La doar 15 Km de Constanța se află Techirghiol, un oraș recunoscut pentru existenţa uneia dintre cele mai moderne baze de tratament balneo – fizico – kinetic din ţară, dar prea puțin cunoscut pentru celelalte comori arhitecturale pe care le adăpostește. Povestea însă se rescrie în această vară, cu ajutorul „Iubește-ți orașul: Heritage Instameet Techirghiol”. Festivalul de artă din Techirghiol și Cronicari Digitali declară deschis sezonul explorărilor arhitecturale!
Pe 10 iunie, creatorii de conținut sunt invitați să pornească în explorarea patrimoniului din Techirghiol într-un tur privat, călătorie în timp către perioada boemă a stațiunii. Ziua se va încheia cu o sesiune de artă și networking în Grădina Botanică, chiar pe malul lacului. Prin intermediul participanților selectați, comunitatea va avea ocazia să descopere și altfel orașul Techirghiol, iar poveștile viitoare să fie rescrise luând ca punct de reper acest loc cu o energie aparte.
Unic în lume, orașul este cunoscut ca centru balnear încă din 1899, odată cu inaugurarea Azilului maritim, cu instalații pentru băi cu nămol. În scurt timp a devenit un traseu de vacanță și tratament pentru elita secolului XX, lucru reflectat și în arhitectura perioadei: vile interbelice, de cel mult un etaj, locuri de promenadă și loisir. Mulți scriitori și-au găsit aici inspirația, precum Mircea Eliade, Cezar Petrescu sau Tudor Arghezi. Camil Petrescu și-a plasat o parte a acțiunii romanului său, Patul lui Procust, în Techirghiol, în descrierile acestuia regăsindu-se spiritul vremii.
Creatorii de conținut pasionați de patrimoniul arhitectural și cultural sunt invitați să completeze formularul online de înscriere până pe 7 iunie, ora 12:00.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate.
„Cronicari Digitali, platforma creată de agenția Zaga Brand alături de Asociația Human Made Art, caută să conecteze generațiile și să facă accesibil patrimoniul cultural și architectural pentru cât mai multe persoane. Având această misiune am ajuns să descoperim povești fascinante în locuri neașteptate, iar „Iubește-ți orașul: Heritage Instameet Techirghiol” este o bună ocazie ca un loc prea puțin cunoscut să-și arate farmecul prin intermediul unor creatori de conținut pasionați, care știu să vadă frumosul și să pună în valoare patrimoniul architectural care merită cunoscut, păstrat și popularizat”, spune Silvia Teodorescu, managing partner Zaga Brand și coordonator Cronicari Digitali.
„Techirghiol este un astfel de oraș... un centru urban mic, cu o istorie mare, ce ni se dezvăluie în legende locale, în folclorul multi-etnic și în arhitectura sa adăpostită de străzi liniștite și umbrite cu nuci. Ordinul Arhitecților din România este cel care a dat girul unui proiect tânăr, lansat de către organizatorii Festivalului de Artă din Techirghiol – Asociația Drag de Artă, cărora li s-a alăturat un partener cu experiență și expertiză – brand-ul Cronicari Digitali, prin Asociația Human Made Art. Foarte important în tot acest demers este sprijinul Primăriei Orașului Techirghiol care împreună cu comunitatea pe care o reprezintă au arătat o deschidere deosebită către inițiativele culturale propuse, fapt care a facilitat îndeplinirea unor visuri.
Ce însemnă „Iubește-ți orașul”? Un îndemn la care căutăm răspunsul alături de oameni cu perspective inovatoare, ce vor participa în data de 10 iunie la un tur ghidat pentru a descoperi edificiile vechi și noi ale orașului. În cadrul evenimentului Heritage Instameet Techirghiol, clădiri care nu sunt în mod normal vizitate de publicul larg își vor deschide porțile pentru ca povestea și istoria lor să pătrundă în spațiul digital”, explică Doriana Tăut, organizator Festivalul de Artă din Techirghiol.
Între locurile care vor fi vizitate se află Teatrul „Jean Constantin”, Pontonul Ancoră, Mănăstirea Sf. Maria Techirghiol, Ruinele Clinicii Speranța, Vila Păpușica și Grădina Botanică.
Explorarea va începe de la Teatrul „Jean Constantin”, acolo unde sunt așteptați participanții confirmați de organizatori. Aceștia vor avea parte de mai multe suprize, dar și de un concurs având ca miză o invitație dublă la Festivalul de Artă din Techirghiol (24-27 august 2023), alături de cazare și mese.
„Iubește-ți orașul: Heritage Instameet Techirghiol” este proiect al Asociațiilor „Drag de Artă” și „Human Made Art”, realizat în parteneriat cu Primăria Orașului Techirghiol, sub egida Festivalului de Artă din Techirghiol și Cronicari Digitali. Acesta este susținut de Ordinul Arhitecților din România, prin Timbrul de Arhitectură.