Air Lines e o apariție nouă în peisajul rock-ului autohton, dar cu membri care s-au rulat de-a lungul vremii prin mai multe proiecte. E vorba de mult distors în Liniile Aeriene, mult noise și multă energie, după cum declară Augustin Nicolae, căpitan și fondator al trupei.
”Cred că publicul are nevoie să contrabalanseze lirismul care domină acum underground-ul sau scena „gri'', aia care te scoate din beci către mainstream cu ceva energic și zgomotos”, spune Augustin Nicolae.
Trupa tocmai a lansat primul vinil și se pregătește să zbârnâie prin boxele din țară. Cum se combină muzica cu jobul în 2023, ce căuta Robert Turcescu într-o trupă de metal, de ce era nevoie de un antidot aerian la lirismul din muzica din RO și multe altele, ne spune mai jos, Augustin.
Formarea ta muzicală
A început, cumva, în casă, pe lângă casă... Cu gașca "de la bloc", mai toți "roacheri", discutând, ascultând, cântând cu chitara "pe șanț", și la banca din spatele blocului, unde ne pierdeam serile, în epoca pre-internet sau a vreunui program TV. Universul nostru de interes, pe lângă benzile desenate sau jucăriile care veneau din Vest sau chiar din fosta URSS, era muzica! Casetele de casetofon și benzile de magnetofon au fost un adevărat sistem sangvin care ne alimenta cu muzică de pe te miri unde (studenții greci din campusurile Bucureștiului, șoferii de tir, aviatorii, securiștii cool, etc.). Iar cireașa de pe tort era câte un vinil „original„, cu book-let de versuri și tot tacâmul. Ăsta era echivalentul cool-ului de astăzi pentru un adolescent - muzica! S-o asculți, s-o discuți, s-o faci... Mă rog, ultimul aspect mai puțin pentru că nu știam mare lucru "cu chitara".
Zdrăngăneam și noi visând cai verzi pe pereți. Unul dintre vecinii mei, Nicu Toma sau nenea Toma, cum îi ziceam eu, era chitarist în trupa de estradă a Teatrului de Stat din Pitești. El mi-a pus chitara în brațe și i-a convins pe ai mei să-mi cumpere un "Reghin" acustic, cum erau cele care se găseau atunci în magazinele Muzica din toată țara. Tot el mi-a „turnat în urechi„ ceva Beatles, jazz și muzică simfonică. Ce-am făcut cu toate astea putea să aibă sau nu o finalitate dar, prin anii terminali de liceu, și vorbim de începutul anilor 90, am făcut cunoștință cu un băiat din cartier cu care mă știam vag. Era în altă gașcă, la „altă scară„ dar tipul avea inițiativă și chemare pentru fenomen, chestie care nu l-a părăsit nici astăzi. Făcuse la liceul său o trupă în care era chitarist și avea nevoie de un basist. Tânărul de atunci, azi un chitarist pe care îl știe tot poporul „alternativ„ se numește Janin Pasniciuc.
Scena muzicală din Pitești în anii 90
Anii '90 au pus într-o lumină nouă ceea ce moșteneam din comunism. Deodată, trupele care cântau pe la balurile liceelor nu mai erau de ajuns. În plus, dispariția canoanelor culturale și sociale ale ceaușismului le-a dat și altora imbold să-și urmeze pasiunea muzicală. Începuturile ne-au găsit fără instrumente, sau cu niște scule vechi de pe ici de pe colo, pentru care nu aveam corzi, de schimbat cabluri, amplificatoare... Mai nimic!
„Scena„ s-a construit timid, cu un festival rock de la Posada (Câmpulung) rămas, asemenea multor evenimente de dinainte de '89 sub forma unui concurs. De altfel prin „92, cred, mergeam la un festival de profil de la Zărnești, județul Brașov, ca basist pentru trupa Kapela, formată de Robert Turcescu (da, acel Turcescu, dar cu perspective mult mai frumoase atunci), trupă căreia Petre Magdin îi înmîna Premiul Întîi la Secțiunea Hard 'n Heavy. Erau niște prostioare dar ca să vă faceți o idee, atunci l-am cunoscut pe Vlad „Vlase'' Gorneanu , frontman la ZOB, trupă care a luat Premiul de Popularitate, sau cam așa ceva. Atunci i-am auzit prima oară cu „Capra'' și mi s-a părut o chestie fantastică!
