Timiditate, muncă, viteză, sindromul impostorului, nesiguranță, curiozitate. Începuturile în muzică au fost diferite pentru Roxana Niculae și Andrei Hațegan (We Singing Colors), Sergiu Mitrofan (byron), Doru Trascau (The Mono Jacks) și Andra Andriucă. Dar există un lucru care îi leagă pe toți, oricât de diferite ar fi parcursurile lor: plăcerea de a fi pe scenă și bucuria de a împărtăși muzica alături de cât mai mulți oameni. Iar asta se va întâmpla foarte curând, la cea de-a 8-a ediție a festivalului Rocanotherworld, care se desfășoară la Iași, între 22 și 25 iunie 2023. Este un festival explorator de muzică, artă, gânduri, oameni și idei, care a crescut organic și dă culoare și ritm Iașiului în fiecare vară.
”E mai puțin pe vânzare și mai mult pe sentiment aș zice. Un loc în care vii să asculți muzică și să te legi cu oamenii, nu neapărat o înșiruire de locuri de făcut selfie-uri și tot felul de sponsori deghizați în artiști”, spune Andrei Hațegan.
În rândurile de mai jos, povestim cu Roxana, Andrei, Andra, Doru și Sergiu despre relația lor cu muzica, schimbările din industrie și ce înseamnă pentru ei Rocanotherworld.
Cum priveai la început muzica și cum o privești acum
Roxana (We Singing Colors): Experiența mea cu muzica - de la „sindromul impostorului” la „stai liniștită, meriți să fii aici”, prin multă muncă , nopți și timp (aproape 11 din cei 12 ani :))
N-am făcut școala de muzică, n-am fost în cor. La primul concert din Control, în 2011, cântam de o lună, iar al doilea a fost direct la Festivalul Peninsula. Mă distram teribil și nu-mi puneam nicio întrebare. După primii ani au apărut întrebările și dubiile, care au stat mai mult decât trebuiau. Acum e pace, e cel mai frumos calm. Sunt convinsă că cei care au fost la ultimele concerte sau au ascultat ultimul album au simțit asta.
Andrei (We Singing Colors): Ca pe o mare distracție la început și cea mai mare evadare din cotidian, fuga de muncă, responsabilități și o viață normală. Am pornit timid, dar pe parcurs cu fiecare cărămidă mi se părea că asta trebuie și vreau să fac. În timp, muzica a devenit o mare responsabilitate, iar când se transformă în muncă, îți dai seama că nu mai ai unde să fugi. A rămas sentimentul unic când ți se pare că ai compus cea mai mișto piesă din lume. Poate și dezamăgirea când vezi că nu e așa :) A rămas totodată și plăcerea de a fi pe scenă și eterna întrebare - oare ce o fi în mintea oamenilor, care vine la pachet cu asumarea unui risc. A rămas și plăcerea de a călători prin intermediul muzicii în locuri în care nu te-ai duce altfel, sau cel puțin nu așa de des.
Roxana & Andrei, We Singing Colors
Sergiu (byron): Când eram mult mai tânăr, eram fascinat de viteză, de virtuozitate; de acolo mi se și trage porecla 6fingers. Acum m-am mai potolit, poate și grație colegilor care nu se abțin să-mi spună dacă cânt prea mult :)). La fel a rămas bucuria de a cânta pe scenă și a împărți momentele alea unice cu cât mai mulți spectatori.
Doru (The Mono Jacks): Am privit muzica, de la bun început, cu o oarecare curiozitate. Cred că am reușit să înțeleg destul de puțin din muzică, așa ca rămân în continuare foarte curios.
Andra Andriucă: Când mi-am început această călătorie prin muzică și prin compus, am început timid și nesigur, cu greșeli și multe încercări. Am început un drum care credeam că este doar al meu, lucru care s-a dovedit a fi prea puțin adevărat, căci pe vreme ce piesele se adunau, mi-am dat seama că am nevoie de oameni. Aveam nevoie de oameni care fac muzică cu sufletul ca muzica mea să ajungă la alte suflete, aveam nevoie de oameni care să asculte ceea ce cream, să înțeleagă și care să se bucure alături de mine de călătoria asta. Ușor, ușor a devenit, și văd acum că a fost dintotdeauna, o călătorie cu mulți oameni dragi care și-au făcut mereu loc de o îmbrățișare, de un gând bun, de repetiții, de concerte. Așa că asta s-a schimbat sau poate doar am realizat eu mai târziu. Muzica e despre oameni, fie că o cânți, fie că o asculți, e despre oameni.
