Firul roșu al călătoriilor interioare și exterioare, la final de aprilie la Celula de Artă

Firul roșu al călătoriilor interioare și exterioare, la final de aprilie la Celula de Artă

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția Călătorii a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția Red my mind.

Inclusiv parcursul activității creatoare pentru Ioana Badea a fost o călătorie de la figurativ către abstract, către arta conceptuală, volum și instalație. A renunțat pentru o vreme la culoarea din tub și a folosit lemn, cenușă, pământ, nisip și multe alte materiale neconvenționale. Și-a propus ca fiecare schiță să fie spațiul unde să-și exprime gândurile, trăirile, viziunea proprie despre stările și emoțiile prin care trece. Dorește să redea mesajul ideatic folosind diferite instrumente mai puțin utilizate în domeniul picturii și unele materiale mai puțin cunoscute ei.

De ce călătorii? Pentru că viața este o călătorie, pentru că toate drumurile pe care a pășit au dus-o în același loc. Au călăuzit-o spre obținerea unei satisfacții interioare. Fie că a călătorit cu gândul, fie cu pasul, a căutat să descopere magia locului, crezând că poate păstra în memorie amintirea vie a acelor clipe.

Dacă nu ai o țintă drumul este haotic, când o ai, pe lângă ea mai descoperi și altceva fără să vrei, de aceea și-a propus ca acest proiect să-l dedice călătoriilor sale atât spirituale cât și fizice, să continue căutarea posibilităților de expresivizare a materialelor din natură în actul pictural, să pornească de la ceea ce se vede, să sintetizeze forma să o ducă într-un semn, să o ducă de la ceva concret la ceva abstract.

Pentru realizarea Călătorii a abordat o tehnică mixtă, a căutat să descopere corespondenți cromatici din natură cu toată complexitatea de tonuri, iar pentru a-i introduce în spațiul pictural a folosit pământ adus din locurile care au inspirat-o, rumeguș, cenușă, pulbere de sâmburi și coji de fructe uscate. Drept pentru care a căutat să experimenteze, prin accidente plastice, poate chiar prin monocromie sau aplicarea mai multor straturi de diverse tonalități care prin scrijelire sau adăugare (tehnica sgraffito) să redea volumul, textura.

În accepțiunea Ioanei, pământul roșu sugerează ideea de viață, sângele, roșul acela este mai mult decât materie, este simbol. Este o luptă pe viață și pe moarte. Negrul cenușii reprezintă moartea. Este o analogie la ciclicitatea vieții.

,,Destinația drumului nu este un scop este un pretext. Călătoria este importantă. Călătoria într-un loc nou, aventura necunoscută poate fi un moment din viață care schimbă și definește ceea ce ești, astfel îți poți descoperi laturi pe care nici nu le bănuiai. Rezultatul la care vreau să ajung este acela de a descoperi drumul către sufletul meu.", povestește artista.

Ioana Badea este absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția pictură, clasa Conf. Univ. dr. Ion Anghel, a absolvit Modulul de formare psihopedagogică din cadrul aceleiași universități,și în prezent este masterand anul 1 la Universitatea Națională de Arte din București, secția pictură, clasa Conf. univ. dr. Ion Anghel.

Bogdan – George Negulescu se lasă condus de culoare în tot ceea ce face. Uneori, primește în dar opere ce nu îi aparțin, pe care le explorează cu mirare și  alteori, inspirația îl  poartă ca un curent iar atunci pricepe că nu-i este stăpân, ci unealtă. Încearcă apoi să decodifice "ce a vrut sa zică autorul?", află răspunsul pe loc sau îl lasă să i se dezvăluie în timp dar, indiferent care este acesta, știe că exprimă fațeta unei inepuizabile totalități.

„Dă culoare imaginației tale! Fă o infuzie de roșu! Îți va stimula universul interior și te va umple de curaj și energie. Pulsul își va mări ritmul, iar timpul – viteza. Folosește pasiunea astfel născută în tine și lasă-te purtat prin stările celorlalte culori. Observă-ți emoțiile și caută nuanța potrivită acelui moment. Permite-i să te îmbrace și să te îndrume spre cel care ești. Bucură-te fără rezerve de firescul acestei clipe. Renunța la reguli, dogme, autocontrol și arată-ți lumina. Orice culoare vei conține, poartă mereu în tine o picătură de roșu!”, spune artistul.

În salonul permanent de la Palatul Bragadiru, deschis publicului de miercuri până duminică, între orele 16:00 – 18:00 dar și în zilele în care au loc evenimente la Palatul Bragadiru pot fi văzute lucrările artiștilor Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduță, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu și Theodor Grigoraș.

Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, care și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; și în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. Cu o prezență de peste 5 ani (2017 - 2023) pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut peste 150 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri). Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește ”artă în vizită”, atât propusă de alte galerii cât și de către artiști în mod direct, printr-un Pop-Up Window, dar și într-un spațiu nou inaugurat, Galeria Verticală din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21), la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție din România și la Palatul Bragadiru, grație sprijinului oferit de Bulevart.

Partener strategic: Casa Carol, Kulterra Gallery, Random Space, ArtSafe, Palatul Bragadiru.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Gonext, Bookblog, 4arte, Empower Artists, Iqool, Munteanu, SMARK.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related