[Spre Gopo] Teona Galgoțiu: Am explorat tema familiei, a nostalgiei și a sănătății mintale, mai ales din perspectiva unor amintiri puternice și/sau traumatice, pentru că observ cum acestea ne modelează atât de mult

Anul acesta, regizoarea Teona Galgoțiu este la cea de-a doua nominalizare la Premiile Gopo, după ce în 2021 a fost propusă pentru un trofeu la categoria „tânără speranță”. O simte mai valoroasă pe cea de acum, fiindcă, spune ea, înseamnă o recunoaștere a filmului și a întregii echipe. Teona se află în competiție pentru câștigarea Premiul Gopo pentru „cel mai bun film de scurt metraj” cu „Vreau să sparg sera”.

Fără să dăm spoiler, filmul povestește despre Sara, o fată ce își descoperă primele semne ale unei boli ereditare care, în stadiul final, îi va transforma corpul într-o plantă.

"Mereu relația cu tatăl meu a fost o sursă mare de inspirație, conținând multe straturi, așa că voiam să explorez într-un film paradoxul dintre iubire și ură, dintre ce moștenești inevitabil și lupta sau acceptarea că într-o mică sau mare parte, porți în tine fricile, frustrările, interesele, dorințele părinților tăi".

Teona Galgoțiu are 25 de ani, este regizoare de film, scriitoare și manager cultural. Scurtmetrajele sale au fost proiectate în festivaluri internaționale precum Jihlava International Film Festival, BIEFF și Eastwards Prospectus. Organizează Festivalul Super și a fondat platforma online de poezie și artă vizuală Gura Mare. Momentan, scrie o nouă piesă de teatru, plănuiește să mai facă niște scurtmetraje și spune că are deja în minte subiectul primului său lungmetraj.

 Gala Premiilor Gopo are loc în această seară, de la ora 19:00, și este transmisă LIVE pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro.

O nouă nominalizare la Premiile Gopo

E mai valoroasă nominalizarea asta pentru mine, pentru că e vorba mai mult despre film decât despre mine ca „tânără speranță”, simțind și mai mult decât acum doi ani că nominalizarea e a întregii echipe.

Valoarea premiilor în industria cinematografică românească, în opinia ta

Nu știu dacă există un specific românesc, mai degrabă mă raportez la premii în general; mi se par ofertante în primul rând pentru vizibilitatea pe care o oferă, dar nu prea mă omor după ierarhizări și ideea de „cel mai bun”, pentru că mută atenția spre competitivitate și popularitate (ea oricum fiind mult acolo).

Momente marcante, care te-au adus unde ești acum

Atelierul de film „Let’s go digital” din cadrul TIFF, la care am participat când aveam 15 ani — atunci m-am decis că nu vreau să fiu exclusiv scenaristă, ci și regizoare. Apoi juriul liceenilor din cadrul One World Romania, prin care am învățat să privesc filmele cu o mai mare atenție și implicare politică. Și foarte important, cineclubul și revistele „Film Menu”, care au fost o școală în sine.

Cum te-a schimbat filmul

Deși majoritatea proiectelor mele sunt autobiografice, am devenit mai atentă la lumea din jurul meu, tocmai ca să trasez paralele sau neconcordanțe între experiențele mele și ale altor oameni. E mult vorba despre comunicarea indirectă, despre schimburile subtile de puncte sensibile și dorințe; asta trezește filmul în mine și eu, la rândul meu, caut asta în film.

Ce teme te preocupă acum în scurtmetrajele tale

În toate scurtmetrajele mele de până acum am explorat tema familiei, a nostalgiei și a sănătății mintale, mai ales din perspectiva unor amintiri puternice și/sau traumatice, pentru că observ la mine și la cei din jur cum acestea ne modelează atât de mult, uneori prea mult, și că e nevoie de o deblocare, printr-o întoarcere în trecut, ca să putem să ne definim și altfel decât prin copilărie și adolescență. Ca să nu stau pe loc, îmi propun ca pe lângă temele astea să mă concentrez mai mult pe limbaj, și ca tehnică cinematografică dar și ca temă în sine, care sunt teritoriile și limitele lui.

Fără spoilere, despre „Vreau să sparg sera”

Protagonista Sara își descoperă primele semne ale bolii pe care o are și tatăl ei, care în stadiul final le va transforma corpurile în plante. După câteva întâlniri mai degrabă tăcute și tensionate, îl vizitează și îl confruntă cu niște amintiri violente din copilărie.