Ai trecut prin multe proiecte
Am acceptat o serie întreagă de invitații în diverse proiecte cu care simțeam că am ceva în comun pentru că am vrut să explorez direcții și în același timp să-mi aduc contribuția, să arunc o notă personală asupra lor. Din poziția de basist lucrul ăsta nu e tocmai ușor dar asta a însemnat un challenge suplimentar. Ceea ce duce la următoarea ta întrebare...
Noul tău proiect Air Lines
M-a tot perpelit ideea de a vorbi despre muzică, ceva care există dar care nu e palpabil. Muzica e imaterială dar prezentă, creează efecte. Lasă urme! Ințial, aveam în cap numele Siaj, urmele pe care le lasă pe apă o ambarcațiune, „valurile'' pe care le creează muzica, pe aici pe undeva... Apoi, urmând o fascinație pe care o am pentru avioane, dublată de teama paradoxală și perpetuă de a călători prin aer, mi-a zburat mintea la liniile aeriene atât de prezente și de imateriale în toată lumea. Cu ceva proiecte înainte de Air Lines lucrasem cu trupa Dekadens la un album care, din păcate, a rămas „la sertar„ și pentru care sugerasem numele Dekadens Airlines. Cum nu voiam să pun proiectului un nume în limba română - Linii Aeriene (deși nu sună rău!), iată ce și cum!
De ce zgomotos? Îmi place energia, îmi place senzația pe care ți-o dă un „zid'' de sunet. Și cred că publicul are nevoie să contrabalanseze lirismul care domină acum underground-ul sau scena „gri'', aia care te scoate din beci către mainstream cu ceva energic și zgomotos.
În ce gen s-ar încadra
Nu pot să mă etichetez singur, mai ales că nu e ca în industria alimentară - nu sunt constrâns să avertizez „consumatorii„ cu privire la conținutul și efectele produsului! Dar pot vorbi despre ingrediente - noise rock, punk, post-punk, multe genuri de metal, industrial, electro. Practic, e un carcalete zgomotos, adesea cu tempo alert, cu distors aproape permanent pe voce și bass (care livrează și pasajele „de chitară„). Prin urmare, mi-ar plăcea să cânt la festivaluri și adunări unde oamenii sunt pregătiți pentru „cafteala„ asta sonică, de ce nu, un Rockstadt Extreme Fest.
De la noi, îmi place mult trupa Breathlast, a lui Mihai Ionuț Andrei, o inspirație pentru abordarea vocii într-un registru curajos. De altfel, Mihai a fost suficient de amabil să participe la una dintre piesele albumului nostru de debut, „Temples„ , idee cu care trec la următoarea întrebare...
Un vinil în Lituania
Am scos vinil pentru că mi se pare că epoca CD-ului apune iar lumea se întoarce la muzica pe format collectable - un disc într-o copertă cu booklet, cu dedicații etc. Ritualul obligatoriu la care te împinge ascultarea muzicii la pick-up te aduce în tensiunea potrivită, în atmosfera necesară pentru a asculta muzica, creează o conexiune.
Lansarea unui vinil este însă prohibitivă pentru trupele mici - procesele tehnologice, reluate după decenii de dominație a compact discului sunt costisitoare, tehnicienii rari și scumpi. Din fericire, o tehnologie relativ nouă care produce discurile pentru pick-up printr-un procedeu numit lathe cutting (prelucrare prin așchiere) permite realizarea unor serii mici (chiar și o unitate!) spre deosebire de vinilurile clasice, realizate prin presare la cald și unde, pentru firmele producătoare, nu rentează seriile mai mici de 1000 de unități. De ce firma din Lituania? Pentru că mi-au dat un preț accesibil, sunt aproape (vezi costuri de shipping) si au comunicat lejer.
Viața de artist indie în 2023
E dificil pentru că trebuie să livrezi energie în două locuri și să o faci eficient, respectiv creativ. Ca să mai adăugăm ceva la cântar, dacă mai ești și părinte, cum e cazul meu, fluxul energetic e la blană!
