primului tău lungmetraj
Încă din 2015 apăruse gândul de a face un film care să vorbească despre lumea în care am crescut - ruralul din sud. Îmi amintesc că am văzut “Il grido” (regizat de Michelangelo Antonioni) și personajul mamei protagonistului mi-a adus aminte de femeile din copilăria mea de la sat. Atunci am realizat că post 90 nu s-a mai făcut aproape nimic despre lumea aia. Și m-a aprins ceva atunci. Am făcut un scurtmetraj în 2016 filmat chiar în satul bunicilor mei. Mi s-a părut că nu mi-a ieșit și că nu era acolo ce căutam de fapt. Așa că în 2017 am luat legătura cu Fundația Pact, am pus-o și pe mama la treabă și cu ajutorul lor am plecat aproape trei săptămâni într-o călătorie mai degrabă antropologică prin trei sate din sud. La momentul ăla știam doar că vreau să schimb ceva în felul în care lucrez - ascultasem tot soiul de masterclass-uri ale unor regizori pe care îi apreciam, printre care și Sean Baker ale cărui filme încep de la poveștile din comunitățile unde ulterior și filmează. Mi se părea deja ceva artificial în scrisul de la birou ca unic fel de a înțelege lumea și în același timp simțeam nevoia să înfrunt niște temeri și prejudecăți pe care le aveam față de mediul rural. Și voiam să mă pun și pe mine la încercare. Să fac tranziția spre un proces mai balansat unde subiectivitatea se întâlnește mai des cu obiectivitatea.
Cum a venit colaborarea cu Sebastian Stan
Probabil colaborarea cu Sebastian Stan nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă nu s-ar fi gândit la ea Alexandra Tînjală. Alexandra, în mod curios, mi-a fost aproape și m-a susținut în două dintre cele mai importante proiecte din viața mea de până acum - Ideo Ideis și Malul Vânăt. Amândouă ne întrebăm cum și de ce, mai ales într-un context în care între 2006 și 2022, momentul în care am reînceput să vorbim mai des, nu am ținut o legătură neapărat strânsă. Dar anul trecut Alexandra a citit scenariul și i s-a părut absolut firesc să îi povestească despre el lui Sebastian, care îi este unul dintre prietenii apropiați. Ulterior a citit și el scenariul și în urmă cu un an am avut primul zoom în care ne-am cunoscut și am vorbit mai multe despre ce ne leagă. Sebastian voia să se implice în producția unui film românesc și căuta un proiect care să îi vorbească și lui. Parcursul emoțional al relației dintre Lavinia și fiul lui, personajele centrale ale filmului, dar și maniera stilistică în care urma să fac filmul, sunt parte din motivele care l-au convins să ni se alăture.
Povestea filmului
Pe foarte scurt e povestea unei mame, a fiului ei și a unei case. Lumea e ruralul din sud, așa cum l-am înțeles eu în cei doi ani de research. Dar dincolo de traiectoria relației dintre Lavinia și Dani, filmul spune povestea micro-universului din Malul Vânăt, satul unde ei locuiesc. Una dintre mizele pe care le-am avut scriind a fost ca fiecare personaj secundar să aibă o viață proprie și să poată fi “demn” de a fi personaj central, chiar dacă în spațiul narativ nu ocupă funcția asta per se. Îmi doream ca filmul să imprime sentimentul ăsta de umanism.
Credit foto: Claudiu Popescu
Etapele de creație prin care a trecut filmul până acum
Probabil că începutul a fost mai puțin obișnuit în raport cu ce se practică de regulă în procesul de development al unui proiect de ficțiune. În sensul în care am petrecut mai bine de doi ani în research, înainte de a scrie primul draft de script. Am documentat poveștile a mai bine de patruzeci de femei din sudul României, am strâns mult material care ulterior mi-a servit ca inspirație pentru ce avea să devină ficțiunea narativă. Altfel, ca majoritatea proiectelor de debut, am trecut prin etapele obișnuite ale vremurilor ăstora: ateliere de dezvoltare de scenariu, piețe de co-producții, pitch-uri etc. Fiind o poveste care se desfășoară pe parcursul celor patru anotimpuri, filmările se întind pe mai bine de 8 luni. În momentul ăsta suntem în etapa de montaj pentru calupul al doilea, cel de primăvară, urmând ca în august să reluăm producția pentru ultima bucată, cea care acoperă vara și toamna.
