Ducem mici bătălii în fiecare zi. Cu noi înșine, cu lumea de pe Facebook, cu birocrația, cu mailurile din inbox, cu limitele interioare și exterioare. Care contează cu adevărat? Cele ale încrederii cu noi înșine și ale empatiei, crede Csibi Magor, Head of Leadership and Organizational Culture Practice at Trend Consult Group. Csibi a publicat recent, alături de Radu Predescu, cartea ”Bătăliile care contează”, care încearcă să traducă pe limba civililor leadershipul militar și să descopere lecțiile valoroase din această zonă.
”Nu trebuie să devenim duri sau grobiani doar pentru că lumea din jur este dură sau grobiană. În războaie se formează echipe în adevăratul sens al cuvântului, se generează camaraderie, iar oamenii manifestă multă empatie, disponibilitate și implicare în binele comun. Dacă se poate asta în condițiile cele mai grele, de ce n-am putea replica aceste strategii când ne este bine?”, spune Csibi.
Vorbim cu el în continuare despre cum a scris această carte și despre bătăliile mari și mici pe care le-am putea câștiga mai ușor dacă am ști să le ducem împreună.
Povestea cărții
Am ascultat de mai multe ori cum Radu Predescu povestea de militărie și război, despre bătălii, momente grele și situații în care era față în față cu propria mortalitate și mereu mă fascina ce auzeam. Ce m-a surprins însă este că de fiecare dată când vorbea despre cum se conduc echipele, nu vorbea de ordine ce nu se discută, nu vorbea de obediență și de structuri în care unii au toată puterea iar restul se supun, ci mai degrabă despre încredere, empatie, conexiune, comunicare deschisă și toate conceptele despre care noi zicem că există în organizațiile moderne, însă în realitate le găsim, de cele mai multe ori, doar în zona aspirațională.
Mi-am dat seama că avem mult mai multe de învățat din leadershipul militar decât am putea crede, mai ales că acolo nu se vorbește despre conceptele avansate de leadership, ci se aplică în situații în care toleranța la eroare este 0. În organizațiile civile, chiar și la cele mai grave greșeli putem plăti maximum cu locul de muncă, deși asta se întâmplă foarte rar. În război însă, greșelile de leadership se plătesc cu vieți umane. Dacă în astfel de condiții are sens empatia, ar trebui să aibă sens și în clădirile noastre de birouri.
Cand te-ai gândit prima dată la această carte
În ziua în care Radu trebuia să semneze preluarea unei companii de către Autonom, el urmând să devină administrator pentru aceasta, a ales să vină cu mine la un eveniment la London Stock Exchange ca să vorbim despre paralele între leadershipul militar și cel de business. Era la scurt timp după invadarea Ucrainei de către Rusia, iar discuțiile despre război stârneau teamă, incertitudine, dar și interes. Telefonul lui Radu suna încontinuu, iar eu mă simțeam prost. El se uita la mine cu un zâmbet calm și îmi spunea: „Magor, am încredere în colegii mei. Acest moment a fost pregătit în detaliu și colegii cu care lucrez sunt capabili.“ A fost încă un moment în care am putut să văd cum un lider ca Radu trăiește ceea ce spune. Iar la final așteptările lui Radu s‑au adeverit. Noi ne‑am concentrat pe oamenii din sală, iar, după ce am terminat, Radu s‑a uitat la mesaje, care îi confirmau că totul s‑a semnat cu bine.
Cum am ieșit din clădire, m‑am uitat la Radu și l‑am întrebat: „Ce zici să scriem o carte? Despre experiențele și trăirile tale din armată, completate cu poveștile mele și cu concluzii de leadership, valabile pentru orice organizație? Hai să traducem leadershipul militar pentru civili. Sunt multe lecții valoroase, care ar merita să fie cunoscute.“ Nici n‑am terminat fraza și el a și zis da.
De la idee la scris
Din momentul în care Radu a zis da, am început să ne întâlnim doar pentru asta. Ne întâlneam, de regulă pentru două ore, iar el îmi povestea din amintirile lui despre Irak, Afganistan, Azerbaidjan, Norvegia și România. Eu notam totul într-un caiet mare, bleumarin, luat de la trainingurile TREND, ca apoi să mă gândesc cum să povestesc mai departe. Cum terminam povestea lui sau în timp ce făceam asta, mă gândeam și la o poveste din viața mea din organizațiile „civile”, ca să apropii povestea lui Radu de viața noastră la muncă.
Cartea nu este scrisă cronologic. Am scris introducerea. Am găsit editura care să ne susțină, Vellant, ca apoi să încep să scriu cartea propriu zisă cu povestea unui training de supraviețuire polară la care a participat Radu în Norvegia, în 2006. Am mers mai departe cu prima misiune în Afganistan (2005), apoi Irak (2006-2007) și a doua misiune din Afganistan (2009). Iar la o distanță de o lună și jumătate am scris concluziile.
Vocea naratorului din carte vine din capul meu. Fără Radu, însă, n-ar fi fost sclipire, nu ar fi existat învățare adevărată. A ajutat mult că noi doi avem structură asemănătoare și valori foarte congruente. Aș zice că dacă aș ajunge vreodată într-o tranșee, aș vrea să-l am pe Radu lângă mine. Doar că, în același timp, știu că sunt foarte fricos, așa că probabil aș sta mai mult paralizat decât în acțiune. Și dacă nu putem fi împreună în tranșee, suntem în viața noastră de zi cu zi și în carieră. Învăț de la el câte ceva de fiecare dată când ne vedem și mă simt onorat să împart coperta cu el.
