Artista Ioana Badea se joacă mult cu diferite materiale, printre ele, pământ sau cenușă, pentru a-și pune viziunea în practică. Mai exact, pentru a reproduce acel sentiment primar, emoția inițială de la baza lucrării. Cea mai recentă expoziție a ei este Călătorii, în care provitorul este purtat prin secole și piesaje abstracte, și în care anumite culori sau materiale joacă roluri importante.
Arta are legătură cu adevărul nu cu plăcerea, adevărul cel mai adevărat conform lui Heidegger este faptul de a fi, de a-l face să strălucească. Dacă privim în urmă la ceea ce s-a schimbat la modul de viață în ultimul deceniu și la modul în care arta este produsă și percepută observăm o permanentă căutare de noi metode de exprimare artistică.
Ioana crede că mașinăriile și AI-ul nu vor înlocui niciodată trăirea autentică a artistului, persoana din spatele unei lucrări de artă. E conștientă că arta ei nu este pentru toată lumea, dar atât timp cât stârnește o reacție și naște întrebări, atât în mintea privitorului cât și a autorului, scopul e atins.
Devenirea ta artistică
Încă din copilărie am avut această pasiune. Îmi amintesc că îmi plăcea să desenez modele de haine, chiar am vrut să dau admitere la Design vestimentar. A fost pasiunea în care am găsit refugiu atunci când am avut nevoie. Prin anul 2009-2010 am avut un impuls spre culoare și am început să fiu din ce în ce mai preocupată dar cu pași mici, foarte timizi. Am urmat cursurile Școlii de Artă pentru că, deși eram autodidact, parcă mă învârteam fara niciun rost în acest spațiu al artei. Pictam naturi statice, peisaje, flori, cam tot ce vedeam și îmi atrăgea atenția. Am fost atrasă de arta renascentistă, începusem să mă duc puțin și spre impresionism dar totul se învârtea în jurul figurativului. Cu cât lucram mai mult și căutam să mă documentez observam cît de multe lipsuri aveam și, impulsionată de persoane care parcă pentru asta mi-au apărut în cale, am dat examen de admitere la UNArte. De aici a început totul. Viziunea mea despre ce înseamnă artă a început să capete un sens.
În perioada de început când abordam arta figurativă am căutat să-i studiez pe marii artiști: Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo, Botticelli, Tintoretto, Giorgio Vasari, Durer, Rembrandt și mulți alții. În facultate am descoperit readymade-ul lui Marcel Duchamp, i-am descoperit pe reprezentanții Tachism-ului: Jean Dubuffet și Jean Fautrier, i-am admirat operele artistului german Anselm Kiefer care a devenit unul dintre cele mai importante repere, dar o mare influență asupra evoluției mele au avut-o domnul profesor Ion Anghel, care m-a învățat cum să-mi pun întrebări și unde să caut răspunsuri, și domnul profesor Constantin Aslam care, prin felul în care ne vorbește despre tratatele filosofice și modul de a ne stârni curiozitatea, m-a apropiat foarte mult de acest tip de lectură care mă ajută în tratarea temelor și găsirea conceptelor.
Rolul artei în 2023
Arta actuală imortalizează momente ale acestei perioade și invită privitorul să-și pună întrebări. Cred că arta a fost este și va fi cea mai profundă expresie a creativității umane, cred că opera de artă schimbă spațiul din jur, arată o direcție, este o interpretare a lumii.
Noi avem o raportare la lume de tip existențial, aceasta având caracter de trimitere, noi nu vedem obiecte ci vedem sensuri, semnificații drept pentru care rolul artei este să amintească privitorului că obiectul există. Obiectele din jur trimit unele la altele, fiecare manifestare artistică atrage privitorul într-o lume obiectuală, chiar dacă acesta este dus într-un semn dă posibilitatea ca cel care privește să aibă o interpretare proprie care nu poate fi în contradicție cu mesajul transmis. Arta are legătură cu adevărul nu cu plăcerea, adevărul cel mai adevărat conform lui Heidegger este faptul de a fi, de a-l face să strălucească.
Dacă privim în urmă la ceea ce s-a schimbat la modul de viață în ultimul deceniu și la modul în care arta este produsă și percepută observăm o permanentă căutare de noi metode de exprimare artistică. Această permanentă căutare reprezintă mecanismul care face posibilă adaptarea artei la viața actuală și de a-și atinge scopul: acela de a mișca, de a atrage atenția, de a impresiona.