Cum ai găsit titlul fimului
Titlul filmului numește un sat real, doar că nu din Teleorman, județul unde m-am născut și unde se plasează acțiunea filmului, ci din Argeș, unul din primele locuri în care mi-am început documentarea. Încă de când am văzut numele ăsta pe plăcuța de intrare în sat, mi-a fost clar că o să joace o parte importantă din ce aveam să facem. Nu îmi era clar atunci dacă o să rămână titlul final, dar mi s-a părut suficient de puternic cât să îl iau în considerare măcar ca working title. Între timp m-am convins că e cel mai potrivit pentru ce are de spus povestea.
Credit foto: Claudiu Popescu
De la fimări
Filmările au început în februarie anul ăsta cu blocul de iarnă și au continuat în mai-iunie, în județele Teleorman și Călărași.
Momentele provocatoare de pe set
Orice filmare vine cu niște momente dificile și cu o presiune inevitabilă - 12 ore de lucru pe zi, oboseală acumulată, gestionarea unei echipe nu tocmai mici. În plus uneori se întâmplă ca ceea ce găsești pe set să nu fie neapărat ce ți-ai imaginat. Așa că ce am învățat a fost să rămân deschisă la imprevizibil, să cred în capacitatea de adaptare, să mă bazez pe echipă și să văd în ceilalți niște colaboratori, să am încredere în intuiție. Poate că asta e cea mai faină lecție care mi s-a arătat în ultima vreme - după un proces atât de lung de pregătire e aproape imposibil să nu știi ce ai de făcut (chiar dacă uneori poți să ai senzația că lucrurile nu stau tocmai așa).
Distribuția
Distribuția e compusă dintr-un mix de actori profesioniști (cu și fără background în film) - Mihaela Subțirică, actriță la teatrul Nottara din București, aflată la prima ei experiență de lucru în film, Vasile Pavel Digudai, Iulian Postelnicu, Eliza Bercu, Nicu Mihoc, Petronela Grigorescu - și neprofesioniști din câteva sate din sud (Ștefan Costea, Dorina Stan).
Cu ce speri să rămână publicul
Filmul urmează să fie gata în primăvara anului viitor. Eu cred într-un proces destul de activ al spectatorului, așa că o să fiu foarte generală cu răspunsul ăsta. Sper doar să îi atingă, să le vorbească într-un fel cunoscut lor și poate să îi ajute să intre într-un dialog mai asumat și mai puțin lipsit de prejudecăți despre lumea rurală din România.
Cum simți viața de tânăr creator de film în România
Cred în continuare că este foarte dificil să debutezi cu un lungmetraj în România. Procesul de finanțare e unul lung și inevitabil și așteptarea e lungă până în punctul în care intri efectiv în producție. Dacă însă ții suficient de mult la proiect și ți-ai ales cu grijă colaboratorii (producătorul, echipa creativă apropiată), merită să rămâi cu el și să accepți inclusiv că unele lucruri se vor schimba pe parcurs. E vorba de exerciții constante de anduranță, dar și de prezervare a încrederii (în sine și în ceilalți). Nu e ușor. Însă unul din lucrurile cele mai faine pe care poți să le experimentezi odată ce ai început procesul de lucru efectiv ține de faptul că orice proiect e mai puternic atunci când cei care lucrează la el simt că sunt parte activă, că sunt empowered. Când filmul devine pentru toată lumea un challenge personal și profesional de creștere atunci începi să culegi roadele așteptării care părea că nu se mai termină. Începe să merite. Sunt norocoasă să am alături o echipă super implicată și care e foarte capabilă de suport reciproc. Și înțeleg din industrie că asta e treabă rară.
