S-a încheiat cea de-a 16-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD

S-a încheiat cea de-a 16-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD

După șapte zile efervescente, UNDERCLOUD1(6) a ajuns la final, lăsând în urmă o serie de momente cheie în peisajul cultural al Bucureștiului. Pe parcursul a șapte zile pline de energie și creativitate, evenimentul a captivat publicul cu spectacole și concerte, demonstrând încă o dată forța și importanța teatrului independent.

Întâlnirea cu renumitul dramaturg și romancier Eric Emmanuel Schmitt a fost unul dintre cele mai așteptate momente din festival, bifând două premiere: prima dată când scriitorul a vizitat Grivița 53 și prima dată când publicul din România îl vede pe acesta în postura de actor.

Concertul artistei Ada Milea a deschis cea de-a 16-a ediție, iar spectacolul a fost sold-out cu o săptămână înainte de începerea festivalului, demonstrând popularitatea incontestabilă a artistei în rândul publicului român.

Și anul acesta UNDERCLOUD a fost o platforma care a pus în valoare talentul și creativitatea tinerilor studenți și a producțiilor independente. Spectacolele selectate au surprins și impresionat, aducând în fața publicului viziuni inedite, povești captivante și interpretări remarcabile. Această inițiativă de susținere a noilor talente din lumea teatrului independent este una necesară pentru dezvoltarea și diversificarea scenei culturale.

„UNDERCLOUD Festival a arătat încă o dată că teatrul independent este într-o continuă creștere și evoluție în România. A fost o ediție care a reușit să creeze o atmosferă unică și să aducă laolaltă artiști, pasionați de cultură și public în căutarea unor experiențe autentice. Am demonstrat și în acest an că a sta la cozi la cultură este posibil și asta ne încurajează și ne demonstrează că teatrul independent are un loc bine stabilit în inimile iubitorilor de teatru. Mulțumesc spectatorilor, mulțumesc artiștilor, mulțumesc voluntarilor, mulțumesc echipei.” a declarat Chris Simion, inițiatoarea UNDERCLOUD.

UNDERCLOUD este un festival de teatru independent ce are loc anual în București,  cu scopul de a promova libertatea artistică și diversitatea culturală. Fiind deja la a 16-a ediție, UNDERCLOUD a devenit un punct de reper în peisajul cultural românesc.
Producători: Fundația Calea Griviței și Asociația UNDERCLOUD
Realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 1
Finanțat de Ministerul Culturii
În parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureștiși Cartierul Creativ
Spații partenere: UNARTE, Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul Dramaturgilor Români, J`ai Bistrot, Black Habit
Parteneri principali: George. Primul Banking Inteligent, Visa
Parteneri: Aqua Carpatica, Persil, Kasper, Tzuca și Asociații, Gavrilă și Asociații, Theatrum
Partener media principal: Rock FM
Parteneri media: Euromedia, B365, Ziarul Metropolis, HAPP.RO, IQAds, Liternet, Cult-Ura, Agenda de Carte, The Institute, Itsy Bitsy

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related