Începând cu 22 martie, la Art Machine, automatul de tip vending machine inițiat de gruparea artistică Pastila Roz și amplasat în București, în Cărturești Parklake, Nairam, noua colecție de 100 lucrări de artă originale realizate de artistul Marian Văsii, va fi disponibilă publicului amator de artă contemporană în format neconvențional.
Marian Văsii, prin abordarea desenelor realizate pentru Art Machine, speculează mai multe posibilități la limita normalului - de la minimalism la surealism, supuse îndoielii în căutarea de alte forme sau subiecte, ajungând astfel la a crea o lume într-o altă lume. Tot acest labirint microscopic se materializează într-o colecție de pictură, Nairam, care se va putea observa începând cu luna martie în mai multe spații din București.
„Artă? Pentru că asta am dorit dinainte de mine, pentru dat-ul din veacuri, pentru scriitură, pentru educație, pentru empatie, pentru că suntem aici și trăim ori supraviețuim (încă), pentru catharsis, din dragoste pură, nebunie, credință și căință!”, spune artistul.
Nairam închide un ciclu de gânduri și sentimente provocate de societate, pandemie și experiențe personale. Dormi sau visezi? este tema prin care artistul caută la nivel plastic să transmită idei sau chiar și interogații către privitor. La granița între surealism și expresionism a găsit acest exercițiu contemplativ cu estetica aferentă. Lucrarea încheie o serie de tablouri începută în 2021 pentru expoziția Fusion Arts de la Palatul Noblesse și elaborată în cadrul expoziției personale de la ArtHub (2022) - Nairam. OniriQue Tehnicolor. Un triptic din serie a putut fi văzut în 2022 și la galeria neconvențională Celula de Artă.
Marian Văsii a absolvit Facultatea de Arte Decorative și Design / secția Scenografie în cadrul Universității de Artă București - profesor coordonator Scenograf Roxana Ionescu, secția Arhitectură - Design a liceulul de Artă „Hariclea Darclee” Brăila - profesor coordonator Aurel Manole, curs de Grafică și Pictură, mentor Hugo Maracineanu, în cadrul cenaclului COLOANA H și școala de Artă „Vespasian Lungu” Brăila, secția grafică, profesor coordonator - Constantin Boer Dondoș.
Proiectul Art Machine încurajează consumul sănătos de artă prin punerea în contact direct a artiștilor cu publicul larg. Art Machine creează o oportunitate unică de a achiziționa lucrări originale de artă, într-un format și la un preț accesibil, în același timp oferind expunere și susținere financiară artiștilor implicați în proces. Din iulie 2020, a pus la dispoziția publicului 42 de serii de lucrări originale de la artiști.
“Art Machine este un automat de tip vending machine care distribuie lucrări de artă originale în schimbul sumei de 10 lei. Fiecare lucrare a fost desenată de un artist și poartă cu ea amprenta personală. Este practic o carte de vizită a artistului creată doar pentru voi. În acest fel vă încurajăm să începeți propria colecție de artă și poate chiar să schimbați între voi lucrările care vă plac. Artă ține și de plăcere, iar, în timp, colecțiile pot deveni o oglindă a gustului personal.”, spun inițiatorii proiectului.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, IQads, Spotmedia, Observator Cultural, Curatorial, Zeppelin, Propagarta, Modernism, Happ.ro, PRwave, Gonext, Bookblog, Cult-ura, Empower Artists, Munteanu.