Miscarile publifobe, care in Europa au inceput sa se dezvolte de cativa ani, au ajuns la faza de extremism. Aceasta este marcata de actiuni rebele, care se manifesta prin devastarea si boicotarea tuturor reclamelor ce ies in cale. Grupurile "de rezistenta impotriva publicitatii" se afla sub protectia unor teoreticieni ai fenomenului si promoveaza ideologii agresive, tot mai intens mediatizate.
12 ianuarie 2007 a fost o zi speciala pentru miscarea antipublicitara. Un grup de francezi a comparut in fata Tribunalului Corectional din Paris, unde erau judecati pentru distrugerea panourilor si inscriptionarea de sloganuri ce denigreaza publicitatea. In jurul acestei date s-a produs un val de literatura pe tema nocivitatii publicitatii pentru individ, pentru societate si pentru mediu. Articolele au fost postate pe zeci de site-uri antipublicitare din intreaga lume, s-au organizat conferinte si dezbateri.
Capetele de acuzare
Pe langa argumentul clasic, acela al publicitatii mult prea invazive, enervante, care intrerupe emisiunile TV sau acopera ecranul calculatorului, s-a creat o adevarata ideologie publifoba, sustinuta nu doar de organizatiile de consumatori, din ce in ce mai puternice, dar si de grupari culte, promotoare de curente de opinie, sustinute de profesori universitari si sociologi precum Francois Brune. Cele mai frecvente capete de acuzare sunt ca publicitatea genereaza obezitate si incita la distrugerea planetei prin incurajarea unui consum exagerat, mult peste necesitatile reale. Ca ne alieneaza, ne creeaza false repere (vezi gospodinele suple - mame a doi-trei copii - care gatesc exceptional si mai au si niste soti indragostiti la nebunie de ele), creeaza anxietati celor care nu reusesc sa atinga perfectiunea din reclama in viata de toate zilele. Mai sunt si criticile vehiculate de teoreticienii antipublicitari, conform carora oamenii nu-si mai construiesc identitatea prin manifestarea spiritului, ci isi cumpara o identitate prin preferintele legate de branduri, care ii plaseaza intr-o clasa sociala. Toate aceste acuze au si contraargumente, insa publicitarii nu se obosesc intr-atat, incat sa-si construiasca vreo aparare.
Publicitatea oculta
Publicitatea este acuzata de crearea de false nevoi, prin folosirea unor tehnici de manipulare care scapa constientului nostru. Ca orice lucru ocult, creeaza reactii de respingere din partea celor care nu inteleg sau, pur si simplu, sunt prea idealisti, adepti convinsi ai curentelor anticonsumeriste.
Pe de alta parte, publicitatea prinde puteri din ce in ce mai mari, depasindu-si atributiunile din domeniul economic, comercial, instaurandu-se in plan social prin impunerea de modele de comportament, dar si in plan politic, prin intermediul investitiilor publicitare. Ca orice putere, este firesc ca si publicitatea sa dezvolte forte de opozitie care sa-i stopeze traiectoria spre totalitarism. Oricat ar parea de hazardat, scenariile privind dictatura publicitatii exista, cu titluri de genul: "Publicitatea - noua fata a totalitarismului", "Caracatita publicitara", publicate in serie de revista franceza "Le Monde Diplomatique". Plus ca respectivele scenarii ar putea fi plauzibile daca ne gandim la scandalurile de coruptie in care vina a picat asupra publicitatii de stat. Dar nici publicitatea privata nu este departe de sferele politice, prin influenta pe care o exercita asupra mass-mediei, din ce in ce mai dependenta de investitiile publicitare.
Publifilii isi intaresc batalioanele
Publicitatea este o lume paradoxala, care genereaza sentimente si categorii diametral opuse, de respingere totala si de pasiune, publifobi si publifili. Sau chiar mai mult - "publivori", cei care ar fi in stare sa se uite la reclame fara intrerupere. Concomitent, sunt tot mai multi cei care se declara gata sa se sacrifice pe altarul publicitatii, care cred ca reclama e "benzina care pune in miscare motorul economiei", care sunt fascinati de starea creativa amestecata cu pragmatismul, care vad mai degraba beneficiile publicitatii decat nocivitatea ei. Sunt cei care spun ca publicitatea ne-ar face mai fericiti pentru ca este intotdeauna optimista, ca insufla speranta, dorinta de mai bine, ca mesajele pe care le transmite sunt ca putem fi mai frumosi, mai sanatosi, mai eficienti si nu e nimic rau sa ne dorim sa fim astfel. Dar la acuzatiile ca oamenii au ajuns sa-si cumpere identitatea alegandu-si brandurile, publicitatea are argumentele ei: brandurile sunt alese de consumatori in functie de identitatea lor si nu invers.
"Credeti ca sunt putin zoofil?"
Publifilii nu se arata dispusi sa se lupte cu publifobii, ci prefera sa-si vada de treaba. Ei cunosc prea bine reactia semenilor fata de publicitate si chiar se autoironizeaza. Ca in reclama pentru portalul IQads, cand un individ suna la psiholog si ii spune ca e indragostit de o vaca mov si de ursuletul cel pufos, dupa care intreaba nevrotic, inecat in plans: "Credeti ca sunt putin zoofil?".
Dar publicitarii nu raman total imuni la criticile care li se aduc. Campania McDonald's de anul trecut s-a axat pe promovarea unui consum moderat, a unei diete echilibrate. Sau recenta campanie Dove, care incearca sa demonteze reperele frumusetii, inlocuindu-le cu unele mai apropiate de realitate, cu femei care nu sunt top modele, dar pe care, in viata de zi cu zi, le putem considera frumoase.
Apar "cainii de paza"
Aversiunea fata de publicitate mai vine si din faptul ca aceasta nu are o reputatie prea buna. Au fost ani intregi cand una auzeai in reclame, alta gaseai la magazin. Asa se si explica faptul ca publicitatea este unul dintre cele mai reglementate domenii, ca un puhoi de legi vine sa tina in frau reclamele, sa-i fereasca pe cei naivi, mai ales copiii, de a cadea in plasa. La noi nu au aparut inca nici publifobii activi si nici organizatii autointitulate umanitare, al caror scop ar fi sa ne salveze sufletele de boala consumerismului. Insa ne putem astepta la asta foarte curand, pentru ca "mediul" este favorabil. Scandalurile legate de publicitate se tin lant, CNA "aresteaza" reclame pe banda rulanta si recent s-au lansat acuzatii grave legate de publicitatea de stat. Pe de alta parte, noul cod al consumului, intrat in vigoare la 1 ianuarie, incurajeaza organizatiile de consumatori sa se implice in viata economica si sociala, le da puteri sporite in educarea consumatorilor si chiar unele atributiuni de judecata. Ei sunt cei care vor sta cu ochii pe reclame si vor interpreta la sange cea mai mica aluzie ori atingere adusa societatii ori mediului sau vor mediatiza intens orice opinie antipublicitara, pornind de la cazuri concrete.
