[Bunele maniere online] Andra Nistor: Libertatea de exprimare și ecranul dintre noi au făcut multă lume să creadă că ne permitem orice în online. Well, greșit!

Contul său de Facebook este sufrageria sa, pe care îi place să o păstreze curată. Și nu primește în vizită oameni încălțați în bocanci plini de noroi. Andra Nistor este susținător al democrației în comunicarea online și oricine poate avea păreri în casa ei virtuală, asta până la injurii, circ sau scandal. Respectul face parte din rutina ei de îngrijire virtuală, de la care nu se abate.

În ceea ce privește comunicarea online din următorii trei ani, speranțele Andrei sunt rezervate.

"Mi-aș dori să comunicăm în interesul nostru. Să fie un tool pe care să îl folosim cu cap și să ne creștem pe orice plan. Pentru asta cred că trebuie să știm înainte cine suntem, ce vrem și unde vrem să ajungem. Și să folosim comunicarea într-un mod sănătos".

Urmează o conversație sinceră și directă, cu Andra Nistor, despre cum arată acum comunicarea online, ce obiceiuri noi există, ce reguli, ce maniere am putea să deprindem pentru a interacționa constructiv cu ceilalți.

Pandemie, război și „războaie” virtuale. Cum este acum comunicarea online

În primul rând, cred că e din ce în ce mai multă. Nu neapărat mai bună, ci mai multă. Faptul că ne-am mutat viețile în online, de multe ori în detrimentul offline-ului, cred că ne face mai impulsivi și mai neasumați. Toată lumea poate spune/scrie orice din spatele monitorului fără să se gândească la consecințe. De aici și tot fake news-ul, teoria conspirației, destul de multe crize de PR, campanii misogine îmbrăcate sub formă de „glumiță“. Mă întristează mult că nu profităm de libertatea asta de exprimare pentru a face mai multe lucruri bune, frumoase, palpabile. De a ne crește. Pe noi sau brandurile cu care/pentru care lucrăm. Nu mă înțelege greșit: există comunicare bună și frumoasă, dar parcă se împuținează pe zi ce trece.

Cea mai mare impolitețe pe net

Pentru mine, cea mai mare impolitețe vine din faptul că oamenii uită în ce relații suntem pe internet și au impresia că este ok orice tip de comunicare. Mai ales că avem de-a face cu mulți necunoscuți. Eu îmi structurez foarte bine comunicarea în funcție de tipul de relație pe care o am cu persoana respectivă - relație de business, de prietenie, de amiciție, de „ne-am cunoscut la un eveniment sau în industrie și cam atât“, de hăhăiala (unde, vorba aia: râdem, glumim, dar nu sărim calul). Cred că libertatea de exprimare și ecranul dintre noi au făcut multă lume să creadă că ne permitem orice în online. Well, greșit! Cred că în online ar trebui să ne permitem lucruri pe care să le putem face lejer și face-to-face. Ar fi frumos ca oamenii să treacă prin filtrul gândirii viitoarea interacțiune cu un prieten virtual.

„Greșelile” de etichetă pe care le mai faci tu. Ce ți se reproșează

Îmi place să cred că nu mai fac greșeli de etichetă și că de-a lungul timpului mi-am cizelat comunicarea online. Am avut și eu perioada mea în care scriam orice. Cred că asta a fost odată cu apariția canalelor de socializare. Și voiam să fiu acolo prezentă, fără să mă gândesc prea mult la ce postez. Era un fel de shaorma la mine pe cont. Între timp m-am mai educat, mi-am găsit o direcție și m-am oprit din a avea păreri despre orice sau din a consuma energie inutilă pe net.

Ce mi s-a reproșat cel mai des este că fac educație cu forța la mine pe cont și că nu accept orice fel de exprimare din partea necunoscuților. Și că sunt destul de directă și spun lucrurilor pe nume. Multă lume alege lugu-lugu ăla împachetat în fericire, tihnă și suflet în detrimentul faptelor de drept. Ei bine, la mine pe cont toată lumea poate comenta și vorbi liber atâta timp cât nu există injurii, cuvinte nepotrivite, circ sau scandal. Contul meu este sufrageria mea unde am făcut curățenie. Ești binevenit în vizită, dar dacă vii cu bocancii plini de noroi doar pentru că există democrație, te rog să pleci. Sau te dau afară. That simple. Ne respectăm sau mergem fiecare la scările noastre.

