Divizia de Mobile din cadrul Zitec, lider pe piața IT & digital marketing din România, a înregistrat în 2022 o creștere a veniturilor de peste 60% comparativ cu anul anterior. Pentru anul în curs, obiectivele de business pe care divizia și le propune vizează consolidarea și diversificarea portofoliului de clienți atât la nivel local, cât și internațional, creșterea susținută a echipei de specialiști, dar și explorarea aplicațiilor de tip IoT (Internet of Things) și realitate augmentată.
Pe parcursul anului 2022, divizia de aplicații mobile a Zitec și-a extins portofoliul cu branduri bine cunoscute în România cu care colaborează în strânsă legătură pentru eficientizarea proceselor de business și îmbunătățirea relației cu clienții lor. Printre cele mai noi companii care au beneficiat de serviciile Zitec de dezvoltare aplicații mobile se numără Honest General Trading, Materom, Romcim sau Token Financial Services.
Echipa a implementat anul trecut numeroase proiecte de impact, precum continuarea dezvoltării aplicațiilor mobile prin care se face preluarea, sortarea și transportul între depozitele Sameday și livrarea pentru sute de mii de colete zilnic, urmărind mereu scăderea timpilor de operare prin digitalizare. Noi funcționalități în cadrul aplicației mobile eMAG Marketplace au fost adăugate, acestea venind în sprijinul comercianților parteneri pentru gestionarea afacerilor lor de oriunde s-ar afla. Colaborarea cu certSIGN a adus în prim plan conceptul de “mobile meets blockchain” prin produsul certME, o aplicație mobilă de identitate digitală care permite gestionarea în siguranță a accesului la datele personale ale utilizatorilor folosind tehnologia blockchain.
Echipa a crescut anul trecut cu circa 50%, ajungând la 30 de specialiști cu experiență în livrarea de aplicații mobile pentru Android și iOS. În 2023 se continuă procesul de recrutare, posturile disponibile în prezent vizând roluri precum Flutter developer sau Android developer, datorită cererii din partea business-urilor pentru aplicații cross-platform, dar și pentru aplicații utilitare, de uz intern, care rulează pe dispozitive dedicate Android.
”Suntem mereu în căutare de noi oportunități de dezvoltare și tipologii diferite de proiecte. Anul 2022 s-a remarcat în direcția creșterii cererii de aplicații cross-platform, în special pe tehnologia Flutter, care oferă experiențe similare cu aplicațiile native. Astfel, ne propunem să ne dezvoltăm capacitatea de development pe tehnologia Flutter, dar continuăm creșterea diviziei de Mobile și în direcția tehnologiilor native. Avem în plan consolidarea poziției noastre pe piața de mobile development din România, dar privim și spre piețele internaționale, spre a oferi clienților noștri aplicații prin care să-i ajutăm să devină mai competitivi, fie că vorbim de aplicații orientate înspre consumatori sau aplicații interne pentru eficientizarea fluxurilor de business”, a declarat Iulian Oprea, Mobile Director, Zitec.
Divizia de Mobile a Zitec mai are în vedere, pentru 2023, explorarea aplicațiilor mobile bazate pe tehnologii emergente, precum IoT (Internet of Things) sau realitate augmentată.
Zitec oferă servicii complete de dezvoltare a aplicațiilor mobile, de la concept până la implementare, inclusiv analiză de business, design UX/UI, testare QA, integrare a infrastructurii, audituri de performanță și securitate, scalare și optimizare la cerere, având experiență dovedită în industrii precum retail și distribuție, logistică și transporturi, media sau fintech.
Printre tehnologiile folosite de experții diviziei de Mobile se numără Swift, Kotlin, Flutter și altele, aplicate cu succes în dezvoltarea de aplicații iOS și Android, aplicații pentru device-uri smart și wearables sau în implementarea funcționalităților pentru creșterea interacțiunii și a gradului de loializare a clienților.
Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.
Zitec este una dintre puținele companii românești certificate Google Cloud Premier Partner, Microsoft Solution Partner - Digital & App Innovation, Microsoft Advanced Specialization - Infrastructure Migration to Azure, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner. În plus, compania este certificată ISO:9001, ISO:27001, CREST și atestată de către DNSC drept Auditor de securitate NIS.
Zitec a primit premiul ‘Shining Star 2021’ oferit de Inspiring Employers pentru cultura organizațională bazată pe comunicare deschisă, dezvoltare continuă și recunoaștere. De asemenea, a câștigat titlul de ‘Angajatorul anului’ la Romanian Business Services Forum & Awards doi ani consecutivi, în 2020 și 2021. Totodată, Zitec s-a clasat pe locul al doilea în „Top angajatori 2021”, clasament realizat de platforma Undelucram.ro.