Cum ai inceput să te gândești și să lucrezi la acest film

Mereu relația cu tatăl meu a fost o sursă mare de inspirație, conținând multe straturi, așa că voiam să explorez într-un film paradoxul ăsta dintre iubire și ură, dintre ce moștenești inevitabil și lupta sau acceptarea că într-o mică sau mare parte, porți în tine fricile, frustrările, interesele, dorințele părinților tăi.

Scrierea scenariului. Ce te-a inspirat

Am început cu ocazia filmului pe care trebuia să îl fac la final de master la regie de film. Am lucrat la scenariu câteva luni, cu pauze în care încercam să îl privesc cu ochi noi, în colaborare cu un prieten apropiat și poet, Mircea Andrei Florea. Inspirația a venit din propria copilărie și din fascinația pentru natură, care e mereu prezentă, dar deseori ignorată, percepută ca background.

Cum ai gândit stilistica vizuală a filmului

Am vrut să inducă spectatorilor cât mai mult din experiența senzorială a protagonistei, așa că am decis să fie split-screen și să am multe detalii de plante, insecte și natura în opoziție sau complementaritate cu orașul.

Alegerea distribuției și lucrul cu actorii

Pentru rolul principal am făcut un casting destul de mare, dar până la urmă am ajuns tot la prietena mea cea mai bună, Ioana Bugarin, pentru că mi-am dat seama că într-un proiect atât de intim contează enorm să fie cât mai multe dimensiuni în relația de lucru cu actrița. Și evident, din admirația profesională și personală pe care o am față de ea. Prin casting l-am ales pe Vlad Galer, care joacă iubitul protagonistei, iar pe Valentin Popescu, Ana Covalciuc, Diana Gheorghian și Anda Saltelechi i-am ales pentru că ei mi-au venit în minte când mă gândeam la personaje. Am repetat de câteva ori, dar n-am vrut să insist pe asta, fiind mai interesată de ce o să se întâmple la filmare. Nu am avut timp de, dar am vrut să păstrez procesul cât mai viu și prezent, ceea ce pentru mine a funcționat foarte bine.

Ce este important când lucrezi cu actorii

E foarte important pentru mine ca actrițele și actorii să aibă libertate, așa că am primit multe sugestii de la ei, mai ales de la Ioana. Indicația principală pe care am explorat-o împreună a fost jocul destul de amorțit, de parcă atmosfera e constant încărcată, apăsătoare, producând o atenție fragmentată, între prezent și lumea interioară a personajelor.

Cu ce speri să rămână cei care îl văd

Cu gânduri legate de consecințele violenței domestice și cu o mai mare atenție spre lumea non-umană.

De unde îți hărnești inspirația și drive-ul de a continua să faci film în România

Inspirația vine mult din călătorii, dar și din viața de zi cu zi din București, care oricât de eclectică și supărătoare e uneori, are și multe mici revelații în așteptare, ca orice loc, de fapt. Drive-ul de a face film e ceva mai degrabă instinctiv decât rațional; iubesc de când eram în liceu să fac asta, așa că momentan se simte de parcă nimic nu m-ar putea opri, nici măcar lipsa unor fonduri, fiind pregătită să fac filme cu telefonul, cu prieteni, pe străzi și în apartamentele noastre.

Schimbări în cinematografia românească

Observ cu bucurie că în ultimii ani au apărut tot mai multe direcții stilistice și tematice, eu fiind mai ales interesată de cele experimentale sau mai puțin narative, care momentan se simt mai mult în scurtmetraje, dar nu numai. Mi se pare bine că au început să existe mai multe „filme de public”, cum li se zice, prin care publicul românesc e atras în cinema-uri, și poate în timp o să fie interesat și de proiecte mai neconvenționale.

Planurile tale artistice

Momentan scriu o piesă de teatru, „floare în flăcări”, care are ca temă sănătatea mintală și e dezvoltată în cadrul unui proiect Apollo111. Mai vreau să fac câteva scurtmetraje, dar am deja în minte subiectul primului film de lungmetraj. Prin platforma Gura Mare avem în pregătire un festival de exprimare poetică și, ca plan mai lung de viitor, vreau să public a doua carte de poezii și prima de povesti