Ce nu tolerezi online, sub nicio formă

Ce nu tolerez nici în viața offline. De ce ți-ai permite niște lucruri online cu cineva dacă face-to-face nu le-ai face? Pe scurt, nu tolerez circul gratuit, hate-ul gratuit, injuriile și nu vreau să ne permitem mai mult decât e cazul, mai ales dacă nu ne cunoaștem.

Ghidul tău personal: „așa da” și „așa nu” într-o conversație online

Nu cred că am reguli. Cred că ar trebui să ne bazăm mai mult pe cei șapte ani de acasă, pe respect, pe bun simț, să „citim“ persoana cu care interacționăm. Cred că ar trebui să gândim mai mult și să ne gândim și la rezultatul acțiunilor noastre.

Cum te-a schimbat pe tine prezența în online

Momentul în care mi-am făcut blog mi-a schimbat și modul în care comunicam online. Pentru că mi-am lăsat toate postările publice și am ales să gândesc mai mult înainte să postez ceva. Am vrut să comunic curat și frumos, am vrut să dau mai departe informație sau râsete, am vrut să nu aglomerez feedul oamenilor cu inutilități.

Canalul pe care îl folosești când comunici prima dată cu cineva

Nu există ceva prestabilit. Cum spunea profa mea de marketing: depinde. Depinde de ce fel de relație vrei să dezvolți cu omul respectiv. Am inițiat conversații și pe mail, dar și pe Facebook sau Instagram, am și sunat înainte pentru a mă prezenta. Vorbesc și la per tu și folosesc și pronume de politețe. Depinde cum simt omul. Dar înainte de a comunica orice, mi se pare obligatoriu să spui cine ești, care este motivul pentru care scrii/suni și să lași inclusiv loc de refuz.

Relevanța formulelor de salut și de încheiere pe mail, chat, sms. Tu le mai folosești?

Trăim în epoca vitezei și, vorba aia, câteodată nu mai avem timp nici să salutăm. Ceea ce nu e ok. Vorbim de politețe și bun simț și nu cred că e cazul să scutim trei secunde din viață ca să renunțăm la ele. Folosesc toate formulele de salut pe toate canalele de comunicare, însă le adaptez la interlocutor și la relația pe care am construit-o cu respectivul. Uite, am un coleg dintr-o altă țară cu care închei mailul sau mesajul cu „Cheers!“. El a început treaba asta și mi-a plăcut. E unul dintre colegii cu care am o relație mai apropiată decât cu alții. Motiv pentru care doar cu el fac asta. În rest, am de la formule profi la hugs. Toate, adaptate relației respective; pentru că simt relațiile și simt dacă vreau să îmi apropii oamenii respectivi sau dacă e mai bine să rămânem la „best regards“.

Dintre codurile și semnele specifice limbajului online

Well, da, semnul de exclamație poate părea dur, dar este corect gramatical în multe situații. Așa cum spuneam mai sus, îmi place să „citesc“ situația și persoana. Dacă vorbim de comunicare business voi juca întotdeauna după reguli. Dacă vorbim de alt tip de comunicare, îmi las libertatea de a fi spontană. Voi pune mereu mai multe semne de exclamație dacă vreau să-mi arăt entuziasmul. Sau pot lăsa fără punct un ok/da/nu. Cred că depinde foarte mult de ceea ce vreau să transmit eu. Cum interpretează cealaltă persoană nu depinde de mine.

Reguli de timp în care să răspunzi după ce ai văzut un mesaj scris

Nu știu dacă există o regulă. Sau dacă mai există.

Cred că depinde de urgența mesajului. Dar și de prioritățile mele. Călătoresc mult, am multe întâlniri și ședințe. Primesc tone de mesaje de la oamenii care mă urmăresc. Fac tot posibilul să răspund în timp util la toate. Îmi place să am grijă atât de relațiile de business, cât și de cele de prietenie sau de interacțiunea cu followerii. Singurele mesaje la care nu răspund sunt cele de genul „ce faci, frumoaso?“. Deci dacă nu am răspuns cuiva înseamnă clar că nu îmi doresc să existe o interacțiune. Bineînțeles, mi se întâmplă să răspund și cu întârziere, dar asta înseamnă că fie nu am văzut mesajul, fie a intrat în spam sau am uitat. Dar de răspuns, răspund. Și îmi cer scuze pentru întârziere.