Cât de greu s-a lăsat scrisă cartea
Mai ușor decât m-am așteptat. De fapt nici măcar nu mi-am dat seama când am terminat scrisul. În fiecare zi în care aveam momente în care nu trebuia să fiu undeva, încercam să scriu 5 pagini. Câteodată îmi ieșeau 2, câteodată 10. Important era să fiu consistent și să nu mă las. După câte o întâlnire cu Radu scriam la mod automat. Nu înregistram nimic, pentru că plec de la ideea că ce uit nu este important. Apoi m-am uitat în notițe, doar să mă asigur că am atins toate poveștile, ideile vitale.
Partea cu poveștile mele era mai ușoară, însă mai dureroasă. Mi-am dat seama în timpul scrisului că am trecut prin niște momente grele, pe care am încercat să le ignor de-a lungul vieții mele, însă rănile au fost redeschise în timpul scrisului. Asta însă m-a ajutat să procesez mai bine prin ce am trecut. Aș putea să zic că tot procesul a fost destul de terapeutic pentru mine.
Am lucrat la ea 3 sau maximum 4 luni. Restul timpului am petrecut într-un ping-pong câteodată enervant, dar foarte util, cu editura.
Puncte nevralgice
După ce am dat manuscrisul, am crezut că voi primi înapoi o variantă puternic revizuită și editată. Mă așteptam să fiu la o tremie din drum. Însă când am văzut varianta dată de mine machetată m-am panicat și am început să am dubii puternice față de carte. Așa că m-am întors la editură, am cerut să scoatem textul înapoi în Word și am mai făcut câteva modificări. Aș face și acum câteva, dar înțeleg procesul și înțeleg că la un moment dat trebuie să ne oprim.
Cine a citit prima dată
Pe bucăți, cum scriam capitolele, am avut mai mulți colegi care m-au rugat să le dau textele. Le citeau și îmi dădeau feedbackuri mai generale, dar utile. Cap-coadă cartea a fost citită prima data de Radu, apoi de Doru Someșan de la Vellant, cel care a editat de acest volum.
Titlu & variantele lui
Nu au existat variante. Mă gândeam de ceva vreme la diverse variante, fără să spun cuiva ceva despre asta, până într-o zi când am intrat la Cărturești să caut cartea generalului McChrystal și mi-a venit în minte titlul asta în engleză. I-am trimis lui Radu și, când am văzut entuziasmul lui, am zis că asta e. Am mai avut niște dubii între timp, dar stâlpul de care m-am ținut a fost Radu, care a rămas fan al titlului.
Cel mai important de știut despre Bătăliile care contează
Că nu trebuie să devenim duri sau grobiani doar pentru că lumea din jur este dură sau grobiană. În războaie se formează echipe în adevăratul sens al cuvântului, se generează camaraderie, iar oamenii manifestă multă empatie, disponibilitate și implicare în binele comun. Dacă se poate asta în condițiile cele mai grele, de ce n-am putea replica aceste strategii când ne este bine? Sau când nu avem amenințare. Cartea ne dă câteva idei foarte practice despre cum să facem asta și despre cum să construim echipe adevărate, în orice condiții.
Ce ai simțit când a ieșit în lume
Nu e la trecut. Simt foarte multă vulnerabilitate și multe emoții amestecate. Am emoții dacă cartea va ajunge să fie cumpărată. Apoi iarăși emoții dacă va fi și citită. Știu eu câte cărți am acasă pe care nu am apucat să le citesc. Și în final, aștept feedbackul. M-am expus în carte. M-am dezbrăcat, cel puțin metaforic. La fel ca Radu. Cred că e firesc să ai emoții, pentru că, dincolo de carte, suntem amândoi în aceste pagini, gata să fim discutați, judecați. Nu este un sentiment facil.
Bătălia care a contat cel mai mult pentru tine
Bătălia mea încă se desfășoară. La un moment dat al vieții mele mi-am dat seama că nu mă cunosc și nici nu mă iubesc foarte mult. Iar în acest război personal împotriva competiției deșarte cu alții, împotriva perfecționismului din mine, am nenumărate bătălii mici, dar foarte relevante pentru mine, zi de zi. Câteodată câștig, câteodată pierd. Dar asta face ca procesul să merite. Radu m-a ajutat să mă apropii mai mult de mine. Cartea, la fel.
Bătăliile lui 2023
Lipsa dorinței de a ne lupta împreună pentru niște cauze constructive. Ne unim cel mai des în fața unor amenințări, din frică, nu pentru că ne-am dat seama că împreună putem face mai multe. Despre asta este munca mea și misiunea noastră la TREND. Asta e povestea vieților noastre, care va avea multe capitole, sper eu, și după această carte. Calea ușoară este să ignorăm opiniile și ideile care ne tulbură. Însă viața este frumoasă când devenim atât de adulți încât să le putem asculta, încât să putem empatiza cu ele, fără să ne temem de posibile consecințe. E nevoie de mult mai multă încredere între noi. Iar micile bătălii pentru generarea încrederii, în fiecare zi, sunt niște bătălii care merită luptate.