Andra Andriucă
Inspirație
Andrei: Mă inspiră, în sensul că îmi vin multe idei muzicale și teme, mersul pe jos, mersul pe biclă, mersul cu mașina, trenul sau vaporul. Vorba colegului, Vlad Ionescu de la tobe: eu ar trebui să-mi fac o firmă de transport :) Ca teme și versuri, mă învârt lejer în relații interumane, moarte, plecări, depărtări, nostalgie, trecut / prezent / timp, despărțiri, foame / foamete, dezastre naturale și multă dragoste.
Andra: Mă inspiră orice lucru care poate fi povestit și îmbrăcat în cântec. Scriu ṣi cânt despre oameni, despre iubire, despre mine, despre ziua de azi, de ieri, despre visuri, agitația gândului, despre liniștea în care te trezești în unele dimineți. Cam tot ce e în jurul meu și mă face să simt.
Roxana: Poveștile, chiar si alea pe care mi le imaginez eu. Când stai afară și te uiți la furnici cum se mișcă încontinuu, când auzi un ciripit si îți dai seama că era tot timpul acolo, dar nu l-ai auzit. Cred că viața, cu totul.
Andra: Orice lucru care poate fi povestit și îmbrăcat în cântec. Scriu ṣi cânt despre oameni, despre iubire, despre mine, despre ziua de azi, de ieri, despre visuri, agitația gândului, despre liniștea în care te trezești în unele dimineți. Cam tot ce e în jurul meu și mă face să simt.
Sergiu - Pentru moment, dopamina, pentru că tocmai am lansat un single nou - CADOU.
Sergiu Mitrofan, byron
Doru: Mă inspiră viață. E suficient de complexă și de plină de tot ce ai nevoie pentru inspirație. Preocuparea din momentul ăsta se leagă de vocea mea interioară. E nevoie sa învăț să cânt în mine.
Relația cu publicul
Sergiu: Suntem niște muzicieni prietenoși, de fiecare dată încercăm să relaționăm cu publicul și în afara scenei. Stăm la povești, bere și hăhăială după concerte.
Doru: Muzica este vehiculul principal, este principala modalitate de conexiune. Publicul vine la concerte pentru muzică, așa că e cel mai bun mod de a ne conecta.
Doru Trascau, The Mono Jacks
Andra: De multe ori pare că se creează un zid între public și artistul care e pe scenă și îmi place mult să fac să nu se ridice niciun zid între mine și cei care ascultă. Pentru asta îmi place să le vorbesc, să le spun despre mine, despre piese, îmi place să vadă că sunt la fel ca ei, că simțim și trăim aceleași lucruri, singura diferență e că modul meu prin care le dau viață e prin cântec.
Andrei: Prin sunet în general. Sunt un foarte prost și timid vorbitor și de cele mai multe ori nu scap de gândul că nu sunt pe scenă să vorbesc. Vreau să cânt. Dar uneori îmi vin și multe momente de stand-up în minte și încerc să le pun în practică. Cele mai bune conexiuni cred că vin din hazard și din întâmplări nerepetate, din spontaneitate, care ține mult de mood-ul pe care-l ai și de vibe-ul care vine de la public. De obicei, după câteva piese îți dai seama dacă publicul e mort sau pur și simplu sunetul nu e cel care trebuie :) Cert e că nu-mi place să forțez lucrurile, îmi place să vină organic, natural, fără invitație la horă de prea multe ori, deși mi scapă și momente de astea de arbitraj.
Roxana: Îmi place foarte mult să mă uit la oameni în timp ce cântăm. Mă găsești sigur făcând cu mâna cuiva, zâmbind sau chiar salutând de la microfon. Îmi place să-i întreb cum se simt, să vorbim, deși, normal, e greu dialogul (asta după prima-primele doua piese). La început, îmi place să le arat cine suntem, de ce am venit – prin muzică, iar apoi simt nevoia să fiu mai mult decât un „CD” la concert J. De aici vine și bucuria să interacționez, într-o formă sau alta.