O schimbare majoră din ultimii ani este dezvoltarea și implementarea tehnologiei digitale pentru exprimarea creativă și anume inteligența artificială, care este una dintre cele mai recente evoluții. La prima vedere ar părea să nu aibă legatură cu artele dar toate acestea sunt interconectate, artiștii au acum acces la mijloace noi de exprimare, precum și la noi modalități de a interacționa cu publicul datorită tehnologiei și comunicațiilor.
Expoziția Călătorii
În expoziția Călătorii de la Galeria Kulterra am adus patru lucrări care fac parte din proiectul ,,Călătorii,, proiect pe care-l studiez la Master.
De ce călătorii? Pentru că viața este o călătorie, pentru că toate drumurile pe care am pășit
m-au dus în același loc. M-au călăuzit spre obținerea unei satisfacții interioare. Fie că am călătorit cu gândul, fie cu pasul, am căutat să descopăr magia locului, crezând că pot păstra în memorie amintirea vie a acelor clipe.
Dacă nu ai o țintă drumul este haotic, când o ai, pe langă ea mai decoperi și altceva fără să vrei, de aceea mi-am propus ca acest proiect să-l dedic călătoriilor atât spirituale cât și fizice, să continui căutarea posibilităților de expresivizare a materialelor din natură în spațiul pictural, să pornesc de la ceea ce se vede, să sintetizez forma să o duc într-un semn, să o duc de la ceva concret la ceva abstract.
Parcursul activității creatoare a fost o călătorie de la figurativ către abstract, către arta conceptuală, volum și instalație. Am renunțat pentru o vreme la culoarea din tub și am folosit lemn, cenușă, pământ, nisip și multe alte materiale neconvenționale.
Pentru realizarea acestui proiect am abordat o tehnică mixtă, am căutat să descopăr corespondenți cromatici din natură cu toată complexitatea de tonuri, iar pentru a-i introduce în spațiul pictural am folosit pământ adus din locurile care m-au inspirat, rumeguș, cenușă, pulbere de sâmburi și coji de fructe uscate.
Destinația drumului nu este un scop, ea este un pretext. Călătoria este importantă. Călătoria într-un loc nou, aventura necunoscută, poate fi un moment din viață care schimbă și definește ceea ce ești, astfel îți poți descoperi laturi pe care nici nu le bănuiai.
Rezultatul la care vreau să ajung este acela de a descoperi drumul către sufletul meu.
Una dintre lucrări ,,Prezent, trecut și viitor,, este o reprezentare ideatică a unui edificiu religios din secolul V, a unor ruine, pe care l-am realizat printr-un volum acoperit cu pagini de carte, dorind să fac aluzie la generațiile care au trecut pe acolo și care au lăsat ceva. La toate poveștile care s-au spus acolo.
În accepțiunea mea, pământul roșu sugerează ideea de viață, sângele, roșul acela este mai mult decât materie, este simbol. Este o luptă pe viață și pe moarte. Negrul cenușei reprezintă moartea. Este o analogie la ciclicitatea vieții.
Am introdus pământul în lucrările mele pornind de la ceea ce este, de la faptul că acesta ne dă viață iar la final ne adăpostește. Prin încercările de a recontextualiza am dat pământului un alt sens. Fiecare privitor poate parcurge o călătorie personală în descoperirea a ceea ce reprezintă. Poate au recunoscut într-un final locul sau poate nu, dar călătoria prin au trecut va fi interesantă indiferent de starea pe care le-o transmite. Importantă este emoția pozitivă sau chiar negativă.
Din toate călătoriile, care te-a marcat cel mai mult și de ce?
Călătoria care m-a marcat cel mai mult… toate au fost impresionante dar mai ales acelea din care am reușit să aduc materiale pe care le-am folosit în lucrări, însă de fiecare dată, la întoarcerea din Bulgaria, când mă apropiam de Balcic aveam un sentiment care nu-mi dădea pace. M-am întrebat de ce dintre toate locurile pe care le-am vizitat, Balcicul a rămas intens întipărit în memoria mea. Ce senzații puternice mi-a transmis acel loc unde de fapt niciodată nu am rămas, a fost cumva punctul culminant al pelerinajelor pe litoralul bulgăresc, punctul culminant al evadărilor din cotidian, locul de unde mă întorceam încărcată de emoție și incitată să revin. Ceea ce știu foarte clar este că Balcicul este tumultos. Relieful, marea, vegetația, toate mi-au creat un conglomerat de senzații, sentimente, trăiri care se amestecau, de la dezamăgire la extaz, de la sterp la luxuriant. Aici domnesc albastrul etern desparțit de mal, briza și arșița.
