Număr impresionant de vizitatori la RO-Wine Cluj Ediția de Primăvară

Număr impresionant de vizitatori la RO-Wine Cluj Ediția de Primăvară

Un weekend efervescent a marcat prima ediție din acest an a evenimentului RO-Wine Ediția de Primăvară.

Pe 4 și 5 martie, și-au dat întâlnire, la Chios Social Lounge, Cluj Napoca, peste 50 de producători de vinuri premium și superpremium din România și internaționale, o selecție exclusivistă de vinuri spumante, însoțite de produse gourmet și cafea de specialitate.

Vinurile din România, Republica Moldova, Italia, Franța, Portugalia, Spania, Argentina și Noua Zeelandă au fost reprezentate chiar de proprietarii cramelor și de oenologii din spatele etichetelor, care au venit special la RO-Wine pentru a le spune celor 3.500 de vizitatori poveștile lor.

Reprezenti Horeca din toată țara au fost prezenți într-un număr impresionant, evenimentul bucurându-se și de vizitatori de peste hoatare.

RO-Wine susține educația atât a consumatorilor, cât și a reprezentanților de profil din România, oferind ca de obicei acces gratuit acestora. Începând de anul acesta, și studenții de la Facultatea UASMV au avut acces gratuit timp de 3 ore la eveniment, pentru a putea aprofunda cunoștințele în domeniul vinului.

Evenimentul s-a bucurat de un număr impresionant de vizitatori, pentru care au fost deschise aproximativ 800 de sticle de vin.

Cantine de Nicolai a încântat publicul cu patiseria fină franceză și untul topit pe pâinea caldă, alături de slănina din Maramureș și zacusca din sezonul de toamnă 2022.

RO-Wine continuă seria evenimentelor din acest an cu două ediții speciale ce vor avea loc la București, pe 12-14 mai și 13-15 octombrie.

Organizatorii festivalului vin cu noutăți de neratat și în acest an. Una dintre acestea este faptul că edițiile se extind pe durata a 3 zile, ziua de vineri fiind exclusiv dedicată specialiștilor HoReCa.

După cum v-am obișnuit, vizitatorii vor putea degusta și la edițiile viitoare RO-Wine din București vinuri din toată lumea.

„Clujul este o încântare atât pentru noi organizatorii, cât și pentru producători. Și anul acesta, ne-am bucurat de prezența numeroasă și de entuziasmul vizitatorilor de la ediția Transilvăneană. Vă așteptăm și la cele 2 evenimente de la București, din mai și octombrie, pe care le vom organiza la Fratelli, pentru care pregătim multe suprize”, Liviu Popescu și Marinela Ardelean, organizatori RO-Wine.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related