Ce ai învățat până acum din experiența de concert
Andrei: Că de multe ori e bine, chiar dacă oamenii nu-ți arată asta din prima. Că trebuie să ai încredere că pe față totul e minunat și oamenii chiar se distrează, chiar dacă nu o arată. Că luminile contează foarte mult, la fel ca orice bei sau mănânci înainte. Că ăla ar putea fi cel mai frumos moment care ți se întâmplă și e posibil să nu fii singurul care simte asta.
Roxana: Dacă te simți bine cu trupa și dacă ai venit să fii parte din ceva mai mare cu publicul, schimbul de energie care se întâmplă e fantastic. Se simte și se și cântă mai frumos :)
Sergiu: Că publicul știe cel mai bine. Tot ceea ce facem, facem pentru public, altfel am sta acasă și am face programare. Și, din fericire, avem un public frumos, cu care se poate comunica live și care reacționează.
Andra: Concertele vin la pachet cu multă fericire. E un sentiment greu de pus în cuvinte să împart live cu cei care ascultă, piesele compuse undeva prin camera mea. E multă, multă fericire, e dans și multe zâmbete la concerte. Și am învățat să mă bucur de fiecare concert ca și cum ar fi primul, cu aceleași emoții. E una dintre părțile pe care le iubesc cel mai mult la muzică.
Doru: Am învățat că cele mai bune concerte sunt cele în care îți dai voie să te bucuri și să trăiești fiecare secundă din spectacol. Când reușim asta, toată energia se transmite și dincolo de scenă. Oglinda asta pe care ne-o oferă publicul ne asigură că seara aia este într-un mare fel.
Evenimentele ultimilor ani: cum s-a schimbat atmosfera
Andrei: Clar că s-au super înmulțit evenimentele și parcă nu mai e aceeași foame ca înainte să vezi un concert, pentru că oricum e și mâine și poimâine unul. E totul însă mult mai bine organizat, au crescut pretențiile, însă se aude totul mai bine. Parcă spark-ul aș vrea să fie mai arzător uneori, dar poate e doar problema mea.
Sergiu: Muzică live va fi mereu, pentru că artiștii sunt încăpățânați și lor le place să facă asta. Pandemia a fost o foarte grea lovitură pentru artele spectacolului, iar criza mondială e încă un cui în capacul industriei, dat fiind că partea culturală e prima la care se renunță când n-ai bani. Nu am reușit să ne întoarcem la nivelul pre-pandemic. Sunt niște ani pierduți aici.
Andra: Cred că oamenii sunt foarte doriți să asculte muzică, să împărtășească cântecul cu alți oameni, mai ales după anii de pandemie în care ne-a fost luată această bucurie. Acum parcă știm să apreciem mai mult fiecare ocazie de a ieși în lume.
Doru: E din ce în ce mai greu să vezi oameni care participă la concerte fără telefon. E ca și cum simțurile văzului și auzului devin secundare, sau în cel mai bun caz, folosite pentru orientare și nu pentru experiență în sine. Aici, filmul și teatrul au un mare avantaj pentru că în sălile de spectacol folosirea telefoanelor este INTERZISĂ.
Roxana: A fost mai greu, dar ne revenim.
Cu bune și cu rele în muzică
Sergiu: Bune: că faci ceea ce-ți aduce plăcere și nu te duci la serviciu să-ți câștigi existența.
Mai puțin bune: că faci doar ceea ce-ți aduce plăcere și nu ai timp să te duci la un serviciu să-ți câștigi existența :)
Andra: Mereu când m-am gândit la asta mi s-a părut că există o antiteză destul de ironica. Pe de o parte, ce e foarte bine e că toată lumea poate face muzică. Nu-ți trebuie foarte multe, ci maximum un prieten care știe să înregistreze. Însă dacă vrei să faci muzică la un nivel mai mare și ceea ce creezi să ajungă la mulți oameni, poate chiar să trăiești din asta, ai nevoie de multe resurse. În primul rând trebuie să investești mult în muzica ta și mai trebuie să și cunoști oamenii potriviți care să te ajute ca muzica ta să ajungă în locurile potrivite. E o călătorie, dar la finalul zilei, dacă o faci cu sufletul și fără așteptări peste noapte, merită.
