Celula de Artă deschide sezonul la Galeria Verticală cu un performance despre prezență și simțire

Celula de Artă deschide sezonul la Galeria Verticală cu un performance despre prezență și simțire

Galeria neconvențională Celula de Artă redeschide Galeria Verticală din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu un live performance în care artiștii Ioana Cristodorescu și Marin Grigore se vor exprima prin limbaje artistice diferite și, în același timp complementare. Vernisajul Dac-ar fi de-adevărat va avea loc pe 8 aprilie, începând cu ora 19:00 iar lucrarea va putea fi vizitată ulterior până pe 7 mai.

"Ne-am propus un simplu exercițiu de prezență prin care fiecare dintre noi să se exprime specific prin sunet, respectiv culoare. Va fi despre timp și loc. Va fi despre a fi prezent. Vom pleca de la o pânză goală. De la nimic. De la liniște. DAC-AR FI DE-ADEVĂRAT surprinde doi oameni / artiști într-o situație de risc, de vulnerabilitate și plină de intensitate. Ne vom afla / vom fi / vom exista în același spatiu, ca într-o vitrină, și vom crea o poveste a prezenței și a simțirii, pe care cei ce sunt de cealaltă parte a vitrinei, observatorii, o vor putea cuprinde în momentul performance-ului.", povestesc artiștii.

Iar pe 9 aprilie, la Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 va avea loc vernisajul Not Art, în care artistul Not Bob aduce simboluri caligrafice care transcend arta, pornind de la premisa că o minte liniștită începe cu un spirit puternic ancorat în propria intuiție. Expoziția va putea fi vizitată până pe 29 aprilie.

În căutarea motivației, Not Bob începe să creeze o serie de lucrări folosind vibrația propriilor trăiri. Procesul devine unul transcedental, meditativ, de regăsire și îmbrățișare a propriei ființe. Abandonându-se în brațele perfecțiunii Divine, în căutarea sensului și a protecției, artistul recuperează părți din Sine pe care le transpune pe pânze în caligrafii criptate și complexe care dau naștere unor emoții puternice.

Cei ce gravitează în jurul unei lucrări sunt adesea atrași spre centrul ei, în mod simbolic, iar cifrul unic li se revelează spre a fi înțeles în perfectă sincronicitate cu forță Universală. Astfel, artistul și privitorul sunt aduși împreună sub cupola imensă a imaginației care capătă sens infinit.  

În salonul permanent de la Palatul Bragadiru, deschis publicului de miercuri până duminică, între orele 16:00 – 18:00 dar și în zilele în care au loc evenimente la Palatul Bragadiru pot fi văzute lucrările artiștilor Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduță, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu și Theodor Grigoraș.

Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, care și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; și în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. Cu o prezență de peste 5 ani (2017 - 2023) pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut peste 150 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri). Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește ”artă în vizită”, atât propusă de alte galerii cât și de către artiști în mod direct, printr-un Pop-Up Window, dar și într-un spațiu nou inaugurat, Galeria Verticală din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21), la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție din România și la Palatul Bragadiru, grație sprijinului oferit de Bulevart.

Partener strategic: Casa Carol, Kulterra Gallery, Random Space, ArtSafe, Palatul Bragadiru.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Gonext, Bookblog, 4arte, Empower Artists, Iqool, goingout.ro, bucharest-guide.ro, probucuresti.ro, Munteanu, SMARK.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related