Obiceiuri de-ale celorlalți, care te-au surprins cel mai mult în conversațiile online sau pe telefon

Am să-ți dau un exemplu care nu doar că m-a surprins, dar m-a și iritat. Am primit un mesaj pe messenger la un moment dat de la o tipă care efectiv m-a certat că nu am inclus-o într-o campanie. Să ne înțelegem: nu știam cine este tipa, nu am vorbit niciodată, nu am auzit de ea. Și mi-a scris o întreagă polologhie pe mess de zici că era mesaj din ăla de despărțire. Efectiv mă trăgea la răspundere și îmi spunea să remediez situația și să o adaug în campanie. Nu știu dacă întâi a fost șocul sau nervii, dar nu credeam să văd asta vreodată. Pe lângă faptul că e lipsă de profesionalism, mi se pare și o lipsă de bun simț. Nu înțeleg de ce bunul simț e pe cale de dispariție. Înțeleg foarte bine dacă vrei să te vinzi unui brand și există bloggeri cu care am lucrat după ce mi-au scris. Dar nu așa!

Despre fobia vorbitului la telefon

Da, am văzut că există acest fenomen. Bănuiesc că fiecare are dreptul de a proceda cum se simte în largul său. Eu prefer să vorbesc la telefon pentru că timpul e prețios. Nu vreau să stau să-ți scriu o poveste întreagă ca apoi să facem un întreg schimb de întrebări și explicații, când pot să rezolv ceva în cinci minute la telefon. La mine este despre eficientizare, mai ales dacă vorbim de business. Apoi este despre human touch, dacă vorbim de stat la povești cu prietenii. Este despre căldura vocii, intonația, auzit râsul omului sau nervii și supărările. Telefonul e ceva personal pentru mine și nu am de gând să renunț la el. Iar cei din jurul meu sunt în asentiment. Bineînțeles, depinde din nou de scopul și durata vizitei. Că dacă vreau să pun o întrebare cu răspuns închis e mai simplu pe chat sau whatsapp. Iar mailul este obligatoriu după discuțiile telefonice. Cred că tot ce înseamnă business trebuie să rămână scris.

Detoxifierea de online și telefon

Ador detoxul de social media și sunt tare mândră că nu sufăr de FOMO. M-am și organizat puțin în sensul că stau pe social media până în jur de 18.00-19:00. Asta pentru că vreau să citesc știrile, să aflu ce s-a mai întâmplat, să fac research sau să mai lucrez la brandul de care mă ocup. Am și momentele de respiro în poate vreau să stau o jumătate de oră să mă binedispun cu clipuri funny. Dar nu stau să scrolez aiurea de plictiseală. Mi se pare foarte obositor. Și dacă nu am nimic de postat, seara renunț la statul aiurea pe net și-mi văd de viața din afara ecranului. Chiar îmi spunea cineva acum câteva săptămâni că e un gol în postările mele de foarte multe zile. Și da, am perioade în care nu postez nimic pentru că nu vreau, sau nu sunt in the mood for engagement, sau nu cred că am ceva funny sau important de spus. Nu vreau să fiu acolo doar așa, no matter what. Și nici nu simt nevoia să arăt tot ce fac în afara ecranului. Cred că și detoxul ăsta ține de nevoile și dorințele fiecăruia. Și de cum privești instrumentele de comunicare. Te folosești tu de ele sau vrei doar să evadezi?

Cum crezi că va arăta comunicarea online în următorii trei ani

Mi-e puțin frică de cum și unde vom fi peste trei ani. I hope for the best, dar am destul de multe temeri, mai ales dacă mă uit la multiplele exemple negative care deja iau amploare. Mi-aș dori să comunicăm în interesul nostru. Să fie un tool pe care să îl folosim cu cap și să ne creștem pe orice plan. Pentru asta cred că trebuie să știm înainte cine suntem, ce vrem și unde vrem să ajungem. Și să folosim comunicarea online într-un mod sănătos.