Faleza este parcă o barieră între timp și spațiu, între liniște și haos, între cer și mare. De fiecare dată când am călătorit prin Bulgaria m-am simțit de parcă aș fi călătorit în timp, m-am reîntors în copilăria mea la țară, unde omul și natura se află într-o strânsă legătură, aici am simțit ca timpul stă în loc și-ți dă posibilitatea să realizezi că ești parte dintr-un întreg care nu se sfârșește niciodată.
Călătoriile spirituale
Mi-am propus ca în următoarea etapă, cea legată de călătoriile spirituale, să caut să descopăr sentimente, senzații, trăiri latente, pe care le credeam apuse dar au renăscut și se dezvăluie acum pe măsură ce lucrez la acest proiect.
Am început această analiză a sinelui printr-o retrospectivă a tot ceea ce a fost. Prin recunoașterea defectelor și acceptarea lor, prin asumarea tuturor deciziilor și faptelor.
Anumite atribute care mă caracterizează sunt dificil de autoanalizat, ceea ce implică și sprijin exterior, deci cu certitudine această analiză îi va implica și pe cei apropiați care cu siguranță pot oferi mai multe detalii despre cine sunt cu adevărat.
Cum ai defini noțiunea de accident plastic
Accidentul plastic este pata sau forma sugestivă produsă în mod întâmplător în timpul realizării unei lucrări de artă care poate genera un detaliu, o imagine sau o soluție compozițională.
Pentru a ajunge la rezultatul final pe care mi-l propun în realizarea lucrărilor trec prin mai multe etape de studiu: schițe de compoziție, de culoare, de materialități unde pot apărea accidente plastice însă ,atunci când ajung la ultima etapă, nu mai poate fi vorba despre accident pentru că, știind deja pașii pe care trebuie să-i urmez, intervine intenția pură.
Publicul
Arta conceptuală pune accentul mai mult pe idee decât pe tradiționala manifestare a esteticului prin intermediul unei opere de artă, este arta care se adresează publicului elitist, este arta pentru artiști, pentru cei care vor să comunice ceva codat. Conform teoriei lui Duchamp, caracteristicile unei opere de artă nu se regăsesc în forma operei în sine ci în ideea de la care s-a pornit.
Cred că arta, pentru a reuși să-și atingă scopul, trebuie în primul rând să-l incite pe autor. Trebuie să-l determine să-și pună întrebări și să găsească răspunsurile care pot completa întregul ce formează obiectul artistic. Atunci, prin încercări și studii ale conceptului de la care a pornit, are șansa de a face din lucrarea de artă ceva-ul acela care sa rețină privitorul, care să-l facă să închidă ochii și să vadă în memorie imaginea vie a acelei reprezentări. Mi-ar plăcea să cred că lucrările mele sunt acceptate de întregul public, dar această dorință poate fi utopică, însă, dacă acestea reușesc să stârnească curiozitatea, consider că sunt pe drumul cel bun.
Cum ai ajuns la arta conceptuală
Totul a început când a trebuit să realizez lucrarea pentru expoziția ,,Plan secund,, de la UNAgaleria, expoziția la care participam după una dintre taberele din Sf. Gheorghe, Tulcea, tabără în care am avut ca temă realizarea unui autoportret cu materiale din acel loc. Lucrarea, diferită de cea din tabără care a fost reprezentarea autoportretului cu mărăcini și alge uscate, urma să fie transpunerea locului unde am creat și ne-am încărcat cu emoții, în spațiul expozițional. Voiam să aduc locul acela în galerie, unde am și lucrat. A fost ceva inedit, era prima dată când lucrarea ce urma a fi expusă o realizam chiar acolo în acel spațiu. Am început prin multe exerciții, timpul fiind foarte scurt.