Roxana: Cred că trebuie să fii foarte sincer cu tine și, din când în când, să te întrebi / să îți aduci aminte de ce faci asta. Doar bine nu e nicăieri, în nimic. Ideea este despre câtă bucurie îți dă și câtă poți să dai mai departe și în „Bad Days”, vorba cântecului cu fluieratul.
Andrei: Partea bună e că sunt din ce în ce mai multe evenimente și organizatori, dar asta într-un mod paradoxal mai ia din magie. Cu alte cuvinte, e multă cantitate, trebuie să fii un pic mai selectiv. Apoi, mai e partea de online ticketing. Cluburile vor să știe dinainte că va fi un eveniment reușit, sunt mult mai precaute și partea de business a trecut înaintea actului artistic. Vor să vadă că vinzi, că nu rămân cu băutura pe raft, ceea ce e de înțeles, dar uneori asta întrece invitația să dai un concert mișto la ei în locație. Nu mai știi dacă te-au chemat pentru muzică sau pentru profit. Înainte, când am început, cam cu 20 de ani în urmă aproape, te păcăleau mai frumos, era mai romantic.
La #Rocanotherworld
Sergiu: Am fost alături de rocanotherworld de la prima ediție, de când s-a ținut pe pârtie, îmi amintesc ce fain se vedea lumea de pe scenă. De-a lungul anilor cred că e festivalul la care am participat cel mai des. Ne place aici!
Andrei: Am prins festivalul atunci când se ținea pe deal și a fost una din cele mai bune experiențe de festival în Iași. Publicul e foarte deschis și pestriț, natura ajută foarte mult și abia aștept să ne întoarcem. E singurul festival la care a fost și taica-miu în public și chiar i-a plăcut. Tot timpul îmi place să-mi imaginez că răsună tot orașul când cântăm. Sunt câteva zile în care pare că toată lumea e acolo, ceea ce e minunat.
Roxana: Am mai cântat la o singură altă ediție și am tot așteptat o altă invitație. Deci e atât de special pentru mine.
Doru: Am participat la Rocanotherworld de la primele ediții. Am revenit mereu cu plăcere și am văzut festivalul crescând repede și frumos. Pentru că suntem prezenți aici, ori de câte ori avem ocazia, aș zice că avem o relație frumoasa :).
Andra: Rocanotherworld se întâmplă în Iași de ceva ani, în orașul în care m-am născut, am crescut și în care trăiesc. E festivalul care a dat culoare Iașiului, care a adus, de la an la an, artiști pe care îi iubesc și unii pe care m-am bucurat tare mult să îi descopăr. E fix locul și perioada în care Iașiul ia viață prin muzică și am sufletul mare că, de unde anii trecuți mă bucuram de muzică din public, anul acesta a fost bun cu noi și va aduce și muzica pe care o cântăm, pe scenă Rocanotherworld.
Ce înseamnă pentru tine #Rocanotherworld
Andra: Rocanotherworld e despre ce am spus că e și muzica. E despre oameni, despre oameni care se adună pentru artă, pentru dans și pentru zilele acelea de vară de care îți amintești cu dor.
Roxana: Bunătate. Ăsta e primul cuvânt. Știu că e un festival de muzică, dar e unul făcut din dorința de a dărui. Felul în care au reușit să contribuie în comunitate, și prin donații e de suflet.
Andrei: Un fel de back to the roots, eu fiind din Iași, dar și un prilej de a mă conecta cu oamenii drăguți de acolo, cu publicul și de a schimba ceva prin muzică, măcar pentru o zi. Un loc frumos, în care natura și muzica sunt în cea mai bună conexiune.
Sergiu: Amintiri, fun, ceva special!
Doru: Cel mai mare festival din Iași.
Amprenta acestui festival
Andrei: În primul rând, toată povestea din spate, cu Roca, și un romantism, candoare aparte. E mai puțin pe vânzare și mai mult pe sentiment aș zice. Un loc în care vii să asculți muzică și să te legi cu oamenii, nu neapărat o înșiruire de locuri de făcut selfie-uri și tot felul de sponsori deghizați în artiști.
Sergiu: Originea, felul în care a apărut, apoi cum a reușit să crească de-a lungul timpului. Deja este un festival cunoscut și cu tradiție.
