Între 16 și 30 iunie 2023, la galeria MV Sci-Art Center din Timișoara (Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1, Cămin Studențesc 1MV), va putea fi văzut Uncanny Order, cel mai nou proiect de cercetare și de producție artistică derulat de Asociația Qolony, ce are ca laitmotiv ordinea stranie care se instaurează în mod spontan și pe care o numim sincronicitate. În urma cercetării concentrate pe procesul de prelucrare în timp real a datelor asociate unor modele matematice ale teoriei haosului, au fost create o serie de instalații interactive ce vor oferi participanților posibilitatea de a asista la apariția tiparelor și de a explora dinamica complexă a haosului. Vernisajul instalației curatoriate de Mirela Vlăduți va avea loc vineri, pe 16 iunie, între orele 18:00 – 21:00.
Teoria haosului reprezintă un domeniu de cercetare al sistemelor dinamice nelineare care este larg cunoscut și adesea înțeles în imaginarul colectiv ca o teorie deterministă, caracterizată prin paradoxuri și recursivitate. Această teorie are o multitudine de aplicații care stau la baza tehnologiilor cu care interacționăm în prezent, precum interfețele om-computer și mediul digital. Haosul descrie atât structuri complexe și principii ale lumii naturale cât și modele matematice care se referă la dinamica sistemelor iterative nelineare și care sunt fundamentale pentru reprezentările vizibile, imaginea generativă și sunetul generativ.
Deși descris adesea ca “aleatoriu” haosul se supune deci unor reguli matematice stricte care derivă din ecuații. Fie ca vorbim de populații de insecte pulsând vizual sau sonor la unison, de trilioane de atomi care emit fotoni cu aceeasi frecventă, de celulele cardiace din inimile noastre sau de comportamente sociale de grup, natura pare să aibă o tendință către această ordine.
Echipa de artiști formată din Floriama Cândea, Claudia Chiriță și Cătălin Crețu, împreună cu programatorul Cristian Bălaș și cercetătorii Marian Zamfirescu și Ionuț Andrei Relu, se concentrează asupra unor modele matematice ale sistemelor dinamice care stau la baza fenomenelor naturale, biologice și fizice. Aceștia au creat instalații artistice bazate pe aceste modele, oferind publicului ghidajul necesar pentru a interacționa cu obiecte care includ dispozitive electronice ce folosesc algoritmi de randomizare și optimizare combinatorie, în scopul de a recrea situații de sincronie. Prin prezența și interacțiunea cu aceste instalații, publicul devine parte activă în provocarea unor perturbări ale condițiilor inițiale, determinând schimbări în comportamentul lucrărilor de artă permițându-le să urmeze căi neașteptate și imprevizibile: sculpturi cinetice bazate pe inteligența unui roi hibrid de licurici, aplauze ritmice a căror sincronizare declanșează reacții vizuale, muzică compusă cu ajutorul comportamentului haotic al emisiei sistemelor laser, sunt cateva dintre direcțiile de cercetare artistică pe care aceștia ni le propun.
Echipa:
Artiști: Floriama Candea, Claudia Chiriță și Cătălin Crețu I Curator expoziție: Mirela Vlăduți I Programator: Cristian Balaș I Cercetători: Marian Zamfirescu și Ionuț Andrei Relu.
Organizatori: Asociația Qolony -Colonia pentru artă și știință, MV Sci-art Center
Parteneri: Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul de Matematică "Simion Stoilow" al Academiei Române.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Radio Timișoara, IQads, Spotmedia, B365.ro, TION, Știri de Timișoara, LIFE.ro, Mindcraft Stories, Observator Cultural, Revista Golan, Curatorial, Zeppelin, The Institute, Modernism, Happ.ro, Munteanu, Agenda.
Uncanny Order este un proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.