Ultimele achiziții
Confesiunea mea spirituală e „distorsul„! Mai ales distorul pe bass. Prin urmare, cred că am explorat căteva zeci și chiar am avut mai mult de o duzină de „pedale de distors„ pentru bass. Ultima achiziție e dispozitiv destul de complex de la Rodenberg amplification o firmă „boutique„ din Germania de la care am un dispozitiv cu semnal dual - un canal de distorsiune si unul amplificare de semnal. Ca să nu insist cu chestii tehnice treaba e așa necesară deoarece bass-ul meu „sună„ ca o chitara cu distors, dar îndeplinește, în continuare, pe un canal separat, nedistorsionat, și funcția de... bass.
Înregistrări DIY
Sunetele mi-au luat ceva timp, dar am reușit să găsesc o soluție eficientă și accesibilă de a produce în special ritmuri și pasaje de synth. Aranjamentele și, în special, înregistrările sunt departamentului colegului meu de trupă, Ștefan Lăzărică, un tip care pe lângă faptul că „știe cu sunetul„ este entuziast!
Ce teme abordezi
Versurile AL, alea câte sunt, au în special teme politice, sociale. Audiența ideală e aia care rezonează cu năzbâtiile pe care le livrăm. Nu știu, oameni care consideră că principiul filozofic antic “Omul este măsura tuturor lucrurilor” a luat-o masiv la vale de-a lungul istoriei omenirii. Că grădinile zoologice sunt o abominație ca și turismul de masă iar capitalismul fără liberalism e la fel de tâmpit precum comunismul extrem.
Rolul rockului în 2023
Cred că rock-ul a rămas o formă de manifestare a protestului, fie că vorbim despre protest direct, ca la Rage Against the Machine, de entertainment, precum KISS. Adesea, staruri care au ajuns în atenția publicului pe ușa „muzicii ușoare„ (vezi Lady Gaga sau Miley Cyrus) apelează la rock atunci când au ceva de demonstrat sau când pare că „vor să fie luate în serios„.
Live-urile Air Lines
Deocamdată, suntem în „cantonament„ pentru sezonul „de toamnă„. Ne pregătim pentru a deschide concertele unei trupe alternativ destul de cunoscute de pe la noi. Până atunci vom regla tirul cu câteva cântări în cluburi mici dar importante din țară și din București. Sper să reușim să înregistrăm câteva idei noi și chiar să facem clipuri pentru unele dintre cele definitivate. De asemenea, s-ar putea să întregim formula cu un toboșar mai de la Vest, de pe hartă. A, și căutăm (încă) un basist, ca să fie treaba treabă!
Scena muzicală locală
Eu sunt dintre ăia care văd brânza nu găurile. Mă bucur că avem câteva cluburi, oameni interesați să participe la atmosfera unui concert, dispuși să susțină creativitatea plătind bilet, discuri sau tricouri... N-aș schimba și n-aș „neatinge„ nimic! În ultimă instanță vorbim aproape exclusiv de inițiativă privată și în ceea ce privește trupele și în ceea ce privește cluburile. Aceste lucruri costă, iar dacă activitățile celor două sunt adesea la limita profitabilității, completarea se face cel mai adesea cu ingrediente precum pasiunea și amorul artei iar astea sunt neprețuite și necuantificabile. De ele te bucuri că există și n-ai cum să ceri „mai mult„.
Povestea emisiunilor de la Radio Guerrilla
Emisiunile cu Dan Amariei au început în urma unor discuții pe Facebook, atunci când, post pandemia de Covid, cu toții ne-am repliat „în online”. Dan făcuse deja cam 100 de ediții de Piticul Dejun și m-am băgat în seamă pentru că mi-a părut bine că un omuleț pasionat de muzică „digeia„ o emisiune despre muzică. În esență, Dan a sugerat un soi de „mă, dacă ești așa de deștept vino să măcăni în emisiune„. Nu pot vorbi eu despre direcția în care merge Piticul Dejun pentru că „butoanele„ le face Dan, și la propriu și la figurat. În esență, pentru că emisiunea are loc luni seara, povestim ce am mai făcut noi în săptămâna trecută și în weekend. Uneori, parte din povești mai scapă și live, în pauzele dintre piesele „alese”. Aș putea să descriu Piticul Dejun ca un top muzical care curge ca un talk-show despre... nimic, ca să-l parafrazez pe Seinfeld.