Roxana: Pe Roca și prietenii lui. Și pentru cine nu știe povestea festivalului, citiți, merită. Împreună putem ajuta să devină și mai mare de la an la an.
Andra: A adus mereu o experiență completă. De la locurile superbe, înconjurate de natură, în care s-a organizat, la toți artiștii care au bucurat publicul, până la toate activitățile, jocurile și modurile în care ai posibilitatea de a interacționa cu oamenii și cu esența festivalului. Se simte că e organizat cu drag, de oameni care iubesc ceea ce fac.
Provocările în 2023, din perspectiva creatorilor de muzică
Roxana: Cred că aceleași din toate vremurile – să rămâi sincer cu tine și să fii curios. Sau pe astea mi le-am propus eu J. Tot timpul apar lucruri noi. Valul e făcut sa te bucuri cât te ia cu el și să nu fii supărat când îi vine și rândul altcuiva. Să îți vezi de treaba ta și să muncești, cum se zice la mine acasă.
Andrei: Ca de obicei, viteza cu care se întâmplă arta și cantitatea imensă de lucruri, influențele și trendurile care se schimbă de la o lună la alta. Important e să creadă în el și ce face, în autenticul lui. Să nu cadă pradă prea mult super trendurilor, ca să mai rămână și ceva adevărat pe interior. Azi e selfie-ul, mâine vlog-ul, poimâine story, trap, tik tok, tatuaje, toate astea sunt obositoare la un moment dat. Trebuie calmat totul în ciorba vremii. Și dreasă cu smântana înțelepciunii.
Doru: Provocările rămân aceleași ca și cele de până acum. Orice “creator” își va dori să fie inspirat, să îi fie apreciată opera și să facă cât mai mulți bani din toate astea.
Andra: Hmm. Multe dintre provocările la care mă gândesc vin din perspectiva unui artist pe undeva la început de drum, așa că poate fi chiar asta, lipsa experienței, a unui portofoliu foarte plin, chiar dacă dorința e mare și munca pe măsură. Poate fi provocarea de a păstra o constanță între postat, lansat muzică, filmat videoclipuri, interacționat cu publicul, campanii de promovare, organizare de concerte și toate cele care mai apar pe parcurs. Pot fi multe, important e să mergi mai departe.
Sergiu: Pentru noi, cel puțin, provocarea va fi lansarea albumului nou în toamnă și turneul aferent. Și, desigur, să facem să fie special la Roca!
Rolul muzicii
Sergiu: Eu nu prea mai cred în puterea muzicii de a schimba lumea în 2023. Așa că privesc ceea ce facem ca pe un medicament pentru suflet. Noi și alții ca noi suntem o evadare din cotidian și încercăm să ne îndeplinim rolul ăsta cât de profesionist putem.
Andra: Cred că misiunea creatorilor va rămâne mereu acea de a crea. E important să fie atenți, prezenți, conectați cu tot ce se întâmplă în jur, dar la finalul zilei cred misiunea lor este de a crea sincer, din suflet. Iar dacă printre creatori sunt și unii care pot crea ceva care să ajute cu adevărat într-un moment de tulburare, e minunat sa o facă, dar simt că lucrurile de genul nu se forțează neapărat, ci e mai sănătos să vina din interior.
Andrei: Da, unii vor deveni celebri prin crearea unor piese cu CHAT Gpt, alții își vor lua followerii și îi vor transforma în fani sau cumpărători, iar da, misiunea pare să devină banul, faima și cum să faci să te simți tu cel mai bine, tu și gașca ta, tu și familia ta, în loc să te gândești să fie bine pentru toată lumea, în linii mari. Pare totul mai greu, dar e cumva, la fel de ușor. Misiunea ar trebui să rămână aceea de a face - ca într-o familie de furnici - ca fiecare entitate, fiecare om să aibă o viață un pic mai bună. Hai și animalele și plantele. Deci să nu ne lăsăm păcăliți de AI, nu ne vrea nimeni extincția și mai e mult timp de făcut artă și bine.
Roxana: Nu... Misiunea este de a aduce ceva în plus, în timp, pe moment, să stârnească, să facă oamenii să-și pună întrebări. În același timp, să ofere alinare, bucurie, frumos.
