La intrarea în al doilea deceniu de existență, festivalul Săptămâna Haferland aduce în prim-plan tema sustenabilității

La intrarea în al doilea deceniu de existență, festivalul Săptămâna Haferland aduce în prim-plan tema sustenabilității
  • Cea de-a XI-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai mare festival dedicat culturii și tradițiilor săsești din Transilvania, va avea loc timp de patru zile, în perioada 3 - 6 august, în zece localități: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri
  • În acest an, vizitatorii se vor putea bucura de concerte de muzică săsească și de orgă, ateliere de meșteșuguri tradiționale pentru copii și adulți, baluri tradiționale săsești, vizite la fermele și în curțile tradiționale ale localnicilor, degustări de produse bio și multe altele
  • De asemenea, în timpul festivalului va avea loc resfințirea Bisericii Evanghelice din Rupea, unul dintre cele mai vechi monumente de cult ale comunității evanghelice săsești din România

Cea de-a XI-a ediție a festivalului Săptămâna Haferland, cea mai amplă manifestare din România dedicată promovării culturii și tradițiilor comunității sașilor din Transilvania, va avea loc în acest an în perioada 3 - 6 august, în zece localități din regiunea cunoscută istoric drept Țara Ovăzului: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.

Tema ediției din acest an a festivalului este „Sustenabilitate în peisajul cultural din Haferland”. Zona aflată între Brașov și Sighișoara, unde comunitățile de sași s-au stabilit în urmă cu multe secole, a primit denumirea de Țara Ovăzului (Haferland, în germană) de la practica locală a cultivării acestui soi de cereale, mai potrivit cu clima aspră a regiunii decât vița de vie, cultura definitorie pentru spațiul geografic care circumscrie centrul Transilvaniei. 

„În fiecare an, începând cu prima ediție, cea din 2013, festivalul a avut câte o temă diferită, pentru a ilustra variatele forme în care tradițiile și cultura sașilor nu doar supraviețuiesc, ci și reușesc să înflorească, grație implicării comunităților locale și a partenerilor noștri”, spune Michael Schmidt, președintele Fundației M&V Schmidt, co-organizator al acestui eveniment. 

„Aici, în Haferland, suntem convinși că aceste vechi comunități săsești au un viitor durabil, conturat într-un dialog continuu între sașii de aici, cei din diaspora, români și maghiari. Acesta este sensul sustenabilității – tema din acest an a festivalului nostru. Tradițiile și cultura sașilor sunt un element care nu trebuie abandonat și care are o contribuție esențială la vitalitatea spațiului multicultural transilvănean.

Programul din acest an: de la baluri tradiționale săsești la concerte de orgă și degustări de produse ecologice

La ediția din acest an a Săptămânii Haferland, cei care vor ajunge într-unul dintre cele zece sate săsești participante în program se vor putea bucura de baluri săsești tradiționale, concerte de muzică săsească, prelegeri, spectacole de dans popular, proiecții de film, expoziții foto și de costume tradiționale săsești, concerte de orgă, paradă de costume populare multiculturale, ateliere pentru copii și adulți (de pictură pe lemn, pâslit, împletit coronițe, cioplire în lemn, țesut și brodat etc.), plimbări tematice cu ghid, vizite la fermele și în curțile tradiționale ale localnicilor, degustări de produse bio și multe altele.

Tot ca parte a programului din acest an, vizitatorii vor putea asista la resfințirea Bisericii Evanghelice C.A. (de confesiune augustană) din Rupea, ansamblu arhitectonic recent restaurat ce include un zid de incintă fortificat, caracteristic pentru bisericile săsești din Transilvania. Biserica, întemeiată la începutul secolului al XIV-lea, este unul dintre cele mai vechi și mai impresionante monumente de cult ale comunității evanghelice săsești din România.

De asemenea, în acest an, vizitatorii vor putea participa la o serie de evenimente inedite, precum conferința cu videoproiecții ,,Istoria orgilor din Rupea”, susținută chiar la fața locului de prof. univ. Ursula Philippi, fost organist, timp de trei decenii, al Bisericii Evanghelice din Sibiu.

De altfel, întreaga zonă a Țării Ovăzului oferă numeroase oportunități pentru curioși, de la bisericile fortificate construite începând cu secolul al XII-lea (satele Saschiz și Viscri fiind incluse în situl serial înscris în patrimoniul mondial UNESCO) la pitoreștile locuințe tradiționale sau locuri devenite deja celebre, precum proprietatea deținută de regele Charles al III-lea la Viscri, care este deschisă publicului pentru vizitare.

„Săptămâna Haferland, prin longevitatea evenimentului, multiplele manifestări găzduite de-a lungul anilor și numărul constant în creștere de vizitatori, este dovada vie a vitalității comunităților săsești din România”, spune Michael Schmidt. „Este extrem de important să ne asigurăm că aceste comunități își vor păstra tradițiile ancestrale pentru a avea un viitor sustenabil și o economie în dezvoltare. Întoarcerea sașilor, vara, care revin în fiecare an pe meleagurile natale, a devenit astfel o nouă și dinamică tradiție ce duce mai departe viața comunităților săsești din Țara Ovăzului și nu numai, îmbogățind astfel patrimoniul nostru cultural comun. Îi așteptăm cu drag la Săptămâna Haferland pe toți cei curioși să descopere această extraordinară zonă, cu tradițiile și oamenii săi.”

 

Festivalul Săptămâna Haferland a fost inițiat în 2013 de către Fundația M&V Schmidt, alături de Fundația Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, organizație fondată de muzicianul german de origine română, Peter Maffay. Obiectivul general al manifestării este promovarea culturii și a tradițiilor sașilor din Transilvania, precum și dezvoltarea turismului din regiunea Țării Ovăzului.

Această ediție este organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Remarul 16 Februarie, CON-A, Fundația Bosch România, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Rompetrol, Ravago, Sefar, MHS Truck & Bus și Automobile Bavaria.

Co-organizatorii festivalului, Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, sunt sprijiniți de partenerii locali: Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația ADEPT Transilvania, Asociația Nowero, Primăria Rupea, Asociația Descoperă Archita, Asociația Vecinătatea Femeilor din Saschiz și Primăria Bunești, jud. Brașov.

Ca în fiecare an, festivalul Săptămâna Haferland se bucură și de susținerea unor importanți parteneri germani, precum Centrul Cultural al Sașilor Transilvăneni din Bavaria, Forumul

Democrat al Germanilor din Transilvania, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, Biserica Evanghelică C.A. din România, prin Consistoriul districtual al Bisericii Evanghelice C.A. Brașov.

Din 2013, Săptămâna Haferland a abordat la fiecare ediție anuală câte o tematică diferită din sfera culturii sau educației: Anul Muzicii (2013), Anul Restaurării (2014), Anul Educației (2015), Anul Familiei (2016), Anul Gastronomiei (2017), Anul Meșteșugului săsesc (2018), Anul Comunității (2019), prima ediție online a festivalului (2020), Anul Tradiției (2021), respectiv promovarea educației interculturale și conservarea mediului înconjurător, în 2022.

În fiecare an, Săptămâna Haferland are loc la mijlocul verii, pe o perioadă derulată între trei și șapte zile. Fiecare dintre localitățile incluse în festival prezintă un program propriu, în funcție de resursele și specificul cultural al locului.

Numărul participanților a crescut de la an la an, astfel încât, la cele zece ediții desfășurate până în prezent, numărul total al acestora a depășit 37.500 de persoane.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related