În două săptămâni, marea trebuia să fie pe o pânza de dimensiuni generoase... dar cum să o fac? Cum era posibil ca zona aceea care m-a încărcat de energie și m-a făcut să mă regăsesc să și transmită acest lucru? Trebuia să aduc ceva de acolo în spațiul pictural dar nu am vrut să fie doar o reproducere a imaginii. Trebuia ceva care să ducă privitorul acolo. Din încercare în încercare am găsit ceea ce ar fi putut face acest lucru... un obiect local sau ceva care putea fi orice. Din idee în idee, muncind, punându-mi imaginația la lucru, am decis să introduc piatra și nisipul în acea lucrare. Eram duplicitară dacă lângă acele elemente din natură puneam culoare gata preparată? Mă simțeam oare vinovată pentru că nu lăsam natura așa cum era? Dar aveam nevoie de culoare, din ce s-o iau? Am hotărât să folosesc cât mai puține materiale gata preparate și să caut în neconvențional. Acesta a fost punctul de plecare. Să caut soluții, să fac încercări și să ajung la un rezultat care mie mi-a transmis emoții, de fapt tot acest parcurs a fost o succesiune de emoții, experiența pe care am trăit-o atunci era starea care mă ajuta sa creez și am decis ca așa vreau să continui.
Zi-ne despre materialele folosite în această expoziție, cum de ai mers pe materiale neconvenționale?
Îmi amintesc ce am simțit când am trecut prin Munții Stara Planina și am văzut combinația de vegetație cu pământul roșu. Mi-au revenit în minte imaginile din copilărie când mă jucam cu pământ și crengi, mi-am amintit senzația pe care o aveam când îmi băgam mâinile în pământul ud pe care-l modelam apoi îl lăsam să se usuce, dar roșul acela era mai mult decât materie, era simbol. Vedeam acolo o luptă pe viață și pe moarte.
În copilărie erau niște trăiri subconștiente pe care doar le intuiam însă acum am conștientizat că trebuie să-l introduc în lucrările mele, nu aveam o idee clară sub ce formă dar am luat și l-am alăturat celorlalte bucăți de materiale găsite și strânse în atelier.
Atunci am simțit ca trebuie să încerc să aduc o abordare personală, să exprim ceea ce mi s-a întipărit în memorie într-un mod cât mai clar gândurilor mele, să le pun la lucru, să vad cum poate evolua un gând.
Te mai vezi întorcându-te la culoarea din tub?
În acest moment sunt destul de bine ancorată în ceea ce fac și nu aș vrea să emit supoziții, dar orice este posibil. Doar timpul poate decide ce va fi.
Credit foto: Cristian Brânzescu
Lumea galeriilor, a târgurilor de artă, a curatorilor, a industriei artei
Cu siguranță există o strânsă legătură între toate aceste categorii, fiecare cu rol distinct în industria artei. Galeriile se ocupă de partea practică a expunerii, a promovării, de a-l face pe artist să fie vizibil, târgurile de artă dau posibilitatea ca arta să poată fi achiziționată de cei care doresc să investească, iar curatorul se ocupă de toate aspectele legate de responsabilitatea pentru conținut, configurare, organizare, promovare. În ultimii ani am observat că piața de artă din România este în creștere, ceea ce este de apreciat.
Sunt conștientă că ceea ce fac este greu de înțeles la prima vedere, drept urmare și greu de acceptat de publicul larg. În acest moment știu că locul meu este în atelier iar dacă entitățile enumerate mai sus găsesc o cale prin care să atragă publicul nu pot decât să mă bucur.
Viitorul artei
Un artist are rolul de a reprezenta societatea din care face parte și ținând cont de evoluția tehnologiei este normal ca, în ziua de azi, acesta să se folosească de ea pentru a reliefa, prin propriul filtru, idealurile contemporane. Se poate presupune că ne îndreptăm către o criză pentru că mașinăriile sunt foarte capabile, astfel artiștilor le va fi mult mai greu să inoveze și să impresioneze, însă orice lucrare de artă are semnătura si amprenta unui artist care până la urmă nu poate fi egalată sau reprodusă de niciun algoritm complex. O lucrare de artă este însoțită de emoția artistului, de conjunctura în care a foat creată, elemente care contribuie la înțelegerea mai profundă a acesteia. Povestea din spatele lucrării este foarte importantă.
Arta va fi o reflexie a identității și nevoilor noastre și a modului în care ne dorim să interacționăm cu lumea din jur.